Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 175/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(1313/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.175
Ședința publică de la 10.02.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta petentă împotriva deciziei civile nr.153/A/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ - OFICIU DE CADASRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1 B și
are ca obiect - plângere încheiere de carte funciară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 27.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 03.02.2010, apoi la 10.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin adresa nr.-/30.11.2007 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 11.12.2007, sub nr- OFICIU DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1 Bat rimis spre competentă soluționare plângerea formulată de petentul împotriva încheierii de carte funciară nr.-/29.10.2007.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a solicitat intimatei OCPI Sector 1 B înscrierea în cartea funciara pe numele său a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în B, str.- (fosta nr.101), în prezent nr.297-229, sector 1, arătând că împreună cu soția sa, în prezent decedată, a dobândit în baza unui contract de vânzare-cumpărare terenul intravilan în suprafață de 5000 mp situat în B,--229, sector 1, precum și faptul că acesta este înscris în evidențele fiscale cu această suprafață de teren.
În drept, petentul a invocat prevederile art.50 din Legea nr.7 /1996.
După înregistrarea plângeri pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 15.01.2008, petentul și-a precizat plângerea, arătând că înțelege să se judece în cauză cu intimata SC SRL.
La termenul de judecată din 22.04.2008, judecătoria a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 1 B, invocată de această intimată prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.5990/06.05.2008 Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a petentului, invocată de intimata SC SRL, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata SC SRL și a respins cererea formulata în contradictoriu cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Sector 1 B, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate pasivă.
Cu privire la excepția lipsei calității active a petentului, judecătoria a constatat că acesta are calitatea de persoană îndreptățită să formuleze plângerea, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.7/1996, deoarece petentul pretinde că înscrierea în cartea funciară nu este reală.
Cu referire la fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6005/15.03.1995, petentul, împreună cu defuncta sa soție a cumpărat terenul în suprafață de 5000 mp, situat în B,-, sector 1, și că acest teren a tăcut obiectul contractului de ipotecă nr.243/22.12.1994, încheiat cu SC SA, precum și că prin actul de adjudecare încheiat la data de 27.02.2003 în dosarul de executare nr.23714/2000, imobilul a fost adjudecat la prețul de 18.000 USD de către SC SRL. Or, acest act de adjudecare, cu privire la care petentul nu a tăcut dovada că ar fi fost desființat prin hotărâre judecătoreasca, definitivă și irevocabilă, constituie titlu de proprietate pentru adjudecatarul SC SRL și îl îndreptățește pe acest adjudecatar să înscrie dreptul său de proprietate în cartea funciară.
Mai mult, conform art.47 alin.6 din Legea nr.7/1996, republicată și conform art.48 alin.1 din lege, registratorul este obligat să dispună înscrierea provizorie care poate fi cerută de către orice persoana interesată, care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să un drept tabular.
A mai constatat prima instanță că susținerile petentului în sensul că figurează înscris în evidențele fiscale cu această suprafață de teren nu sunt de natură să creeze în favoarea sa un titlu de proprietate care să poată fi opus cu succes intimatei din prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul, la data de 14.07.2008, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, la data de 10.09.2008, sub nr. unic -/2007.
Apelantul-petent a criticat sentința apelată pentru netemeinicie și a susținut prin motivele de apel că prin plângerea formulată a arătat nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară nr.36704, Sector 1, în urma unei operațiuni de alipire a terenului în suprafață de 5000 mp, situat în-, devenit nr.297, sector 1, aflat în proprietatea sa în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.6005/15.03.1995 și s-a solicitat radierea din CF nr.36704 a mențiunii privind alipirea unui teren vecin de către SC SRL. Cererea s-a întemeiat pe prevederile art.53 din Legea nr.7/1996, care prevăd că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu a fost valabil.
Prin motivele de apel petentul înțelege să solicite să se constate că înscrierea în cartea funciară făcută la solicitarea SC SRL nu este valabilă, întrucât procedura de înstrăinare a fost făcută fară respectarea prevederilor legale, deoarece nu exista vreun titlu valabil, astfel că terenul în cauză nu a putut fi transcris în mod legal în numele societății, motiv pentru care în evidențele OCPI acesta figurează în proprietatea petentului.
Totodată, se pretinde că din eroare Serviciul de a atribuit un număr poștal provizoriu, a dat curs unei operațiuni de alipire la terenul proprietatea petentului, iar litigiul purtat cu SC SA s-a încheiat în mod irevocabil.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, se arată că acestea au calitatea de a sta în proces, iar din actele depuse la dosar reiese că SC SRL nu este proprietar pe suprafața de 5000 mp, a obținut un număr poștal provizoriu nr. 299 pe suprafața de teren situată pe parcela 792.
S-a solicitat admiterea apelului, atribuirea către petent a numărului poștal nr. 297 de drept, care din eroare a fost alipit la nr.299, proprietatea lui SC SRL, rectificarea înscrierilor făcute în CF nr.36704 a numărului cadastral de alipire 17857 și a încheierii de intabulare pentru alipire nr. 8912/17.06.2004, actul de alipire nr.812/4.03.2004, certificatul de adresă poștală nr. 13243.4295/23.04.2004, acte care au stat la baza alipirii terenului, ca efect al actului de adjudecare încheiat la data de 27.02.2003 pentru parcela 792, situata în-, restabilirea situației legale și menținerea situației juridice reale privind cadastrul nr.15373 din-, fost nr.101, în suprafață de 5000 mp, situat în parcela 24, tarlaua nr.220, cu nr.poștal 297, în proprietatea petentului.
Prin decizia civilă nr.153/A/02.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de petent și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea nr.-/29.10.2007,emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 B (fila 7 dosar fond) s-a dispusnotareaîn cartea funciară nr.36704, privitoare la imobilul cu numărul cadastral 17857, situat în--299, sentinței civile nr.12251/18.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, fără mențiunea definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de în contradictoriu cu OCPI B, Primăria Municipiului B, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Această hotărâre, depusă în copie la filele 13-16 din dosarul de fond, a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect solicitarea petentului din cauza de față de a se constata nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară nr.36704, privitoare la imobilul amintit mai sus, a mențiunii privind alipirea terenului proprietatea petentului la terenul proprietatea intimatei SC SRL.
Actul de adjudecare amintit (depus în copie la filele 59-60 în dosarul de fond) consemnează că, urmare executării silite începute în baza titlului executoriu sentința civilă nr.3411/1998 și a contractului de ipotecă autentificat sub nr.6118/14.03.1995 privind pe debitoarea SC Internațional Trans SRL, imobilul din-, proprietatea numitului, ce l-a cumpărat de la și, a fost adjudecat de intimata SC SRL și constituie titlu de proprietate pentru aceasta.
Prin urmare, urmărirea silită finalizată cu acest act de adjudecare a avut la bază atât o hotărâre judecătorească cu valoare de titlu executoriu, cât și un contract de ipotecă, acesta grevând bunul în mâinile oricui s-ar afla.
Cererea de chemare în judecată prin care apelantul-petent din prezenta cauză a atacat pentru nulitate absolută actul de adjudecare în discuție a fost respinsă definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.15640/25.10.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B (filele 81-82 în dosarul de fond), instanța constatând că actul de adjudecare a fost emis în mod legal.
În consecința situației de fapt expuse tribunalul a constatat, pe de o parte, că plângerea de față este îndreptată împotriva unei încheieri de carte funciară prin care s-a dispus notarea unei hotărâri judecătorești,și nu întabularea dreptului de proprietate sau a altui drept în cartea funciară.
Prin urmare, față de obiectul încheierii atacate, sunt lipsite de relevanță susținerile apelantului petent privitoare la nevalabilitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatei SC SRL, astfel că, nefiind susținut nici un motiv care să privească în mod direct măsura notării litigiului soluționat prin sentința civilă nr.12251/18.09.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B, plângerea se găsește neîntemeiată.
Caracterul necontencios al acestei proceduri, statuat inclusiv prin Decizia nr.LXXIl din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, atrage consecința că soluționarea plângerii poate privi numai aspectele legate strict de înscrierea în cartea funciară ce a făcut obiectul încheierii atacate, astfel că nu pot fi analizate în cadrul procesual stabilit conform art.50 din lege și alte pretenții legate de, valabilitatea, existența sau întinderea altor drepturi decât cele ce au făcut obiectul înscrierii, în speță notarea unei hotărâri judecătorești.
Se reține că apelantul petent a invocat prin cererea de apel dispozițiile art.34 pct.1 din Legea nr. 7/1996 republicată, legate de posibilitatea rectificării mențiunilor cărții funciare atunci când prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în baza căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, susținând în primul rând că acest text nu impune condiția preexistenței unei hotărâri judecătorești care să constate nevalabilitatea înscrierii și în al doilea rând că înscrierea dreptului de proprietate al intimatei SC SRL nu este valabilă.
Or, procedura rectificării cărții funciare, reglementată de art.34 și următoarele din lege este una distinctă de cea a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, fiind reglementată separat, are caracter contencios și în aceste condiții, cererea de rectificarea cărții funciare pentru considerentul că înscrierea dreptului de proprietate al intimatei nu era valabilă nu poate fi primită direct în apel,în raport de prevederile imperative ale art.294 alin.1 Cod de procedură civilă.
Pe de altă parte, este neîntemeiat și motivul de apel legat de existența calității procesuale pasive a intimatei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 B, constatând că în mod corect a admis judecătoria excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate, întemeiat pe dispozițiile deciziei citate mai sus pronunțată de instanța supremă în secții unite, în recurs în interesul legii, astfel că, față de art.329 Cod de procedură civilă hotărârea este obligatorie pentru instanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, solicitând desființarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Recurenta solicitat radierea din cartea funciară nr. 36704 mențiunii privind alipirea unui teren vecin de către SC SRL B, deoarece titlul în baza căruia s-a făcut alipirea privește o altă suprafață de teren - parcela 792 (conform prevederilor Legii cadastrului i a publicității imobiliare nr.7/1996 republicată: art. 53 " materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta prin încheiere motivată".
În speță, înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu e valabil, nu privește titlul în baza căruia s-a făcut alipirea.
Actele contradictorii prezentate de sunt: actul de alipire, autentificat sub nr. 832/04.03.2004, iar în extrasul de carte funciară 36704 și încheierea de intabulare 8912/17.06.2004 se menționează că, intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului din. - 297-299 în baza actului de alipire 812/04.03.2004. emis de iar, în realitate acest act de alipire nu a fost prezentat instanței.
Cum s-a eliberat certificatul de atestare fiscală fără a fi achitat impozitul până la data adjudecării, și fără a fi încunoștințat proprietarul de drept.
În ceea ce privește suprafața de teren de 5000. aflată la nr. poștal 297, acest impozit nu a fost achitat la direcția de taxe și impozite din anul 1999 și până în prezent (2009) așa cum rezultă din somația de plată și din rolul unic nr.1.192.084, așa cum rezultă din actele depuse la dosar.
Procedura de înscriere a fost făcută fără respectarea prevederilor legale în materie, deoarece nu există un titlu valabil pe parcela 24, tarlaua 220, astfel că terenul în cauză nu a putut fi transcris în mod legal în numele societății SC SRL, pentru că pârâta deține un alt teren privește o altă și o altă parcelă, respectiv 792.
La întocmirea actului de adjudecare, lichidatorul s-a prevalat de sentința
civilă nr.341/1998, prescrisă conform dispozițiilor art.389 alin.1, art.391 Cod de procedură civilă și a contractului de ipotecă nr.6118/1995 care nu a fost învestit cu formulă executorie.
În ceea ce privește litigiul existent între și a fost soluționat de instanțele de judecată prin: încheierea din data de 25.06.2003 pronunțată în dosarul 10224/2003, de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială; încheierea din data de 05.11.2001, pronunțată în dosarul 751/2000 de Tribunalul București - Secția Comercială; decizia civilă nr.494 din 26.03.2002, pronunțată în dosarul 195/2002; sentința civilă nr.7/05.01.2004, pronunțată în dosarul 751/2000 de Tribunalul București - Secția Comercială, soluții definitive și irevocabile.
Din adresele menționate mai sus reiese că recurentul este proprietarul de drept al terenului în suprafață de 5000. parcela 24, tarlaua 220, numărul poștal 297, teren dobândit prin contract de vânzare-cumpărare nr.6005/15.03.1995, pentru care a plătit impozit până în anul 1999. Din motive mai presus de voința sa, recurentul a fost în imposibilitate de a achita taxele până în prezent, taxe pe care le va achita după soluționarea litigiului existent.
În ceea ce privește, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, consideră că avea calitate procesuală pasivă, având în vedere faptul că:
In speță, recurentul a formulat plângere la data de 05.12.2007 în această cauză, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.72/2007 a intrat in vigoare la 07.10.2008.
Precizează că, data la care a intrat în vigoare decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr.72/2007, este data de 07.10.2008, comunicată OCPI pe data de 15.10.2008.
Pentru aceste motive consideră că avea calitate procesuală pasivă.
Fiind un act ce emană de la OCPI, consideră că este logic să fie citat în calitate de parte procesuală pasivă prin reprezentanții săi legali.
Instanța de apel, în mod greșit a înțeles că nu a fost învestită cu soluționarea cererii de rectificare, obiect și cauză, ci doar cu o plângere împotriva cărți funciare.
Aceste aspecte le-a adus la cunoștința instanței de fond, punând și concluzii pe fondul cauzei.
În concluzie, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurentul solicită admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.5, 8 și 9 Cod de procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.50, 52, 53 din Legea nr.7/1996, republicată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
În primul rând, contrar celor susținute de recurent, curtea reține că acesta nu mai deține în proprietate suprafața de teren ce face obiectul litigiului. Astfel, conform actului de adjudecare din data de 27.02.2003, terenul în suprafață de 5000 mp. situat în-, sector 1, proprietatea recurentului în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 6005/1995, a fost adjudecat de SC SRL, act ce constituie titlul de proprietate al adjudecatarului. Conform certificatului aflat la fila 65 din dosarul de fond, imobilul ce face obiectul actului de adjudecare arătat mai sus, va purta în mod provizoriu nr. 297 pe șoseaua -.
Pe de altă parte, intimata SC SRL mai deține în proprietate o altă suprafață de teren, de 2500 mp. alăturată terenului adjudecat, cele două suprafețe fiind alipite prin actul de alipire 832/2004 (referirea la nr. 812 fiind o eroare materială).
Prin urmare, independent de existența actului de alipire, curtea reține că recurentul a pierdut dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp. prin actul de adjudecare, act ce nu a fost anulat și care își produce efectele juridice.
Cât privește susținerea recurentului cu privire la faptul că deținerea proprietății asupra terenului este atestată de evidențele fiscale, aceasta urmează a fi înlăturată, neavând nici o relevanță întrucât evidențele fiscale nu valorează titlu de proprietate.
Nu este întemeiată nici critica formulată cu privire la calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în mod corect apreciind instanța de fond că, fiind vorba despre o procedură necontencioasă, această parte nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu se urmărește stabilirea unor drepturi în contradictoriu cu ea. Pe de altă parte, nu prezintă nici importanță data la care decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a intrat în vigoare, întrucât recursul în interesul legii a fost promovat tocmai datorită pronunțării unor soluții contradictorii, unele instanțe considerând că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară are calitate procesuală pasivă în aceste litigii, iar altele că nu are calitate procesuală pasivă, instanțe supremă nefăcând altceva decât să confirme că soluția corectă este cea adoptată de instanța de fond. Oricum, la momentul soluționării căilor de atac, decizia Înaltei Curți este în vigoare și obligatorie pentru instanțe.
Nici critica cu privire la incidența dispozițiilor art. 34 din Legea 7/1996 nu este întemeiată, întrucât corect a reținut instanța de apel că recurentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 50 din legea 7/1996, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la filele 5 și 6 din dosarul de fond.
Pentru aceste considerente în baza art.312 Cod de procedură civilă curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petentă împotriva deciziei civile nr.153/A/02.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ - OFICIU DE CADASRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1 B și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/15.03.2010
-------------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad