Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 698/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.698
Sedința publică din 22 IUNIE 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de petenții și împotriva deciziei civile nr. 157/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, și, având ca obiect plângere împotriva încheierii
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat recurenții prin avocat și consilier juridic în reprezentarea intimatului Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurenților a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0, 15 lei, iar reprezentanta intimatului Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, a depus concluzii scrise.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, și schimbării sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii împotriva încheierii
Reprezentanta intimatului Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 11547/24.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins plângerea formulată de petenții și în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petenții au solicitat instanței să anuleze încheierea nr. -/2007 și să oblige Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T să radieze înscrierea CAP de sub B3 din CF 10328 T, în baza sentinței civile nr. 11175/13.12.2005 a Judecătoriei Timișoara, cu restabilirea situației anterioare, în sensul reintabulării foștilor proprietari și, precum și radierea notării de sub B/7.
Prin încheierea nr.-/2007, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Tar espins cererea petenților, motivându-se că hotărârea judecătorească nu dispune nimic în legătură cu parcelele top 18791, 18792 și 18793 rămase înscrise în CF 10328 T, constatându-se astfel ca nefiind îndeplinite condițiile art.47 alin.1 din Legea 7/1996.
Prin sentința civilă nr.11175/13.12.2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.6977/2005, admițându-se acțiunea reclamanților, petenți în dosarul de față, s-a dispus rectificarea CF nr.10328 T, în sensul radierii înscrierii de sub B3, cu revenirea la situația anterioară, s-a constatat că prin actul sub semnătură privată intitulat" contract provizoriu de vânzare-cumpărare" încheiat a data de 31.08.1972, pârâții și au vândut reclamanților pentru prețul de 7000 lei, achitat integral, suprafața de 3427 teren arabil, constând în parcela cu nr. top 18794 înscrisă în CF 10328 T, hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, dispunându-se și intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților.
Așa cum reiese din F nr.10328 T, imobilul cu nr. top 18794, constând în teren arabil în suprafață de 3427 mp, s-a transcris în CF nou - în favoarea petenților și, cu titlu de cumpărare, conform sentinței civile nr. 11175/2005 a Judecătoriei Timișoara.
Proprietarul tabular al imobilului înscris în CF 10328 Tar ămas în continuare CAP; prin sentința civilă menționată nu s-a dispus nimic cu privire la celelalte numere topografice din CF 10328
Împotriva sentinței civile nr. 11547/24.09.2008 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel petenții și, care a fost respins prin decizia civilă nr. 157/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Tribunalul Timișa menținut hotărârea primei instanțe, însă a substituit motivarea, reținând lipsa de interes a petenților, care nu justifică un interes născut și actual, personal și direct, de vreme ce, prin radierea dreptului de proprietate al CAP din CF 10328 T, aceștia nu obțin nimic, terenurile reîntorcându-se în patrimoniul foștilor proprietari și.
Împrejurarea că au formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la celelalte trei parcele nu este de natură să justifice interesul de a radia dreptul de proprietate al CAP, întrucât, pe de parte, nu au făcut dovada că această cerere le-a fost finalizată favorabil, iar pe de altă parte, radierea dreptului de proprietate al fostei cooperative agricole de producție, cu consecința reintrării terenurilor în patrimoniul foștilor proprietari, ridică problema legitimității unei astfel de cereri și, implicit, a vocației petenților.
Împotriva deciziei civile nr. 157/25.02.2009 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal petenții și.
În motivarea recursului, petenții au arătat că interesul lor decurge în primul rând din faptul că au cerut reconstituirea dreptului de proprietate și asupra celorlalte trei parcele înscrise în F nr. 10328 T, în posesia cărora au rămas de la plecarea foștilor proprietari în Germania, de la care le-au arendat; rămânând în proprietatea CAP, pot fi atribuite unor terțe persoane, ori revenind în proprietatea foștilor proprietari, nu pot fi atribuite altora și ei pot finaliza demersurile pentru a le fi lor atribuite.
În al doilea rând, au susținut că și prin sentința civilă nr.11175/2005 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă, își dovedesc interesul în promovarea acțiunii, întrucât prin această hotărâre judecătorească s-a reținut că înscrierea în cartea funciară a CAP s-a făcut ilegal și s-a dispus radierea întregii poziții de sub B 3.
Intimatul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, nu a depus întâmpinare la recursul petenților, însă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că prin hotărârea judecătorească s-a dispus rectificarea F nr. 10328 T numai cu privire la parcela nr. top. 18794.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Sentința civilă nr. 11175/13.12.2005 a Judecătoriei Timișoara nu poate constitui titlu pentru petenții și pentru întabularea dreptului de proprietate asupra parcelelor nr. top 18791, 18792 și 18793 din F nr. 10328 T în detrimentul CAP.
Prin această hotărâre judecătorească s-a recunoscut dreptul de proprietate al petenților doar asupra parcelei nr. top 18794 din aceeași carte funciară; de altfel, cu privire la această parcelă s-a efectuat întabularea petenților într - o carte funciară nouă; nu se poate extinde efectul acestei hotărâri judecătorești și asupra celorlalte parcele, cu privire la care nu s-a dispus nimic.
Interesul petenților nu este justificat nici de faptul că aceștia au formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Atâta vreme cât această cerere nu a fost soluționată, petenții nu dispun de un titlu în baza căruia să ceară radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al CAP și înscrierea dreptului lor de proprietate asupra parcelelor în litigiu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de petenții și împotriva deciziei civile nr. 157/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenții și împotriva deciziei civile nr. 157/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06. 2009.
Președinte Pentru d-na judecător Judecător
- - - - - -
aflată în concediu
semnează d-na vicepreședinte
a Curții de APEL TIMIȘOARA
Grefier
- -
RED.R/6.07.2009
DACT.B/2ex/7.07.2009
INST.APEL- - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Erica Nistor, Rujița Rambu