Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 88/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.88/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 17 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G - - judecător
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Burdea
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de petentul împotriva deciziei civile nr.12/CC/Ap din 1 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 10 martie 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera și a da părților posibilitatea să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2008.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentinta civila nr. 8750/2.11.2006, Judecatoria Baa dmis in parte plangerea formulata de petentul, in contradictoriu cu intimatul.
A fost desfiintata incheierea de CF nr. 4458/2006 conexata cu nr. 4780/2006 si in consecinta a fost respinsa cererea de intabulare a dreptului de proprietate al intimatului asupra terenului de 1562 mp sub nr. top 10994/2/1, 10994/3/1 vizand CF 39440/N B, adus din CF nr. 19127
S-a dispus restabilirea situatiei anterioare de carte funciara prin desfiintarea CF individual 39440/N B si CF individual 39439/N B si readucerea nr. top 10994/2/1 si nr. top 10994/4/1, 10994/5/1, 10994/6/1, 10994/7/1, 10994/8/1, 10994/9/1, 10994/9/2/1 si nr. top 10994/9/3/1, identic cu nr. cadastral 733 in CF initial nr. 19127
S-a dispus inscrierea dreptului de proprietate al petentului asupra terenurilor mai sus identificate cu titlul avut initial conform inscrierii de sub din CF nr. 19127 B si cu ipoteca de sub.
A fost respinsa ca fiind ramasa fara obiect cererea petentului formulata in contradictoriu cu intimatul de notare a plangerii in cartea funciara.
A fost anulata plangerea petentului formulata in contradictoriu cu intimata Primaria mun. B pentru fosta Comisie de lichidare a patrimoniului CAP Stupini ca urmare a admiterii exceptiei lipsei capacitatii procesuale a acestei intimate.
A fost respinsa plangerea petentului formulata in contradictoriu cu intimatul Serviciul de carte funciara din cadrul OCPI B ca urmare a admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestui intimat.
A fost obligat intimatul sa plateasca petentului suma de 1008,3 ron cu titlu de cheltuieli de judecata, respectiv taxe judiciare de timbru si onorariu de avocat.
Pentru a se pronunta in acest sens, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Sub aspectul cauzei de nulitate absoluta a incheierii CF pentru lipsa numelui registratorului, s-a retinut ca in acord cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, "activitatea de publicitate imobiliara in cadrul oficiilor teritoriale este indeplinita de registratori de carte funciara", care raspund in conditiile legii pentru activitatea lor. Se mai arata ca, in conditiile art. 48 alin. 1 din actul normativ evocat "registratorul admite cererea", textul de lege neavand o dispozitie expresa asupra numelui registratorului si a carei lipsa sa fie sanctionata cu nulitatea absoluta a incheierii.
In acelasi context, facand o paralela cu textul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, doar lipsa semnaturii ar atrage o atare nulitate, or incheierea atacata poseda semnatura registratorului de carte funciara, motiv pentru care instanta nu a primit aceasta cauza de nulitate invocata de petent.
La pct. 2 al plangerii sale, petentul a invocat nemotivarea in fapt si in drept a incheierii de CF, context in care s-a retinut ca in acord cu art. 49 din Legea nr. 7/1996 doar incheierile de respingere sunt supuse motivarii, cele de admitere fiind circumscrise art. 48 alin. 1 si 2 din legea aratata.
Tot astfel, imprejurarea ca intimatul a depus contractul nr. 1/1991 la data de 13.02.2006, in conditiile in care incheierea poarta data de 9.02.2006, nu are relevanta fata de textul art. 47 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 rep. care da rangul de inscriere și ca urmare, poarta data inregistrarii cererii de intabulare.
Punctele 3,4 si 5 ale plangerii petentului fac vorbire despre titlul prezentat la intabulare, respectiv contractul de vanzare-cumparare nr. 1/1991 incheiat de intimatul cu fosta Comisie de lichidare a CAP Stupini.
Acesta a fost declarat nul absolut prin sentinta civila nr. 6671 din 7.04.1998 a Judecatoriei B, hotararea instantei de fond fiind mentinuta in caile de atac, conform deciziei civile nr. 2226/A/1998 a Tribunalului B si a deciziei civile nr. 425/R/1999 a Curtii de Apel
Hotararile judecatoresti depuse de intimatul, anexa la cererea de intabulare vizeaza alte aspecte ce nu au legatura cu titlul sau la intabulare.
S-a retinut că acestea fac referire la executarea silita ce a facut obiectul dosarul executional nr. 1161/1999 al Judecatoriei precum si la inscrierea in CF 19127 Bad reptului CAP Stupini.
S-a aratat ca devine incident art. 48 alin. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, instanta retinand ca titlul prezentat la intabulare este nul absolut pentru aspectele iterate de instantele judecatoresti.
Sub incidenta art. 15 din L nr. 7/1996 lucrarea de expertiza tehnica topografica aflată la dosrul de CF poarta avizul OCPI B, insa ii atribuie intimatului o suprafata de teren 1562 mp, cu titlu de teren neproductiv, cand contractul de vanzare-cumparare identifica doar 1400 mp.
Pentru schimbarea categoriei de folosinta a terenului intimatul nu a prezentat nici un inscris care sa o justifice, tot astfel cum nici nu a depus avizul creditorului ipotecar inscris sub in CF nr. 19127
În consecinta, în speță au devinit incidente prevederile art. 42 alin. 2 teza a II a si art. 47 alin. 7 din Legea nr. 7/1996, incheierea de CF atacata fiind data in desconsiderarea lor.
Împotriva acestei sentințe, intimatul a formulat apel, în motivarea căruia a susținut că hotărârea apelată este greșită sub aspectul tratării legale a celor opt motive invocate în susținerea apelului promovat.
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr.12/Cons/Ap/1.10.2007 a respins apelul intimatului și a obligat pe intimat să plătească petentului suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate petentului în calea de atac a apelului.
În considerentele deciziei astfel date, tribunalul a reținut următoarele:
Urmare a admiterii cererii formulata de intimatul, prin incheierea nr. 4458/2006 a Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara B, acesta si-a inscris in CF 39440/N, sub nr. topo 10994/2/1, 10994/3/1, dreptul de proprietate asupra imobilului de la descris ca fiind teren neproductiv, in suprafata de 1562 mp.
Aceasta incheiere a avut la baza, contractul de vanzare-cumparare nr. 1/1991 potrivit caruia, Comisia de Lichidare CAP Stupini a vandut apelantului 2 chioscuri si terenul aferent constructiilor, in suprafata de 1400 mp.
Prin sentinta civila nr. 6671/7.04.1998 a Judecatoriei B, irevocabila prin decizia civila nr. 425/23.04.1999 a Curtii de Apel Baf ost admisa exceptia nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 1/1991, incheiat intre intimat si Comisia de lichidare CAP Stupini, astfel ca, actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea in CF este nul.
Pronuntandu-se asupra cererii apelantului, intimatul OCPI Baa vut in vedere mai multe hotarari (inclusiv sentința civilă nr. 8490/1993 prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate privind suprafata de 1562 mp), care au fost insa pronuntate si ramase irevocabile anterior constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare nr. 1/1991, precum si hotarari prin care au fost anulate formele de executare in dosarul executional si respectiv, prin care a fost restabilita situatia anterioara emiterii titlului executoriu desfiintat.
Relativ la inscrierea dreptului de proprietate al petentului asupra terenurilor, cu titlul avut initial conform inscrierii de sub din CF nr. 19127 B si cu ipoteca de sub, se constata ca, potrivit CF 19127 B, sub nr. topo 10994/2/1, 10994/3/1, 10994/4/1, 10994/5/1, 10994/6/1, 10994/7/1, 10994/8/1, 10994/9/1, 10994/9/2/1, 10994/9/3/1 a fost inscris dreptul de proprietate asupra terenului arabil in suprafata de 23.463,80 mp si constructii, in favoarea petentului, cu drept cumparare la licitatie publica, potrivit actului nr. 9571/1994, cf conex 9572/1994.
Titlul avut in vedere la inscrierea dreptului de proprietate in CF 19127 B este unul valabil, neexistand o hotarare judecatoreasca prin care sa se fi stabilit nevalabilitatea acestuia.
Pe cale de consecinta, in mod corect, instanta de fond a desfiintat incheierea de CF nr. 4458/2006 conexata cu nr. 4780/2006, a respins cererea de intabulare a dreptului de proprietate a intimatului, dispunand restabilirea situatiei anterioare de CF prin desfiintarea CF 39440/N B si CF 39439/N B si readucerea numerelor top mai sus indicate, in CF initial 19127
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, cu consecința pe fond a respingerii plângerii formulate de petentul.
În esență, în motivarea recursului, intimatul a susținut că decizia recurată este greșită sub următoarele aspecte:
De la fosta Stupini a cumpărat suprafața de 1400 mp, teren neproductiv "cu contract de vânzare-cumpărare (refăcut) nr.1/10.05.1991", contract recunoscut de toate instanțele judecătorești, care în baza acestuia au pronunțat sentința civilă nr. 8490/1993 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus intabularea dreptului său de proprietate, dar asupra suprafeței de 1.562 mp. conform expertizei tehnice întocmite în respectiva cauza, precum și decizia civilă nr.884/A/2000 a Tribunalului Alba, prin care s-a dispus anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr.1161/1999 al Judecătoriei Brașov.
Prin sentința civilă nr.6671/1998 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1/10.05.1991, nerefăcut, nicidecum a contractului refăcut la aceeași dată și sub același număr, în baza căruia și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului cu privire la care nu există discuții referitoare la schimbarea categoriei de folosință.
Petentul a cumpărat de la aceeași fostă Stupini un teren în suprafață de aproximativ 4 ha printr-un contract fals, teren care dezmembrat și intabulat pe numele petentului, nu îl cuprinde și pe cel cumpărat în baza amintitului contract refăcut cunr.1 din data de 10.05.1991.
În cauză, petentul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către intimat ca fiind nefondat.
Examinând decizia recurată în raport cu actele și lucrările de la dosar, cu aspectele invocate în motivarea recursului, curtea a reținut cele ce urmează.
Primul aspect de nelegalitate al deciziei recurate, invocat de către intimatul este nefondat.
În acest sens se reține că, într-adevăr, intabularea dreptului de proprietate al intimatului asupra terenului în suprafață de 1562 mp s-a dispus prin sentința civilă nr.8490/5.07.1993 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.2001/23.11.1993 a Tribunalului Brașov (cu amendamentul referitor numai la nr.top) și irevocabilă prin decizia civilă nr.515/21.06.1994 a Curții de APEL BRAȘOV.
Din considerentele hotărârilor judecătorești mai sus-arătate rezultă însă că instanțele ce au dat precizatele hotărâri au avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr.1/10.05.1991, nerefăcut, încheiat între Comisia de lichidare a Stupini - B și intimatul, întrucât în cuprinsul considerentelor se reține că,prin precizatul contract intimatul a cumpărat două chioșcuri de diverse materiale și terenul aferent acestor construcții în suprafață de 1400 mp, situat în Stupini - B,- bis, lângă școlară.
Așadar, prin hotărârile judecătorești mai sus-arătate nu a fost "recunoscut", astfel cum susține intimatul, contractul de vânzare-cumpărare nr.1/10.05.1991, refăcut, fapt evident, câtă vreme prin acest din urmă contract intimatul a cumpărat "V unde sunt amplasați stupiicompusă din două barăci din metal, gard din metal + plasă de sârmă cu stâlpi din beton + țeavă, podeț, masă".
La fel, prin decizia civilă nr.884/A/17.05.2000 a Tribunalului Alba nu a fost recunoscut contractul de vânzare-cumpărare nr.1/10.05.1991, refăcut, câtă vreme aceasta a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect o contestație la executare vizând formele de executare silită.
Este de asemenea nefondat al doilea aspect de nelegalitate al aceleiași decizii, invocat de intimat.
Astfel, prin sentința civilă nr.6671/17.04.1998 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.2226/A/13.11.1998 a Tribunalului Brașov și irevocabilă prin decizia civilă nr.425/R/23.04.1999 a Curții de APEL BRAȘOV, a fost admisă excepția nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1/10.05.1991 prin care, după cum se reține în considerentele hotărârilor mai sus precizate, intimatul a cumpărat "atât cele două chioșcuri, cât și o suprafață de teren de 1400 mp".
Prin urmare, contrar celor susținute de intimat, s-a constatat nulitatea absolută tocmai a contractului de vânzare-cumpărare avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.8490/5.07.1993 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al intimatului asupra terenului în suprafață de 1562 mp.
Nefundat este și ultimul aspect invocat de către intimat întrucât, pe de o parte, titlul de proprietate al petentului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.713/21.05.1991 prin care a cumpărat de la același Stupini suprafața de teren de aproximativ 4 ha este perfect valabil, atâta timp cât nu a fost constatat fals și desființat printr-o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, în baza menționatului titlu de proprietate, conform dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.7/1996, corect a fost intabulat dreptul de proprietate al petentului asupra imobilului cumpărat, nefiind necesară în acest sens existența unei hotărâri judecătorești, cum eronat s-a susținut de intimat, imobil care îl cuprinde și pe cel pretins de intimat, astfel cum rezultă din chiar expertiza tehnică depusă de acesta ca anexă la cererea sa de intabulare a dreptului său de proprietate asupra terenului de 1562 mp.
Având în vedere considerentele mai sus-expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul intimatului.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a intimatului, urmează a-l obliga să plătească petentului cheltuieli de judecată ocazionate acestuia în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul împotriva deciziei civile nr.12/Cons/Ap din data de 1.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească intimatului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2008.
PREȘEDINTE: Gheorghe Burdea G - | JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma - - - | JUDECĂTOR 3: Rodica - |
Grefier, |
Red.GB/12.05.2008
Tehnored. 12.05.2008 - 2 ex.
Jud.apel /SS
Jud.fond
Președinte:Gheorghe BurdeaJudecători:Gheorghe Burdea, Daniel Marius Cosma, Rodica