Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 364/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 364/

Ședința publică de la 10.06.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Bacsin

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Luminita Cristea

Grefier - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil declarat de petenta SC SRL FOCȘANI, cu sediul în-, F, jud.V împotriva deciziei civile nr.33/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.05.2009, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02.06.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.06.2009, când,

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4917/27.10.2008, pronunțată de Judecătoria Focșani, în soluționarea dosarului nr- a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de SRL împotriva încheierii de carte funciară nr.19766/16.07.2008 prin care s-a respins cererea formulată de SRL de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului format din suprafața de 72.100 mp.teren livadă situată în intravilan

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel SRL F criticând-o de nelegalitate și netemeinicie în condițiile în care, în vederea intabulării dreptului său de proprietate, asupra terenului în discuție. cu respectarea dispozițiilor Legii nr.7/1996 și ale Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a întocmit documentația necesară intabulării și a refăcut schițele pentru suprafața de 72.100 mp. T5, P 20/1.

Prin decizia civilă nr.33/19.02.2009 a Tribunalului Vranceas -a respins ca nefondat apelul declarat de petentă.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Pentru a respinge cererea formulată de apelantă pentru intabularea suprafeței de 72.100 mp.livadă situată în intravilan F 5, P 20/1, Biroul de cadastru și publicitate imobiliară din cadrul OCPI Var eținut piedicile de ordin tehnic cu referire la faptul că documentația cadastrală se suprapune peste imobilul cu numărul cadastral 9919 N, neputând fi recepționată, iar în planul de amplasament și delimitare nu este individualizat în partea de est și vest drumul de exploatare, conform vecinătăților menționate în titlul de proprietate nr. -/2008, iar imobilul nu este individualizat printr-un identificator unic, neavând deci un număr cadastral.

Susținerea apelantei în sensul că a refăcut documentația conform cerințelor legale nu poate fi reținută în condițiile în care din planul de amplasament și delimitare - chiar și din cel refăcut - anexat cererii de intabulare, rezultă că terenul în litigiu are dimensiuni majorate în comparație cu sala din planul de amplasament al terenului deținut de Oficiul de cadastru și care a stat la baza emiterii titlului de proprietate obținut de apelant.

Practic, dacă s-ar suprapune schițele depuse în cadrul documentației de către cu cea din evidențele cadastrale s-ar constata în fapt că terenul a cărui intabulare o solicită apelantul ocupă și drumul vecin și care deja este intabulat.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs petenta care a criticat soluția instanței de apel sub următoarele aspecte:

1) Solicitarea de refacere a documentației cadastrale de către

persoana autorizată a fost îndeplinită iar drumurile ce delimitează tarlaua și parcela în discuție sunt distinct evidențiate, iar pe de altă parte corespund titlului de proprietate.

2) Deși au solicitat o expertiză care să lămurească aceste aspecte, atât la fond,

cât și în apel, proba a fost respinsă.

Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs instanța reține că acesta este fondat din următoarele considerente:

Prin încheierea nr.19766 din 16.07.2008 a Vs -a respins cererea de intabulare formulată de petentă cu motivarea că documentația se suprapune peste imobilul cu nr. cadastral 9919 N, că nu este individualizat în în partea de est și vest drumul de exploatare conform vecinătăților precizate în titlul de proprietate anexat:

Potrivit disp.art.10 alin.2 din Ordinul ANCPI 634/2006 în cazul în care documentația este incompletă se întocmește un referat de completare cu toate datele, documentațiile sau informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare. Acest referat se transmite persoanei autorizate spre rezolvare și spre știință proprietarului.

Ulterior, dacă nu sunt respectate prevederile cu privire la convocarea pentru lămuriri, dacă s-a depășit termenul stabilit prin referatul de completare sau a fost întocmită documentația incorect se întocmește o încheiere de respingere.

In speță, petenta SC SRL este titulara dreptului de proprietate asupra suprafeței de 72.100 mp. teren livadă, situat în extravilanul municipiului F, 5, C 20/1, în baza titlului de proprietate nr.- emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra și dorește intabularea în cartea funciară.

In realizarea operațiunii de întocmire a documentației cadastrale se succed mai multe etape (stabilirea amplasamentului, realizarea lucrării de către persoana autorizată, depunerea documentației la I, recepția documentațiilor). Așa cum am menționat anterior responsabilitatea asupra îndeplinirii operațiunilor tehnice de stabilire a amplasamentului și realizare a documentației revin, persoanei autorizate și nu proprietarului terenului.

Aceasta s-a adresat unei persoane autorizate cu întocmirea documentației tehnice. Potrivit disp.art.5 alin.4 din Regulament, materializarea limitelor bunului imobil conform actelor prezentate de proprietar este în responsabilitatea persoanei autorizate ce execută lucrarea.

In aceste condiții este incorectă sancționarea proprietarului terenului ce se vede în imposibilitatea de a-și intabula dreptul deși a depus toate diligențele necesare, a plătit o persoană autorizată să-i întocmească documentația și a solicitat atât la fond cât și în apel ca în eventualitatea în care documentația refăcută este incorectă să se dispună de către instanță efectuarea unei expertize care să complinească aceste lipsuri. Numai pe această cale și după depunerea de către OCPI a documentației care a stat la baza intabulării imobilului cu numărul cadastral 9919 N (pentru a se verifica dacă există o suprapunere totală sau parțială, precum și tipul de suprapunere reală sau virtuală) instanța poate analiza pe fond dacă sunt îndeplinite condițiile de înscriere a dreptului de proprietate asupra terenului.

Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.3 cod procedură civilă, în referire la art.304 pct.9 cod procedură civilă, va casa decizia civilă și va trimite cauza spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiza și solicitarea actelor care au stat la baza intabulării imobilului cu nr.9919 N pentru deplina lămurire a situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul civil declarat de petenta SC SRL FOCȘANI, cu sediul în-, F, jud.V împotriva deciziei civile nr.33/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea pe care o casează și dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.SB-15.06.2009

Dact.MH-17.06.2009/2 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Simona Bacsin
Judecători:Simona Bacsin, Anica Ioan, Luminita Cristea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 364/2009. Curtea de Apel Galati