Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 407/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.407/R
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 9 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții intimați și având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 09 aprilie 2009; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 16 aprilie 2009.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.6536 din 30 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Arada respins plângerile conexe formulate de și, împotriva încheierilor de Carte Funciară cu nr. 32336/CF/2008, 32337/CF/2008 ale Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară
A obligat petenții să plătească intimatei 800 lei cheltuieli de judecată și 1000 lei cheltuieli de judecată intimatului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin cele două încheieri atacate registratorul de Carte Funciară a dispus înscrierea, în temeiul contractelor notariale autentice, a două subapartamentări ale imobilelor înscrise în CF nr.54554 A și nr.77462 A, proprietatea intimaților în condițiile in care erau notate în Cartea Funciară procese de revendicare ale acestora.
Prima instanța a reținut că, potrivit Legii nr. 7/1996, art. 48 lit. a, registratorul verifică, în situația unui act autentic, condițiile de formă și nu cele de fond, altfel ar fi fară conținut art. 6 din Legea nr. 36/1995, care prevede că notarul public are obligația de a refuza autentificarea unui act când aceasta contravine legii sau bunelor moravuri.
Pe de altă parte, a considerat că notarea procesului atrage nulitatea actului juridic având ca obiect un astfel de imobil, conform art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții și și au solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței civile în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierilor de Carte Funciara nr. 32336/CF/2008 și 32337/CF/2008 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea primei instanțe a fost criticată sub două aspecte,respectiv cel referitor la condiția prevăzută de art. 48 alin.1 lit. din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia registratorul verifică actul autentic numai sub condiția de formă și nu cele de fond, adică numai caracterul autentic ai actului, condiție îndeplinită în cauză.
doilea motiv de apel, s-a referit la faptul că registratorul, dacă constată piedici de înscriere în, respinge cererea prin încheierea de, urmând ca părțile, pe calea plângerii, să declanșeze procedura contencioasă a controlului judecătoresc, iar nulitatea absolută prevăzută de art.21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, protejează situația juridica a unui imobil "până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare".
Prin întâmpinarea depusă, intimata, a solicitat respingerea, ca nefondat a apelului si menținerea în întregime a hotărârii, considerând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, raportat la starea de fapt existentă.
Prin decizia civilă nr. 9 din 21.01.2009 Tribunalul Arada respins apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.6536/30.09.08 pronunțată de Judecătoria Arad in dosarul nr- și i-a obligat pe apelanți să plătească intimatei suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul reținut că starea de fapt este conformă probelor administrate, probe apreciate corect de prima instanță, care a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.48și 50 din Legea cadastrului și publicității imobiliare, nr.7/1996,republicată, art.55 și urm. din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 633/2006, potrivit cărora registratorul de carte funciară dispune intabularea prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: este încheiat cu respectarea formelor legale (art. 6 din Legea nr. 36/1995); indică numele părților; individualizează imobilul; este însoțit de o copie a extrasului de carte funciară.
S-a considerat că celelalte motive, invocate de reclamanți la prima instanță și în apel, exced competențelor registratorului de carte funciară și nu constituie obiectul controlului judecătoresc în procedura prevăzută de art.50 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 633/2006.
În consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă, s-a respins apelul.
Împotriva deciziei civile nr. 9 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în termen legal au declarat recurs reclamanții și criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei civile în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței civile nr. 6536 din 30.09.2008 și admiterii plângerii cu consecința anulării încheierilor de Carte Funciară nr.32336 și 32337/2008 ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și restabilirii situației anterioare de CF.
În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit art. 48 alin.1 lit.a din Legea nr. 7/1996, registratorul verifică dacă înscrisul " este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege", însă acest text nu vizează exclusiv verificarea formelor înscrisului ci respectarea prescripțiilor prevăzute de lege pentru înscrisul respectiv, adică atât a condițiilor de fond cât și a celor de formă, respectiv verificarea împrejurărilor dacă prin actul juridic notarial nu se contravine legii, ordinei publice și bunelor moravuri care atrag nulitatea absolută a actului juridic.
Recurenții consideră că această interpretare rezultă și din Protocolul de colaborare încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici care, în capitolul III pct. 3 alin. 2 prevede că "registratorul va respinge cererea de înscriere a actului lovit de nulitate absolută, în mod vizibil, sau dacă există o de înscriere în CF", iar nulitatea absolută din speță este prevăzută de art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001.
S-a susținut că, a accepta punctul de vedere al celor două instanțe înseamnă a lipsi de conținut și de finalitate dispozițiile cuprinse în art. 21 alin.5 din Legea nr.10/2001.
O altă critică adusă deciziei civile recurate se referă la faptul că nu au fost examinate, în mod concret și efectiv, dispozițiile art. 21 alin.5 din Legea 10/2001 și că hotărârea nu conține nici o argumentare a respingerii acestor dispoziții, care prevăd nulitatea absolută în cazul încălcării lor, mai mult a fost ignorată complet norma înscrisă în Protocolul nr- încheiat între Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Uniunea Națională a Notarilor Publici.
Recurenții au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu de către stat, că reclamanții au formulat o acțiune în revendicare pe care au notat-o în CF și dat fiind faptul că imobilul era scos temporar din circuitul civil nu putea face obiectul unei înstrăinări până la soluționarea, în mod irevocabil a acțiunii în revendicare.
Considerând că actul, a cărei înscriere în Cartea Funciară a fost solicitată, contravenea legii, recurenții au apreciat că registratorul de Carte Funciară avea obligația să refuze înscrierea în Cartea Funciară a dezmembrării apartamentului nr. 3 din imobil.
În drept recursul a fost motivat pe dispozițiile cuprinse în art. 299, 304 pct.9 și 312 alin.1 -3 Cod pr.civilă.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm, Cod pr.civilă Curtea stabilește că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, obiectul plângerii reclamanților l-a constituit cererea de anulare încheierilor de Carte Funciară nr. 32336 și nr.32337/2008 prin care s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a unor contracte notariale autentice, prin care au fost subapartamentate imobilele înscrise în CF nr. 54554 și nr.77462, proprietatea intimaților, în condițiile în care, în Cartea Funciară erau notate procesele având ca obiect revendicarea imobilelor respective.
Recurenții au susținut că cele două instanțe au interpretat greșit dispozițiile cuprinse în art. 48 alin.1 lit.a din Legea nr. 7/1996, text potrivit căruia registratorul verifică dacă înscrisul " este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege", că acest text nu vizează exclusiv verificarea formelor înscrisului ci respectarea prescripțiilor prevăzute de lege pentru înscrisul respectiv, adică atât condițiile de fond cât și cele de formă respectiv verificarea împrejurărilor dacă prin actul juridic notarial nu se contravine legii, ordinei publice și bunelor moravuri care atrag nulitatea absolută a actului juridic.
Critica este neîntemeiată.
Art. 48 din Legea nr.7/1996 prevede că se poate dispune intabularea sau înscrierea provizorie în Cartea Funciară dacă înscrisul:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege:
b) indică numele părților
c) individualizează imobilul printr-un identificator unic
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română
e) este însoțit după caz, de o copie a extrasului de Carte Funciară pentru autentificare sau a Certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.
În cauza de față actul de subapartamentare a fost întocmit de către Biroul Notarial în formă autentică, valabilitatea lui nu a fost contestată iar radierea intabulării s-ar fi putut dispune numai în situația în care ar fi fost îndeplinite cerințele cuprinse în art. 36 din Legea nr. 7/1996 adică, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-ar fi constatat că actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, că dreptul înscris a fost greșit calificat, că numai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris sau înscrierea din Cartea Funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.
Ca urmare, se constată că nu există nici un motiv de ordin formal care ar fi putut conduce la respingerea cererii de intabulare a actelor autentice de subapartamentare și nici dovezi din care să rezulte că aceste acte ar fi lovite de nulitate absolută, conform art.21 alin.5 din Legea nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001 se circumscriu procedurii reglementate de această lege, respectiv de a împiedica înstrăinarea imobilelor până la soluționarea definitivă a notificărilor persoanelor îndreptățite. În cauza de față nu s-a realizat înstrăinarea imobilelor ci doar subapartamentarea lor și câtă vreme, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nu s-a constatat nulitatea actului de dezmembrare și subapartamentare, nu se poate dispune respingerea cererii de intabulare a respectivului act, căci înscrierile în Cartea Funciară au efect de publicitate și opozabilitate.
Pentru cele ce preced, Curtea stabilește că recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 9 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- este nefondat astfel că în temeiul art. 312 Cod pr.civilă urmează să fie respins.
În baza art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligați recurenții să plătească intimaților și suma de 1700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 9 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenții să plătească intimaților și suma de 1700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.CO/ 6.05.2009
Dact NF/6.05.2009
Ex.2
Tribunalul Arad Președinte,
Judecător.
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat