Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 362/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 362/R/2009
Ședința publică din 20 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.612/A din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar fila-7, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul se află la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termen și a fost comunicat intimatei.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aspect față de care, la termenul de azi, recursul este legal timbrat. Totodată, depune la dosar practică judiciară, respectiv, copia deciziei nr. 691/A din 11 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj și copia deciziei civile nr. 600/A din 11 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj.
Curtea pune în discuția părții prezente excepția nulității hotărârii, având în vedere că minuta pronunțată în dosarul nr-, nu a fost semnată de către ambii membrii ai completului de judecată.
Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea excepției.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 635 din 22.08.2008 pronunțată în dosar nr- a Judecătoriei Huedins -a respins plângerea formulată de petenții și împotriva încheierii nr.4315/30.06.2008 a
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin încheierea nr.4315/2008 a fost respinsă de către H cererea înaintată de av. pentru întabularea dreptului de proprietate în CF conform sentinței civile nr.137/2008 a Judecătoriei Huedin.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a avut în vedere prev. art.26, 48, 59 din Legea nr.7/1996, art.61, 83 și 84 din Ordinul nr.663/2006.
În cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art.26 și 59 din Legea nr.7/1996 modificată potrivit cărora "actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriul administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleași condiții se vor înscrie și titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de agenția națională sau de oficiile teritoriale, după caz. Conținutul documentației cadastrale și modul de întocmire a acestora se stabilesc de către agenția națională".
Obligativitatea documentației cadastrale este prevăzută și în cuprinsul dispozițiilor art.61, art.83-84 din Ordinul nr. 633/2006., ca urmare a admiterii cererii, dispune întabularea potrivit dispozițiilor art.48 din Legea nr.7/1996.
Împrejurarea că prin hotărâre judecătorească s-a dispus întabularea dreptului de proprietate nu implică, automat, efectuarea operațiunii de carte funciară și obligativitatea registratorului de a opera modificare în CF în cazul specific de față întrucât depunerea unei documentații cadastrale întocmite ulterior pronunțării hotărârii judecătorești (în conf. cu dispozițiile Legii nr.7/1996) este obligatorie. Actualul sistem de carte funciară având ca fundament prevederile Legii 7/1996 se constituie treptat prin efectuarea măsurătorilor cadastrale și deschiderea unei noi cărți funciare.
Vechiul sistem de carte funciară constituit și reglementat conform Decretului-Lege 115/1938 încetează de a-și produce efectele odată cu definitivarea noilor măsurători cadastrale. A se opera doar în cărțile funciare vechi duce la o amânare nejustificată a aplicării legii noi, ceea ce nu este de dorit, întrucât securitatea regimului juridic poate fi pusă în pericol.
Realizarea mențiunilor în vechile cărți funciare apare ca necesară doar pentru o oglindă cât mai exactă a operațiunilor referitoare la imobile până la momentul încetării valabilității acestor cărți funciare.
Întrucât viitorul publicității imobiliare este cel prevăzut de Legea 7/1996, apare ca și corectă hotărârea de a nu efectua operațiuni în cărți funciare noi conf. Legii 7/1996 întrucât cererea formulată de petenți, bazată pe dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, nu îndeplinește condițiile Lg.7/1996. De aceea se poate aprecia că registratorul de carte funciară nu realizează o cenzură a hotărârii judecătorești întrucât aceasta are în vedere doar vechiul sistem de publicitate imobiliară.
Operațiunile menționate în vechile cărți funciare nu mai au rol decât de informare, așa cum rezultă și din analiza 633/2006, noua publicitate funciară trebuind realizată conf. 7/1996.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel și.
Prin decizia civilă nr.612 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, reținându-se următoarele:
Raportat la prevederile art.58 alin.1 din Legea nr.7/1996, în regiunile de carte funciară supuse Decretului-Lege 115/1938, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi. (Legea nr.7/1996). Totodată, potrivit art.59 din aceeași lege, "actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară La cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală la care se referă înscrierea"
În raport de aceste două texte de lege, tribunalul a apreciat că în prezent, la nivelul județului C, față de faptul că nu s-au definitivat lucrările de cadastru (și în acest context este incident art.69 alin.2 din Legea nr.7/1996 care arată că abia la data finalizării lucrărilor de cadastru general pentru întreg teritoriul administrativ al unei unități teritoriale își încetează aplicabilitatea, printre altele, Decretul-Lege 115/1938) înscrierile în cartea funciară se operează potrivit art.58 și 59 din Legea nr.7/1996, anterior enumerate.
Cu alte cuvinte, întabularea urmează a se efectua atât în cărțile funciare vechi cât și în cărți funciare noi, care urmează a fi deschise cu respectarea dispozițiilor Legii 7/1996, ceea ce presupune și întocmirea unei documentații de întabulare care să îndeplinească condițiile prev. de art.48 lit.c din Legea nr.7/1996, respectiv a unei documentații cadastrale care să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.
Abia la momentul îndeplinirii acestei condiții, titularul dreptului de proprietate va putea dispune de dreptul său, în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.7/1996.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că instanța de fond a dat o hotărâre legală si temeinică și a statuat în mod corect asupra faptului că, chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a dispus întabularea dreptului de proprietate, aceasta nu implică automat efectuarea operațiunii de carte funciară și nu aduce nici atingere puterii de lucru judecat a acesteia, deoarece depunerea unei documentații cadastrale este necesară într-o etapă ulterioară pronunțării hotărârii judecătorești, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.7/1996.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu admiterea plângerii împotriva încheierii de CF nr.4315/30.06.2008 a OCPI
În motivarea recursului arată că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art.58 alin.1 și art.59 din Legea nr.7/1996, în baza cărora documentația cadastrală este obligatorie doar dacă nu sunt suficiente date de identificare în regim de CF a imobilului, respectiv Decretul Lege nr.115/1938 își încetează valabilitatea după terminarea lucrărilor de cadastru și publicitate imobiliară în unitatea administrativ teritorială.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Minuta nu este semnată de cel de al doilea membru al completului de judecată, or trebuia semnată de către toți membrii completului care au participat la dezbateri și la deliberări.
Potrivit art. 258 din Codul d e procedura civilă, după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semneazăsub pedeapsa nulității, de judecători. Hotărârea judecătorească ce s-a pronunțat este la rândul ei nulă, fiind subsecventă și având la bază un act nul, minuta hotărârii.
Redactarea unei minute dă posibilitatea verificării celor deliberate asupra unei cauze și a exercitării controlului în calea de atac.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 612 din 11.11.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și în consecință va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 612 din 11.11.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
--- - - - - - -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 03.03.2009
Judecători apel -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop