Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 10673/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10673

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 3: Doina Vișan

Grefier - -

*************

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S- INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S, împotriva sentinței civile nr.1266 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și cu intimata-reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este ne legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispoz.art.301 coroborat cu dispoz.art.303 cod proc.civilă, și recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispoz.art.242 alin.2 cod proc.civilă.

Constatându-se cauza în stare judecată, s-a trecut la soluționare:

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Școala Cu Clasele I-VIII NR.1 S, Consiliul Local S, Primăria S prin Primar și Inspectoratul Școlar al Județului O, și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate - reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani în activitate în învățământ, pe o perioadă începând cu 3 ani anterior introducerii acțiunii, funcție de îndeplinirea condițiilor de acordare și până la data pronunțării sentinței, actualizate cu indicele de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății, conform art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și obligarea pârâtelor să asigure plata acestor drepturi salariale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată de prevederile Legii 128/1997 privind Statutul Personalului Didactic cu modificările și completările ulterioare și potrivit art.50 alin.1, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

Potrivit alin.2 pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Precizează reclamanta că aceste tranșe suplimentare la salariu nu au fost acordate niciodată datorită numeroaselor modificări și abrogări a unor articole sau aliniate din Legea nr.128/1997 - art.50 alin.1 și 2 nefiind niciodată modificat, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii nr.128/1997 să fie greșit calculate, astfel încât,beneficiarii lor au fost prejudiciați în drepturile salariale care li se cuveneau.

De asemenea, reclamanta a arătat că o consecință a neacordării acestei creșteri a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime,a fost efectuarea de înscrieri eronate în carnetele de muncă,ceea ce va conduce la calcularea greșită a pensiilor.

Prin sentința civilă nr.1110 din 17 iunie 2008, Tribunalul Olta admis excepția invocată de Inspectoratul Școlar Județean și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte pentru lipsa calității sale procesuale pasive.

A admis acțiunea formulată de reclamanta - și a obligat pârâții Școala cu clasele I- VIII S, Consiliul Local S, PRIMĂRIA S - INSTITUȚIA PRIMARULUI, să achite reclamantei drepturile salariale neacordate ce decurg din aplicarea art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, de la data îndeplinirii criteriilor de acordare la zi, respectând termenul de 3 ani de prescripție, anterior formulării cererii - respectiv pe perioada 1.09.2007 - 15.09.2008, reactualizate la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În baza art. 137 cod procedură civilă, procedând la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului O, se constată că aceasta este întemeiată întrucât, potrivit art.167 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ funcționează ca unități finanțate din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

Din analiza acestui text de lege, rezultă că ordonator de credite este consiliul local în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea de învățământ.

În această situație, urmează să se admită excepția și să se constate lipsa calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar al Județului Astfel, art. 48 din Legea 128/1997 prevede că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.

De asemenea, art. 49 alin.1 prevede că salarizarea personalului didactic se stabilește diferențiat în raport cu funcția și norma didactică îndeplinită, nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, gradul didactic, titlul științific, vechimea recunoscută în învățământ, calitatea activității instructiv-educative, locul și condițiile specifice în care se desfășoară activitatea.

Conform art.50 alin 1 și 2 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de două categorii distincte de tranșe de vechime,respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.

Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare și vizează două componente pentru stabilirea corectă a salariului, respectiv coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială.

De asemenea, instanța a reținut că, în cauză, coeficientul de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta,deoarece acesta crește progresiv.

Se apreciază că legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșă suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime" în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

Susținerile pârâtei O, potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin nr.HG467/1997 includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior ) nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.

Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal și motivat recurs Primăria Mun.S - Instituția Primarului și Consiliul Local al Mun.S, arătând în esență că Primăria S nu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art.167 alin.1 din Lg.nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a cărei rază își desfășoară activitatea de la bugetul de stat și din alte surse conform legii.

În drept, recurenții și-au întemeiat recursurile pe dispoz.art.299 -316 pr.civ.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:

Instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, având în vedere prevederile legale din Legea 128/1997, care instituie într-adevăr trei tranșe suplimentare de salarizare al căror coeficient de ierarhizare se calculează prin creșterea cu 1/25 din coeficientul clasei de salarizare anterioare.

de ierarhizare pentru fiecare treaptă de salarizare sunt stabiliți prin anexele la Legea 128/1997.

Instanța de fond nu a verificat însă prin nici un mijloc de probă dacă într-adevăr coeficienții de ierarhizare stabiliți prin anexele respective pentru tranșele suplimentare prevăzute de Legea 128/1997 sunt cu 1/25 mai mari decât coeficientul de ierarhizare al treptei anterioare. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a soluționat cauza fără a cerceta în fapt fondul cauzei, motiv pentru care în baza art. 304 pct.9 Cod pr.civilă rap.la art. 312 alin.5 Cod pr.civilă se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță urmând ca instanța să verifice, eventual printr-o expertiză contabilă de specialitate, dacă coeficienții de ierarhizare stabiliți prin anexele la Legea 128/1997 sunt în concordanță cu prevederile legale și în caz contrar să stabilească drepturile ce se cuvin reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S- INSTITUȚIA PRIMARULUI și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S, împotriva sentinței civile nr.1266 din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și cu intimata-reclamantă.

Casează sentința menționată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

17.12.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Doina Vișan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 10673/2008. Curtea de Apel Craiova