Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 2379/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2379/R/2008
Ședința publică din 4 decembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ împotrivadeciziei civile nr. 425 din 16 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE - DIRECȚIA APELOR, având ca obiectplângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal, nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatând că, atât recurenta, prin memoriul de recurs depus la dosar, cât și intimata reclamantă, prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 3 decembrie 2008, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel, că, potrivit prevederilor art. 242 alin.2 pr. civ, pricina se află în stare de judecată și instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4208/7.04.2008 a Judecătoriei Cluj -N, a fost respinsă plângerea formulată de petenta Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor - împotriva încheierii nr. 48821/2001 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C pronunțată în dosar nr. 42821/2007 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la 15.07.2007 petenta a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C modificarea denumirii de la nr. curent 2 din foaia B din CF 237 C, CF de evidență nr.72018 C și CF - C din Administrația Națională" Apele Române" ABS ucursala bazinală Direcția Apelor - în Administrația Națională " Apele Române" Direcția Apelor - cu privire la imobilul cu nr.top. 21077/18, -, 21432/1 și 21432/2/1.
Prin încheierea nr. 42821 din 15.06.2007 CF, comunicată petentei la 10.12.2007, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a respins cererea petentei, datorită neprezentării protocolului încheiat conform art. 2 alin. 3 din Legea nr.400/2005 în care imobilul identificat în cerere să fie identificat cu date de carte funciară.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 107/2002, a fost înființată Administrația Națională "Apele Române", prin reorganizarea Companiei Naționale "Apele Române" SA, ca regie autonomă de interes public național, aceasta din urmă fiind ulterior reorganizată din regie autonomă în instituție publică de interes național, unitățile sale din subordine dobândind personalitate juridică prin OUG nr. 73/2005. Ulterior, pct. 2 din Legea nr. 400/2005 pentru aprobarea OUG nr. 73/2005 privind completarea și modificarea OUG nr. 107/2002, art. 2 alin. 3 din OUG nr. 73/2005, a fost modificat astfel încât preluarea patrimoniului dintre fost regie autonomă Administrația Națională "Apele Române" și instituția publică Administrația Națională "Apele Române" trebuia realizată pe bază de protocol întocmit pe baza situațiilor financiare existente la sfârșitul lunii anterioare datei înregistrării instituției publice la organul fiscal competent.
Conform art. 1 alin. 4 din OUG nr. 73/2005, instituția publică Administrația Națională "Apele Române" are în subordine, printre unitățile cu personalitate juridică prevăzute în anexa 1, și Direcția Apelor -, iar ca proprietari tabulari ai imobilului cu nr. top. 21077/18 din CF C apar Administrația Națională "Apele Române", Direcția -, sucursala bazinală C, nr.top.21432/1 și 21432/2/1 din CF C - Administrația Națională "Apele Române", Direcția Apelor -, Suc. bazinală C, iar asupra nr.topo. 8410/2 din CF 72018 de evidență Statul Român cu drept de administrare în favoarea Administrației Naționale" Apele Române", Direcția Apelor -, cu denumirea schimbată potrivit înscrierii de la 3 în Administrația Națională" Apele Române"A B, Sucursala bazinală Direcția Apelor -.
Înscrierile din cărțile funciare menționate au în vedere Administrația Națională Apele Române, iar nu instituția publică cu aceeași denumire, concluzie susținută și de data efectuării înscrierilor în CF, anterioară datei de 31.12.2004 aferentă predării-preluării patrimoniului, anume martie și octombrie 2004.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, chiar dacă înaintarea dosarului se realizează prin intermediul acesteia, procedura este una necontencioasă, așa cum a statuat ICCJ prin Decizia nr. LXXII, dată în recurs în interesul legii la 15.12.2007, astfel că pârâta nu a fost citată ca parte în dosar.
Conform protocolului nr. 11211 din 22.11.2005, patrimoniul aflat în administrarea Regiei Autonome Administrația Națională "Apele Române" trebuia preluat de instituția publică cu aceeași denumire, în compunerea determinată prin HG. nr. 2060/2004, anexa 13, predarea efectivă a bunurilor urmând a fi realizată pe baza proceselor verbale de predare primire întocmite de comisiile constituite în acest scop. Schimbarea titularului dreptului de proprietate sau de administrare se realizează în temeiul inventarului bunurilor din domeniul public, aprobat prin hotărâri de guvern, acte normative care au suferit modificări succesive chiar cu privire la bunurile menționate.
În HG nr. 2060/2004, nu s-a făcut decât o descriere sumară a imobilelor ce intrau în patrimoniul Administrația Națională Apele Române, acestea nefiind identificate prin numere cadastrale și topografice. În plus, HG nr. 2060/2004 a fost abrogată prin HG nr. 1705/2006, ce cuprinde un inventar modificat al bunurilor din domeniul public. Petenta nu a depus niciun proces verbal de predare-primire efectivă a bunurilor de către comisiile legal constituite și nicio documentație care să ateste identitatea dintre imobilele cu privire la care afirmă că au fost trecute în patrimoniul său propriu și cele pentru care solicită schimbarea denumirii titularului dreptului de proprietate, respectiv de administrare.
Prin decizia civilă nr. 425 din 16.09.2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă, ca lipsită de obiect, excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, fiind admis apelul formulat de petenta Administrația Națională "Apele Române" prin Direcția Apelor - împotriva sentinței civile nr. 4208 din 7.04.2008 dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N, ce a fost schimbată, în sensul anulării încheierii de respingere nr. 48821/2007 CF din dosar 42821 din 15.06.2007, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, admițându-se cererea petentei privind înscrierea la foaia B - foaia de proprietate - din CF C 237, CF C 72018 de evidență și CF C - a Administrației Naționale "Apele Române" Direcția Apelor -.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, tribunalul considerat că este lipsită de obiect, întrucât sentința pronunțată de Judecătoria Cluj -N a fost pronunțată în cadrul unei proceduri necontencioase, în care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a figurat ca parte.În condițiile în care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a avut interes în a formula apel în prezenta cauză, nu a dobândit calitatea de parte nici în apel, astfel că excepția invocată nu are obiect.
Asupra fondului cauzei tribunalul considerat apelul întemeiat.
Potrivit art. 1 din OUG nr.107/2002 a fost înființată Administrația Națională "Apele Române", prin reorganizarea Companiei Naționale " Apele Române" SA ca regie autonomă de interes public național, aceasta din urmă fiind ulterior reorganizată din regie autonomă în instituție publică de interes național, unitățile sale din subordine dobândind personalitate juridică prin OUG nr. 73/2005. Ulterior, pct. 2 din Legea nr. 400/2005 pentru aprobarea OUG nr. 73/2005 privind completarea și modificarea OUG nr. 107/2002, art. 2 alin. 3 din OUG nr. 73/2005 au fost modificate, astfel încât preluarea patrimoniului dintre fosta regie autonomă Administrația Națională "Apele Române" și instituția publică Administrația Națională "Apele Române" trebuia realizată pe bază de protocol întocmit pe baza situațiilor financiare existente la sfârșitul lunii anterioare datei înregistrării instituției publice la organul fiscal competent.
Conform protocolului privind predarea de către Administrația Națională" Apele Române" și preluarea de către Administrația Națională "Apele Române" instituție publică, a patrimoniului din domeniul public al statului, dat în administrare și a patrimoniului propriu, s-a procedat la predarea preluarea patrimoniului.
Din cuprinsul dispozițiilor legale citate, a reieșit că petenta și-a schimbat denumirea, sens în care a solicitat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară înscrierea noului nume în locul celui vechi, aspect care nu are legătură cu predarea preluarea bunurilor și nici cu identificarea în actele de schimbare a denumirii a datelor de carte funciară a imobilelor în condițiile în care în patrimoniul său intră vechile imobile.
Greșit a apreciat prima instanță că menționarea în cele două cărți funciare a noii denumiri a proprietarului, respectiv administratorului este condiționată de predarea preluarea patrimoniului aceasta, fiind doar o operațiune scriptică pentru punerea în acord a datelor din patrimoniul petentei cu noua denumire.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului.
În motivarea recursului său, recurentul învederează că reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că încheierile de carte funciară nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, iar activitatea de carte funciară rămâne în continuare guvernată de dispozițiile legii cadastrului ce se completează cu cele ale codului d e procedură civilă privind procedura necontencioasă.
Pe fond, petenta a solicitat modificarea, în cărțile funciare nr. 237, nr. 72018 și nr. - C, a denumirii proprietarului din Administrația Națională "Apele Române" SA B - Sucursala bazinală Direcția Apelor - în Administrația Națională "Apele Române", Direcția Apelor -, iar, raportat la cuprinsul cărții funciare, i s-a pus în vedere să depună protocolul încheiat conform prev. art. 2 alin. 3 din Legea nr. 400/2005 privind aprobarea OUG nr. 73/2005 pentru modificarea și completarea OUG nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române" în original sau copie legalizată, protocol în cuprinsul căruia imobilul trebuia să fie individualizat cu date de carte funciară, conform disp. art. 48 alin. 1 lit. din Legea nr. 7/1996 republicată, obligație pe care petenta nu îndeplinit-o, acesta fiind motivul pentru care i-a fost respinsă cererea de înscriere în temeiul art. 49 din legea cadastrului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanțele de fond s-au pronunțat în sensul rezultând din decizia nr. LXXII (72) din 15.10.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 685 din 7.10.2008.
Oricum, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară formulat recurs, prin urmare, nu se pune problema lipsei calității sale procesuale pasive într-o procedură necontencioasă, ci calității sale procesuale active în exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunțată într-o procedură necontencioasă, raportat la disp. art. 336 alin. 3 Cod proc. civ. procedură care, astfel, se transformă într-una contencioasă în această fază a procesului. Fiind o persoană interesată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară are calitatea procesuală activă de a formula recurs împotriva hotărârii tribunalului d e admitere a plângerii petentei împotriva încheierii de carte funciară nr. 48821/2007.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a arătat că nu este vorba de o reorganizare a persoanei juridice înscrisă în cartea funciară ca fiind titular al dreptului de proprietate, pentru a se pune problema depunerii unor acte privind transferul proprietății în favoarea persoanelor juridice nou înființate, ceea ce ar presupune identificarea imobilului cu date de carte funciară, ci este vorba de o simplă schimbare a denumirii proprietarului tabular, rezultând din actele normative la care se face referire în hotărâre, împrejurare care nu presupune vreo altă documentație necesară aducerii la zi a stării tabulare.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ împotrivadeciziei civile nr. 425 din 16 septembrie 2008 Tribunalului Cluj,pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/17.12.2008
Jud. apel:,
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș