Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 602/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.602
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Adriana Corhan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele, și împotriva deciziei civile nr.1016/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de Carte Funciară G, și, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reclamanta recurentă depune concluzii scrise și un set de înscrisuri în copie: sentința civilă nr.3219/14.09.2007 a Judecătoriei Alba -I, decizia civilă nr.2425/A/8.12.2004 a Curții de Apel Cluj, notificarea nr.10/22.03.2005, certificatul de moștenitor nr.269/28.10.2003, adresa nr.52747/13.12.2005, memoriu, plângere penală cerere adresată de numita către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, plângere penală nr.1413/1/111/1 din 2.11.2005, plângere penală înregistrată la 11.01.2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, memoriu și copie de pe buletinul de identitate.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1301/26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, format ca urmare a-/2006 al Judecătoriei Gherla, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentele, și, în contradictoriu cu intimații, și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de Carte Funciară G, plângere ce a avut ca obiect anularea încheierii nr.483/14.02.2006, prin care s-a dispus întabularea în CF 3490 G, nr.top 1183/7/S/XVIII a dreptului de proprietate a intimaților asupra imobilului acolo individualizat.
Judecătoria a reținut în esență că între părțile litigante au existat mai multe procese anterioare în legătură cu înstrăinarea apartamentului cu nr.18, situat în G,-, județul C, și că prin sentința civilă nr.670/2004 a Judecătoriei Gherla, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr.1425/A/2004 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus obligarea petentelor să încheie cu intimații un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul evidențiat mai sus, urmând ca în caz contrar hotărârea să țină loc de act autentic de înstrăinare, cu condiția achitării diferenție de preț de 10.553 euro.
Cum petentele nu s-au conformat hotărârii judecătorești arătate, intimații au procedat la întabularea drepturilor reale iar pentru diferența de preț s-a urmat procedura ofertei reale de plată, urmată de consemnațiune, aspect consemnat în conținutul sentinței civile nr.1138/2005 a Judecătoriei Gherla, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.115/R/2006, a Tribunalul Cluj, în care se reține că au fost consemnate la CEC pe seama și la dispoziția petentelor sumele stabilite în hotărârea de validare a antecontractului de vânzare-cumpărare.
Judecătoria a apreciat astfel că nu este întemeiată plângerea petentelor și că încheierea atacată respectă întocmai prevederile art.47 din Legea 7/1996, întabularea dreptului de proprietate al intimaților făcându-se în baza unor hotărâri irevocabile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petentele, și, înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 28.08.2007, întemeiat pe dispozițiile art.403 pct.8 și 9 și art.312 Cod procedură civilă, prin care au solicitat modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii plângerii de carte funciară astfel cum a fost formulată.
Din motivarea recursului se reține că pretinsa întabulare a intimaților în CF 3490 G s-a făcut fără îndeplinirea obligației de plată a diferenței de preț, astfel cum a fost stabilită în conținutul deciziei civile nr.1425/A/2004, a Curții de Apel Cluj.
Petentele au susținut că la dosar nu există nici o dovadă a consemnării la CEC a ofertei de plată ori vreun alt înscris care să ateste că intimații au plătit recurentelor suma de 10.553 Euro.
La termenul de judecată din 3.12.2007, tribunalul a pus în discuție natura juridică a căii de atac, recalificând calea de atac declanșată de petente din recurs în apel, în baza dispozițiilor art.52 al.3 din Legea 7/1996.
Prin întâmpinare, intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de Carte Funciară G, și au solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 1016/A/03.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost respins apelul declarat de petentele, și împotriva sentinței civile nr.1301/26.06.2007 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-.
Tribunalul a reținut în esență că, potrivit hotărârii de validare a ofertei de plată, Judecătoria Gherlaa constatat prin sentința civilă nr.1138/2005, cu autoritate de lucru judecat, că sunt îndeplinite condițiile art.1114-1116 cod civil și că a fost respectată procedura la care se referă art.586-588 Cod procedură civilă, în sensul că reclamanții și au efectuat oferta reală de plată, somând pârâtele să se prezinte la Biroul Executorului Judecătoresc în vederea achitării datoriei, însă acestea nu s-au prezentat, critica petentelor din cererea de apel cu privire la neîndeplinirea de către intimați a obligației prealabile de achitare a diferenței de preț fiind astfel apreciată ca nefondată.
Instanța de apel a apreciat astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.50 și următoarele din Legea 7/1996, astfel că apelul apare ca nefondat, respingându-l în consecință.
Împotriva deciziei civile sus-amintite, petentele, și au declarat recurs, înregistrat sub nr- din 20.02.2008, la Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care au solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și a acțiunii introductive așa cum a fost formulată. Solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de transport și daune morale cauzate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals săvârșite de lucrătorii Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Prin motivele de recurs solicită proba cu interogatoriul intimaților și proba testimonială.
În motivare arată că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu poate face dovada plății apartamentului cu acte originale, în realitate apartamentul nefiind achitat până în prezent.
Mai arată că recurentele au notificat intimații pentru achitarea sumei de 10553 Euro și 600 lei cheltuieli de judecată, conform notificării executoriului judecătoresc la data de 22.03.2005, aceștia din urmă refuzând să se prezinte la data și ora stabilită, astfel că neexecutarea obligațiilor incumbă intimaților care au dat dovadă de rea-credință.
Recurentele nu au motivat recursul în drept.
Intimații și precum și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizându-se motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanțe, actele și probele de la dosar, văzând prevederile art.304 Cod procedură civilă, se constată că recursul de față nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.305 Cod procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor, motiv pentru care cererea de probațiune formulată de recurente prin motivele de recurs apare ca inadmisibilă.
Critica recurentelor în recurs vizează împrejurarea că intimații și nu și-au îndeplinit obligația de plată a diferenței de preț în sumă de 10553 Euro, stabilită prin sentința civilă nr.670/2007 a Judecătoriei Gherla, modificată prin decizia civilă nr.1425/A/2004 a Curții de Apel Cluj.
Curtea constată astfel, că potrivit sentinței civile nr.1138/2005 a Judecătoriei Gherla, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.115/R/2006 a Tribunalului Cluj, a fost validată, cu autoritate de lucru judecat, oferta reală de plată aflată la filele 103-104 din dosarul de fond, astfel că în mod corect tribunalul a reținut atitudinea culpabilă a recurentelor, care deși le-a fost oferită suma de 10553 euro prin procedura prevăzută de art.586-588 Cod procedură civilă, acestea au refuzat în continuare primirea sumei și s-au prevalat de propria lor culpă în promovarea prezentului litigiu.
Ca urmare, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.588 al.2 Cod procedură civilă principalul efect al ofertei reale de plată urmată de consemnațiune este eliberarea debitorului de obligația consemnată în titlul executoriu, astfel încât în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.50 și următoarele din Legea nr.7/1996, prin prisma cărora a fost verificată legalitatea și temeinicia încheierii de carte funciară atacată.
Față de cele de mai sus, recursul declarat de către petente apare ca neîntemeiat, în cauză nefiind incidente nici unul din motivele de modificare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, urmând să fie respins ca atare, menținându-se hotărârile pronunțate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele, și împotriva deciziei civile nr.1016/3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, privind cu pârâții intimați, și și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, pentru plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat Dr.- - - -
GREFIER
- -
Red.IG/23.06.2004
Dact./24.06.2008
Judecătoria Lugoj -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
2 ex.
Președinte:Ion GraurJudecători:Ion Graur, Adriana Corhan, Maria Lăpădat