Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 91/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 91
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ O împotriva deciziei civile nr. 282 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1447 din 11 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă B - OLTENIA- S, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ O și intimata reclamantă B - OLTENIA-
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat depunerea prin serviciul arhivă a concluziilor scrise formulate de recurentul pârât și cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurentul pârât prin motivele de recurs, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurentul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ O, a ridicat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei în plângerea formulată în baza art.50 din Legea nr.7/1996.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1447/2007 Judecătoria Caracala admis plângerea formulată de reclamanta - - B - Oltenia - S în contradictoriu cu pârâtele Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O, a dispus înscrierea în cartea funciară 2035 dreptului de proprietate în cotă indiviză de 50% pentru suprafața de 1823. teren situat în C,-, județul O, în stare de coproprietate cu - Oltenia - - Sucursala de Distribuție și Furnizarea Energiei Electrice
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin HG 834/1991, HG 627/2000 și HG 1342/2000 s-a atribuit în proprietate către - - suprafața de 1823. ce a fost ulterior partajată prin protocolul întocmit, astfel încât a avut loc transferul dreptului de proprietate în cotă ideală de 50% pentru suprafața de 1823 mp.
Instanța de fond a constatat că reclamanta a achitat și tariful legal prev. de Ordinul 456/2004 conform chitanței nr. -/2006 impunându-se admiterea cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară O considerând-o netemeinică și nelegală întrucât protocolul prezentat pentru intabulare nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea cadastrului nr. 7/1996 deoarece, potrivit art.48, înscrisul care se intabulează trebuie să fie încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, respectiv Legea 54/1998.
De asemenea, înscrisul prin care se solicită intabularea trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic și nu a unui anumit procent dintr-o suprafață de teren.
Astfel, tariful achitat de - nu este corespunzător conform Ordinului MAI 456/2004.
Criticile apelantei se referă și la faptul că Judecătoria Caracala soluționat cauza la primul termen de judecată, iar citația înmânată a fost întocmită eronat netrecându-se numele sau denumirea reclamantului.
Prin decizia nr.282 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară O, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1447/11.04.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă B- OLTENIA- S, cu sediul în S,-, județul
S-a reținut că prima instanță a soluționat plângerea conform procedurii speciale prevăzută de Legea nr.7/1996, în raport de care a verificat legalitatea încheierii Biroului de Carte Funciară.
Susținerile apelantei privind individualizarea terenului au fost apreciate ca nefondate, față de faptul că s-a dispus înscrierea în cartea funciară a cotei indivize de 50% din suprafața de 1823 mp.
Împotriva deciziei Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Oad eclarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că nu i s-a dat posibilitatea de a-și formula o apărare calificată în apel, iar pe fond că înscrisul în baza căruia s-a făcut înscrierea nu s-a încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege și tariful achitat de - - B nu este cel prevăzut de Ordinul 456/2004.
Din oficiu, instanța de recurs a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI în plângerea privind înscrierea în Cartea Funciară, întemeiată pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996.
Față de excepția invocată, recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Înscrierile în Cartea Funciară se efectuează de oficiile teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară conform procedurii necontencioase reglementată de Legea nr.7/1996, la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu (art.47 alin.5).
Încheierea pronunțată în condițiile art.48 și 49 din lege, se comunică, potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară și împotriva ei se poate formula plângere, ce se depune la oficiul teritorial (art.50 alin.2).
În conformitate cu prevederile Legii nr.7/1996 Oficiul teritorial d e Cadastru și Publicitate Imobiliară este organul căruia i se adresează cererea de înscriere sau radiere, potrivit art.47, care pronunță încheierea asupra cererii și unde se depune plângerea formulată în condițiile art.50 alin.2 din lege.
Prin urmare, oficiile teritoriale nu au legitimare procesuală pasivă în plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispozițiile art.50 din Legea nr.7/1996 republicată, această calitate fiind recunoscută de lege numai "persoanelor interesate", adică acelor persoane fizice sau juridice care justifică un interes, respectiv invocă un drept propriu asupra imobilului în cauză.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr.72/15.10.2007.
În consecință, pentru motivele expuse urmează să se admită recursul conform art.304 pct.9 Cod pr.civilă și în baza art.312 alin.3 să se modifice ambele hotărâri și să se constate lipsa calității procesuale pasive a OCPI
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ O împotriva deciziei civile nr. 282 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 1447 din 11 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă B - OLTENIA-
Modifică ambele hotărâri în sensul că se constată lipsa calității procesuale pasive a OCPI
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-
Tehn.2 ex.
7.02.2008
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Costinela Sălan, Tania Țăpurin