Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1009/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.58/19.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-reclamant și intimații-pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI și CURTEA DE APEL GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul-reclamant a solicitat judecarea recursului în lipsă; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurentul-reclamant a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.58/F/19.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, a fost respinsă ca fiind prescrisă pentru perioada 1.10.2004 - 13.09.2005 acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați.
Au fost respinse restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată sub nr.1119/121/15.09.2008 reclamantul, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, Tribunalul Galați, Curtea de Apel Galați, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință salarială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform nr.OUG123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264.7 lei, conform nr.OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 347,55 lei, conform nr.OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 354,5 lei, conform nr.OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 393,49 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor ca și pe viitor să îi calculeze valoarea de referință sectorială la valoarea calculată pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit nr.OG 10/2008 și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din nr.OG134/1999,Începând cu luna septembrie 1999,valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,modificările și completările ulterioare,este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998,privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică,cu modificările și completările ulterioare,pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite,precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum,în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Potrivit art.1 ind.1 din nr.OG83/2000,pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996,privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești,se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege,pentru funcțiile de demnitate publică,alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare, corectată periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum,în condițiile stabilite de prevederile legale,se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
Aliniatul 2 prevede că,valoarea de referință sectorială prevăzută la alin.1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție. Aliniatul 3 prevede că,ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele 1,2,4,5 și 5 ind.1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin.1,rotunjite din mie în o mie de lei,în favoarea personalului.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților conform art.2 alin.1,indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială,prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite,din cadrul autorităților legislative și executive.
Această valoare,actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale,se aplică de drept magistraților,în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.
În conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din OG nr.9/2005,privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG nr.24/2000,privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor 2 și 3 la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite,precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică,stabilite potrivit 2 și 3 la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare,sunt cele prevăzute în anexele nr.VIII și IX.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006,privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că:,indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță(art.3 alin.1).
Conform anexei 1 la OUG nr.27/2006,valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Prevederea din Anexa 1 la OUG nr.27/2006 încalcă principiile Constituției României,ale Legii nr.303/2004,privind statutul magistraților,ale Codului Muncii și ale legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege,stabilită pentru funcțiile de demnitate publică,alese și numite,din cadrul autorităților legislative și executive.
Astfel,potrivit nr.OG3/2006,valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite,în luna aprilie 2006 era 312,3 lei,iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterii legislative, executive,judecătorești în cadrul democrației constituționale, dar nr.OUG27/2006,contravine Constituției României,Convenției Drepturilor Omului,care interzice discriminarea legilor în domeniu privind salarizarea magistraților, fiind discriminatorie.
Ordonanța nr.27/2006 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare și diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică,alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Același lucru este prevăzut și în art.3 al.1,din nr.OG8/2007,privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției,în care se stabilește valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare la suma de 280,64 lei,deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei,conform nr.OG10/2007.
Prevederile legislative din ordonanțele nr.27/2006 și nr.8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art.74 din Legea nr.303/2004, lege organică,în vigoare la data apariției ordonanțelor. Potrivit acestui act normativ,drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului,care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică,în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004,contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Drepturile cu privire la salarizare,recunoscute de lege,la o anumită perioadă de timp,nu pot fi diminuate unilateral,nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți,încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora,principiile aplicării valorii de referință sectorială egale pentru funcțiile de demnitate publică,alese și numite din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine atât Constituției și Codului Muncii,cât și spiritului nr.OG137/2000,privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art.1 al.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate,în care la lit.,i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă,executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt:OUG nr.123/2003, nr.OG9/2005, nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007.
Această acțiune este fundamentată în principiu și pe dispozițiile OUG nr.134/1999 art.1 al.1, care arată în esență că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite și că această valoare trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile legale aplicabile sectorului bugetar.
Pentru anii 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor care ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite (art.48 din OUG nr.177/2002 și OUG nr.191/2002 pentru anul 2003 respectiv OUG nr.123/2003 pentru anul 2004).
Astfel la 31.12.2004 valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost de 238 lei, pe baza căreia s-au stabilit salariile anterior acestei date;rezultând deci că pentru perioada anterioară acestei date nu se cuveneau diferențe de drepturi salariale.
De la 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași,deși art.1 din nr.OUG134/1999 era în vigoare. Astfel prin nr.OG9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit OG nr.23/2005.
Și în anii următori au fost încălcate prevederile art.1 din OUG nr.134/1999 majorările salariale fiind pentru anul 2006 de 4% de la 01.04.2006 și 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați,potrivit nr.OUG27/2006,respectiv de 5% de la 1.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit OG/2006; pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%,2% și respectiv 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit nr.OG10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4%,iar pentru ceilalți de 11% potrivit nr.OG10/2008.
Prevederile nr.OUG27/2006 nu au fost abrogate de disp.art.1 din nr.OUG134/1999.
Dispozițiile arătate din OUG nr.134/1999 nu sunt abrogate deoarece potrivit art.74 din Legea nr.303/2004 drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate decât în condițiile acestei legi (doar ca urmare a răspunderii disciplinare).
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus între timp abrogate,total sau parțial,pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraților,au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică alese și numite,din cadrul autorităților legislativă,executivă și judecătorească,în acest sens pronunțându-se practica judiciară.
Pârâta Curtea de Apel Galația formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele motive.
Actele normative invocate de reclamant - nr.OG9/2005, nr.OG3/2006, nr.OG10/2007 se referă la stabilirea salariilor personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000, respectiv pentru personalul contractual din sistemul bugetar și a personalului salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998, privind sistemul de salarizare pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ori modul de stabilire a indemnizației pentru magistrați,așa cum a arătat mai sus,nu se mai raportează la funcțiile de demnitate publică începând cu data de 01.01.2003.
Deci pentru perioada martie 2005 - martie 2008,nu există bază legală pentru a se aplica o altă valoare de referință sectorială decât cele menționate mai sus.
De asemenea, a formulat întâmpinare pârâta Ministerul Justiției, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată față de următoarele motive.
Întrucât motivarea cererii este întemeiată pe dispozițiile OG nr.137/2000 a învederat faptul că dispozițiile art.2 alin.1 și 2 și ale art.27 din acest act normativ au fost declarate neconstituționale,astfel cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale,pronunțată la 3 iulie 2008 și publicată în nr.537/16.07.2008.
Potrivit art.11din Legea nr.50/1996,forma actualizată la 20.05.2002:, pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi.
Analizând anexele 1 și 2 din prezenta lege, se constată că magistrații și personalul auxiliar au avut aceeași valoare de referință sectorială, 1.1480.000,existând diferențe numai în ceea ce privește coeficienții de multiplicare.
De asemenea,în temeiul art.2 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților,indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Însă, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003,prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002,articolul 2 a fost modificat urmând să aibă următorul conținut:, (1) pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială,prevăzută în anexa nr.1 la prezenta ordonanță de urgență.
Totodată, art.3 din OUG nr.27/2006 prevede: (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor,cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004,republicată,cu modificările și completările ulterioare,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.11și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat,potrivit legii,acestora,din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,precum și orice alte dispoziții contrare.
De asemenea, prin OUG nr.27/2006 a fost abrogată OUG nr.177/2002, prevederile referitoare la salarizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție din Legea nr. 56/1996, dispozițiile privind salarizarea președintelui,vicepreședintelui,președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție,cuprinse în Legea nr.154/1998, art.56 din Legea nr.317/2004, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prin urmare,începând cu intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive,indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG177/2002,.nr.OG23/2005 și nr.OUG27/2006.
Din oficiu, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile solicitate aferente perioadei 01.10.2004-14.09.2005.
Față de excepție, reclamantul nu a exprimat nici un punct de vedere iar pârâta Ministerul Justiției a solicitat admiterea acestuia.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției pentru perioada menționată mai sus, este apreciată ca întemeiată față de disp. art. 283 litera c din Codul muncii care prevăd că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, în cauză, dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2004-14.09.2005 s-a prescris, față de data introducerii acțiunii (15.09.2008), astfel că, în baza dips. art. 137 alin. 1.pr. civilă, se va respinge acțiunea pentru această perioadă ca atare.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Potrivit Legii nr. 50/1996, art. 1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Ulterior, prin art. 2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Însă, prin Legea nr. 347/10.07.2003 prin care s-a aprobat OUG nr. 177/2002, a fost modificat art. 2 care a căpătat un alt conținut și anume: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".
Aceeași prevedere a fost preluată și prin art. 3 din OUG nr. 27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat OUG nr. 177/2002
Prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.
În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu mai există nici un prevede legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
Art. 74 alin. 2 teza II din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamantului odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare.
Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât ce prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr. 303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legi, ci dimpotrivă, Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.
Mai mult, instanța arată faptul că atât OUG nr. 177/2002 cât și OUG nr. 27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp. art. 115 din Constituție și ale Legii nr. 24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții formulate de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați.
În opinia separată a asistenților judiciari care au făcut parte din compunerea completului de judecată s-au reținut următoarele:
Reclamantul, în calitate de judecător, solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioada 1 octombrie 2004 -01 aprilie 2008.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul va reține că, potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
-valoarea de referință universală;
-indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
-valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996,este egalăcu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de2.380.592lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.
Pentru perioadele 1.01.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expresegalitateavalorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică) iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.
Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;
- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;
-52.374.367lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de65.469.000lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației șiechilibruluiputerilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", tribunalul va constata întemeiate pretențiile reclamantului de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamantului trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
- 264,7 lei pentru perioada 1.01.2005 - 30.09.2005 și
- 297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;
- 312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și
- 331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
- 347,67 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007,
- 354,62 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și
- 393.62 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
Este de observat că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama delocul și rolul justiției în statul de drept,de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evidentprincipiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul,invocând următoarele motive:
Potrivit art.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, salarizarea magistraților și personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, de pregătirea și competența profesională, precum și de incompatibilitățile și interdicțiile pentru magistrați, prevăzute de Constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, respectiv Legea 303/2004.
Potrivit art.2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publica dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. Conform art.3 din același act normativ, funcția de demnitate publică este aceea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea nr. 154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.
Persoanele care ocupau funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr.III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art.l alin. 1 din OG134/1999 începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publica alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
În nr.OUG 177/2002 la art. 2 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență.
Potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, act normativ care a abrogat nr.OUG 177/2002, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal. De asemenea, conform prevederilor art. 3 din același act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurata la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilita în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținuta și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței de urgență.
Rezultă că în perioada anilor 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.
Începând cu data de 01.01.2005 majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. Astfel prin OG9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de delimitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit OG23/2005. De asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de 4% de la 01.04.2006 si 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit OUG27/2006, respectiv de 5% de la 01.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică, conform OG3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% si 11% pentru cei ce ocupă funcții de delimitate publică potrivit OG10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 4 % iar pentru ceilalți de 11% potrivit OG10/2008.
Valoarea de referință sectorială și a coeficienților pentru magistrați, este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Astfel, potrivit OG3./2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar Ordonanța 27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Conform art.3 alin.4 din Constituția României, în anul 2006 statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale. Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respecta până în anul 2005 principiul echilibrului puterilor legislative executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Este evident că salarizarea, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat, trebuie avută în vedere, întrucât în caz contrar, prin actele normative care au apărut anterior, puterea judecătorească s-ar plasa în afara principiilor și a sensului prevederilor constituționale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
Ordonanța 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege și care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare, fiind diferită față de valoarea de referință stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive.
Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului Muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.
Drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrare.
Ordonanțele 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzute în Legea 24/2000, privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României, privind categoriile de acte normative ți normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică,alese și numite,din organele puterii legislative,executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției, Codului Muncii cât și spiritului OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv art. 1 alin.2 privind executarea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, printre care, la lit. se menționează și dreptul la o remunerate echitabilă și satisfăcătoare.
De asemenea, conform art. I pct. 15 din Legea nr. 97/2008, personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești (deci din aparatul puterii judecătorești) beneficiază de salarizarea prevăzută pentru personalul similar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar acest din urmă personal este salarizat la nivelul aparatului puterii legiuitoare, conform art. 63 alin. 4 din Legea nr. 317/2004. Rezultă faptul că personalul instanțelor judecătorești este salarizat la nivelul Parlamentului, cu excepția magistraților și grefierilor.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Astfel, magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.
Acest concept se regăsește în conținutul Legii 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, unde se stipulează că personalul bugetar beneficiază de un salariu de bază, cu excepția persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, situație în care, pentru activitatea desfășurată, au dreptul la o indemnizație de încadrare lunară.
De asemenea, este de reținut și faptul că magistrații sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situația fiind similară cu cea a demnitarilor, așa cum rezultă și din art. 3 din Legea 154/1998, potrivit căreia funcția de demnitate publică este acea funcție care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Din moment ce sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii acesteia.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional,calitatea și cantitatea muncii,condițiile de muncă,dar acordarea indemnizației de 10% nu este justificată de aceste criterii, ci de simplul fapt al apartenenței uneia din cele trei puteri în stat, arbitrar și discriminatoriu ales. Aceasta cu atât mai mult cu cât restul personalului din aparatul puterii judecătorești este salarizat la nivelul corespunzător din aparatul puterii legiuitoare.
În concluzie, prin stabilirea valorii de referință sectorială diferită în ceea ce privește pe magistrați, respectiv persoane care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, este în mod evident și grav discriminat, deoarece sunt în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează aceste valori de referință sectorială.
În concluzie, este discriminat în sensul art.2 alin.l - 3, art.6 din nr.OUG 137/2000, întrucât s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativa de acordare a acesteia, ci sub pretextul ca aparține unei anumite puteri a statului - a celei judecătorești.
Ca atare, existența discriminării directe a magistraților rezultă și din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție; art. 14 din Convenția europeana privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție,care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c si f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.l din Legea nr. 53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art. 16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Potrivit art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al. 1 G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust, fiind tratat discriminatoriu prin nerecunoașterea drepturilor de salarizare corespunzătoare nivelului puterii legiuitoare, așa cum s-a procedat în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit art.2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generate într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumita ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea aceleiași valori de referință sectorială magistraților nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece puterile în stat sunt pe poziție de egalitate și echilibru, iar pe de altă parte în cazul personalului contractual și al funcționarilor publici din cadrul instanțelor judecătorești s-a recunoscut același nivel de salarizare ca cel al aparatului puterii legiuitoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egala ori, reclamanții depun o muncă de importanță egală cu cea prestată în cadrul celorlalte puteri ale statului.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor indemnizații doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.l din nr.OG 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confunda cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent nu a solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
În consecință a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept, a invocat art. 304 pct.9 si art.304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Dosarul cauzei a fost înaintat la data de 2.02.2009 spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind înregistrat pe rolul acesteia sub nr.1182/9.02.1009.
Prin adresa cu nr- din 14.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Galați, avându-se în vedere declararea ca fiind neconstituționale a prevederilor art.I și II din nr.OUG75/2008 prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Drept urmare cauza a fost înregistrată sub nr.472/44/24.03.2009 pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin întâmpinare intimata-pârâtă Curtea de Apel Galația solicitat respingerea recursului față de lipsa unei baze legale de acordare a valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică începând cu data de 01.01.2003 și a inexistenței unei situații de discriminare a recurentului-reclamant reprezentând o problemă de legiferare.
Și intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat, prin întâmpinare, menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală, salarizarea judecătorilor și procurorilor realizându-se prin legi speciale emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
A mai invocat declararea ca neconstituționale a prevederilor art.1 al.1, art.2 și art.27 din nr.OUG137/2000 prin deciziile Curții Constituționale ca fiind definitive și general obligatorii
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Aspect necontestat de părți, recurentul-reclamant îndeplinește funcția de judecător în cadrul intimatului-pârât Tribunalul Galați.
Pretențiile formulate în cauza de recurentul - reclamant vizează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite, prin raportare în mod concret la valoarea de referință sectorială și cuantumul diferit al acesteia față de cel recunoscut prin lege funcțiilor de demnitate publică aparținând puterii legislative și puterii executive.
În primul rând trebuie menționat faptul că modul de salarizare al magistraților, este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Pentru magistrații în perioada de referință 2004 - 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative respectiv nr.OUG 177/2002, începând cu 1 ianuarie 2004 și nr.OUG27/2006 începând cu luna aprilie 2006 astfel cum a fost aprobată și completată prin Legea nr. 45/2007.
În referire la.OUG nr. 177/2002, este adevărat că inițial, prin art.2 al.l s-a prevăzut că indemnizația pentru magistrați să se stabilească pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale.
Asemenea prevederi au fost însă modificate prin articolul unic din Legea nr.347/2003 de aprobare a nr.OUG 177/2002, prin care s-a prevăzut ca indemnizațiile pentru magistrați să se stabilească pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa Iao rdonanței de urgență modificată și completată.
Așadar, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 347/2003, respectiv 25.07.2003, valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost prevăzută în mod distinct față de funcțiile de demnitate publică alese și numite prin anexa nr. I la.OUG nr.l77/2002.
Asemenea prevederi au fost menținute prin dispozițiile art.3 alin.l din nr.OUG27/2006 cu modificările și completările ulterioare, și anexa ordonanței de urgență.
Ulterior, valoarea de referință sectorială avută în vedere la calcularea salariilor pentru magistrați a fost corectată periodic în baza art.3 alin.l lit. e din nr.OUG123/2003, art.l al.l și 2 al.2 din nr.OG238/2005.
În ceea ce privește majorările aplicate în baza nr.OG3/2006, acestea au fost prevăzute doar pentru personalul care a ocupat funcție de demnitate publică stabilit potrivit anexelor II/2 la Legea nr. 154/2008, în referire strictă la funcțiile de procuror general, prim adjunct al procurorului general și adjunct al procurorului general din cadrul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Prevederi asemănătoare au fost stabilite prin art.l din nr.OG 10/2007 în referire la anexele II/2 din Legea nr. 154/2008 în referire la aceleași funcții.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/2000.
Potrivit art.l din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Așa cum a arătat și prima instanță, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative -. -Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Deasemeni, prin Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale s- constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României,pe de altă parte, în considerentele deciziei reținându-se că instanțele judecătorești nu au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art.147 al.1 din Constituția României,deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României,de la data publicării deciziile devenind general obligatorii și cu putere numai pentru viitor.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă,va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.58/F/19.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.58/F/19.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/06.11.2009
Tehnored./6 ex./ 11 2009
Fond: -
Asistenți jud. C-tin -
Com.4 ex. părți/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
