Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1126/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA - CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1126 /

Ședința publică din 13 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Carmina Orza

GREFIER: - -

Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanții -, și împotriva deciziei civile de apel nr. 445/A/30.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, având ca obiect plângere împotriva încheierii de Carte Funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 6 noiembrie 2008 și care face parte integrantă din prezenta decizie, și prin care s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi la data de 13 noiembrie 2008.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin plângerea înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, sub nr.16007/02.02.2007, anexată dosarului nr.12516/2004, petenta a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr.12516/2004, prin care a solicitat respingerea cererii de intabulare provizorie formulată de către de Șoferi SA.

În motivare s-a arătat că la data înscrierii provizorii imobilul era deja revendicat (conform notificării expediate și a procedurii prevăzute de legea 10/2001) de către moștenitorii fostei proprietare. În cartea funciară era notat procesul intentat pentru restabilirea situației anterioare de proprietar, așa încât, de Șoferi SA a solicitat cu rea-credință înscrierea provizorie a unei sentințe nedefinitive.

S-au invocat, în drept dispozitiile art.21 din legea 10/2001 și dispozițiile legii 7/1996.

Ulterior, la data de 13.02.2007 s-a înregistrat sub nr.21359, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, plângerea împotriva încheierii de carte funciară nr.12516/2004, formulată de către, în contradictoriu cu intimatul - de Șoferi SA. prin care au solicitat instanței prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a încheierii de carte fnciară nr.12516/2004 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a dispus înscrierea provizorie în cartea funciară a dreptului de proprietate al - de Soferi T, asupra imobilului înscris în CF 5010 T, nr.top 12232/2 compus din parc și grădină în suprafață de 1737 mp. plângere atașată la dosarul de față.

Prin întâmpinare, intimata de Soferi SA T, a solicitat respingerea plângerii ca fiind tardiv formulată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii deoarece notarea înscrierii provizorii s-a facut cu respectarea dispozițiilor art.50 din legea 7/1996 modificată.

La data de 26.09.2007, instanța, față de precizarea de acțiune, raportat la efectele principiului disponibilității părților, care guvernează procesul civil, a dispus scoaterea din cauză a - de Soferi SA și citarea, în calitate de intimat, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Ca urmare a acestei precizări a petenților și a dispozițiilor instanței, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Taf ormulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesual pasive, susținând caracterul necontecios al unor astfel de cereri.

Prin sentința civilă nr.10949 dată, la 07.11.2007 în dosar nr-, de Judecătoria Timișoara, au fost respinse plângerile formulate de catre petenții, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Pentru a hotarî astfel, prima instanța a reținut ca potrivit art.31 din Ordinul nr.633 din 13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară,activității de publicitate imobiliară i se aplică principiile și regulile specifice prevăzute de lege, care se întregesc cu dispozițiile art.331-339.proc.civ, aceste din urmă dispoziții referindu-se la procedurile necontencioase.

Art.333 proc.civ. dispune ca cererea să cuprindă numele și domiciliul celui care o face și ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanței, precum și arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii și semnătura.

Legea 7/1996, prin art.20, 22, 43, 47 și 50 reglementează noțiunea de,persoană interesată, ca fiind persoana în favoarea sau împotriva căreia urmează să se incuviințeze intabularea, înscrierea provizorie a unui drept tabular, radierea sau îndreptarea înscrierii unui drept tabular, notarea altui drept personal ori de creanță, adică antecesorul sau succesorul tabular.

Calitatea procesual pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul de drept substanțial, or, legea 7/1996 nu conține dispoziții care să confere calitate procesual pasivă Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care deci nu intervine, prin operațiunile pe care le efectuează în cuprinsul cărții funciare, în drepturile evidențiate în acestea, în vederea realizării unor drepturi proprii, ci în exercițiul unor atribuții care le-a fost conferit prin lege. Astfel, între Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și titularii drepturilor înscrise în cartea funciare ori care formulează cereri de înscriere în cartea funciară nu se raporturi juridice cu caracter civil, așa încât, prima instanța a apreciat că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesual pasivă în derularea acestui demers judiciar.

Pe cale de consecință, prima instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T și a respins plângerile împotriva încheierii de carte funciară nr.12516/2004, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, considerând că nu se mai impune analizarea fondului cauzei.

Împotriva sentinței civile nr.10949 din 07.11.2007 pronuntata în dosar nr-, de Judecătoria Timișoara, in termen legal au declarat apel petentii -, -- și, criticand hotararea pentru netemeinicie si nelegalitate, solicitand casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta, deoarece judecatoria in mod gresit a solutionat dosarul in temeiul unei excepții, fara a intra in cercetarea fondului.

Prin decizia civilă nr.445/A/30.05.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declanșat de către petenții-apelanți -, -- și, contra sentinței civile nr.10949 dată, la 07.11.2007 în dosar nr-, de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul intimat OFICIUL de CADASTRU și PUBLICITATE IMOBILIARĂ -

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, în fapt și în drept că, în sedinta publica din 25.04.2008 reprezentantul apelanților reclamanți a învederat instantei ca la prima instanta s-a renuntat la judecata de parata - de Soferi SA T, precizand ca intelege sa lege raporturi procesuale exclusiv cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, cu sediul în T.

de aceasta precizare, solutia pronuntata de prima instanta este legala și in deplina concordanta cu dispozitiile cuprinse in art. 50 din L7/1996.

Astfel, intre Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară si titularii drepturilor inscrise in cartea funciara ori cei care formuleaza cereri de inscriere in cartea funciara nu se raporturi juridice cu caracter civil in legatura cu imobilele evidentiate in CF ci, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară exercita doar atributiile conferite de lege, neavand calitatea de parte in procedura contencioasa declansata prin formularea plangeri impotriva incheierii de carte funciara.

În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie care, prin decizia civila nr.LXXII din 15.10.2007 a admis recursul in interesul legii si a stabilit ca in cauzele ce au ca obiect plangerii privind cartea funciara intemeiate pe disp. art. 50 din L 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuala pasiva.

Împotriva acestei decizii civile de apel, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, și, solicitând, în principal casarea ei cu trimitere spre rejudecare, motivând în esență că în mod greșit a fost soluționată cauza fără a se intra în cercetarea fondului, iar în subsidiar modificarea ei,în tot, în sensul admiterii acțiunii, invocând în drept art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în mod practic reluând - cuvânt cu cuvânt- exact aceleași motive ca și cele invocate în apel (fila 4-5), susținând că instanța de apel nu a manifestat rol activ și că nu a procedat la întregirea cadrului procesual prin citarea în continuare a - de Șoferi SA T, pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamanților de mai sus este nefondat - atât în ce privește principalul, cât și subsidiarul - urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul acelorași reclamanți.

Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materia prevederilor art. 50 din Legea rn.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamanților de mai sus,pentru considerente expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, în întregime, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.

Astfel, în dosar bine stabilit că, deoarece însăși reclamanții au renunțat la judecată față de - de Șoferi SA T, conform încheierii de ședință de la termenul de judecată din 25.04.2008, nu mai era cazul citării și în continuare a acestei pârâte, chiar și pentru opozabilitate, nefiind nici cazul casării deciziei civile recurate cu trimitere spre rejudecare, întrucât soluția primei instanțe este legală, prin prisma dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 7/1996, și bine au fost respinse plângerile reclamanților de față, cu motivarea că - într-adevăr - pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză câtă vreme între acesta și titularii drepturilor înscrie în carte funciară (ori cei care formulează asemenea cereri de înscriere în cartea funciară) nu se raporturi juridice cu caracter civil, referitoare la imobilele evidențiate în cartea funciară, ci doar citatul Oficiu își exercită atribuțiile conferite de legea aplicabilă în materie, neavând așadar calitate de parte în procedura contencioasă declanșată prin formularea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

Că este așa, respectiv că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, într-un asemenea proces, precum cel din speță, a statuat însăși Înalta Curte de Casație și Justiție B, prin decizia civilă nr. LXXII din 15.10.2007, prin care - admițând recursul în interesul legii - a stabilit și s-a pronunțat, în sensul că, în cauzele ce au ca obiect plângeri privind cartea funciară întemeiate pe prevederile art. 50 din Legea nr. 7/1996 - precum în prezenta cauză - acest oficiu are calitate procesuală pasivă.

Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs, nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților menționați, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei, ca și cu doctrina juridică și jurisprudența în materie, precum și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, pe care-l guvernează, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, care și-a manifestat rolul activ, impus de prevederile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă și a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse prezentei judecăți, însăși reclamanții renunțând la judecată față de pârâta - de Șoferi SA T și precizând că înțelege să lege raporturi procesual civile exclusiv cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, așadar acești reclamanți stabilind cadrul procesual în dosar.

În atare condiții, Curtea constată că recurenții nu au dovedit incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de C, fiind așadar cazul respingerii recursului acestor reclamanți.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, și împotriva deciziei civile de apel nr. 445/A/30.05.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș - secția civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 13 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. TP/ 3.12.2008

Thnored. NF/ 3.12.3008

Ex.2

Tribunalul Timiș - Președinte,

Judecător

Președinte:Trandafir Purcărița
Judecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1126/2008. Curtea de Apel Timisoara