Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 80/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 80/

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Ligia Vîlcu

JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea cauzei recursului declarat de petent CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " G " - PRIN AV. G, împotriva deciziei civile nr. 311/Ap/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurent petent G, lipsă fiind intimații Oficiul De cadastru Și Publicitate Imobiliară B și Administrația Finanțelor Publice R.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de Administrația Finanțelor Publice prin B.

Recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei, anulate de instanță la dosar.

Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Recurentul petent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, motive pe care le susține în totalitate.

Prima critică de recurs de referă la împrejurarea că ambele instanțe, atât cea de foind cât și cea de apel au aplicat greșit art 23 din legea Cadastrului și imobiliare, întrucât titular al proprietății în speță este Cabinet de avocatură G. Astfel, funcționarii publici au dat dovadă de superficialitate întrucât nu există identitate între titularul dreptului de proprietate asupra imobilului menționat în procesul verbal de sechestru. S-a ignorat prevederea legală care stipulează că doar împotriva titularului se poate înscrie un drept în cartea funciară. Ori între cabinetul de avocatură și imobilul menționat în procesul verbal de sechestru nu există nici o legătură.

De asemenea a criticat decizia Tribunalului Brașov pentru faptul că a interpretat greșit art 42 alin 1 din O 633/13.10.2006 conform căruia un fapt un fapt juridic ar putea fi izvor și împotriva unui netitular. Confuzia făcută generează o stare de nelegalitate

Față de motivele invocate solicită admiterea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

C U RT EA

Constată că, prin decizia civilă nr. 311/2008, Tribunalul Brașova respins apelul declarat de petentul CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " G" împotriva sentinței civile nr.302/24.06.2008 pronunțată de Judecătoria Rupea în dosarul civil nr-, pe care o păstrează, reținând în considerente că:

Prin Încheierea Biroului de Carte Funciară R nr.379/2008 s-a dispus admiterea cererii cu privire la imobilul înscris în CF 649 -O, la, nr.top. 1091, proprietatea Cabinetului individual de avocatură " G", cerere formulată de R și s-a efectuat operațiunea de notare în CF procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.1978/07.02.2008 pentru suma de 28.356 lei (31.12.07) reprezentând venituri din profesii libere, asupra imobilului de la, în favoarea ANDF- DGFP B - R, sub B 5.

Potrivit dispozițiilor art.42 alin.1 din Ordinul nr.633/13.10.2006 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară (Regulament), notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul, în această categorie intrând, astfel cum se prevede în alin.2 lit.q al aceluiași articol, și orice alte fapte, drepturi personale sau acțiuni a căror notare este permisă de lege și au legătură cu imobilul.

Art.59 alin.1 din Regulament se referă la atestările pe care le face asistentul registrator cu privire la inexistența sau existența unei piedici pentru efectuarea înscrierilor, precum și a înscrisului în temeiul căruia se cere înscrierea. Această atestare reprezintă, de fapt, confirmarea existenței unei realități, ori chiar un act prin care se certifică o anumită împrejurare.

În cazul notării în CF atestarea se concretizează într-o notă scurtă înscrisă de asistentul-registrator pe cerere în legătură cu existența sau inexistența vreunei piedici, precum și a înscrisurilor și documentației care stau la baza operațiunii solicitate.

Dacă există piedici de carte funciară, respectiv dacă descrierile din cerere nu se potrivesc cu situația de carte funciară, aceste piedici vor fi menționate pe cerere, iar dacă nu există piedici se face mențiune în acest sens.

După efectuarea atestărilor purtând asupra piedicilor și a înscrisului care stă la baza înscrierii, registratorul dispune prin rezoluție întocmirea încheierii de carte funciară.

Potrivit art.63 alin.1 din Regulament, registratorul cercetează îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale cererii, conform art.20 și 48 din Legea nr.7/1996. În cadrul acestei cercetări este examinat înscrisul atașat cererii și pe al cărui temei se solicită efectuarea operațiunii, sub aspectul îndeplinirii următoarelor condiții: este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; indică numele părților; individualizează imobilul printr-un identificator unic; este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română; este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.

Cercetarea întreprinsă de registrator are în vedere limitele condițiilor de fond și de formă ale cererii, acesta nefiind în măsură să emită aprecieri care țin de temeinicia cererii, indiferent dacă la baza ei se află o hotărâre judecătorească, un act notarial sau unul administrativ.

Din analiza dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.7/1996 rezultă că, în cazul admiterii cererii, registratorul dispune prin încheiere întabularea sau înscrierea provizorie, fiind omisă explicit notarea ca formă a înscrierii în cartea funciară, prin această precizare a textului de lege accentuându-se voința legiuitorului ca doar în cazul întabulării și a înscrierii provizorii înscrisul care stă la baza operațiunii de evidențiere să îndeplinească condițiile prevăzute de art.48 lit.a-e din lege, notarea nefiind supusă acelorași cerințe de formă.

Ținând seama de prevederile legale anterior citate tribunalul constată că, în speță, prima instanță a reținut în mod corect că asistentul registrator și registratorul care a întocmit încheierea atacată cu prezenta plângere, și-au îndeplinit atribuțiile de verificare a cererii și a actului în baza căruia s-a solicitat de către intimată notarea în cartea funciară și, constatând că nu există piedici de CF, a admis cererea.

Susținerile apelantului petent în apelul formulat nu pot fi primite, având în vedere faptul că, în procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile întocmit de intimată la data de 07.02.2008, este indicat ca debitor Cabinet individual de avocatură " G", bunul imobil asupra căruia s-a aplicat măsura sechestrului este individualizat, iar în evidențele funciare acesta figurează ca fiind proprietatea apelantului petent, este indicat numele creditorului, valoarea creanței și ce reprezintă creanța, elemente suficiente pentru admiterea de către registrator a cererii de notare în cartea funciară a acestui înscris.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o în temeiul art 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă pentru ignorarea art. 22 lit. a din Legea 7/1996 și interpretarea greșită a art. 42 alin 1 din Ordinul 633/2006 de aprobare a Registrului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară.

Se consideră că hotărârea nu este motivată cu privire la prima critică și cuprinde motive contradictorii în ce privește identitatea și sediul debitorului.

În consecință, se solicită admiterea recursului și spre acest final, admiterea plângerii.

Intimata DGFP Bad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Recursul nu este fondat.

Procedura de încuviințare a executării silite are caracter necontencios, instanța neavând decât obligația de a verifica existența titlului executoriu și dacă titlul îndeplinește cerințele de formă, respectiv se încadrează în prevederile art. 372 Cod procedură civilă, potrivit cărora executarea silită se va executa numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care potrivit legii, constituie titlu executoriu și ale art. 374 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanța de executare nu este îndrituită de a analiza aspecte care privesc fondul dreptului ce a fost dedus judecății ori care rezultă din înscrisul ce constituie titlu executoriu întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, sau s-ar transforma procedura de încuviințare într-o procedură contencioasă, contrar procedurilor legale susmenționate.

Aspectele privitoare la fondul dreptului ori al executării silite ar putea fi analizate doar în căile de atac prevăzute de lege, ori în cadrul unei contestații la executare, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 399 Cod procedură civilă.

Prin urmare, identitatea și sediul debitorului fiind individualizate în titlul executoriu, eventualele contestări ale acestora pot să îmbrace forma contestației la executare, prevăzute de art. 399 alin 3 Cod procedură civilă, sau a căilor de atac prin care se pot remedia sau reforma greșelile săvârșite în cursul executării silite.

Critica privind ignorarea art. 22 din Legea 7/1996 de către registratorul de CF și de către instanțe nu este reală, persoana debitorului fiind cea înscrisă în CF, iar operațiunea a respectat condițiile impuse de art. 63 Registrului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliar, coroborat cu art 20 și 48 din Legea 7/1996.

De altfel, împotriva neconcordanțelor susținute a exista în procesul verbal de sechestru nu s-a exercitat nici o cale de atac.

Prin urmare, constatând corect că sunt întrunite condițiile de achitare a cererii de notare, ambele instanțe au procedat legal.

În consecință, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul Cabinetul Individual de Avocatură împotriva deciziei civile nr. 311/2008 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, 29 Ianuarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red LV 9.02.2009

Tehnored AG 18.02.2009/ 2 ex

Jud fond L

Jud apel /

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Ligia Vîlcu, Anca Pîrvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 80/2009. Curtea de Apel Brasov