Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 190/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/
Ședința publică de la 18 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminita Solea
JUDECĂTOR 3: Simona Bacșin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de petentul, domiciliat în com.jud.B,împotriva deciziei civile nr.221 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila,în contradictoriu cu intimații, BIROUL CARTE FUNCIARA B, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus de către intimatul o cerere prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă,după care;
Recurentul solicită a se dispune suspendarea judecării prezentei cauze conform disp.art.244 pct.2 alin.2 Cod procedură civilă,întrucât deși parchetul a dat rezoluție de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc,decizia nr.501 a ICCJ nu a rămas definitivă.
Curtea,pune în vedere recurentul să pună concluzii pe fondul cauzei,întrucât instanța s-a pronunțat cu privire la suspendare,la termenul anterior,ca urmare a rezoluției Parchetului de neîncepere a urmăririi penale.
Pe fond,recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin plângerea formulată împotriva încheierii 6338/22.03.2007,petentul a contestat înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al intimatului,motivat de faptul că în actul de adjudecare emis de BEJ la 26.05.2006 apare mențiunea "liber de sarcini" ori din adresa 643/06.03.2007 a OCPI B rezultă clar că imobilul este grevat de o ipotecă,respectiv nr.458/10.03.1999 a
A depus actul de adjudecare și adresa nr.643/06.03.2007 a OCPI
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimata OCPI Baf ormulat,pentru termenul din 17.05.2007 întâmpinare prin care a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive,motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art.331-229 Cod procedură civilă și art.31 alin.1 din ordinul directorului general OCPI nr.633/2006 activitatea de carte funciară este o procedură necontencioasă,împrejurare în care caracterul necontencios s-ar extinde și asupra procedurii de soluționare a plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii având în vedere că înscrierea în cartea funciară s-a efectuat în baza actului de adjudecare întocmit de BEJ,înscris conform căruia imobilul a fost dobândit de către proprietar liber de sarcini.
Pentru termenul din 17.05.2007 a formulat întâmpinare și pârâtul care a invocat în principal excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere că petentul a precizat expres că nu pe el l-a chemat în judecată.
Pe fond a solicitat respingerea plângerii arătând că în fapt petentul este nemulțumit de actul de adjudecare pe care îl consideră fals având în vedere că în cuprinsul acestuia este înserată mențiunea "liber de sarcini" despre care petentul susține că nu ar fi conformă cu realitatea.
A arătat că în fapt este vorba numai de erori materiale săvârșite de OCPI B,căci în dosarul 2126/10.02.2006 s-a solicitat și admis (încheierea 2126/10.02.2006) radierea ipotecilor înscrise în cartea funciară 133 nedefinitivă a loc. în baza adresei 33/09.02.2005 emisă de Banca Internațională a Religiilor.
Petentul a formulat precizări prin care a arătat că imobilul înscris în cartea funciară nr.133 are adresa în planul cadastral al loc. în cvartal 27,parcela 381/2, iar cel din actul de adjudecare,neînscris în CF avea adresa cvartal 13,parcela 240,fiind așadar vorba de două parcele distincte.
Că,asupra imobilului dobândit de intimat prin actul de adjudecare,figura ipoteca 458/1999 a,ipotecă neradiată,astfel că actul de adjudecare cu mențiunea "liber de sarcini" este fals. Că executorul avea obligația de a solicita acordul înainte de vânzarea la licitație publică,lucru pe care nu l-a făcut și,în plus,avea și obligația de a cere informații despre eventualele sarcini de la OCPI,astfel că de vină pentru toate aceste aspecte exte executorul judecătoresc.
Deliberând asupra plângerii formulate,prin prisma materialului probator administrat,instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispoziții art.20 alin.1 din Legea 7/1996 republicată,înscrierea drepturilor reale în cartea funciară se face în baza actului prin care acestea au fost constituite sau transmise în mod valabil.
În speță,instanța a reținut că intimatul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna,jud.B,cvartal 13,parcela 240,prin adjudecare la licitație publică în dosarul de executare silită 31/2004,fiind întocmit actul de adjudecare din 26.025.2006 al BEJ (fila 5 dosar fond).
Efectele actului de adjudecare (act final al executării silite imobiliare) își află reglementarea în dispozițiile art.518 Cod procedură civilă,ale cărui dispoziții relevante prevăd:
Art.518 Cod procedură civilă, " (1)Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau,după caz,un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe și venituri,datorează dobânzile până la plata integrală a prețului și suportă toate sarcinile imobilului.
(2)Prin intabulare adjudecatarul dobândește dreptul de a dispune de imobilul vândut,potrivit regulilor de carte funciară.
(3)De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță,creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Dacă prețul de adjudexare se plătește în rate,sarcinile se sting la plata ultimei rate.
(4)și celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu,afară de cele pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute; de asemenea,vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci,dacă vânzarea s-a făcut în condițiile prevăzute de art.509 alin.4, toate notările făcute de urmărirea silită,precum și interdicția de înstrăinare sau de grevare,dacă există.
(5)Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata prețului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva,fără încuviințarea creditorilor urmăritori, înainte de plata integrală a prețului.".
În conformitate deci cu dispozițiile art.518 alin.3 Cod procedură civilă,prin actul de adjudecare se produce așadar purga ipotecilor și privilegiilor la care este supus imobilul, adjudecatarul primind deci imobilul liber de orice sarcini,creditorii ipotecari și privilegiați urmând a se îndestula din prețul depus.
Din analiza actului de adjudecare eliberat de BEJ la data de 26.05.2006 rezultă că prețul adjudecării a fost achitat integral la data de 05.05.2006, aceasta fiind așadar data la care s-au stins, conform art.518 alin.3 teza finală Cod procedură civilă,toate eventualele sarcini ce ar fi putut greva imobilul,astfel încât susținerea petentului în sensul în care intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară ar fi fost nelegală este lipsită de temei.
Mai trebuie subliniat și faptul că petentul critică,în fapt prin plângerea formulată, legalitatea actului de adjudecare ce a stat la baza înscrierii în Cartea Funciară,astfel de critici neputând forma obiectul plângerii reglementate de art.50 din Legea 7/1996,plângere ce vizează exclusiv legalitatea și temeinicia încheierii de carte funciară.
Așa fiind, Judecătoria Brăilaa apreciat plângerea petentului ca nefondată și a respins-o ca atare prin sentința civilă nr.3652/14.06.2007.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul care a susținut că este nelegală și netemeinică întrucât a menținut în vigoare o înscriere în cartea funciară neconformă cu realitatea.
În dezvoltarea motivului său de apel reclamantul a susținut că a cerut instanței de fond să constate nelegalitatea intabulării dreptului de proprietate al intimatului pentru că actul de adjudecare are la bază un fals și anume mențiunea că imobilul este "liber de sarcini" când în realitate el este gravat de o ipotecă așa după cum rezultă din adresa cu nr.643/6.03.2007 a OCPI
În consecință s-a cerut admiterea apelului, schimbarea în totul a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii sale și constatarea nulității actului de adjudecare.
Analizând apelul prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul a constatat că este nefondat.
Prin plângerea formulată împotriva încheierii nr.6338/22.03.2007 reclamantul a contestat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a intimatului întrucât actul de adjudecare emis de BEJ emis la data de 26.05.2006 apare mențiunea "liber de sarcini" ori prin adresa nr.643/6.03.2007 a OCPI B s-a arătat că imobilul este grevat de o ipotecă ce poartă nr.458/10.03.1999 a
Instanța de fond a arătat corect că această adresă nu are nici semnificație atâta timp cât s-a plătit prețul integral stingându-se astfel potrivit dispozițiilor art.518 al.III Cod procedură civilă toate eventualele sarcini ce ar fi grevat imobilul încât susținerea apelantului, în sensul că intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară ar fi nelegală, este lipsită complet de temei.
În plus trebuie subliniat că legalitatea actului de adjudecare nu poate face obiectul unei plângeri întemeiată pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996 astfel că și din acest punct de vedere hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Așa fiind,prin decizia civilă nr.221/12.12.2007 Tribunalul Brăilaa respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul susținând că este nelegală pentru că instanța nu s-a pronunțat pe cererea sa respectiv pe actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc prin fals având în vedere că acesta a menționat că imobilul este liber de sarcini cu toate că potrivit adresei nr. 643/06.03.2007 a OCPI B imobilul era ipotecat asupra lui grevând ipoteca nr. 458/10.03,1999 a.
Or, un imobil poate fi intabulat pe baza unui act legal iar dacă actul de adjudecare este fals este lovit de nulitate așa încât nu putea face înscrierea in a acestui imobil.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra legalității actului de adjudecare fără să motiveze de ce nu a făcut-
Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului declarat.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul de față nu poate fi primit.
Ambele instanțe au soluționat în mod legal acțiunea în funcție de obiectul acesteia și în considerentele hotărârilor au arătat și considerentele soluțiilor adoptate.
Curtea menține cele două soluții ale instanței de fond și ale Tribunalului pentru că în raport de obiectul dedus judecății instanțele nu sunt competente și cu analiza legalității actului de adjudecare chiar dacă acesta a stat la baza înscrierii în cartea funciară. Plângerea împotriva înscrierii în cartea funciară se judecă într-o procedură necontencioasă iar verificarea legalității unui act de adjudecare poate fi făcută într-o procedură civilă de drept comun.
Deoarece recurentul în motivele sale nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a deciziei de apel care să determine modificarea acesteia,Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, domiciliat în com.jud.B,împotriva deciziei civile nr.221 din 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila,în contradictoriu cu intimații, BIROUL CARTE FUNCIARA B, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - - |
: - -/19.03.2009
: /27.03.3009
2 ex.
FOND:
APEL: - escu
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminita Solea, Simona Bacșin