Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 661/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.661/R
Ședința publică din 15 iunie 2009
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva deciziei civile nr.94/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și, având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.94/05.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr.9205/04.12.2008 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul cu același număr și a obligat apelanta să plătească intimaților și suma de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prin sentința apelată de către pârâtă s-a respins plângerea petenților și împotriva pârâtelor A și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în cazul primei pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive, iar în cazul celei de-a doua, pentru că acțiunea petenților a rămas fără obiect.
În final, judecătoria, deși respins plângerea petenților și, a obligat pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T să plătească petenților suma de 1446,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare și onorariu avocat, cu argumentul că demersul petenților a rămas fără obiect ca urmare a faptului că pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, care a solicitat înscrierea în CF a ipotecii execuționale, a solicitat în timpul prezentului litigiu ca A să procedeze la radierea acelor mențiuni din CF care au fost contestate de către petenți.
Sentința judecătoriei a fost apelată numai pentru cheltuielile de judecată, acordate nejustificat petenților, în opinia pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, cu argumentul că autoritatea vamală a făcut dovada, încă la primul termen de judecată de la fond, că s-a dispus radierea din CF a ipotecii execuționale ce s-a instituit prin Încheierea nr.69198/CF/2008, ceea ce de altfel a determinat și soluția primei instanțe, de respingerea a plângerii, ca fiind rămasă fără obiect.
Tribunalul a respins acest apel cu motivarea că judecătoria a aplicat corect disp.art.275 pr.civ. și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în mod justificat, întrucât aceasta s-a aflat în culpă procesuală față de petenți, a căror plângere s-a înregistrat la instanță la data de 29 septembrie 2008, iar primul termen de judecată a fost consemnat la data de 30 octombrie 2008, dată la care pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a recunoscut în scris pretențiile petenților.
Tribunalul a mai constatat că nici la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2008, acordat în dosarul nr- - conexat, nu s-a consemnat prezența pârâtei, aceasta solicitând radierea ipotecii din CF 1746 abia la data de 04.11.2008, astfel că se află în evidentă culpă procesuală și petenții sunt îndreptățiți să își recupereze cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, fără a-l motiva în drept potrivit dispozițiilor art.302 /1 pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de fapt ale recursului însă, recurenta a susținut că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit normele de procedură vizând plata cheltuielilor de judecată în detrimentul recurentei, în condițiile în care aceasta nu s-a aflat în culpă procesuală, cauza nefiind în stare de judecată până la termenul de judecată din 04.12.2008.
Petenții-intimați au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului pârâtei, susținând că primele două instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile art.274 și urm. pr.civilă.
Curtea, analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motive de modificare prevăzute de art.304 pct.9 pr.civilă.
În acest sens, Curtea va constata că instanța de apel a interpretat corect modul de aplicare a dispozițiilor art.274 și 275.pr.civ. privind modul de acordarea cheltuielilor de judecată în detrimentul părții căzute în pretențiuni.
Astfel, Curtea va reitera că textul art.274 pr.civ. statuează că partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, în timp ce art.275 pr.civ. menționează o excepție de la această regulă, supusă unei interpretări restrictive și anume situația în care pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Or, așa cum corect a reținut tribunalul, plângerea petenților s-a înregistrat la instanță de fond - Judecătoria Arad - la data de 29 septembrie 2008, iar primul termen de judecată a fost stabilit și consemnat la data de 30 octombrie 2008, dată la care pârâta nu s-a prezentat în instanță nici personal, după cum nici nu a recunoscut în scris, explicit pretențiile petenților.
Aceeași atitudine procesuală a manifestat-o pârâta-recurentă și la termenul de judecată din data de 27 noiembrie 2008, acordat în dosarul nr- - conexat, când s-a consemnat din nou lipsa pârâtei, aceasta solicitând radierea ipotecii din CF 1746 abia la data de 04.12.2008, astfel că se află în evidentă culpă procesuală și petenții sunt îndreptățiți să își recupereze cheltuielile de judecată.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea va constata că dosarul s-a aflat în stare de judecată și anterior date de 4 decembrie 2008, discutarea excepției de conexitate neavând nici o relevanță în eventualul proces de recunoaștere a pretențiilor/solicitărilor petenților-reclamanți la prima zi de înfățișare, care în speță a fost 30 octombrie 2008, neexistând nici un impediment pentru prezența la instanță a pârâtei și recunoașterea imediată a pretențiilor petenților.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. raportat la art.304 pct.9 pr.civ. constatând că tribunalul a interpretat corect disp.art.275 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, împotriva deciziei civile nr.94/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva deciziei civile nr.94/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 iunie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /16.06.2009
Dact. // 2 ex./17.06.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Erica Nistor, Cristian Pup