Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 258/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - plângere împotriva încheierii CF -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 258
Ședința publică din 11 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva deciziei civile nr. 103 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 11 septembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin plângerea adresată Judecătoriei Fălticeni la data de 27.02.2008, înregistrată sub nr-, a solicitat radierea din CF nr. 5645 a comunei cadastrale F, de la rubrica "Partea a II-a - Sarcini" a mențiunilor privind sechestrul asupra imobilului notat cu nr. A1, măsură dispusă de Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
În motivarea cererii a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3351/12.12.2007 a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de din suprafața de 890 teren curți+construcții și livadă și a cotei indivize de dintr-o casă de locuit și garaj, notate cu C1 și C2, de la. În vederea încheierii convenției a efectuat verificările necesare la Biroul de Carte funciară, de unde a obținut extrasul cu mențiunea "liber de sarcini". După încheierea contractului i s-a comunicat un alt extras CF, din care rezultă că s-a notat măsura sechestrului asupra imobilului.
Prin întâmpinare, Sai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin încheierea ședinței de judecată din 7.07.2008 a fost introdusă în cauză în calitate de intimată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, ca structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
După administrarea probelor, prin sentința civilă nr. 1964/30.09.2008, Judecătoria Fălticenia respins atât excepția invocată de intimați, cât și plângerea ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că încheierea de notare a sechestrului, nr. 10679/12.12.2007 a avut în vedere ordonanța de luare a măsurii din 12.12.2007 prin care s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a imobilului aparținând lui până la concurența sumei de 20.000 RON.
La aceeași dată, în baza cerii cu nr. de ordine 10635/12.12.2007, petentei i se eliberase un extras de Carte funciară cu mențiunea "liber de sarcini". Ulterior, la 13.12.2007, când petenta a solicitat înscrierea propriului drept de proprietate, în baza contractului de vânzare cumpărare, cerere înregistrată sub nr. 10694, acesteia i s-a înmânat și extrasul pentru informare, în care figura notat sechestrul.
Împotriva sentinței a declarat apel petenta, arătând că instanța a omis faptul că la momentul înscrierii sechestrului bunul nu se mai afla în patrimoniul vânzătorului.
Prin decizia civilă nr. 103 din 10 mai 2009 a Tribunalului Suceavas -a admis apelul și s-a schimbat sentința atacată în sensul admiterii plângerii.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că la momentul înscrierii măsurii sechestrului imobilul se afla deja în patrimoniul petentei, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 3351 din 12 decembrie 2007, iar nu în patrimoniul lui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, prin reprezentant legal, invocând motive de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei în apel, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de; excepția lipsei calității procesuale active a petentei, care nu este titulara dreptului din raportul juridic dedus judecății; excepția nelegalei citări a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la fond și apel, excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile art. 168 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, în raport de dispozițiile art. 25 alin. 1 și art. 47 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, împrejurarea că cererea de eliberare a extrasului de carte funciară pentru autentificare formulată de petentă poartă număr anterior celei de notare a măsurii sechestrului nu constituie un impediment relativ la producerea efectelor juridice ale ordonanței procurorului de aplicare a sechestrului; că dispozițiile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, invocate drept temei al plângerii nu sunt aplicabile în speță.
Criticile formulate care, în drept, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sunt neîntemeiate.
Astfel, examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de recurentă, Curtea constată că acestea nu sunt date în cauză,din considerentele ce succed:
Parte în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3351 din 12 decembrie 2007 ale Biroului Notarului Public, - F și, implicit, titular al dreptului rezultat din raportul juridic dedus judecății este, cu domiciliul în municipiul F, str. - -, bloc 5,. B,. 19, județul S (fila 8 dosar fond). Cererea de chemare în judecată a fost semnată de, care, fiind prezentă la prima zi de înfățișare a și solicitat instanței de fond să îndrepte eroarea strecurată în conceptul de citare, determinată de scrierea de către avocat în cerere a prenumelui "", cerere admisă de instanță (fila 23).
Prin urmare, petentă în cauză este, parte care a declarat apel în cauză.
La 7 iulie 2008 a fost introdusă în cauză, în calitate de intimată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B (fila 39 dosar fond), aceasta fiind citată la adresa din B,-, sector 5, pentru următoarele termene (fila 42 dosar fond).
La aceeași adresă au fost comunicate hotărârea primei instanțe (dovadă - fila 55 dosar fond), citațiile în apel (filele 11 și 21) și decizia atacată (fila 25 dosar apel).
În speță nu-și găsesc aplicare dispozițiile art. 168 Cod procedură penală, potrivit cărora împotriva actului prin care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii persoana interesată poate face contestație, care se adresează procurorului. Petenta este terț față de raportul juridic de drept procesual penal, iar interesul ei în promovarea cererii s-a născut din raporturile directe cu Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară, la 13 decembrie 2007, data comunicării extrasului de carte funciară pentru informare.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 7/1996 în cauză.
La 12 decembrie 2007, sub nr. 10635, petentei i s-a eliberat extrasul de carte funciară pentru autentificare cu mențiunea "Liber de sarcini", în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare la notarul, la aceeași dată contractul fiind perfectat.
Cum rezultă din chiar conținutul contractului, (fila 8 dosar fond), cumpărătoarea a intrat de drept și de fapt în stăpânirea imobilului din momentul autentificării actului.
În aceeași zi, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară s-a înregistrat cererea recurentei de notare a măsurii sechestrului asupra cotei de părți indivize din imobil, proprietatea vânzătorului, sub nr. 10679 din 12 decembrie 2007.
Cererea fost admisă prin încheierea Biroului de Carte Funciară nr. 10679 din 12 decembrie 2007.
În lipsa unor date certe privind momentul încheierii celor două acte, cronologia înregistrării cererilor părților la Biroul de Carte Funciară impun concluzia că la momentul admiterii cererii recurentei de notare a sechestrului bunul imobil nu se mai afla în patrimoniul lui, transferul dreptului de proprietate în patrimoniul petentei operând la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare, iar nu la notarea acestuia în cartea funciară.
Așa fiind, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 - 4 Cod procedură civilă,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva deciziei civile nr. 103 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. Pl.
Tehnored.
2ex/17.09.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Ciută Oana