Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 107/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.107/R/2008

Ședința publică din 17 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Andrea Țuluș

JUDECĂTORI: Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.257 din 4 octombrie 2007 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal, la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni, iar, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul reclamant, lipsă fiind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 4 RON taxă judiciară de timbru și 0,15 RON timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, la data de 14 ianuarie 2007, intimatul pârât a înregistrat la dosar întâmpinare prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și se solicită judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 proc.civ.

Se acordă cuvântul asupra excepții lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către intimatul pârât.

Recurentul prezent arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Întrebat fiind recurentul care este obiectul dosarului, plângere împotriva încheierii de CF sau acțiune în rectificare de CF, acesta arată că obiectul cauzei este plângere împotriva încheierii de CF, pentru că, în realitate, contractul în baza căruia s-a făcut intabularea este un fals.

Nefiind cereri prealabile de formulat și nici alte excepții de ridicat, instanța unește excepția cu fondul cauzei, constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul susține recursul așa cum este formulat și solicită admiterea lui potrivit motivelor arătate în scris prin memoriul de recurs. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 881 din 03.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Sighetu Marmațieia respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S M, precum și plângerea înaintată de reclamantul împotriva pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut că, prin încheierea nr. 2366/2007 din dosarul nr. 2366/22.03.2007, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară SMa dispus admiterea cererii cu privire la terenul înscris în CF 16357 S M, nr. top. 2371/2/1, 2381/3, proprietatea SC SRL S M de sub B3, intabulându-se dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea numitului

Prin sentința civilă nr. 3305/2003, pronunțată în dosarul nr. 1565/2003 al Judecătoriei Sighetu Marmației, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis cererea numitului G contra pârâtei SC SRL S M și a fost obligată pârâta să încheie act de vânzare cumpărare autentic, iar, în caz de refuz, hotărârea să țină locul acelui act, dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate în CF 16357 S M, nr. top. 2371/2/1, 2381/3 pentru 2236 + 764 mp teren, în favoarea numitului

Față de excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă, instanța constatat că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime, însă formularea acțiunii în contradictoriu cu persoane care au aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual constituie principalele condiții pentru justificarea interesului legitim al reclamantului de a sesiza instanța. Prin urmare, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară SMa re calitate procesuală pasivă, deoarece efectuează operațiuni de carte funciară cu privire la dreptul de proprietate, dispunând admiterea sau respingerea cererilor formulate.

Pentru aceste motive, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Reclamantul a susținut că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a numitului G este nelegală, deoarece s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, susținând că terenul înscris în CF 16357 S M, nr. top. 2371/1/2/1 s-a suprapus cu terenul înscris în CF 19532 S M nr. top. 2371/1/1.

Reclamantul susține că este proprietarul terenului înscris în CF 19532 S M nr. top. 2371/1.

Reclamantul a solicitat conexarea dosarului prezent la dosarul nr. 3076/2003 al Judecătoriei Sighetu Marmației, deoarece în acest dosar se judecă cererea reclamantului prin care solicită anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1309/23.12.1999, deoarece, la data vânzării, terenul ce face obiectul contractului era pierit, fiind acoperit de râul încă din anul 1957.

Instanța a respins cererea de conexare, întrucât natura juridică a cererilor din cele două dosare este diferită.

Întrucât sentința civilă nr. 3305/2003, pronunțată în dosarul nr. 1565/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, definitivă și irevocabilă, care a stat la baza încheierii de carte funciară, este un titlu executoriu, în speță nu sunt îndeplinite nici una din conditiile art. 34 din Legea nr. 115/1938 pentru a fi admisă plângerea.

Prin decizia civilă nr. 257/4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost respins ca nefondat apelului reclamantului.

În considerentele acestei decizii, se reține că numitul G și-a înscris dreptul de proprietate în CF 16357 nr. top. 2371/2/1, 2381/3 pentru 2236 + 764 mp teren în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, care constituie titlu executoriu, după cum reține în mod corect instanța fondului.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 republicată, "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat că:

1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2. dreptul înscris a fost greșit calificat;

3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.

Apelantul reclamant nu deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se constate una din cele patru situații juridice mai sus amintite, ci face doar trimitere la dosarul nr. 3076/2003 al Judecătoriei Sighetu M, cu alt obiect, alte persoane și în curs de judecată.

In concluzie, întrucât titlul în baza căruia s-a făcut întabularea (sentința civilă nr. 3305/2003 pronunțată în dosarul nr. 1565/2003 al Judecătoriei Sighetu Marmației ) n-a fost desființat, cererea de anulare a intabulării acestui titlu este nefondată.

Pentru aceste considerente în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a exercitat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței apelate, cu consecința admiterii plângerii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului său, reclamantul învederează că terenul cu nr.top 2371/2/1 nu mai există fizic, întrucât, încă din anul 1957, fost acoperit de apele râului, fiind aplicabile disp. art. 1311 Cod civil, lucrul vândut fiind pierit. Acesta este motivul pentru care reclamantul a exercitat o acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare, înregistrată sub nr.3076/2003 la aceeași judecătorie, în care s- și pronunțat o hotărâre judecătorească, însă s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare din recurs, în prezent, dosarul fiind suspendat. În acel dosar, s- ținut ascuns față de instanță că mai exista sentința civilă nr. 3305/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosarul nr.1565/2003, în legătură cu terenul din CF 16357 S M, parcela cu nr.top 2371/2/1.

În realitate, numitul G nu și-a identificat corect parcela cu nr. topo 2371/2/1 ocupând și îngrădind terenul proprietatea tabulară a reclamantului, respectiv parcela cu nr. top 2371/1 din CF 19532 S M, teren dobândit în baza Legii nr. 18/1991 și identificat prin sentința civilă nr. 1611/2003 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă.

Față de toate aceste împrejurări, instanța de recurs trebuie să rețină că toate cele 4 condiții privind restricția de a se înregistra în cartea funciară dreptul de proprietate al lui în baza sentinței civile nr. 3305/2003, pronunțată în dosarul nr.1656/2003, fiind vorba de o instrumentare a unui dosar prin viclenie, în sensul inducerii în eroare a mai multor instanțe pentru a ocupa și a folosi un teren prin fals, în condițiile în care terenul proprietatea sa a fost acoperit de râul încă în anul 1957.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, față de motivările celor două instanțe, ce vizează condițiile de admisibilitate ale acțiunii în rectificarea intabulării, curtea pus în discuția recurentului natura juridică a cererii sale, respectiv dacă este vorba de o plângere împotriva unei încheieri de carte funciară sau de o acțiune în rectificarea intabulării dreptului de proprietate, fundamentată pe nulitatea unei încheieri de carte funciară. Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, reclamantul a arătat că a formulat plângere împotriva încheierii nr. 2366/5.04.2007 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară S

În realitate, așa cum rezultă din motivarea plângerii și inclusiv din considerentele recursului, nemulțumirea reclamantului nu se fundamentează pe cauze de nelegalitate a încheierii atacate, ci pe chestiuni de fapt, ținând de greșita identificare a unui teren. Astfel, reclamantul susține că, în realitate, parcela cu nr.top 2371/2/1 din Cf 16357 SMa fost identificată greșit ca amplasament prin hotărârea judecătorească ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate a numitului G, respectiv sentința civilă nr. 3305/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pronunțată în dosarul nr.1565/2003.

Acesta a și fost motivul pentru care instanțele de fond au identificat greșit temeiul juridic al acțiunii, ca fiind una în rectificarea intabulării. Cu toate acestea, recursul nu este fondat, întrucât instanța de recurs, în temeiul art.129 alin.4 Cod proc.civ. a pus în discuția părților temeiul juridic al acțiunii, stabilindu-l pe cel corect, respectiv art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 republictă.

Verificându-se condițiile plângerii împotriva încheierii de carte funciară, curtea apreciază că acestea nu sunt îndeplinite, întrucât, așa cum corect au constatat instanțele de fond, încheierea contestată nu a făcut altceva decât să înscrie un drept de proprietate în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătorești, nefiind în atributul Biroului de cadastru și publicitate imobiliară să verifice legalitatea unei hotărâri judecătorești. În realitate, au fost verificate condițiile înscrierii, în sensul că hotărârea judecătorească în baza căreia se solicită intabularea este una irevocabilă și că ea este opozabilă celui înscris în cartea funciară, conform art. 54 alin 2 și 22 lit. a din Legea nr.7/1996 republicată.

Greșita identificare a unui teren printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi îndreptată pe calea unei plângeri împotriva unei încheieri de intabulare, ci, eventual, a unei alte acțiuni în justiție, cum ar fi cea în rectificarea înscrierii, revendicare etc.

Din toate aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.257 din 4.10.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

Red. dact.GC

2 ex/15.02.2008

Jud.apel:,

Președinte:Andrea Țuluș
Judecători:Andrea Țuluș, Ana Ionescu Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 107/2008. Curtea de Apel Cluj