Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 161/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 161
Ședința publică de la 18 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de intimata EXPLOATAREA MINIERĂ M împotriva deciziei civile nr. 459 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- și împotriva sentinței civile nr.2082 din 18 septembrie 2007 Judecătoriei Motru, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ G( G), BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC și intimații petenții, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta intimată EXPLOATAREA MINIERĂ M lipsind intimații OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ G( G), BEJ și intimații petenții,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimatul a depus întâmpinare, după care:
A fost comunicat un exemplar de pe întâmpinare consilierului juridic, pentru recurentul intimat, care a solicitat amânare cauzei pentru a observa întâmpinarea și a depune înscrisuri.
Instanța a respins cererea de amânare formulată constatând că întâmpinare a fost depusă în termenul legal, însă a lăsat cauza la oad oua strigare.
La a doua strigare a cauzei s-a prezentat consilier juridic pentru recurenta intimată EXPLOATAREA MINIERĂ M lipsind celelalte părți.
Consilier juridic, pentru recurentul intimat a solicitat amânarea pentru a depune înscrisuri în susținerea cauzei.
Instanța a respins proba cu înscrisuri considerând că nu este utilă cauzei.
Consilier juridic, pentru recurentul intimat a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Instanța a respins cererea de amânare a pronunțării întrucât partea la acest termen beneficiază de reprezentare legală de specialitate.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic pentru recurentul intimat, a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri iar pe fond respingerea plângerile formulate împotriva încheierii de carte funciară.
A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin plângerile formulate de către petenții și la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G, aceștia au contestat încheierea nr.12270 din 22.05.2007, prin care Oficiul de Cadastru a dispus notarea somației emisă de executorul judecătoresc cu privire la începerea executării silite în favoarea creditoarei M, cu privire la două imobile proprietatea lor, situate în Mun. M, pentru executarea debitoarei.
Plângerile împreună cu dosarul nr.12270/2007 au fost trimise de către G Judecătoriei Motru pentru competentă soluționare, fiind înregistrate pe rolul instanței sub nr-.
Motivându-și plângerile formulate, ambii petenți au susținut că, în mod greșit s-a procedat la notarea somației emisă la data 03.05.2007 în dosarul nr.50/E/2007 de către executorul judecătoresc deoarece imobilele asupra cărora s-a pornit executarea silită de către creditoarea M, sunt dobândite în timpul căsătoriei, iar până în prezent nu s-a efectuat un partaj al bunurilor comune.
Prin sentința civilă nr.2082/18.09.2007, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr- a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Motru, invocată de intimata M, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata OCPI
Au fost admise plângerile formulate de petenții și, în contradictoriu cu intimații M, OCPI G și BEJ.
A fost anulată notarea somației emisă la data de 03.05.2007 în dosarul nr.50/E/2007 de executorul judecătoresc și înscrisă sub nr.89/2007 în Registrul de transcripțiuni cu privire la cele două imobile.
Instanța a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de intimata creditoare motivând că, potrivit art.50 alin.2 din Lg.7/1996 competența de soluționare a plângerii formulată de către cei interesați împotriva încheierilor date de OCPI revine instanței în a cărei rază teritorială se află imobilul ce face obiectul litigiului, iar cele două apartamente asupra cărora s-a notat somația de executare sunt situate pe raza localității
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instanța a reținut caracterul contencios al plângerii ce ar rezulta din art.50 al Legii 7/1996.
S-a argumentat că spre deosebire de procedura de soluționare a cererii de înscriere care are natură necontencioasă - în care activitatea desfășurată de registrator nu este destinată să soluționeze cu putere de lucru judecat un litigiu pendinte între două părți cu interese contrare, plângerea formulată împotriva încheierii dată de Registrul de Carte Funciară are caracter contencios, purtând asupra drepturilor petenților de a obține radierea unor notări, a unei înscrieri.
Pe fond, prima instanță a reținut că cele două apartamente cu privire la care s-a pornit executarea silită imobiliară fac parte din comunitatea de bunuri a petenților, foști soți, caracterul devălmaș al bunurilor comune, menținându-se și după desfacerea căsătoriei prin divorț, iar potrivit art.493 alin.1 pr.civ. creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș, nu poate să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate, fără să ceară partajarea lor.
A motivat instanța că notarea somației în cartea funciară nu reprezintă doar o măsură cu caracter asigurator, ci este de natură a prejudicia pe codevălmașul nedebitor - cu atât mai mult că s-a notat somația cu privire la ambele apartamente ale petenților.
A mai motivat instanța că OCPI avea obligația să analizeze condițiile de fond și de formă ale cererii formulată de executorul judecătoresc și să respingă cererea de înscriere a somației de executare.
Împotriva sentinței a declarat apel Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Exploatarea Minieră
nu a motivat apelul, iar M prin motivele formulate a susținut în esență că prima instanță a greșit analizând aspecte de fond ce privesc condițiile executării silite întrucât în cadrul procesual al plângerii împotriva încheierii de înscrierea mențiunii în cartea funciară, analiza trebuie să se limiteze la aspectele formale ce se verifică de către registrator cu ocazia soluționării cererilor de înscriere în
Prin decizia civilă nr.459 din 16.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorja respins ambele apeluri.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sentința este legală în raport de dispoz.art.493 pr.civ. și de dispoz.art.33 din Codul familei potrivit cărora bunurile comune ale soților nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre debitorii codevălmași.
Cu privire la datele speței a motivat că în discuție, fiind o datorie personală a petentei, nu era posibilă urmărirea imobiliară a celor două apartamente, bunuri comune, prin intermediul executorului judecătoresc, astfel că nu se impunea înscrierea somației de executare în cartea funciară.
A mai arătat că, așa cum corect a reținut prima instanță, era suficientă urmărirea unui singur apartament pentru executarea creanței intimatei
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Exploatarea Minieră de M, solicitând modificarea lor și pe fond respingerea plângerii.
Recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel și a soluționat apelurile într-un mod superficial, preluând întocmai unele considerente ale sentinței.
A arătat că instanțele au ignorat dovezile depuse la dosar, din care rezultă că a solicitat partajarea bunurilor comune ale petenților - pe rolul instanțelor aflându-se dosarul nr-.
A motivat că măsura de notare a somației în cartea funciară, la inițiativa executorului judecătoresc, a fost luată pentru a împiedica înstrăinarea apartamentelor până la soluționarea partajului - acesta fiind și scopul art.497 alin.2 pr.civ.
Recurenta a invocat greșita interpretare a dispoz.art.497 pr.civ. de către cele două instanțe.
În drept recurenta și-a încadrat criticile formulate în art.304 pct.7, 8 și 9 pr.civ.
Intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că executarea silită pornită prin intermediul executorului judecătoresc nu mai poate continua pe de o parte pentru că debitoarea a depus în contul creditoarei M suma de 12.500 lei reprezentând din datorie, iar pe de altă parte pentru că s-a admis cererea de recuzare a executorului în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Gorj.
Recursul este fondat.
În mod greșit cele două instanțe au soluționat pricina prin antamarea unor aspecte de fond ce privesc executarea silită, aspecte care se pot pune în discuție doar în cadrul unei contestații la executare, iar nu în soluționarea unei plângeri îndreptată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus doar notarea unei somații în cartea funciară.
Prima instanță, reținând caracterul contencios al plângerii s-a referit eronat la radierea înscrierilor din cartea funciară întrucât a fost investită cu soluționarea unei plângeri împotriva încheierii prin care s-a dispus notarea somației iar nu cu o acțiune în rectificare carte funciară - posibilă după eventuala anulare a actelor de executare în cadrul contestației la executare.
Înscrierea mențiunilor în cartea funciară se realizează în cadrul unei proceduri necontencioase iar plângerea formulată în temeiul art.50 din Lg.7/1996 împotriva încheierilor prin care s-a dispus înscrierile în cartea funciară se soluționează tot în cadrul unei proceduri necontencioase.
De aceea, prin Decizia 72/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -admițând recursul în interesul legii a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe art.50 din Lg.7/1996 OCPI nu are calitate procesuală pasivă.
de carte funciară din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară în soluționarea cererii de notare a somației nu poate analiza legalitatea titlului executoriu ori a actelor de executare, competența sa fiind limitată în acest sens la o analiză formală a somației emisă de executorul judecătoresc.
În sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente: legalitatea formală și legalitatea materială.
Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele ce o însoțesc.
Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic (art.41-51, 83 din Lg.7/1996) iar pe de altă parte să cerceteze dacă potrivit cuprinsului cărții funciare nu există vreo la efectuarea înscrierii.
Prin urmare, examinarea registratorului se mărginește la verificarea valabilității actului a cărui înscriere se cere și a posibilității înscrierii în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară - cu privire la imobil.
În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă somația a fost emisă de un executor judecătoresc neavând competența în a stabili dacă urmărirea silită a celor două apartamente este legală infirmarea actelor de executare sub aspectul legalității fiind posibilă în cadrul contestației la executare.
Scopul notării somației în careta funciară este acela de a încunoștința terțele persoane că imobilele sunt urmărite de un creditor, făcând opozabil terților actul de executare înscris - fără ca prin această înscriere să fie afectate atributele proprietăți.
În speță erau întrunite condițiile formale pentru înscrierea somației în cartea funciară neexistând temeiuri de anulare a încheierii de carte funciară astfel că soluția ce se impunea era de respingere a plângerilor.
Față de toate aceste considerente se constată că ambele instanțe au interpretat și aplicat greșit dispoz.art.497 pr.civ. și ale Legii 7/1996 - urmând ca în baza art.312 rap.la art.304 pct.9 pr.civ. să se admită recursul, să se modifice ambele hotărâri și pe fond să se respingă plângerile formulate de petenții și împotriva încheierii nr.12270/2007 a OCPI G, de notare a somației din 3 mai 2007 Biroului Executorului Judecătoresc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata EXPLOATAREA MINIERĂ M împotriva deciziei civile nr. 459 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 2082 din 18 09 2007 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul cu același număr, în contradictoriu cu intimații OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ G ( G), BEJ și intimații petenții, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Modifică ambele hotărâri.
Pe fond, respinge cererea formulată de petenții și.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
25.02.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa