Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1115/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1115
Ședința publică de la 07 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina
: -
GREFIER:
********************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârât B, împotriva sentinței civile nr.172 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Constată instanța că recursul este declarat în termen, motivat scutit legal de taxă de timbru, că prin recursul promovat s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și nemaifiind alte cereri sau excepții, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
C UR TEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.172 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea apelului și s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta B, împotriva sentinței civile nr.10943 din 5.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.10943/2008 a Judecătoria Bacău, a fost respinsă plângerea formulată de către petenta împotriva încheierii de carte funciară nr.29314/2007 a IB în contradictoriu cu pârâta B Administrația Finanțelor Publice B ca fiind lipsită de interes.
A fost obligata intimata să plătească petentei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut următoarele:
Prin sent.civ.nr.3196/9 aprilie 2008 Judecătoriei Bacău - irevocabilă - s-a admis contestația la executare a petentei - contestatoare și s-a anulat procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile întocmit în dosarul de executare 56509/2007 al
Prin încheierea de ședință din data de 17.10.2008, s-a admis cererea de repunere pe rol a cauzei având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară.
La ultimul termen de judecată, s-a depus la dosar încheierea nr.50558/18.11.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară B- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, prin care s-a dispus radierea sechestrului notat cu încheierea nr.29314/2007.
Prima instanța a ridicat excepția lipsei de interes a prezentei plângeri.
Având în vedere că prin încheierea de mai-sus, s-a radiat sechestrul instituit asupra bunului imobil, instanța de fond a constatat că petenta nu mai justifică nici un interes în continuarea judecării cauzei, raporturile juridice ce au făcu obiectul plângerii fiind stinse odată cu radierea sechestrului.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că excepția este întemeiată și a respins plângerea ca fiind lipsită de interes.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta.
In motivarea apelului s-a arătat că prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Bm otivat de faptul că în calitate de organ de executare este Administrația Finanțelor Publice
Având în vedere faptul că nu are calitate de pârâtă în dosar nu putea fi obligata la cheltuieli de judecată si nici nu-i erau aplicabile dispozițiile art.274 alin.1 cod procedură civilă.
In apărare a formulat întâmpinare intimata, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
In apel nu au fost administrate probe noi.
La termenul din data de 11.05.2009 instanța a invocat din oficiu si excepția lipsei de interes a apelului.
Examinând cu prioritate excepția invocata instanța de apel a constatat că aceasta nu este fondata întrucât interesul promovării apelului este determinat de existența obligației de plata a cheltuielilor de judecata stabilita prin dispozitivul sentinței civile apelate, astfel că excepția lipsei de interes a fost respinsă.
In ceea ce privește fondul apelului s-a constatat următoarele:
Se invocă de către apelanta faptul că în mod greșit nu a fost admisă lipsa calității procesuale pasive în ceea ce o privește având în vedere că nu este organ de executare.
In primul rând este de menționat faptul că în ceea ce privește acest motiv de apel, nu justifica interes apelanta întrucât chiar dacă nu pentru lipsa calității procesuale pasive, plângerea a fost respinsă. Pe de alta parte procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 30.07.2007 a cărui radiere din cartea funciară s-a solicitat, este încheiat de către apelanta Direcția Generala a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice, astfel încât aceasta are calitate procesuala pasivă în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
In ceea ce privește obligarea pârâtei apelanta la plata cheltuielilor de judecata constata că deși plângerea a fost respinsă, pârâta a fost obligata în mod corect la plata cheltuielilor de judecată.
Plângerea petentei a fost respinsă întrucât a rămas fără obiect, motivat de faptul că în timpul judecării cauzei a fost anulat procesul verbal de sechestru, notat în cartea funciară, prin hotărâre judecătorească.
Din momentul introducerii plângerii si până în momentul în care s-a procedat la radierea sechestrului din cartea funciară la cererea apelantei pârâte, petenta a suportat cheltuieli de judecata constând în onorariul apărătorului, iar soluția respingerii plângerii ca fiind lipsită de interes a fost adoptata ca urmare a faptului că pârâta a recunoscut pretențiile reclamantei si a solicitat ea însăși radierea sechestrului.
In aceste condiții nu se poate susține că nu se află în culpă procesuală și că nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 alin.1 cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs apelanta.
În motivare se arată că nu are calitate procesuală în cauză întrucât în cauză organ de executare era Administrația Finanțelor Publice B, instituție cu sediu diferit și cu personalitate juridică distinctă; prin urmare, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată la fond.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Legal citată intimata contestatoare nu s-a prezentat, nu a formulat cereri.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de către recurent raportate la dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea găsește nefondat recursul.
Astfel, recurenta este în eroare cu privire la cadrul procesual ce a format obiectul dosarului - întrucât cauza s-a judecat în contradictoriu numai cu - Administrația Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-( fl. 74, 76, 77, 82, 83, 85, 87 fond ), instituție în raport cu care s-a pronunțat soluția; această situația a reținut-o și instanța de apel ( alin.11 teza a II-a pagina 2 din motivare ).
Într-adevăr, eroarea recurentei a fost determinată de faptul că atunci când s-a dispus asupra cheltuielilor de judecată de către prima instanță s- făcut referire laintimatafără menționarea Administrației,însă cum calitate de intimată în cauză a avut doar - Administrația Finanțelor Publice B, cu sediul în B,- -așa cum s-a menționat și în prima parte a dispozitivului -, este clar că doar această parte a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, și nu recurenta.
Prin urmare, recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefundat recursul promovat de pârât B, împotriva sentinței civile nr.172 din 11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.sent.
Red.dec.,
Red.dec.rec./12.10.2009
Tehn.red.EG/2.11.2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Sorina