Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 246/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(153/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 246
Ședința publică din 22.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta petentă de Consum, împotriva deciziei civile nr. 1230 din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară
Cauza are ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al recurentei petente de Consum, în baza împuternicirii avocațiale nr. 66801/2010, eliberată de Baroul București și lipsește intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentei depune la dosar chitanța în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, pe care instanța le anulează. Arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei petente de Consum solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii plângerii și înscrierii în cartea funciară a dreptului acesteia asupra construcției.
La solicitarea instanței, avocatul recurentei arată că nu deține acte privind dreptul de proprietate al cooperativei asupra imobilului în litigiu, datorită legilor în vigoare la momentul construirii acestuia, care prevedeau că autorizația de construire se eliberează pe numele unității administrativ teritoriale, având în vedere că în aceeași clădire urmau să-și desfășoare activitatea atât magazinul ce aparținea cooperației, cât și un dispensar. Totuși înțelege să-și dovedească acest drept prin coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, respectiv actul administrativ prin care i s-a atribuit dreptul de folosință a 54 % din teren, dovada că acesta nu face parte din domeniul public.
Depune la dosar, în susținerea cererii sale, adeverința nr. 261/24.06.2008 eliberată de de Consum, precum și o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca practică judiciară, precizând că pentru alte imobile aflate în aceeași situație, au fost admise acțiunile promovate de cooperație.
Invocă Legile cooperației, nr. 18/1997, nr. 107/1996 și Legea nr. 1/2005.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin adresa nr.35531 C/29.10.2007, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iaî naintat Judecătoriei C, spre competentă soluționare, plângerea formulată de petenta Societatea de Consum, împotriva încheierii de carte funciară nr.80123/12.07.2007, prin care s-a respins cererea acesteia privind întabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra parterului construcției edificate pe terenul atribuit în folosință, în cotă indiviză de 54% din terenul în suprafață totală de 420 mp. situat în comuna, județul I, șos.-, nr.172.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că în încheierea de respingere s-a considerat greșit că ar fi solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului, deși, în realitate, solicitase înscrierea dreptului de proprietate asupra parterului construcției existentă pe terenul din care i se atribuise în folosință o cotă de 54%.
Referitor la dreptul de folosință asupra terenului, petenta a învederat că acesta rezultă din decizia nr.1246/1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului
Dreptul de proprietate asupra construcției a fost dobândit prin construire, astfel cum rezultă din autorizația nr.14F/1971.
În opinia petentei aceste înscrisuri făceau dovada dreptului său de proprietate asupra construcției și a dreptului de folosință asupra terenului, situație în care ar fi trebuit să se admită cererea sa de întabulare în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996.
Prin sentința civilă nr.2361 din 03.12.2007, Judecătoria Car espins plângerea petentei ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996, înscrierile în cartea funciară se fac pe baza înscrisurilor doveditoare, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.
În speță, s-a reținut că petenta nu a prezentat decât decizia nr.1246 din 06.08.1971 emisă de Consiliul Popular al Municipiului B - Comitetul Executiv, din cuprinsul căreia reiese că se transmite în folosință cota de 54% din teren pentru de Consum, neregăsindu-se în cuprinsul acestui act vreo mențiune cu privire la transmiterea în favoarea petentei și a unui drept de proprietate asupra construcției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta de Consum, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că s-ar fi solicitat de petentă înscrierea dreptului de proprietate asupra cotei de 54% din teren, deși, în realitate, solicitase întabularea dreptului de proprietate asupra parterului construcției edificată pe teren în baza autorizației nr.14F/1971.
S-a susținut de apelantă că dreptul său de proprietate asupra acestei construcții a fost dovedit în cauză cu autorizația de construire nr.14F/15.04.1971, certificatul de atestare fiscală nr.C/1622/19.04.2007 și certificatul fiscal nr.1731/07.06.2006, înscrisuri ignorate de instanța de fond.
În finalul motivelor de apel s-a invocat nelegalitatea sentinței instanței de fond, susținându-se că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.129 Cod procedură civilă și art.20 și art.48 din Legea nr.7/1996.
Prin decizia civilă nr.1095 A din 08.09.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității apelului, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins apelul ca tardiv declarat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că deși sentința instanței de fond a fost comunicată apelantei la data de 10.06.2008, aceasta a declarat apel la data de 27.06.2008, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta - petentă, iar prin decizia civilă nr.795 din 11.05.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza la Tribunalul București, pentru rejudecarea apelului, reținându-se că apelul a fost declarat în termen de către apelanta petentă, deoarece dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței instanței de fond către petentă este lovită de nulitate conform art.100 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În apel, după casare, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a pronunțat decizia civilă nr.1230 din 16.11.2009 prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - petentă împotriva sentinței instanței de fond.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a respins plângerea formulată de petentă ca neîntemeiată, în considerarea faptului că aceasta nu a depus un înscris doveditor al dreptului de proprietate în conformitate cu cerințele legii.
Critica prin care apelanta petentă susținea că ar fi solicitat prin cererea de înscriere numai întabularea dreptului de proprietate asupra construcției edificate în baza autorizației nr.14 F/1971 a fost înlăturată de tribunal, constatându-se că prin cererea existentă la dosar petenta a solicitat înscrierea în favoarea sa a dreptului de proprietate pentru imobilului situat în Comuna, șos.-, nr.172, județul I, cu număr cadastral 1840.
În continuare, s-a reținut că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.20 alin.1 și art.47 alin.1 din Legea nr.7/1996, atunci când a apreciat că niciunul din înscrisurile invocate de petenta - apelantă nu îndeplinesc condițiile impuse de aceste texte normative.
Autorizația de executare de lucrări nr.14 F/15.04.1971 eliberată de Consiliul Popular al Municipiului B pe terenul atribuit în folosință petentei apelante, în cotă indiviză de 54%, s-a constatat că a fost acordată Cooperativei de Consum și nu s-au administrat probe din care să rezulte transmiterea ulterioară a construcției în proprietatea petentei.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta, susținând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și ar fi aplicat greșit dispozițiile art.20 și art.47 din Legea nr.7/1996.
În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit obiectul cererii sale de înscriere în cartea funciară, reținând nejustificat că aceasta s-ar referi atât la cota indiviză de 54% din teren, cât și la parterul construcției existentă pe teren. Prin cererea de înscriere în cartea funciară înregistrată sub nr.80123/18.06.2007 la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, recurenta a solicitat înscrierea dreptului de proprietate asupra parterului construcției edificate în baza autorizației pentru executare de lucrări nr.14/1971 eliberată de Consiliul Popular al Municipiului
În continuare, recurenta a susținut că dreptul de proprietate asupra construcției s-a dobândit prin construire, iar în condițiile în care în cerere arăta expres că are asupra terenului un drept de folosință în cotă indiviză de 54%, era exclus să constituie obiect al cererii de înscriere și dreptul de proprietate asupra acestui teren.
În dezvoltarea celui de al doilea motiv de nelegalitate, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.20 și art.47 din Legea nr.7/1996, atunci când a considerat că autorizația de construire nu ar reprezenta un înscris doveditor al dreptului de proprietate asupra construcției, conform acestor dispoziții legale.
În opinia recurentei, autorizația de construire, ca și decizia de atribuire în folosință a unui teren, valorează act administrativ individual ce face dovada constituirii/dobândirii dreptului de proprietate prin construire.
Au fost invocate în continuare înscrisurile existente la dosar care dovedeau dreptul de folosință al recurentei asupra cotei indivize de 54% din teren și dreptul de proprietate al acesteia asupra construcției.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile articolului 304 pct. 8,9 Cod Procedură Civilă și de criticile formulate de recurentă, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 pct. 8 Cod Procedură Civilă, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, atunci când a reținut că, prin cerere, ar fi solicitat întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Comuna, șos. -, nr.172, compus din teren și construcție și nu doar asupra construcției.
Critica este nefondată, în condițiile în care această cerere se află la fila 3 din dosarul 80123/2007 al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, iar din cuprinsul său rezultă, fără putință de tăgadă, că s-a solicitat de recurentă înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat la adresa menționată mai sus.
În lipsa unei mențiuni exprese cu privire la compunerea imobilului pentru care se solicita înscrierea, este evident că această cerere nu se putea interpreta altfel decât ca făcând referire la întregul imobil, cu atât mai mult cu cât actele juridice invocate în susținerea cererii erau decizia nr.1246/06.08.1971, care se referea la teren și autorizația pentru executare de lucrări nr.14F/16.06.2007, referitoare la construcția existentă pe teren.
În ceea ce privește cererea recurentei de înscriere a dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, Curtea apreciază că aceasta a fost în mod corect respinsă, în raport de înscrisurile administrate în cauză și de dispozițiile Legii nr. 7/13.03.1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
Conform articolului 22 alin.1 din această lege, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.41/27.05.2004, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori transmis, numai dacă acel act s-a încheiat în formă autentică.
Respingând cererea recurentei privind înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra construcției, tribunalul nu a reținut faptul că autorizația de construire depusă la dosar nu reprezintă, în general, înscris prin care s-a constituit ori transmis un drept de proprietate asupra construcției autorizată, ci faptul că această autorizație s-a eliberat pe numele altei societăți decât recurenta, iar din probele administrate nu a rezultat modalitatea în care aceasta, la rândul său, ar fi transmis proprietatea recurentei.
Prin motivele de recurs s-a susținut că această construcție a fost autorizată într-adevăr în favoarea Cooperativei de Consum, care prin adresa nr. 261/2008 confirmă transmiterea dreptului asupra construcției în patrimoniul Cooperativei de Consum. Această ultimă societate a fuzionat prin absorbție cu recurenta, care a preluat astfel întregul activ și pasiv al Cooperativei de Consum, inclusiv dreptul de proprietate asupra construcției în litigiu. Dovada transmiterii dreptului de proprietate asupra construcției de la de Consum la de Consum nu se poate face însă cu o simplă adresă eliberată de această societate, iar din celelalte înscrisuri depuse la dosar nu rezultă trecerea ulterioară a dreptului de proprietate asupra construcției în patrimoniul recurentei.
Certificatele fiscale invocate de recurentă nu reprezintă, conform legii, titlu de proprietate pentru imobil, astfel cum acesta este impus de articolul 22 din Legea nr.7/1996 și nu s-au administrat nici un fel de probe cu privire la societatea care a suportat costurile edificării construcției, pe faze de execuție.
În consecință, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea în favoarea recurentei a dreptului de proprietate asupra construcției, iar Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta petentă DE CONSUM, împotriva deciziei civile nr.1230 din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/03.03.2010
Secția a V-a Civ. -
-
Judecătoria -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
