Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 856/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.856/R/2009

Ședința publică din 26 martie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Ionescu

JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Silvia Nicorici

- -

GREFIER: - -

S- luat în examinare recursul declarat de pârâtul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C împotriva deciziei civile nr. 691 din 11 decembrie 2008 tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimatul reclamant G, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal se prezintă intimatul reclamant asistat de av. din baroul Cluj cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 25 martie 2009 intimatul reclamanta înregistrat la dosar întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Instanța pune în discuția reprezentantului recurentului împrejurarea dacă își menține poziția din întâmpinare de respingere recursului pe lipsa calității procesuale pasive și în raport de decizia nr. 43 pronunțată în interesul legii.

Reprezentantul intimatului reclamant arată că își menține aceleași concluzii și în raport de decizia pronunțată în interesul legii.

Nefiind alte chestiuni prealabile, cereri în probațiune de formulat și nici excepții de ridicat, instanța constată prezentul recurs în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat conform întâmpinării de la dosar și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 595 pronunțată în data de 18.07.2008 de Judecătoria Huedin, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C și a respins plângerea formulată de către petentul G, împotriva încheierii de respingere nr. 3785/07.05.2008 a OCPI C - BCF H, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că obligativitatea documentației cadastrale este prevăzută în cuprinsul disp. art. 59 din Legea nr. 7/1996, cât și în cuprinsul disp. art. 61, 83-84 din ordinul nr. 633/2006.

Împrejurarea că prin hotărâre judecătorească s-a dispus intabularea dreptului de proprietate nu implică, automat, efectuarea operațiunii de carte funciară și obligativitatea registratorului de a opera modificarea în dispusă prin hotărârea judecătorească este făcută în contra proprietarului tabular - astfel cum rezultă și din cuprinsul art. 20 alin. 3 din Legea 7/1996 republicată - suplinind practic acordul acestuia, față de dispozițiile art. 26 din același act normativ după cum, în temeiul art. 5 alin. 2 al Legii 247/2005 se suplinește acordul promitentului înstrăinător în forma autentică cerută de lege.

Actualul sistem de carte funciară având ca fundament prevederile Legii nr. 7/1996 se constituie treptat prin efectuarea măsurătorilor cadastrale și deschiderea unei noi cărți funciare.

Vechiul sistem de carte funciară constituit și reglementat conform Decretului-Lege nr. 115/1938 încetează a-și produce efectele odată cu definitivarea noilor măsurători cadastrale.

Prin decizia civilă nr. 691 din 11.12.2008 a tribunalului Cluja fost admis, cu majoritate de voturi, apelul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.595 din 18.07.2008 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Huedin care fost a schimbată, în sensul că a fost admisă plângerea și, în consecință, fost schimbată încheierea de respingere nr. 3785/07.05.2008 a OCPI H în sensul că a fost admisă cererea reclamanților și s-a dispus operarea în cartea funciară a dispozițiilor sentinței civile nr.155/2008 a Judecătoriei Huedin pronunțată în dosarul nr-.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că atâta timp cât în cauză există o hotărâre definitivă și irevocabilă, aceasta trebuie pusă în executare, inclusiv cu privire la dispozițiile de intabulare în cartea funciară, fără a se permite diferitelor organe administrative să formuleze obiecțiuni în raport cu dispozițiile sentinței, iar o atitudine contrară ar aduce atingere puterii de lucru judecat și regimului statului de drept. O hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, bună sau rea, trebuie executată fără comentarii, în sensul art.1 alin.2 și art.123 din Constituție.

Pe de altă parte, în cadrul plângerii împotriva încheierii de carte funciară nu se mai pot discuta aspecte legate de fondul titlului executoriu, respectiv, dacă sentința definitivă și executorie se raportează și la o documentație cadastrală sau nu. Se poate cerceta în prezenta cauză doar dacă sunt îndeplinite condițiile intabulării sau nu, în raport cu sentința menționată.

Atâta timp cât titlul executoriu este în vigoare și față de starea de carte funciară nu au intervenit modificări de la pronunțarea titlului și până în prezent, nu există în cauză motive de respingere a cererii de intabulare, indiferent de existența sau nu a documentației cadastrale.

În ceea ce privește necesitatea documentației cadastrale la intabulare, în raport cu dispozițiile art.58 din Legea nr.7/1996, această cerință este cel puțin discutabilă, însă așa cum am menționat anterior, acest aspect nu este relevant într-o plângere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.7/1996.

Împotriva acestei decizii declarat recurs în termenul legal Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C, solicitând modificarea deciziei civile nr. 691/11.12.2008, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.

În motivarea recursului, recurenta invocat în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară invocând în susținerea acestei excepții disp.art. 25 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu art. 338 alin. 2 Cod proc.civ. cât și Decizia nr. 72 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ce privește fondul cauzei, recurenta arătat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 59 din Legea nr. 7/1996, cererea de intabulare a sentinței civile nr. 155/2008 trebuind să fie însoțită de documentația cadastrală. Cum recurentul nu înțeles să întocmească o astfel de documentație, soluția de respingere cererii de intabulare este legală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul s-a opus admiterii recursului, invocând excepția lipsei calității procesuale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară de exercita calea de atac a recursului rezultată din excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză.

În ce privește fondul cauzei, intimatul a arătat că, susținerile recurentei întemeiate pe disp. art.59 din Legea nr. 7/1996 sunt nefondate și nu au legătură cu pricina. Documentația cadastrală este obligatorie doar atunci când nu sunt suficiente date de identificare imobilului, situație care nu este incidentă în speță.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază recursul întemeiat și, în consecință, în baza art. 304 pct.9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l admită, pentru următoarele considerente:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale de exercita calea de atac a recursului rezultată din lipsa calității procesuale pasive recurentului curtea reține următoarele:

Prin decizia nr. 72/2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție fost admis recursul în interesul legii formulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și, în consecință, s-a statuat că în cauzele care au ca obiect plângere împotriva încheierilor de carte funciară, întemeiate pe disp. art. 50 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Soluționarea plângerii este guvernată de dispozițiile legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, care se întregesc cu dispozițiile art. 331 și 339 Cod proc.civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească nu are putere de lucru judecat, fiind dată în cadrul unei proceduri necontencioase, astfel că cel nemulțumit poate exercita căile de atac împotriva acestei hotărâri.

În ce privește fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 7/1996, actele și faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleași condiții, se vor înscrie și titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de înscriere se va atașa documentația cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Agenția Națională sau de oficiile teritoriale, după caz: Conținutul documentației cadastrale și modul de întocmire al acesteia se stabilesc de Agenția Națională.

Potrivit art. 61 din Ordinul nr. 633/2006, "în toate cazurile în care este cerută înscrierea într-o carte funciară unui drept real, se va recurge de către birourile teritoriale la procedura prevăzută de art. 59 din lege. Pentru admiterea cererii, se va avea în vedere documentația cadastrală întocmită de persoana fizică sau juridică autorizată, recepționată de biroul teritorial, înscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real".

În speță, printr-o hotărâre judecătorească s- dispus înregistrarea unei noi construcții și dezlipirea unui corp funciar, ceea ce înseamnă că, pentru imobilele rezultate în urma dezlipirii urmează fi deschisă o nouă carte funciară în conformitate cu disp. Legii nr. 7/1996, situație care se încadrează în disp. art. 58 alin. 3 din Legea nr. 7/1996. Prin urmare, în cauză urmează a se face aplicarea disp. art. 59 din actul normativ mai sus arătat, text de lege care, în acest caz, impune atașarea la cererea de înscriere a documentației cadastrale întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Agenția Națională sau oficiile teritoriale.

În concluzie, prin raportare la textele art. 48 alin. 3, art. 49, art. 58 alin. 3 și 59 din Legea nr. 7/1996, soluția instanței de apel este nelegală, motiv pentru care, recursul urmează fi admis, iar în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ. va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 595/18.VII.2008 a Judecătoriei Huedin.

Soluția adoptată de instanță nu echivalează cu o cenzură a registratorului de carte funciară hotărârii judecătorești cărei intabulare se solicită, atâta vreme cât respingerea cererii este determinată de refuzul intimatului G de a depune actele pe care legea le cere (documentație cadastrală), anexă ale hotărârii judecătorești.

Prin raportare la aceleași texte de lege, respectiv art. 58 și 59 din Legea nr. 7/1996, susținerile intimatului potrivit cărora, până la finalizarea lucrărilor cadastrale pe întreg teritoriul administrativ al județului, înscrierile se fac în vechile cărți funciare, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938, sunt nelegale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C împotriva deciziei civile nr. 691 din 11 decembrie 2008 tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 595/18.VII.2008 a Judecătoriei Huedin, pe care o păstrează în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26.III.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red. IA dact. GC

3 ex/7.04.2009

Jud.apel: ,

Președinte:Ana Ionescu
Judecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Silvia Nicorici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 856/2009. Curtea de Apel Cluj