Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 249/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 249/R/2008
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen
: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M, împotriva deciziei civile nr. 258/A din 4 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 ianuarie 2008, prin registratura instanței, pârâtul recurent Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mad epus la dosar ordinul de plată care atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, recursul fiind astfel legal timbrat.
De asemenea, se constată că prin memoriul de recursul pârâtul recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.proc.civ.
Totodată, se constată că la data de 24 ianuarie 2008, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar o cerere, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către reclamantul intimat, având în vedere că motivele de recurs i-au fost comunicate acestuia la data de 11 ianuarie 2008, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 12 din dosar, dată de la care reclamantul intimat a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2107/24.04.2007, pronunțată de Judecătoria Baia -M în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară M; s-a admis plângerea formulată de petentul, în contradictoriu cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M și, în consecință, s-a dispus anularea încheierii de CF nr. 1305/22.01.2007; s-a dispus notarea în CF 17358 BMa somației emisă de executorul judecătoresc G în dosar execuțional nr. 25/2007 și trimisă către SC SRL, și înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M sub nr. 1305/01.02.2007.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin decizia civilă nr. 177/2006 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus desființarea contractului autentificat sub nr. 300/09.04.2002 și restabilirea situației anterioare de CF, prin radierea din CF nr. 17358 BMa dreptului de proprietate al SC SRL, concomitent cu acordarea în favoarea petentului a unor daune cominatorii și cheltuieli de judecată de judecată. Petentul a procedat la punerea în executare silită a acestei decizii, astfel încât, la data de 22.01.2007, prin intermediul executorului judecătoresc G, SC SRL a fost somată să-i plătească petentului sumele stabilite prin decizia Curții de Apel Cluj, în caz contrar urmând să se scoată la licitație imobilele aparținând debitoarei și cu privire la care dreptul de proprietate era înscris în CF 17358 B Cererea executorului judecătoresc de notare a somației în cartea funciară a fost înregistrată la OCPI la 22.01.2007, fiind respinsă de OCPI M prin încheierea nr. 1305, cu motivarea în această carte funciară titular al dreptului de proprietate nu este SC SRL, ci numitul. Or, s-a arătat de către OCPI, că potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, înscrierea unui drept se poate efectua numi împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia urmează să fie făcută înscrierea. Însă, arată instanța de fond, la data înregistrării cererii de înregistrare a somației, la 22.01.2007, titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile ce urmau a fi vândute era SC SRL, fiind irelevant faptul că tot la data de 22.01.2007 s-a formulat cererea pentru întabularea lui.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, invocând pe de o parte lipsa calității sale procesuale pasive, iar pe de altă parte, nelegalitatea soluției primei instanțe, raportat la dispozițiile art. 58 alin. 3 din Ordinul nr. 633/2007 al ANCPI.
Tribunalul Maramureș, prin decizia civilă nr. 258/A/04.10.2007, pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul intimatului, cu motivarea că prin prisma art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului, iar în ceea ce privește fondul cauzei, prin prisma art. 47 alin. 3 din aceeași lege, cererea formulată de executorul judecătoresc pentru notarea somației de executare avea prioritate față de cererea notarului de eliberare a unui extras de carte funciară în vederea vânzării, întrucât ambele cereri au fost înregistrate în aceeași zi, însă fără a se menționa ora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M, solicitând admiterea recursului, și în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, iar în ceea ce privește fondul cauzei, respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304.pr.civ. arătându-se că, pe de o parte, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât el doar efectuează operațiuni de carte funciară, prin intermediul serviciului de publicitate imobiliară, în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, această procedură având un caracter necontencios, caracter ce rezultă și din prevederile art. 70 alin. 4 din nr. 2371/C/1997. În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o decizie în interesul legii că OCPI nu are calitate procesuală pasivă în cauzele având ca obiect plângere împotriva încheierilor de carte funciară.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că instanța de fond, precum și instanța de apel au pronunțat o hotărârea nelegală și netemeinică, cu încălcarea dispozițiilor art. 58 alin. 3 din Ordinul nr. 633/2007 al directorului general al ANCPI și a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 7/1996, modificată și completată, în sensul că din momentul în care notarul public a solicitat un extras de carte funciară în vederea autentificării numărul cadastral la care se referă cererea formulată de notar se blochează pe o perioadă de 5 zile lucrătoare, începând cu data și cu ora depunerii cererii și terminând cu sfârșitul celei de-a cincea zi lucrătoare, fiind astfel irelevant faptul că la data formulării somației de plată proprietar în cartea funciară era SC SRL, câtă vreme cererea de eliberare a extrasului de carte funciară autentic a fost înregistrată la cartea funciară anterior cererii prin care se solicita notarea somației de executare.
Recursul este fondat în parte.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, față de decizia nr. LXXII/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care s-a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângeri privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă -, s-ar părea că discutarea acestei excepții nu mai comportă nici un fel de controverse. Însă, la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe - 24.04.2007 -, respectiv, la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de apel - 04.10.2007 -, nu fusese încă pronunțată această decizie în interesul legii, astfel încât, prin prisma art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, recurentul avea calitate procesuală pasivă în cadrul unei plângeri împotriva unei încheieri de carte funciară. Este știut faptul că, prin prisma art. 329 alin. 2 și 3.pr.civ. astfel cum acest text legal a fost modificat prin art. I pct. 130 din nr.OUG 138/2000, astfel cum acest punct a fost modificat ulterior prin art. I pct. 57 din Legea nr. 219/2005, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese, dezlegarea problemelor de drept judecate fiind obligatorie pentru instanțe doar pentru viitor, respectiv aceste decizii devin obligatorii din momentul publicării lor în Monitorul Oficial al României partea
În consecință, momentul pronunțării hotărârilor instanței de fond și a instanței de apel, recurentul avea calitate procesuală pasivă, dat fiind că o atare calitate era conferită de însuși textul art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată.
Sub acest aspect, al respingerii de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului, soluție menținută de instanța de apel, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală, urmând să fie menținută strict în aceste limite.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că recursul este fondat, motivat pe considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, otarul public care a întocmit actul privitor la un drept tabular este obligat să ceară din oficiu înscrierea în cartea funciară la biroul teritorial în a cărei raza de activitate se află imobilul. Despre exercitarea acestei obligații se va face mențiune expresă în cuprinsul actului sau, după caz, al certificatului de moștenitor. Mențiunea se va face în cazul în care pentru bunurile din masa succesorală s-a deschis carte funciară sau exista documentație cadastrală. La autentificarea actelor prin care se constituie, se modifică sau se stinge un drept real imobiliar, notarul public va solicita un extras de carte funciară pentru autentificare sau, după caz, certificat de sarcini.Pe perioada valabilității extrasului de carte funciară pentru autentificare, registratorul nu va efectua nici un fel de înscriere în cartea funciară, cu excepția aceleia pentru care a fost eliberat extrasul.
În același timp, potrivit art. 58 alin. 3 din Ordinul nr. 633/2007 al directorului general al ANCPI "în cazul în care în registrul general de intrare a fost înregistrată o cerere de eliberare a extrasului de cartea funciară pentru autentificare, la solicitare notarului public, numărul cadastral la care se referă cererea (în speță numărul topografic), se blochează pe o perioadă de 5 zile lucrătoare, începând cu data și cu ora depunerii cererii și terminând cu sfârșitul celei de-a cincea zi lucrătoare.
În speță, cererea prin care a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate M notarea somației de plată în CF nr. 17358 B M, împotriva debitoarei SC SRL, a fost înregistrată la OCPI M la data de 22.01.2007, sub nr. 1305 ( 4 dosar carte funciară).
Cererea prin care Biroul Notarului Public a solicitat Biroului de carte funciară BMe liberarea unui extras de carte funciară, după coala funciară nr. 17358, în vederea autentificării, respectiv indisponibilizarea bunului imobil înscris în CF 17358 B M, a fost înregistrată la OCPI M tot la data de 22.01.2007, însă, sub nr. 1236 ( 8 dosarul Judecătoriei Baia -M), număr care, evident, este anterior numărul sub care s-a înregistrat la cartea funciară solicitarea de notare a somației de executare, respectiv, 1305.
Este irelevantă menționarea orei la care fiecare din cele două cereri a fost înregistrată, această argumentație a instanței de apel urmând să fie înlăturată de către C, având în vedere că raportat la numărul mai mic de înregistrare al cererii formulată de notarul public, în vederea eliberării extrasului de carte funciară și a indisponibilizării bunului, respectiv, 1236/22.01.2007, față de numărul mai M de înregistrare al cererii de notare a somației de executare, 1305/22.01.2007, este evident că cererea nr. 1236/2007 a fost înregistrată anterior cererii nr. 1305/2007.
În consecință, la momentul înregistrării cererii nr. 1305/2007, cartea funciară nr. 17358 BMe ra deja indisponibilizată, ca efect al înregistrării cererii nr. 1236/2007, iar în această carte funciară nu mai puteau fi făcute nici un fel de operațiuni de carte funciară timp de 5 zile, respectiv, până la momentul la care nu se înregistra în cartea funciară contractul de vânzare-cumpărare încheiat de notarul public, care a solicitat, prin cererea nr. 1236/2007, eliberarea extrasului de carte funciară în vederea autentificării și indisponibilizarea bunului imobil din această carte funciară.
Constatându-se așadar că soluțiile primelor două instanțe au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, și art. 58 alin. 3 din Ordinul nr. 633/2007, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va admite în parte recursul, conform dispozitivului prezentei decizii.
Deși prin memoriul de apel recurentul a solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274.pr.civ. raportat la art. 1169. civ. Curtea urmează să respingă această solicitare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ M împotriva deciziei civile nr. 258/04.10.2007 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr- pe care o schimbă, în sensul că, admite în parte apelul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară M împotriva sentinței civile nr. 2107/24.04.2007 a Judecătoriei Baia -M, dosar nr-, pe care o modifică în parte, astfel:
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul împotriva încheierii nr. 1305/22.01.2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Menține dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact.
3 ex./31.01.2008
jud.apel: /
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alexandrina Angela Alb Carmen