Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 28/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 29.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 28
Ședința publică din 13 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de petenta SC SA T împotriva deciziei civile nr. 566/A/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, precum și a sentinței civile nr. 4 din 5.01.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar cu același număr, în contradictoriu cu intimata SC 1 SA T, pentru plângere CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul, în calitate de administrator, pentru petenta recurentă, și doamna, în calitate de director general și administrator special, pentru intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul petentei recurente depune la dosar împuternicirea și copia minutei deciziei civile nr. 1250/16.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Secția Comercială, în dosarul nr-.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul petentei recurente solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, și modificarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii plângerii, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate ca fiind legale și temeinice.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin plângerea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, petenta SC SA a chemat în judecată intimata SC 1 SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună desființarea încheierii de carte funciară nr. -/2008, pronunțată de OCPI T în dosarul cu același număr, întrucât a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr.1389/26.06.2008, notată în CF nr. - T, de către intimată.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea încheierii de carte funciară nr. -/2008, pronunțată de T în dosarul cu același număr.
Prin sentința civilă nr. 4 din 05.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins plângerea petentei, în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 7/1996 și art.84 din Regulamentul de aplicare al acestei legi, motivând, în esență, că în mod corect Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T a admis cererea privind notarea în cartea funciară a sentinței comerciale nr. 1389/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, care cuprinde un raport juridic susceptibil de a fi notat în cartea funciară, avându-se în vedere dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "hotărârile judecătorului sindic sunt definitive și executorii".
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petenta SC - SA T, solicitând schimbarea ei, în tot, în sensul radierii înscrierilor făcute în baza hotărârii casate și prin decizia civilă nr. 566/A/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, se respinge apelul petentei de mai sus.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță a calificat corect caracterul înscrierii în cartea funciară a sentinței comerciale nr. 1389/2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, ca având natura juridică a unei înscrieri provizorii, fiind îndeplinită cerința art. 29 al. 2 lit.b din Legea nr. 7/1996 și, chiar dacă respectiva hotărâre a fost casată, această situație nu este de natură a afecta înscrierea.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, petenta SC -" SA T, solicitând modificarea ei, precum și anularea sentinței civile nr.4/5.01.2009 a Judecătoriei Timișoara, invocând în drept art. 304 pct.7-9 Cod procedură civilă, motivând, în esență, că ambele instanțe de judecată nu au dispus intrarea în legalitate conform situației reale existente în prezent, respectiv nu s-a dispus radierea sentinței casate înscrisă în cartea funciară menționată, fiind menținută o înscriere de carte funciară ce nu mai corespunde prevederilor legale în materie, ajungându-se astfel la o extindere nejustificată a hotărârilor de carte funciară.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și următoarele Cod procedură civilă și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea urmează, în temeiul dispozițiilor art.312 al. 1 raportat la art. 304 pct.7-9 Cod procedură civilă, să dispună admiterea prezentului recurs al petentei și să modifice ambele hotărâri judecătorești ale instanțelor anterioare, în sensul schimbării, în tot, a sentinței civile sus- menționate și rejudecând pricina să admită plângerea recurentei și ca atare să dispună anularea încheierii de carte funciară nr. -/12.08.2008 și în consecință radierea notării în cartea funciară indicată a sentinței comerciale nr. 1389/26.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul Timiș, întrucât această sentință comercială a fost casată prin decizia civilă nr. 1250/16.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș și trimisă cauza spre rejudecare (fila 6 dosar apel).
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că ambele hotărâri judecătorești anterioare sunt nelegale, deoarece au încuviințat notarea în cartea funciară a unei sentințe comerciale, care a fost casată și prin urmare această hotărâre casată nu mai are nici o putere și nici un efect juridic, potrivit prevederilor art. 311 al. 1 Cod procedură civilă, fiind deci cazul radierii acestei notări în cartea funciară, prin admiterea recursului petentei, în modul sus- arătat, notarea respectivei hotărâri judecătorești nemaiavând nici un temei legal, obiectul prezentei cauzei constituindu-l notarea în cartea funciară (iar nu întabularea sau înscrierea provizorie), iar o extindere a aplicării dispozițiilor art. 85 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și la alte situații, neavute în vedere de lege, este total nejustificată, câtă vreme o extrapolare a acestor dispoziții nu-și găsește temei juridic în vreo dispoziție legală, iar dispozițiile art. 73 al. 2 din Ordinul nr. 633/2006 al Directorului ANCPI nu sunt încălcare în speță.
Așa fiind, în raport de considerentele ce preced, se va dispune conform dispozitivului ce se va reda mai jos, în mod eronat cele două instanțe de judecată anterioare menținând o notare în cartea funciară care nu mai este conformă cu situația reală și actuală existentă în dosar, deoarece respectiva hotărâre comercială notată în cartea funciară, fiind casată, prin exercițiul căilor de atac, nu mai are nici o putere, impunându-se așadar ca prin admiterea recursului și a plângerii petentei să fie anulată încheierea sus- arătată (prin care s-a dispus notarea acelei sentințe comerciale) și în final să se dispună radierea notării în cartea funciară a respectivei sentințe comerciale, care a fost casată, în recurs, de Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 1250/16.12.2008.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petenta SC " " SA T împotriva deciziei civile nr. 566/A/11.VI.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă-în dosarul nr-, precum și a sentinței civile nr. 4 din 5.2009, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar cu același număr, pe care le modifică, în sensul că schimbă, în tot, sentința civilă de mai sus și, rejudecând, admite plângerea recurentei și în consecință dispune anularea încheierii de carte funciară nr. -/12.08.2008, în sensul că radiază notarea în cartea funciară a sentinței comerciale nr. 1389/26.06.2008, pronunțată în dosar nr-, de Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. - 20.01.2010
Tehnored. - 25.01.2010; 2 ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Cristian Pup