Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1388/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1388
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 459 din data de 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 928 din data de 23 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea formulată de recurenta petentă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR " SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Prin cererea adresată instanței, COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" a formulat plângere împotriva încheierii nr. 56259 din 2.10.2008 a OCPI
În fapt, s-a susținut că prin încheierea susmenționată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară cu motivarea că documentația cadastrală nu este completă, nefiind respectate prevederile art. 13 lit.e, j, k, l din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al ANCPI, că nu s-a îndeplinit condiția prevăzută de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 și că lipsește titlul de proprietate.
S-a arătat că încheierea este nelegală și netemeinică, întrucât documentațiile care au fost admise de OCPI D au avut încadrarea în zonă la scara 1:10.000 numai pentru
Firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic plan de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000 deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.
Referitor la neîndeplinirea condițiilor cerute de lit. J din art. 13 al Ordinului 634/2006, se susține că Anexa 14 se află în documentațiile avizate anterior de către OCPI D pentru fiecare aflată pe intervalul CFR C-C, așa cum este precizat în partea de jos a Anexei 10 din documentația cadastrală. Societatea prestatoare a convenit cu OCPI ca Anexa 4 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, deoarece se află în documentațiile care au primit numerele cadastrale 1937, 1938, etc. pentru documentația respinsă calculul suprafețelor fiind individualizat în planul de situație iar descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare găsindu-se în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.7/1996, Ordinul 633/2006 și Ordinul 634/2006.
La 23.04.2009, petenta a formulat o precizare a plângerii în care susține că temeiul de drept al plângerii este Legea 7/1996, Ordinul 633/2006, Ordinul 634/2006 și art. 331-338.pr.civ. În precizare se susține că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 72/15.10.2007 a stabilit că în cauzele care au ca obiect plângeri privind cartea funciară Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă deoarece procedura aplicabilă nu este contencioasă.
Instanța, având în vedere Decizia nr. 72/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că în cauză OCPI nu are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr.928/23.04.2009 pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" C, împotriva Încheierii nr. 56259/2.10.2008 a
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prev. de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/196 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral).
Împotriva acestei sentințe declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR C care a arătat că au fost solicitate societății prestatoare alte planuri de încadrare în zonă, că această societate a convenit cu OCPID ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în celelalte documentații și că planul de amplasament a fost depus pentru a se dovedi că terenul face parte din domeniul public al statului.
Tribunalul Dolj prin decizia nr. 459/17 iunie 2009 respins apelul declarat de CNCF - CFR Sucursala Regională de Ferate
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a arătat că prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică, reținând că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele impuse de art.48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petent trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Dispoziția legală menționată este imperativă și nu permite derogări, finalitatea Legii 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară fiind de a asigura evidența cadastral-juridică a tuturor imobilelor de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale; acordarea numărului cadastral și deschiderea cărții funciare pe baza acestuia reprezintă o condiție esențială a aplicării actului normativ menționat, întregul sistem de publicitate imobiliară reală având la bază tocmai identificarea precisă a imobilelor pe baza numerelor cadastrale.
Împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt total irelevante în soluționarea prezentei pricini, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numerele cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii date de registratorul carte funciară; în cadrul unei astfel de plângeri, întemeiate pe prevederile art.50 alin.2 din Legea 7/1996 republicată, instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia încheierii respective prin prisma dispozițiilor legale și a înscrisurilor depuse de petent în susținerea cererii de înscriere în cartea funciară.
Împotriva deciziei Tribunalului, a declarat recurs petenta Compania Națională de Ferate "CFR SA", invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pc.9 pr.civ.
S-a motivat în esență că, în ceea ce privește planul de încadrare în zonă, societatea prestatoare a solicita de la ANCPI de încadrare în zonă la scara 1:5000, planuri care au fost puse la dispoziție de Fondul Național de Geodezie, și depuse la OCPI D; în baza discuțiilor purtate de firma prestatoare cu OCPI D, s-a convenit că, atâta timp cât aceste planuri de încadrare în zonă la scara de 1:5000 au fost avizate de OCPI D, cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse, din nou, la celelalte documentații. S-a arătat, de asemenea, că, față de actele depuse la dosarul cauzei, instanța poate dispune înscrierea dreptului în cartea funciară.
Recursul este nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă, se constată că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare a hotărârilor atacate, expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă, se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.
În speță, s-a întocmit un asemenea referat de completare, prin care s-a constatat că documentația nu respectă art.13 din Regulament și s-a cerut petentei să completeze documentația, însă aceasta nu a completat-o cu documentele cerute prin referatul de completare. În condițiile în care recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral, constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară, în mod corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară, prin încheierea nr.56259 din 2.10.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Prin urmare, soluția primei instanțe, de respingere a plângerii împotriva acestei încheieri, precum și soluția Tribunalului, de respingere a apelului, sunt legale.
Susținerea recurentei, privind convenția existentă între firma prestatoare și OPCPI D, nu va fi primită, întrucât, pe de o parte, o astfel de înțelegere nu poate contraveni legii, iar pe de altă parte, nici nu a fost dovedită, adresele depuse la dosar neconstituind un acord al părților, în sensul menționat de recurenta petentă.
Înscrierea dreptului în Cartea funciară intră în competența Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar instanța de judecată are competența de a verifica legalitatea măsurilor dispuse de această instituție, în raport de actele ce i-au fost puse la dispoziție de petenți, astfel încât, și sub acest aspect, critica formulată de recurentă, nu este fondată.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin1 Cod pr.civ. urmează a se respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 459 din data de 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 928 din data de 23 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosar nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/03.12.2009
Tehnored.
Jud. fond
Jud. apel,
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu