Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 605/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVIL, DE MUNC ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR. 605/R/2008

Ședința public 12 martie 2008

Instanța constituit din:

PREȘEDINTE: Traian Dârjan

- -

JUDECTORI:

- - -

- -

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotrivadeciziei civile nr. 703/A din 30 noiembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe pârâtul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliar, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciar (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).

La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se prezint reprezentantul reclamantei recurente, avocat, lips fiind reprezentantul pârâtului intimat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliar

Procedura de citare este legal îndeplinit.

Recursul este legal timbrat cu 4 lei tax judiciar de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a fcut referatul cauzei, dup care se constat la data de 11 martie 2008, pârâtul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotrârii atacate ca fiind legal și temeinic și judecarea cauzei și în lips, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C proc. civ. Se înmâneaz reprezentantului reclamantei recurente un exemplar din întâmpinare.

La termenul de azi, reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar timbrajul aferent recursului, copia contractului de vânzare-cumprare sub semntur privat, încheiat la data de 17 octombrie 1976 și, copia antecontractului de vânzare-cumprare încheiat la data de 24 octombrie 2005 între și, precum și o adres emanând de la Primaria Comunei M prin care se comunic faptul c în urma verificrilor în arhiva primriei, nu au fost identificate documente care s ateste faptul c, fiica lui G, a fost înscris în CAP M, cu terenul situat în intravilanul localitții l nr. 155; de asemenea se mai arat c pentru aceast suprafaț de teren nu a fost eliberat titlu de proprietate.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declar închis faza probatorie și acord cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicit admiterea acestuia, casarea hotrârii atacate și în urma rejudecrii admiterea acțiunii promovate de reclamant în sensul obligrii pârâtei la reconstituirea crții funciare nr. 536 M, pentru a putea efectua operațiunile de prublicitate imobiliar dup perfectarea în form autentic actului de vânzare-cumprare.

CURTEA

Prin sentința civil nr. 390/21.05.2007, pronunțat în dosarul civil nr- al Judec toriei Huedin, a fost respins plângerea formulat de petenta împotriva încheierii CF nr.891/2007 a

Pentru a dispune astfel, judectoria a reținut c prin încheierea cu nr.891/20.02.2007. emis de Haf ost respins cererea petentei, prin care aceasta a solicitat reconstituirea și completarea nr. 536 privind nr. top. 1219/1, 1268/2, 1268/a, întemeiat pe necesitatea creerii posibilitții tehnico - juridice de intabulare pe numele petentei a unui teren cumprat de aceasta de la d-na.

Motivul care a stat la baza respingerii cererii a fost acela c din dosarul format lipsesc actele prevzute expres de legislația în vigoare.

Respingerea cererii a fost întemeiat, deoarece, într-adevr, nu au fost anexate toate documentele prevzute expres de art. 79 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliar.

Astfel, conform art. 79 alin. 5 din Regulament la cerere este necesar a fi anexat declarația autentic a petentului, din care s rezulte c este actualul proprietar al imobilului și c situația imobilului a rmas neschimbat, iar potrivit art. 6 al aceluiași articol, la cerere este necesar s fie atașat un certificat eliberat de primria localitții unde este situat imobilul, care s ateste c petentul este cunoscut ca proprietar, precum și situația imobilului de la oficiul teritorial, sau alte acte care s ateste existența dreptului de proprietate al petentului. Prin urmare, din textele legale menționate rezult c cererea de reconstituire a crții funciare poate fi fcut de ctre persoana care are calitatea de proprietar al imobilului, atestarea acestei calitți fcându-se prin documentele anexate cererii.

Or, în cazul de faț nici unul din actele depuse la dosar nu confirm calitatea de proprietar a petentei, antecontractul la care se face referire neavând caracter de titlu translativ de proprietate. In consecinț plângerea a fost respins.

, lipsa calitții petentei nu înltur obligația registratorului de carte funciar de a procedar reconstituirea din oficiu a documentului pierdut, în conformitate cu dispozițiile art. 52 alin. 1 din Legea nr.7/ 1996.

Prin decizia civil nr. 703/30.11.2007 pronunțat de Tribunalul Cluj în dosar fost respins ca nefondat apelul declarat de petenta împotriva Sentinței civile nr. 390/21.05.2007 pronunțat în dosar nr- al Judec toriei Huedin, care a fost pstrat în întregime.

Pentru a pronunța aceast decizie, tibunalul reținut c, așa cum rezult din copia extrasului CF 536 M, eliberat la data de 07.03.2003, proprietari tabulari ai imobilelor cu nr.topo. 1219/1, 1268/2 si 1268/a sunt, casat. cu, casat. cu, casat. cu, a lui, nascuta.

Petenta a depus la dosar un contract de vanzare-cumparare sub semntura privat încheiat la data de 17.10.1976 prin care numita a înstrinat numitei un teren intravilan situat in satul Capus nr.155, construcțiile edificate pe acest teren, precum si pdure.

Prin antecontractul de vanzare cumparare inscheiat la 24.10.2005 numita cstorita s-a obligat s înstrineze petentei terenul in suprafaț de 2006 situat în nr.155, dobândit prin contractul din 17.10.1976.

Potrivit art.52 din Legea nr.71/1996 in cazul în care o carte funciar a fost distrus, pierdut ori a devenit nefolosibil, în tot sau în parte, din diferite cauze, reconstituirea se face de ctre registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu acordul celor interesați, pe baza unei încheieri. În acest scop se folosesc toate înscrisurile și documentațiile tehnice existente, privitoare la imobilele în cauz, precum și situația dreptului de proprietate.

Din analiza acestor dospoziții legale rezult c reconstituirea crții funciare se poate face la cerere, fr sa fie necesar ca petentul sa fie proprietarul tabular al imobilului, ins trebuie ca acesta s justifice un interes legitim si actual.

In cauz, petenta a depus actele sub semnatur privata menționate mai sus, din care nu rezulta ca ar fi dobândit vreun drept real asupra imobilelor înscrise in CF 536 M, ori c a încheiat vreun antecontract cu proprietarii tabulari ai acestora, numitele si neavând nici o legtura cu imobilele.

In consecința, tribunalul consider apelul formulat nefondat, fiind respins în baza art.296 proc.civ.

Împotriva acestei decizii formulat recurs în termen legal reclamanta, solicitând instanței modificarea deciziei recurate, întrucât aceasta este nelegal și netemeinic.

Recurenta arat c hotrârea pronunțat în apel a fost dat cu înclcarea legii, deoarece art.52 din Legea nr. 7/1996 nu îngrdește dreptul de a solicita reconstituirea crții funciare, deoarece reconstituirea unei crți funciare este o obligație din oficiu a intimatului pârât. Nici ordinul 633/2006 care are rolul de a reglementa funcționarea Birourilor de Cadastru nu poate aduga la lege și nici instanța de judecat nu poate aduga la lege cum face tribunalul, apreciind c reconstituirea crții funciare se pateu face la cerere, fr s fie necesar ca petentul s fie proprietarul tabular al imobilului, îns trebuie ca acesta s justifice un interes legitim și actual.

Recurenta are un interes evident în reconstituirea crții funciare, deoarece încheiat un antecontract cu numita c, în 1976 pentru terenul în suprafaț de 2600 mp situat în l nr.155. În lipsa crții funciare reclamanta nu poate s încheie actul autentic de vânzare-cumprare, operațiunile notariale fiind ținute de existența acestei crți funciare. Prin urmare, reclamanta a dovedit c are un interes în reconstituirea crții funciare pentru perfectarea actului de transfer al dreptului de proprietate.

Se apreciaz c tribunalul a relaționat în mod greșit interesul petentei de nevoia de a fi proprietar tabular. Deși considerentele deciziei pronunțate în apel sunt diferite de cele ale instanței de fond, finalitatea este aceeași, blocarea publicitții imobiliare pentru imobilele ce formeaz obiectul antecontractului.

Prin întâmpinare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliar solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu sunt îndeplinite disp.art.52 alin.1 din Legea nr. 7/1996 și 79 alin.4,5,6 din Regulamentul de organizare și Funcționare Birourilor de Cadastru și Publicitate Imobiliar aprobat prin Ordinul nr.633/2006 al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliar, întrucât nu au fost depuse toate actele expres prevzute de aceste dispoziții legale.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constat c acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru urmtoarele considerente:

Criticile formulate de reclamant vizeaz nerespectarea dispozițiilor legale privind reconstituirea crților funciare, critici care pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevzut de art. 304 pct. 9.Pr.Civ.

Este real c art. 52 stipuleaz c o carte funciar distrus sau disprut poate fi poate fi reconstituit la cerere, sau din oficiu, îns s-a prevzut expres c în acest scop vor fi folosite toate înscrisurile și documentațiile existente privitoare la imobilul în cauz. Reconstituirea din oficiu sau la cerere nu se poate face în lipsa actelor apte de a furniza informațiile necesare pentru refacerea foii de avere situația juridic a imobilului.

În aplicarea acestei dispoziții legale prin Ordinul 633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcționare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara s-a prevzut expres în art. 79 procedura care trebuie urmat, fie dac reconstituirea se face la cerere sau din oficiu. Astfel reclamanta trebuia s depun la Oficiul de Cadastru o cerere, numele și prenumele persoanelor care au figurat coproprietari, extras sau identificarea imobilului, titlul în temeiul cruia s-a dobândit dreptul real, declarația autentic a petentului din care s rezulte c situația de carte funciar a rmas neschimbat, certificatul eliberat de primrie care s ateste c petentul este cunoscut ca proprietar, precum și situația imobilului de la oficiul teritorial, sau alte acte care sa ateste existenta dreptului de proprietate al petentului.

În motivele de recurs reclamanta arat c dispozițiile Ordinului nr. 633/2006 îi restrâng dreptul prevzut de 7 1996,în ceea ce privește reconstituirea crții funciare, îns aceast susținere este nefondat. Prin art. 52.7/1996 s-a menționat posibilitatea reconstituirii crții funciare, dar nu s-a prevzut și procedura se urmat în aceast situație. În mod corect procedura a fost menționat în regulamentul de aplicare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliar deoarece acesta este scopul regulamentului de a detalia obligațiile funcționarilor acestei instituții. Dispozițiile art. 79 din regulament nu vin în contradicție cu 7/1996 și nici nu adaug la lege, ci expliciteaz ce se înțelege prin înscrisurile și documentațiile tehnice stipulate în art. 52 teza final din legea cadastrului.

Așadar în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei deoarece aceasta nu a respectat dispozițiile legale care menționeaz procedura de reconstituire. Reclamanta, ca titular a cererii de reconstituire, trebuia s dea o declarație în form autentic din care s rezulte csituația imobilului este cea menționat în ultimul extras de carte funciar, ori nu a dat aceast declarație. Aceasta a depus acte din care rezult interesul su pentru refacerea acestei crți funciare, respectiv antecontractul încheiat cu numita. Din extrasul 536 M rezult c existau mai mulți proprietari tabulari la data de 07.07.2003 și deși reclamanta susține c terenul în litigiu nu a fost înscris în și nu s-a eliberat titlu de proprietate, curtea constat c aceast adres a avut în vedere solicitarea reprezentantului reclamantei pentru a i se comunica dac promitenta vânztoare s-a înscris cu acest teren în este de remarcat c a cumprat prin antecontract terenul în anul 1976, dat la care cooperativizarea era finalizat și prin urmare adeverința depus în recurs este irelevant. Deși reclamanta încearc s acrediteze ideea c terenul din 536 nu a fost obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza 18/1991, acest lucru este infirmat de sentința civil nr. 1089/2003 pronunțat de Judec toria Huedin depus de ctre recurent, care confirm faptul c pentru o parter din terenul înscris în cartea funciar a crei reconstituire se solicit a fcut obiectul 18/1991.

Sunt criticate considerentele deciziei pronunțate în apel în sensul c s-a distanțat de motivarea instanței de fond, îns aceast critic este nefondat deoarece instanța de apel pe lâng considerentele instanței de fond a adus și alte argumente pentru care cererea reclamantei nu a putut fi soluționat pozitiv.

Critica potrivit creia dispoziția din regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciar restrânge drepturile prevzute de lega cadastrului este o critic nou, care nu fost formulat în apel formulându-se doar în recurs "omisso medio"și deci și inadmisibil.

Cererea de reconstituirea unei crți funciare este o procedur necontencioas, reclamanta putând uza de ea prin introducerea unei noi cereri cu condiția s respecte procedura prevzut în regulament și s depun toate actele pentru a putea fi reconstituit.

Raportat la actele depuse de reclamant, curtea constat c nu au fust respectate dispozițoiile legale în materie, resp. Art. 79 reg. Și în consecinț raportat la toate motivele de recurs invocate, constat c nu este incident motivul de nelegalitate prevzut de art. 304 pct. 9.Pr.Civ. prin urmare în temeniul art. 312.Pr.Civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 703/A din 30.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 703/A din 30.11.2007 a Tribunalului Cluj pronunțat în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabil.

Dat și pronunțat în ședința public din 12.03.2008

PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER

- - - - - - - TARȚA

Red. dact.GC

2 ex/26.03.2008

Jud. apel:,

Președinte:Traian Dârjan
Judecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 605/2008. Curtea de Apel Cluj