Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1019/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7014/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1019/
Ședința publică din data de 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr. 4339 din 23 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 46193/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 atașată la fila 39 dosar, intimatul reclamant, personal.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei pârâte SC SA - Membru Grup, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4339/23.05.2008 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA; a obligat pârâta la plata drepturilor salariale suplimentare de Paști pentru anii 2005,2006 și a drepturilor salariale suplimentare de C pentru anul 2005, în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe SC SA pentru fiecare an, drepturi bănești ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind cota parte din beneficiul neacordat în anii 2005,2006.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
S-a statuat în baza art. 168 alin. 1 încheiat la nivelul, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații pârâtei să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe societate. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment să realizeze negocierile cu, pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor si beneficiarilor. Această formulare se regăsește în pe anii 2004, 2005, 2006 si 2007. 2 al art. 168 din pentru anul 2004 prevedea că pentru anul 2003 aceste suplimentari vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Totodată, prin actul adițional la, alineatul 2 al art. 168 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările de drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Instanța a constatat, din chiar formularea clauzei contractuale, că este vorba de o suplimentare a drepturilor salariale, ceea ce duce la concluzia că natura acestor sume de bani este una salarială. Acordarea acestor suplimentări are un caracter periodic, fiind determinată de sărbătorile de Paște și de C, însa au un caracter constant, iar noțiunea de salariu este foarte largă. Astfel, art. 155 din Codul muncii prevede ca salariul este format din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Pentru că aceste sume se adaugă drepturilor salariale ale salariaților dobândesc un caracter accesoriu și urmează regimul juridic al salariului.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul era îndreptățit să beneficieze, cu ocazia fiecărei sărbători de Paște si de C, de suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1.
Apărarea pârâtei în sensul că au fost incluse în salariul de bază nu este fondată, pentru că prevederea contractuală nu lasă loc unei alte interpretări -în anul 2003 au fost incluse în salariul de bază și nu începând cu anul 2003. O astfel de formulare nu a determinat instanța să considere că această includere în salariul de bază a funcționat și pentru anii următori. Modificarea clauzei contractuale invocată de pârâtă are un alt sens și pentru evidențierea acestuia trebuie raportată formularea alin 2 al art. 168 din pentru anul 2004, unde se precizează o conduită viitoare <pentru anul 2003 aceste suplimentari vor fi incluse>, la formularea acestei clauze după modificare, fiind folosit timpul trecut <în anul 2003 aceste suplimentări au fost incluse>; așadar, prin modificarea acestui articol se confirmă faptul că a fost adusă la îndeplinire obligația anterioară - de a include suplimentarea salarială în salariul de bază doar pentru anul 2003 - și nicidecum faptul că începând cu acel an aceasta va fi modalitatea adoptată de pârâtă.
S-a considerat că interpretarea dată de Comisia Paritară nu are caracter obligatoriu pentru instanță, cu atât mai mult cu cât a fost apreciată ca fiind o veritabilă modificare a clauzei contractuale. Or, aceasta contravine însuși scopului și esenței interpretării - de a lămuri anumite prevederi, fără ca această lămurire să însemne o modificare a prevederii în cauză.
Cu privire la argumentația folosită de Comisia paritară în Decizia nr. 5140/2007, în sensul că au devenit parte a salariului de bază și nu a trebuit sa fie individualizate, instanța a apreciat că nu aceasta a fost rațiunea clauzei contractuale - de a modifica salariul de bază - ci de a se acorda anumite drepturi suplimentare în anumite momente, care se adăugau (suplimentau) la drepturile salariale, ce reprezintă o noțiune mai cuprinzătoare decât salariul de bază. Modificarea salariului de bază poate avea alte rațiuni, ținând de libertatea de negociere pe care părțile o au. Singura legătură care există între drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 și salariul de bază mediu, constă în faptul că valoarea acestor drepturi este dată de cuantumul salariului de bază.
Din toata argumentarea Comisiei Paritare, că în realitate aceasta ajunge să schimbe însăși natura acestor drepturi suplimentare, precum și procedura de negociere a acestor drepturi convenită de părți, s-a constatat că nu este admisibil, întrucât ar echivala cu o modificare a contractului colectiv de muncă.
Dacă părțile ar fi urmărit într-adevăr includerea în salariul de bază pentru fiecare an, nimic nu le-ar fi împiedicat să efectueze o modificare clară și lipsită de echivoc a clauzelor contractuale în discuție cu atât mai mult cu cât acest articol 168 din CCM a făcut obiectul unor renegocieri între părți reflectate prin modificarea acestuia prin actele adiționale încheiate în 2003, 2005 și in 2006. Ele însă au păstrat formularea dispozițiilor art. 168 alin. 1, neschimbată până în anul 2008 când, prin actul adițional la CCM la nivel înregistrat la S sub nr. 1090/22.02.2008 s-a menționat că acestea au devenit inaplicabile însă, potrivit disp art 25 alin 3 din Legea nr.130/1996 privind contractele colective de munca acest act adițional nu-și poate produce efectele decât pe viitor, de la data înregistrării sale la și în nici un caz retroactiv.
Interpretarea Comisiei paritare invocată de pârâtă în sensul că părțile au înțeles că prevederile alineatului 1 ale art. 168 au rămas fără obiect, nu a fost reținută de instanța de fond câtă vreme prin această interpretare se lasă fără efecte juridice o clauză convenită de părți ceea ce contravine însuși scopului interpretării unui act juridic, care este acela de a lămuri actul respectiv și nu de a-l invalida și totodată se încalcă unul din principiile de interpretare ale contractelor prevăzut de art 978 Cod civil- acela ca orice act trebuie interpretat în sensul aplicării lui și nu în sensul neaplicării sale.
Prima instanță a apreciat că nu trebuie minimizată importanța alin. 1 al art. 168 și concentrată atenția numai asupra alin. 2 al acestui articol, iar interpretarea dată de Comisia paritară contravine și tezei a Il-a a alin. 1 al art. 168, care prevede obligativitatea unor negocieri cu pentru stabilirea valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Asemenea prevedere nu și-ar mai fi găsit locul în situația în care părțile ar fi voit ca suplimentările de drepturi să se realizeze prin includerea în salariul de bază.
Aceste negocieri nu au avut niciodată loc și nici nu s-a făcut vreo referire la motivul pentru care nu au fost inițiate, iar salariații nu au fost informați despre pretinsa procedură de achitare a drepturilor suplimentare despre care face vorbire Comisia paritară, astfel încât să fie în măsură, să aprecieze dacă a fost respectată o anumită clauză contractuală care îi privește în mod direct.
Nu există nici o dovadă că drepturile salariale suplimentare au fost achitate reclamantului. Din adresa nr.2022/04.09.2007 rezultă care este salariul de bază mediu la nivelul B, fapt ce nu face dovada achitării către reclamant a,drepturilor salariale suplimentare care trebuie să fie în cuantum de un salariu de bază mediu.
Majorarea salariului de bază mediu este o problemă distinctă de drepturile prevăzute de a 168 alin. 1 și nu s-a putut prezuma că s-a avut în vedere tocmai acordarea acestor drepturi întrucât pârâta nu a respectat procedura de inițiere a negocierilor, din întreaga atitudine și apărare rezultând cu certitudine că scopul acțiunilor sale a fost plata acestor drepturi suplimentare.
De altfel, deși efectuarea unei expertize contabile în cauză ar fi fost poate cea mai utilă și mai concludentă probă ce putea fi administrată în cauză pentru lămurirea situației de fapt, aspect ce a fost pus în discuția părților de către instanța de fond pe parcursul judecății, în virtutea respectării principiului rolului activ al judecătorului, pârâta, partea căreia îi incumba sarcina probei potrivit disp art. 278 Codul muncii, și-a exprimat clar poziția procesuală arătând că nu înțelege să administreze această probă cum de altfel nu a înțeles să depună la dosarul cauzei nici statele de plată privind pe reclamant. În schimb pârâta a depus la dosar expertize contabile efectuate în alte dosare, evident soluționate favorabil precum și o expertiză extrajudiciară, de care instanța nu a ținut cont pentru că altfel s-ar fi încălcat principiul nemijlocirii, ce presupune obligația ca instanța să cerceteze direct și nemijlocit toate elementele ce servesc la dezlegarea pricinii.
În concluzie, prima instanță a apreciat că cererea reclamantului privind acordarea sporurilor suplimentare de Paști și de C este întemeiată.
Pentru a se menține valoarea reală a sumelor datorate reclamantului, prima instanță a admis și cererea privind actualizarea sumelor ce urmau a fi plătite, soluție ce se justifică prin prisma dispozițiilor art. 1082 și 1084 Civ, pârâtul fiind în culpă pentru neacordarea drepturilor cuvenite, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi. Astfel, reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care a fost lipsit.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea cotei părți din profitul societății, instanța de fond a apreciat apreciază că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul și-a întemeiat pretențiile din acest capăt de cerere pe disp art. 139 din CCM la nivel de unitate care prevăd că " Cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
Instanța de fond a apreciat că reglementările cuprinse în articolul susmenționat au un caracter generic, și nu unul concret ceea ce însemna că acestea nu au putut produce efecte directe asupra contractelor individuale de muncă ale salariaților.
Această clauză generală prin care părțile au stabilit obligația de a negocia pe viitor acordarea către salariați a unei părți din profitul societății nu naște un drept individual în favoarea salariaților.
În lipsa negocierii între angajator și salariat, această clauza nu naște un drept individual în favoarea salariaților.
Pârâta SC SA a declarat recurs, criticând sentința în esență, sub următoarele aspecte:
Promovarea acțiunii este prematură. Date fiind prevederile art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă (text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Deci, dreptul de a formula acțiunea nu se consideră născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor.
În condițiile în care aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept născut, care să poată fi valorificat printr-o astfel de acțiune.
Continuând raționamentul ipotetic și, în acest context, admițând că astfel de negocieri ar avea loc, cuantumul efectiv precum și plata unor sume către fiecare salariat ar rămâne oricum condiționate de decizia ce urmează a fi luată, atât timp cât orice fel de drepturi salariale suplimentare de Paști și de C se pot individualiza numai după finalizarea negocierilor dintre părți și determinării cuantumului lor concret.
Dreptul la acțiune era prescris la momentul promovării acțiunii, în speță fiind aplicabile sub acest aspect prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.
Drepturile a căror valorificare se dorește prin formularea acțiunii sunt reglementate de Contractul Colectiv de Muncă. Aceste drepturi nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul.
Potrivit reglementărilor din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate, asemenea drepturi bănești nu sunt incluse în noțiunea de "salariu".
Față de cuprinderea în CCM a unor obligații în materie de salarizare, distincte de obligațiile în materia protecției sociale și a altor drepturi, aplicarea normelor legale în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru pretenții derivate din normele CCM, este strâns legată de izvorul obligației, fiind în mod evident diferită de natura și izvorul dreptului solicitat; sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale în sensul CCM, ci exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaților în scopul de a le oferi protecție socială.
Prevederile legale indicate (art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii ) prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni.
Sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat.
Pretențiile deduse judecății sunt nejustificate în condițiile în care Societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Pentru anul 2003, reprezentanții societății și cei ai salariaților au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază al fiecărui angajat. În acest sens a fost negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.
Începând cu anul 2005, părțile semnatare ale CCM au convenit menținerea măsurii anterior întreprinse, sens în care au modificat textul inițial al art. 168, reglementând aplicabilitatea lui pentru viitor.
Intenția semnatarilor de menținere a acestei măsuri este susținută de următoarele argumente: includerea în reglementarea aplicabilă anului 2005 unei măsuri dispusă pentru anul 2003 nu se justifică decât în situația în care se intenționează ca ea să producă efecte în continuare; modalitatea de modificare a textului inițial convenit demonstrează continuitatea aplicării acestei măsuri.
Inițial, adică în 2003, art.168 alin.2 din CCM a avut următoarea redactare: "pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Această clauză a fost reluată ca atare în cuprinsul versiunii republicate a CCM din anul 2003 și din 2004.
Totuși, începând cu versiunea republicată a CCM din anul 2005, art.168 alin.2 din CCM precizează clar că. "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând comparativ această versiune cu cea anterioară, rezultă că părțile au dorit să sublinieze acordul lor cu privire la modificarea ce i-a fost adusă în privința acestor drepturi salariale suplimentare la un anumit moment.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 din CCM se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să îi mai aducă modificări în anul 2005 prin act adițional. În plus, modificările intervenite în cuprinsul textului (sub acest aspect trebuie avute în vedere prepozițiile folosite și timpul verbului utilizat), precum și succesiunea lor în timp demonstrează că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, iar nu reimplementarea acestei măsuri.
În interpretarea alin.2 al art.168 din CCM nu trebuie să se ignore existența alin.1 al aceluiași articol. În măsura în care textul alin.2 ar fi avut o aplicabilitate temporară - așa cum se susține prin cererea de chemare în judecată - nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul art.168 din versiunea CCM din anii ulterior lui 2003. Rezultă că păstrarea alin.2 fost necesară tocmai pentru că părțile CCM agreaseră o aplicabilitate nelimitată în timp și nu temporară.
Atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către angajați.
Prin CCM au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și Societate în ceea ce privește executarea contractului Colectiv de Muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în CCM. În acest sens, urmează a se ține seama de prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Părțile au stabilit o procedură care trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza anexei nr.2 la CCM; această comisie este compusă atât din reprezentanții salariaților (în speță ), cât și din cei ai Societății, și are scopul de a lămuri, pe cale amiabilă, orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Aceasta înseamnă că, odată adoptată prin consens, Decizia Comisiei Paritare are caracter obligatoriu pentru părți, conform prevederilor anexei nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 al art.168 din CCM are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că, încă din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum s-a și procedat.
În plus, alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate.
Modalitatea de calcul a drepturilor salariale pretinse prin acțiune este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate. Aceasta înseamnă că în mod eronat instanța a acordat sumele de bani pretinse de reclamanți (pornind de la salariul mediu brut pe ), deși art.168 din CCM stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă "salariul de bază mediu" la nivel de, ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite de cele prezentate în acțiune.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă recurată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel, primul motiv de recurs apare ca neîntemeiat și urmează a fi înlăturat ca atare.
Este adevărat că din cuprinsul art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul SC SA (text nemodificat în perioada 2003-2007) rezultă că între părțile CCM trebuiau să existe negocieri prealabile acordării suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și de
Însă, obligația (sarcina) realizării acestor negocieri revenea recurentei-pârâte, în calitate de angajator. Această concluzie se impune în considerarea conținutului dispozițiilor art.6 alin.2, art.39 alin.1 lit.k și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii. Din interpretarea tuturor acestor texte legale reiese că salariații au dreptul la negociere colectivă și individuală în tot ceea ce interesează raporturile juridice de muncă, iar angajatorul are obligația corelativă corespunzătoare de a asigura toate condițiile necesare realizării acestor negocieri.
Cum, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă de către recurentă că ar fi avut loc asemenea negocieri ori că s-ar fi luat măsurile necesare în acest sens (sarcina probei revenindu-i din acest punct de vedere conform art.287 din Codul muncii ), este evident că teza prematurității acțiunii nu poate fi susținută. Soluția contrară ar însemna să se contravină principiului de drept exprimat în adagiul latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Cu alte cuvinte, întrucât nici o persoană nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține realizarea unui interes personal, nici recurenta-pârâtă nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea obligației legale anterior amintite și să pretindă că acțiunea ar fi prematură.
De altfel, însăși împrejurarea că recurenta susține în același timp și ipoteza prescripției dreptului la acțiune al salariaților (deși cele două sunt absolut contradictorii din punct de vedere juridic) demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmației că cererea de chemare în judecată ar fi fost introdusă prematur.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului nu poate fi considerat prescris extinctiv.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art.166 și art.283 lit.c din Codul muncii, și nu cele de care se prevalează recurenta, respectiv art.283 lit. e din Codul muncii.
Drepturile bănești prevăzute de art.168 din CCM sunt de natură salarială (însăși părțile semnatare ale contractului au folosit în cuprinsul textului respectiv expresia "suplimentări salariale") și se circumscriu cu ușurință uneia dintre componentele salariului (astfel cum această noțiune este definită de art.155 din Codul muncii ), respectiv cea a adaosurilor la salariu.
Aceste drepturi au caracter periodic (trebuiau acordate potrivit înțelegerii părților de două ori pe an, cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C), așa încât nu se poate susține că nu ar fi permanente, cum pretinde recurenta. Ca atare, în cazul lor acțiunea putea fi introdusă înăuntrul unui termen de 3 ani de la data scadenței drepturilor salariale respective, cerință care este respectată în cauză.
Termenul la care face referire art.283 lit.e din Codul muncii (6 luni de la nașterea dreptului la acțiune) se aplică doar în acele cazuri în care se pune problema neexecutării oricăror alte clauze din CCM, nu și a celor prin care s-au prevăzut drepturi salariale în favoarea angajaților.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit. Modul de interpretare al art.168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând din această formulare. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus". Or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art.38 alin.2 din Codul muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai recurentei care au fost concediați până la data emiterii ei. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu recurenta și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.
Argumentele care au justificat respingerea celui de-al treilea motiv de recurs, în special cele privitoare la Decizia Comisiei Paritare, demonstrează netemeinicia și a celui de-al patrulea motiv al respectivei căi de atac.
Totuși, este necesar a se face și precizarea că împrejurarea că alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003 (motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate), nu este de natură a obliga Curtea să dea aceiași rezolvare în cauza de față, întrucât practica judiciară, cu excepția deciziilor pronunțate în cazul recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, iar hotărârile altor instanțe de judecată date în spețe similare nu creează vreo obligație în sarcina judecătorilor care au și ei de soluționat același gen de litigii.
În sfârșit, ultimul motiv de recurs va fi și el înlăturat, deoarece prin acțiunea introductivă de instanță, intimatul-reclamant a solicitat, iar tribunalul corect a dispus ca determinarea cuantumului drepturilor bănești acordate prin sentința atacată să se realizeze în funcție de salariul mediu de bază la nivelul recurentei în deplin acord cu prevederile art.168 alin.1 din și nu în raport de salariul brut.
În acest fel, instanța de fond a respectat principiul fundamental al disponibilității în procesul civil și s-a conformat dispozițiilor imperative ale art.129 alin. ultim Cod pr.civilă.
Nu trebuie neglijat în acest sens că, deși sarcina probei îi incumbă pârâtei, în calitate de angajator conform art.278 Codul muncii, aceasta a refuzat admiterea probei cu expertiza contabilă, aspect consemnat în considerentele hotărârii (fila 257 verso dosar fond), neconformându-se nici obligației de a depune statele de plată privitoare a reclamant.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat, apreciind pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea corectă a normelor de drept incidente în cauză și a actului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP împotriva sentinței civile nr.4339/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
6.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
