Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 149/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 149/

Ședința publică din 26 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila judecător

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

JUDECĂTOR 3: George

Grefier -

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către intimata Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară V, împotriva deciziei civile nr. 7 din 09.01.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu petentul, în plângere încheiere Carte Funciară.

La apelul nominal a răspuns intimatul-petent, personal și asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind recurenta-intimată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că: este primul termen de judecată în recurs: recursul este motivat: s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul-petent, prin apărător precizează că nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului formulat.

Av. -, în principal, solicită respingerea recursului ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă în formularea recursului.

Astfel, având în vedere Decizia nr. 72/LXXII/15.10.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate de parte, calitate care se referă la toate căile de atac.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat arătând faptul că recurenta nici nu motivează recursul în sensul că ar avea calitate ci dimpotrivă în mod constant în toate cauzele invocă lipsa calității.

Depune la dosarul cauzei, concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Focșani petentul a formulat plângere împotriva încheierii de carte funciară nr.17004 din data de 23 iulie 2007 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

În motivare a arătat că prin încheierea de mai sus i-a fost respinsă cererea prin care a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului plantație livadă situată în 12-13 pc.36-38, plângerea fiind respinsă întrucât s-a considerat că lipsește actul prin care să se facă dovada proprietății.

Prin întâmpinare intimata OCPI Vas olicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr.4339/22.10.2007 a Judecătoriei Focșanis -a admis plângerea, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate și s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI

S-a reținut în motivare că s-a făcut dovada dreptului de proprietate prin procesul verbal de adjudecare emis de DGFP V cu factura fiscală nr.-/2005 cu adeverința nr.19720/2007, cu acordul autentificat sub nr.5600/2006 cât și cu actul de confirmare emis de Primăria Bolotești.

S-a mai reținut că în conformitate cu disp.art.40 al.2 din HG nr.890/2005 în situația prev.de art.6 al.7 din Legea nr.1/2000 modificată, investitorul care a plătit contravaloarea terenului foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora își va putea intabula dreptul de proprietate pe baza acordului cu fostul proprietar și a confirmării primite de Comisia de fond funciar și s-a apreciat că s-a făcut dovada acordului cu foștii proprietari prin acordul autentificat sub nr.1220/2007 și a actului adițional al acestui acord autentificat sub nr.1487/2007.

În ceea ce privește excepția instanța a reținut că în cauza dedusă judecății se aplică procedura necontencioasă și că OCPI are calitate procesuală pasivă, citarea acestuia fiind necesară pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel OCPI V arătând că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât prin decizia nr.LXXII/15.10.2007 a ICCJ s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în cauzele în care au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe disp.art.50 din Legea nr.7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru de Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei a arătat că în mod greșit s-a admis plângerea întrucât numiții și - nu puteau transmite petentului un drept de proprietate întrucât acestora li s-a validat propunerea comisiei locale pentru despăgubiri și nu în natură.

Pe de altă parte terenul pentru care s-a stabilit dreptul de proprietate este situat pe teritoriul administrativ al com.Vîrteșcoiu și nu pe teritoriul administrativ al mun.

Prin nota de concluzii formulată la termenul din data de 09.01.2008 petentul a solicitat respingerea apelului ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă în formularea căii de atac, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare a arătat că prin decizia nr.LXXII/15.10.2007 a ICCJ s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în cauzele în care au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe disp.art.50 din Legea nr.7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru de Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fond a arătat că apelul este neîntemeiat întrucât petentul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev.de art.40 al.2 din HG nr.890/2005.

În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 7/ 09.01.2008 a Tribunalului Vranceaa fost respins ca nefondat apelul declarat de V pentru lipsa calității procesuale active a acestuia reținându-se faptul că prin decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că această instituție nu are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs V care a susținut că întrucât a avut calitate de parte La instanța de fond, putea declara și apel.

A mai invocat recurenta motive de nelegalitate a deciziei vizând fondul cauzei.

Recursul de față nu este fondat.

Prin decizia civilă nr. 72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Baf ost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că în cauzele a căror obiect îl constituie plângerile întemeiate pedisp.art. 50 din Legea nr. 7/1996 nu are calitate procesuală pasivă.

Deciziile pronunțate în plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție B sunt obligatorii motiv pentru care nu se mai poate pune în discuție calitatea procesuală a recurentei.

Întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă este indubitabil că această instituție nu poate exercita și căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe în plângerile îndreptate împotriva încheierilor emise de

Fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală, Curtea consideră că este de prisos să mai analizeze celelalte motive de recurs invocate de petentă.

Pentru aceste considerente, văzând și disp.art. 312 în ref. la art. 296 din pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul de față ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V, împotriva deciziei civile nr. 7 din 09.01.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr-, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă în formularea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red./04.03.2008

Tehnored.

2 exp./05.03.2008

Fond: Judecătoria Focșani - jud.

Apel: Tribunalul Vrancea - jud.

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Viorica Mihai Secuianu, George

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 149/2008. Curtea de Apel Galati