Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Încheierea 1230/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1230/R/2009
Ședința publică din 15 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Ioan
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientele, și, împotriva deciziei civile nr. 610 din 11 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj -N, pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientele și, asistate de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea în temeiul art.137 alin. 1.proc.civ. raportat la art.319 alin.1 proc.civ. invocă excepția de necompetență materială a Curții de APEL CLUJ.
Reprezentanta revizuientelor arată că este de acord cu admiterea excepției invocate.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.651/33/10.04.2009 revizuientele, și au solicitat anularea deciziei civile nr.453/R/2009 a Curții de APEL CLUJ, a deciziei civile nr.610/2008 a Tribunalului Cluj și a sentinței civile nr.6555/2008 a Judecătoriei Cluj N.
În motivarea cererii, contestatoarele au arătat că instanțele de judecată au reținut o stare de fapt eronată privind situația din CF nr.- C, nr.top.13188 și CF nr.706 C cu scopul de aof avoriza pe numita la obținerea unei suprafețe de 3.070 mp. din nr.top.13188, teren care nu a aparținut niciodată acesteia, motiv pentru care solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul restabilirii situației anterioare din cărțile funciare, conform sentinței civile nr.4676/2004 a Judecătoriei Cluj - N, precum și radierea sentinței civile nr.7904/2003 a aceleași instanțe, notată abuziv în cărțile funciare mai sus arătate.
Susțin că dreptul de proprietate al numitei, întabulat prin sentința civilă nr.11759/1997 pe nr.top.13189/2 și nr.top.13190/1/2 întabulat și prin sentința civilă nr.2351/2000 ale Judecătoriei Cluj - N nu este pe nr.top.13188 din CF nr.706 C, întrucât acesta aparține revizuientelor.
Mai arată că în dosarul nr.1826/2001 al Judecătoriei Cluj - N, proprietarii din CF nr.- au folosit un plan de situație fals, din care lipsea nr.top.13190/1/2 și o parcelă din nr.top.13189, care a fost schimbată cu nr.top.13188/2, cu scopul ca să obțină 3070 mp. din CF nr.706, în care este întabulat dreptul de proprietate al revizuientelor. Experții au întocmit planuri de situație false, folosite de, care și-a exercitat drepturile procesuale cu rea - credință.
În sfârșit, arată că obiectul dosarului nr.1826/12001 al Judecătoriei Cluj - N nu era prestație tabulară, ci ieșire din indiviziune cu privire la proprietatea înscrisă în CF nr.- C, nr.top.13190/1/2, nr.top.13189/2, părțile folosind un plan de situație fals, motiv pentru care solicită efectuarea unei contra expertize în probațiune.
In drept, revizuientele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.322 pct.4,5,8 și art.129 alin.5 proc.civ.
În probațiune, revizuientele au depus copii de pe următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 4676/29.04.2004, pronunțată în dosar nr. 3651/2004 al Judecătoriei Cluj -N; extras de carte funciară nr. 706 C-N; CF nr.- C-N; CF nr. 11649 C-N; CF nr. - C-N.
În ședința publică din 15.05.2009, Curtea, în temeiul art.165 pr.civ. și art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005, a disjuns cererile formulate în dosarul inițial nr- și a dispus înregistrarea sub un număr nou de dosar, respectiv nr- al Curții de APEL CLUJ, a cererii de revizuire formulată de revizuiente împotriva deciziei civile nr. 610/2008 a Tribunalului Cluj.
În conformitate cu prevederile art.137 alin.1 proc.civ. Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției de necompetență materială a instanței în soluționarea prezentei cereri de revizuire, excepție de procedură care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art.323 alin.1 proc.civ. cererea de revizuire se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Având în vedere că prin prezenta cerere revizuientele au înțeles să atace decizia civilă nr.610/2008 a Tribunalului Cluj - N, pronunțată în dosarul nr-, Curtea, în temeiul art.158 alin.1 și alin.3, art.159 pct.3 coroborat cu art.323 alin.1 proc.civ. va admite excepția de necompetență materială a instanței și, în consecință, va declina competența materială de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CLUJ.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei nr.610 din 11.11.2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, formulată de revizuientele, și, în favoarea Tribunalului Cluj.
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - - - --
GREFIER
Red.
Dact.Sz./2ex.
25.05.2009
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Ioan