Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 272/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(76/2010)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.272

Ședința publică de la 25 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie MARI -

JUDECĂTOR 2: Mihai Negoescu Gândac

JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan

GREFIER - - -

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, împotriva deciziei civile nr.1038 A din 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

are ca obiect - plângere împotriva încheierii de carte funciară+ acțiune în constatare.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18 februarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 februarie 2010, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 7467/94/13.11.2008, reclamantul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI Bac hemat în judecată pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ I, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună rectificarea încheierii nr.71004/20.05.2008 pronunțată în dosar nr.71004/2008 de OCPI I în sensul radierii dreptului de proprietate al Primăriei comunei asupra terenului intravilan situat în, jud.I, în suprafață de 120 000 mp, domeniu public, să constate dreptul de proprietate al Statului asupra acestui teren și să dispună înscrierea acestui drept de proprietate în favoarea Statului.

In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr.743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, anexa 6, poziția 10 și ale HG. nr.1235/2003, instituția de cultură Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din a trecut în subordinea și se finanțează din bugetul local al Municipiului

In cuprinsul HG nr. 930/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, terenul de 12 ha apare ca fiind proprietate de stat, ceea ce denotă că se află tot în domeniul public al statului și nu în domeniul public al comunei.

Reclamantul a mai arătat că, dacă s-ar admite faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea comunei, s-ar încălca dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr.422/2001 care stabilesc că monumentele istorice fac parte din domeniul public al statului, fiind protejate ca atare.

Prin HG nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, anexa 6, paginile 95-97 se reglementează situația juridică a Parcului (în care sunt incluse și cele 12 ha) ca fiind domeniu public al statului, ordonator principal de credite fiind Ministerul Culturii și cultelor, iar ordonator terțiar Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din.

Pârâtul Consiliul Local al comunei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pârâții Primăria comunei și primarul comunei au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, motivată de nesemnarea cererii de către primar, excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, motivată de prescripția dreptului la acțiune, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 7/1996. Tot prin întâmpinare, acești pârâți au invocat excepția lipsei de interes motivată de faptul că reclamantul a invocat dreptul de proprietate publică al Statului. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii întrucât imobilul în litigiu se află în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor și este proprietatea Comunei, conform HG nr. 930/2002.

Prin sentința civilă nr. 1750/26.03.2008, Judecătoria Bufteaa admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al Comunei și a respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesual pasive. Prin aceeași hotărâre a respins excepțiile tardivității și lipsei de interes ca neîntemeiate și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța de fond, cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei, a reținut că este întemeiată întrucât acesta nu este titularul dreptului de proprietate.

Excepția tardivității a fost respinsă motivat de faptul că excepția nelegalității unui act administrativ cu caracter individual poate fi solicitată oricând, nefiind îndeplinite condițiile art. 35 din Legea nr. 7/1996.

Instanța de fond a apreciat că excepția lipsei de interes este neîntemeiată deoarece reclamantul a justificat un interes prin faptul că el este cel care asigură finanțarea instituției de cultură Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din, potrivit dispozițiilor Legii nr.743/2001 și ale HG nr.-.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, întrucât HG nr.930/2002 este în vigoare și nu a suferit modificări prin HG nr.1705/2006. A mai apreciat instanța de fond că nu are competența înlăturării discrepanțelor existente între lista anexă la Legea nr. 213/1998, dispozițiile Legii nr. 422/2001, respectiv cele ale HG nr. 8930/2002 și ale HG nr. 1705/2006, ci puterea legislativă, respectiv executivul.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Primarul General al Municipiului B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței apelate și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de apel au fost reiterate aspectele invocate în cuprinsul acțiunii, respectiv faptul că imobilul în litigiu se află în domeniul public al statului, conform HG nr. 930/2002, având regimul monumentelor istorice reglementat de Legea nr. 213/1998.

S-a menționat faptul că motivele care au determinat formularea acțiunii sunt legate de faptul că instituția de cultură Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din a trecut în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor sub autoritatea și se finanțează din bugetul local al Municipiului B, conform Legii nr. 743/2001 și HG nr.1235/2003.

La data de 02.11.2009, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, ca motiv de ordine publică.

Analizând sentința apelată prin prisma motivului de ordine publică invocat, tribunalul a reținut că, deși Codul d e procedură civilă nu definește noțiunea interesului, drept condiție a formulării acțiunii în justiție, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii judiciare.

Interesul trebuie să fie legitim, respectiv să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, să fie născut și actual, ceea ce presupune să fie născut în momentul în care este formulată cererea și să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul Primarul General al Municipiului Baf ormulat cerere de rectificare a încheierii nr. 71004/20.05.2008 a OCPI I, solicitând rectificarea acestei încheieri în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea Comunei asupra terenului de 12 ha, situat în comuna, jud. I și înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea Statului, terenul făcând parte din domeniul public al Statului și nu din domeniul public al Comunei.

Așadar, tribunalul a constatat că reclamantul nu are un interes personal și direct în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, deoarece nu invocă dreptul de proprietate publică sau privată al Municipiului B asupra terenului în litigiu, înscris în cartea funciară ca fiind proprietate publică a Comunei, ci invocă dreptul de proprietate publică al Statului.

Reclamantul a justificat interesul prezentei acțiuni prin solicitarea sa adresată Guvernului României de emitere a unei hotărâri de guvern privind trecerea suprafeței de 12 ha aflate în Parcul, din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în administrarea Consiliului General al Municipiului

Tribunalul a reținut că în niciun caz aceste susțineri, legate de solicitarea de a se emite în viitor o hotărâre de guvern privind trecerea imobilului în litigiu în administrarea Consiliului General al Municipiului B nu pot reprezenta un interes actual.

În ceea ce privește motivarea reclamantului, reținută și de prima instanță la momentul respingerii excepției lipsei de interes, în sensul că interesul formulării cererii de chemare în judecată este justificat de faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 743/2001 - anexa 6, poziția 10 și ale HG nr.- instituția de cultură Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din se finanțează din bugetul local al Municipiului B, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi primită, față de faptul că obiectul prezentei cereri are în vedere rectificarea în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, iar în actele normative menționate nu există niciun fel de referiri cu privire la dreptul de proprietate sau de administrare asupra terenului de 12 ha.

Tribunalul a apreciat că aceleași susțineri de mai sus sunt aplicabile și cu privire la considerațiile reclamantului privind invocarea dispozițiilor HG nr.-, unde se reglementează situația parcului, în sensul că cele 36 de ha aferente apar ca fiind domeniu public al Statului, ordonator terțiar de credite fiind Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului" din.

Ca urmare, constatând că Municipiul B nu justifică un interes personal, direct și actual, în condițiile în care invocă dreptul de proprietate publică al Statului și nu al său, ca unitate administrativ teritorială, tribunalul a constatat că excepția lipsei de interes este întemeiată, a admis apelul, conform art.296 Cod de procedură civilă și a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul B prin Primarul General, solicitând admiterea căii de atac, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.

Recurentul a susținut că în mod greșit instanța a respins apelul formulat de instituția reclamantă, a schimbat în tot sentința apelată, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea Municipiului B ca fiind lipsită de interes.

Municipiul Bar eiterat dispozițiile Legii nr.743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, anexa 6, poziția 10 și ale HG nr.1235/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcționarea instituțiilor de cultură care se finanțează din bugetele locale, arătând că Centrul de Cultură "Palatele de la Porțile Bului" din, a trecut în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, sub autoritatea și se finanțează din bugetul local al Municipiului

A mai arătat recurentul că, potrivit HG nr.930/2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei, anexa 29, poziția Il, cod de clasificare 10404,terenul de 12 ha apare ca fiind proprietatea de stat, deci rezultă că se află în domeniul public al statului și nu în domeniul public al Comunei.

Astfel cum rezultă din dispozițiile Legii nr.213/1998, anexa 1, statuile și monumentele sunt declarate de interes public național și că ansamblul de masuri cu caracter științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal și tehnic, sunt menite să asigure identificarea, clasarea, evidența, conservarea, inclusiv paza și întreținerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumente lor istorice și integrarea lor social - economică și culturală în viața colectivităților locale.

Față de aceste prevederi referitoare la statutul juridic al ansamblurilor și siturilor s-ar periclita protecția peisajului istoric, terenul în suprafață de 12 ha fiind situat în parcul englezesc al curții domnești și s-ar aduce atingere ansamblului istoric construit de peste trei secole.

Prin HG nr.1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, anexa 6, pag.95-97, cod de clasificare 8.05.01, publicată la data de 29.10.2007, se reglementează situația Parcului în sensul că cele 36 ha din care fac parte și 12 ha, care sunt în domeniul public al statului, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Culturii și Cultelor, terțiar fiind Centrul de Cultură "Palatele de la Porțile Bului" din.

Față de cele de mai sus, recurentul a apreciat că are interes în cauză și că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iap ronunțat nelegal încheierea nr.71004/20.05.2008 din data de 20.05.2008, referitor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenului intravilan situat în Comuna, județul I, în suprafață de - mp. domeniul public.

Primăria Comunei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, întrucât obiectul cererii este constituit din rectificarea în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, iar cum actele normative menționate nu cuprind vreo dispoziție referitoare la dreptul de proprietate sau administrare a terenului de 12 ha, nu se poate reține astfel justificarea unui interes în promovarea acțiunii pentru faptul că Centrul de Cultură menționat se finanțează din bugetul local al Municipiului

Pe de altă parte, pentru aceleași considerente nu se poate reține nici susținerea conform căreia recurentul ar justifica interes în promovarea acțiunii în rectificarea încheierii de înscriere în cartea funciară datorită dispozițiilor HG 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor domeniului public al statului, ce reglementează și situația celor 12 ha în speță în sensul că acestea aparțin domeniului public al Statului, căci acestea nu fac nicidecum referire la vreun drept de proprietate al Municipiului B asupra terenului în litigiu, ci la dreptul de proprietate publică al Statului.

In ceea ce privește susținerile conform cărora, față de prevederile Legii nr.213/1991 referitoare la statutul juridic al ansamblurilor și siturilor care sunt declarate de interes public național, s-ar periclita protecția peisajului istoric și s-ar aduce atingere ansamblului istoric, intimatul a arătat că aceasta nu are nicio relevanță raportat la interesul manifestat în promovarea unei astfel de acțiuni, având în vedere faptul că obiectul cererii de judecată este reprezentat de rectificarea încheierii de carte funciară în ceea ce privește titularul acesteia, carte funciară care este conformă cu situația juridică a terenului de 12 ha, astfel cum reiese din actul de proprietate prezentat de partea ce și-a intabulat dreptul, respectiv HG nr.930/2002.

În calea de atac a recursului nu s-au administrat probe noi.

Curtea, analizând criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs, constată că acestea sunt nefondate având următoarele considerente:

Prin HG nr. 930/16 septembrie 2002, este atestată apartenența la domeniul public al județului I, precum și al orașelor și comunelor a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-40 care fac parte integrantă din această hotărâre.

În anexa nr. 29 la această hotărâre de guvern este menționat inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei, la poziția 11 fiind înscris parcul în suprafață de 12 ha proprietate de stat, în administrarea Ministerului Culturii, potrivit Legii nr. 213/1998.

Potrivit mențiunilor din cuprinsul încheierii nr. 71004/20.05.2008, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, în baza acestei hotărârii de guvern, a procedat la întabularea în Cartea funciară a imobilului de 120.000 mp. domeniu public în favoarea Primăriei Comunei, teren aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Într-adevăr, potrivit HG nr. 1705/29 noiembrie 2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, parcul din comuna, în suprafață de 36 ha, face parte din domeniul public al statului, fără a exista vreo precizare în sensul că în cele 36 ha sunt incluse și cele 12 ha la care face referire HG nr. 930/16 septembrie 2002 invocată mai sus.

Or, într-o acțiune de carte funciară, cum este și cea de față, nu pot fi lămurite aceste aspecte, persoana interesată având posibilitatea sesizării instanței cu o acțiune de drept comun cu un obiect care să ducă la dezlegarea acestor nelămuriri.

Analizând conținutul celor două acte normative sus-indicate, Curtea constată că Municipiul B nu este nici proprietarul terenurilor în discuție și nici administratorul lor, ordonator principal de credite fiind Ministerul Culturii și Cultelor, iar ordonator terțiar de credite - Centrul de cultură "Palatele de la Porțile Bului".

Într-adevăr, potrivit HG nr. 1235 din 24 octombrie 2003 privind stabilirea unor măsuri pentru funcționarea instituțiilor de cultură care se finanțează din bugetele locale, Centrul de Cultură "Palatele de la Porțile Bului" din a trecut din subordinea Ministerului Culturii și Cultelor sub autoritatea Consiliul General al Municipiului B, finanțarea, potrivit legii, a instituțiilor prevăzute la alin. (1) urmând a fi asigurată din bugetul Municipiului

Numai că aceste aspecte invocate de către recurent în sprijinul susținerilor sale nu au relevanță, atât timp cât acesta nu invocă dreptul de proprietate publică sau privată al Municipiului B asupra terenului în litigiu, ci invocă dreptul de proprietate publică a statului.

De asemenea, Curtea apreciază, raportat la interesul manifestat în promovarea unei astfel de acțiuni, ca nerelevante în cauza de față și a dispozițiilor invocate de către recurent cuprinse în Legea nr. 213/1998 anexa 1 (care prevăd că domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit, printre altele, și din statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național), motivat de către acesta prin faptul că s-ar aduce atingere ansamblului istoric construit de peste trei secole. Aceasta întrucât simpla întabulare nu poate afecta ansamblul de masuri ce s-ar putea lua pentru asigurarea conservarea, inclusiv paza și întreținerea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare, proprietarul și administratorul acestui imobil având aceleași drepturi și obligații indiferent de întabularea dreptului în cartea funciară.

Solicitarea recurentului adresată Guvernului României de a emite în viitor o hotărâre de guvern privind trecerea suprafeței de 12 ha aflate în Parcul, din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în administrarea Consiliului General al Municipiului B, așa cum a apreciat în mod corect și tribunalul, nu reprezentă un interes actual al recurentului.

Față de considerațiile expuse mai sus, Curtea, apreciind că în mod corect tribunalul a constatat că Municipiul B nu justifică un interes personal, direct și actual, în condițiile în care invocă dreptul de proprietate publică al Statului și nu al său, ca unitate administrativ teritorială, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant Primarul General al Municipiului B, împotriva deciziei civile nr. 1038 din 02 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți Consiliul Local al comunei, Primăria comunei, Primarul comunei și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

Mari -

Grefier,

Red.

Tehodact.B/

2ex./09.03.2010

-4.-;

Jud.B-

Președinte:Ilie
Judecători:Ilie, Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 272/2010. Curtea de Apel Bucuresti