Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 229/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 229/

Ședința publică din 13 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător

JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de petenții și, domiciliați în Rm.V,-,.27,.B,.3, județul V, împotriva deciziei civile nr.20 A din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în data de 06 iunie 2008, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA:

Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4503 din 17 septembrie 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Râmnicu V și plângerea formulată de petenții și, în contradictoriu cu intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V și Municipiul Râmnicu

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că litigiul are natură contencioasă, iar - unitate cu personalitate juridică dobândește calitatea procesuală pasivă. Radierea somației imobiliare nr.257/25.10.2006 s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.112 alin.1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Biroului de cadastru și publicitate imobiliară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții și, susținând că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece radierea somației imobiliare s-a dispus în urma cererii unei persoane neîndreptățite, Biroul executorului judecătoresc neîncadrându-se în categoria persoanelor îndreptățite.

Pe de altă parte, conform art.33 alin.4 din Legea nr.7/1996 și art.101 din Ordinul nr.2371/C/1997, rectificarea înscrisului în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, fie prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nici una din cele două condiții nefiind îndeplinită.

Nici dispozițiile art.112 alin.1 din noul regulament nu puteau fi aplicate, deoarece prin decizia civilă nr.1331/R/12 octombrie 2007 s-a respins contestația la executare promovată împotriva formelor de executare având ca obiect imobilul cu privire la care a fost efectuată notarea somației.

Sentința atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece considerentele instanței vizează fondul executării silite.

Instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat, câtă vreme prin sentința civilă nr.689/02.02.2007 a fost respinsă plângerea formulată de Municipiul Râmnicu V împotriva Încheierii de carte funciară nr.29404 din 25.10.2006, prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a somației.

Prin decizia civilă nr.20A din 24 ianuarie 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de apelanții-petenți și, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Râmnicu V și a respins ca nefondat apelul declarat de petenți, reținând următoarele:

Conform Deciziei nr.LXXII/15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în cauza având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară.

Excepția autorității de lucru judecat s-a reținut a fi neîntemeiată, deoarece prin sentința civilă nr.689 din 2 februarie 2007 s-a soluționat plângerea formulată împotriva Încheierii de carte funciară nr.29404/25.10.2006, plângere prin care a fost vizat strict fondul executării silite care nu poate fi soluționată de registratorul de carte funciară, ci doar pe calea unei contestații la executare.

Prin plângere s-a invocat faptul că încheierea pronunțată a fost dată la cererea unei persoane (executorul judecătoresc) care nu are calitate, în cauză neexistând hotărâre judecătorească sau declarație autentică.

C care a solicitat inițial notarea în Registrul de Carte funciară a somației imobiliare cu privire la imobil a fost executorul judecătoresc -.

Titlul executoriu al apelanților este o dispoziție emisă în baza Legii nr.10/2001, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, iar dosarul va fi înaintat și perfectat de Comisia Centrală.

Somația imobiliară s-a făcut pentru bunuri din domeniul public care nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale, la cererea celui care a solicitat notarea.

C care a solicitat notarea a fost executorul judecătoresc, care a solicitat încuviințarea executării de către instanța de executare și care a emis somația - act ce precede predarea lucrului și depărtarea celui ce se găsește în stăpânirea imobilului.

Prin încheierea atacată, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vap rocedat la radierea notării solicitate de executorul judecătoresc, radiere care s-a realizat, așa cum a reținut și instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art.112 alin.1 din Regulamentul de organizare și funcționare al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În consecință, s-a reținut că încheierea de radiere este corectă, înlăturându-se astfel eroarea făcută de Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară V atunci când a înscris somația imobiliară a unui bun ce aparține domeniului public.

Împotriva deciziei civile nr.20A/24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă au declarat recurs, în termen legal, petenții și care au criticat hotărârea atacată, în esență, pentru următoarele motive:

- instanța de apel a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art.112 din Regulamentul nou, fără a argumenta în nici un mod de ce sunt aplicabile aceste dispoziții, precum și de ce au fost înlăturate susținerile petenților cu privire la aplicabilitatea Regulamentului corespunzător speței de față.

S-a mai precizat că rectificările înscrierilor în cartea funciară se pot face fie pe cale amiabilă, fie în caz de litigiu în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar în speță, executorul judecătoresc nu avea nici o calitate în a solicita radierea somației imobiliare la data de 4 ianuarie 2007, întrucât a fost dezinvestit de către petenți cu executarea silită ca urmare a predării ce a avut loc la data de 19 decembrie 2006.

Recurenții au considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă.

- tribunalul a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și a interpretat și aplicat greșit legea, deoarece a reținut că somația imobiliară a cărei radiere s-a făcut a vizat un bun ce aparține domeniului public, deși cu înscrisurile de la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3138 din 16.08.2001 de către, de la vânzătoarea - -, se probează că acest imobil a intrat în domeniul privat;

- de asemenea, atât prima instanță cât și instanța de apel nu au avut în vedere că prezentul litigiu vizează doar stabilirea legalității sau nelegalității notării radierii unei somații imobiliare în cartea funciară, prin prisma legislației aplicabile și a persoanei care ar fi putut solicita acest lucru.

Petenții și-au întemeiat această critică pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În concluzie au solicitat admiterea recursului, modificarea soluțiilor pronunțate de primele două instanțe în sensul admiterii plângerii formulate de petenți împotriva încheierii nr.1848 din 22 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară V și a menținerii somației imobiliare înregistrată în Cartea Funciară nr.7785 Râmnicu V, sub nr.29404/2006.

Petenții și au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Municipiul Râmnicu V - prin Primar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând decizia civilă atacată prin prisma criticilor formulate în recurs și din ansamblul lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică este nefondată, întrucât instanța de apel a motivat hotărârea pronunțată și mai mult, decizia sa nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.

Curtea constată că tribunalul nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, analizând plângerea formulată de petenții și împotriva încheierii nr.1848 din 22.01.2007 a V, așa cum a fost sesizată instanța de fond de către acești petenți.

Se constată că nu au fost încălcate de tribunal prevederile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

A doua critică este nefondată, întrucât din înscrisurile depuse în recurs de intimatul Municipiul Râmnicu V - prin Primar, respectiv anexele la Hotărârea Guvernului nr.54/2008 care a modificat și completat unele anexe la Hotărârea Guvernului nr.1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului V, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul V, la pozițiile 1440 și 87 se află imobilul din litigiu ca făcând parte din domeniului public al Municipiului Râmnicu Aceste înscrisuri se află în xerocopie la filele 114-115 dosar recurs.

De asemenea și înscrisurile aflate în xerocopie la filele 116-117 dosar recurs și anume, extras de carte funciară pentru informare la cererea din 7 mai 2008 a municipiului Râmnicu V și Hotărârea nr.107 din 26 iulie 2001 a Consiliului Local al Municipiului Râmnicu V, atestă același lucru, respectiv că imobilul din litigiu situat în-, compus din teren în suprafață de 1015 și casă cu subsol, parter, etaj și mansardă, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, aparține domeniului public.

Ultima critică este nefondată, întrucât ambele instanțe de fond au verificat dacă încheierea de radiere este legală, cercetare ce a avut loc la solicitarea petenților prin plângerea depusă la judecătorie și au concluzionat în mod corect că au fost respectate dispozițiile art.112 alin.1 din Regulamentul de organizare și funcționare al Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară când s-a dispus radierea notării solicitate de executorul judecătoresc.

În concluzie, atât pentru cea de-a doua critică din recurs cât și pentru ultima, Curtea constată că nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de petenții și împotriva deciziei civile nr.20A din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții și, domiciliați în Râmnicu V,-, bloc 27,.B,.3, județ V, împotriva deciziei civile nr.20A din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, intimați fiind OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ RÂMNICU V, cu sediul în Râmnicu V, str.-.-, nr.6-8, județ V și MUNICIPIUL RÂMNICU V, cu sediul în Râmnicu V,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/08.07.06.2008.

Jud.apel:.

St.

Președinte:Daniel Radu
Judecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 229/2008. Curtea de Apel Pitesti