Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 93/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 93/
Ședința publică din 05.02.2008
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către petenții și, împotriva deciziei civile nr. 410 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G, în acțiunea civilă având ca obiect plângere încheiere Carte Funciară.
La apelul nominal au răspuns recurenții-petenți ambii personal, lipsă fiind intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că este primul termen de judecată în recurs; recursul este motivat.
Recurenții-petenți, având pe rând cuvântul precizează că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurenții-petenți, pe rând, precizează că au formulat recurs motivat de faptul că prezenta cauză a fost trimisă spre rejudecare și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr-, petentul a solicitat anularea încheierii nr.44 din 5.01.2007 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G prin care s-a dispus înscrierea dreptului de ipotecă, în favoarea Primăriei Municipiului G, asupra apartamentului nr. 54 situat în -.20,- nr.17,
În motivarea plângerii a arătat că cererea Primăriei de înscriere în cartea funciară a dreptului de ipotecă asupra apartamentului său se întemeiază pe o interpretare greșită în ce privește dreptul său de a cere această înscriere întrucât este rezultatul unei situații de drept sancționată de dispozițiile art.966 Cod civil.
Asociația de proprietari, se arată în plângere, a adus la cunoștința Primăriei, încă din anul 2004, problema tasării blocului 20, dar aceasta din urmă nu a luat nici o măsură, iar dezastrul s-a produs.
Fiind culpa Primăriei se solicită a se reveni asupra inscripției ipotecare din Cartea funciară.
Judecătoria Galați prin sentința civilă nr. 5022 / 12.06.2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
A admis plângerea și a dispus anularea încheierii nr.44 / 5.01.2007 a de instituire a ipotecii legale de rangul I în favoarea Primăriei Municipiului G, asupra imobilului situat în G,- nr.17, -.20,.54.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:
În primul rând, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală în cauză deoarece activitatea de carte funciară are un caracter necontencios, iar este citat în astfel de plângeri doar pentru a da relații cu privire la actele depuse, rolul său fiind unul consultativ și nu unul contencios, neurmărindu-se obținerea unui drept în contradictoriu cu Oficiul.
Pe fondul cauzei s-a reținut că înscrierea ipotecii este nelegală deoarece nu există un raport de expertiză tehnică de încadrare a imobilului în clasa I de risc seismic, astfel cum se prevede în art.2 al.2 din nr.OG 20 / 1994.
Mai mult chiar, s-a reținut că s-a instituit o ipotecă în favoarea Primăriei Municipiului G, instituție care nu există potrivit Legii nr. 215/2001 și pe care nici nr.OG20/1994 nu o prevede. Ipoteca se putea institui doar în favoarea Statului, eventual a unității administrativ teritoriale în raza căreia se află imobilul în litigiu, respectiv a municipiului
Pe cale de consecință s-a apreciat că în mod greșit a fost înscrisă în cartea funciară nedefinitivă nr. 44451 Municipiului G ipoteca privind imobilul din G,- nr.17, -.20,.54, motiv pentru care a fost admisă plângerea petenților și și anulată încheierea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
În motivarea apelului s-a arătat că înscrierea ipotecii în cartea funciară s-a făcut la cererea Primăriei Municipiului G, în baza contractului de finanțare încheiat între proprietari și Primărie.
Fiind vorba de o ipotecă legala, înscrisă în cartea funciară în baza disp.art.48 din Legea nr.7/1996, cererea Primăriei G este o cerere temeinică și legală, motiv pentru care se impune, susține apelanta, menținerea încheierii nr.44 / 5.01.2007 a G- Biroul de Carte Funciară.
Pe cale de consecință s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul celor solicitate, respectiv de menținere a încheierii atacate.
În urma analizării probelor administrate prin decizia civilă nr. 410/2007 a Tribunalului Galația fost admis apelul reclamantei și desființându-se hotărârea instanței de fond s-a trimis cauza spre rejudecare la această instanță motivat de faptul că în mod nelegal nu s-a dispus citarea și a Primăriei municipiului G, instituție care a solicitat înscrierea ipotecii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs petenții și care au susținut nelegalitatea acesteia motivat de faptul că cererea inițială a fost soluționată într-o procedură necontencioasă astfel că nu se impune citarea Primăriei municipiului
Recursul de față nu este fondat.
Potrivit disp.art.52 din Legea nr. 7/1996 încheierea emisă de Oficiul teritorial d e cadastru se comunică atât celui care a cerut înscrierea precum și celorlalte persoane interesate cu privire la imobilul în cauză.
Scopul comunicării este acela de a înștiința părțile interesate despre modul de soluționare a cererii, cât și de a da posibilitatea acestora să conteste încheierea în condițiile în care se consideră că le-au fost lezate drepturile lor.
În cazul de față înscrierea ipotecii s-a făcut la cererea Primăriei mun. G astfel că față de dispozițiile cuprinse în art. 52 din Legea nr. 7/1996 aceasta urma să fie introdusă în cauză cu ocazia soluționării plângerii formulate de petenți împotriva încheierii pronunțată de Oficiul teritorial d e cadastru și publicitate imobiliară.
Față de textul de lege arătat mai sus Curtea, văzând și disp.art. 312 în ref. la art. 296 din pr.civ. urmează să respingă recursul de față ca fiind fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenții și, împotriva deciziei civile nr. 410 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 Februarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./07.02.2008
Tehnored./11.02.2008
Fond: Judecătoria Galați - jud.
Apel: Tibunalul G - jud. -
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu