Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1165/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1165
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor declarate de recurenta-pârâta cu sediul în B, nr.239 și recurenții- reclamanți, -prin A, G, G - prin, G, G, G, împotriva sentinței civile nr.425/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,
, C, LJ., G, G, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.10.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.425/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați.
S-a luat act de renunțarea reclamanților și intervenienților la judecarea capetelor de cerere privind acordarea drepturilor prev. de art. 183 din contractul colectiv la nivel de ramură, constatarea nulității clauzelor prev. de art. 174, 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Au fost admise în parte acțiunea și cererile de intervenție, în acțiunea pentru drepturi bănești formulată de reclamant, prin moștenitor A, G, C, LJ., G, G, G, reprezentant legal reclamanți CABINET AVOCAT, și intervenient, G, G, G, prin reprezentant legal intervenienți CABINET AVOCAT, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale reprezentând suplimentarea toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe unitate din luna octombrie a fiecărui an, pentru anii 2005-2008, proporțional cu perioada lucrată de fiecare, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflației la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților și intervenienților drepturile salariale reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, pentru anii 2005-2008, proporțional cu perioada lucrată de fiecare, sume ce vor fi reactualizate cu rata inflației la data plății.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea indemnizației minime de concediere ca nefondat.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.6384/121/30.09.2008 pe rolul Tribunalului Galați - Secția civilă reclamanții, prin moștenitor A, G, C, LJ., G, G, G, prin reprezentant legal CABINET AVOCAT au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA B obligarea acesteia acordarea drepturilor prev. de art. 183 din contractul colectiv la nivel de ramură, constatarea nulității clauzelor prev. de art. 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, drepturile salariale reprezentând suplimentarea toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe unitate din luna octombrie a fiecărui an, pentru anii 2005-2008, drepturile salariale reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale, pentru anii 2005-2008, plata indemnizației minime de concediere pentru fiecare salariat in funcție de vechimea lucrata in societate pe anii 2005-2008, sume ce solicită a fi reactualizate cu rata inflației la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au arătat că sunt sau au fost salariați ai pârâtei SC SA B și pentru perioada 2005-2008 beneficiază de prevederile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură, contract înregistrat sub nr. 53346/06/25.04.2000, renegociat și prelungit prin actele adiționale nr. 430/2005, nr. 288/2006, nr. 498/2006 și nr. 397/2007.
Au mai arătat că în conformitate cu disp. art. 170 al.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură salariații beneficiază în luna octombrie a fiecărui an pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu pe ramură, iar potrivit art. 178 al. 1 din același contract beneficiază de un ajutor material constând în contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale, iar în baza art. 168 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și art. 176 din CCM la nivel de ramură beneficiază și de prima pentru Paște.
Reclamanții au mai arătat că pârâta a încălcat prevederile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar copii ale cărților de muncă, Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură pe anul 2000, renegociat și prelungit prin actele adiționale menționate, precum și practică judiciară.
În drept reclamanții au invocat disp. art. 136, art. 241, art. 243, art. 283 al.1 lit.c), art. 284 Codul Muncii, art. 7 și 30 din Legea nr. 130/1996, art. 969-970 cod civil și art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură.
Prin întâmpinare pârâta SC SA Bas olicitat respingerea acțiunii ca prescrisă, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau ca nefondată, arătând în esență următoarele aspecte:
Venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea pentru toamnă-iarnă a nu se datorează conform art. 176 al. 1, 2 din CCM la nivel de ramură, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat, excepție de la aplicarea art. 1,2, permisă de art. 137din CCM la nivel de ramură și de art. 176 al. 6 din același CCM.
A precizat că acest venit a fost inclus în luna martie 1998 în salariul de bază.
Cu privire la ajutorul social constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale, a arătat că și acest drept a fost inclus în salariul de bază încă din 1997.
Referitor la prima de Paști 2008, precizat că în ccm din 2008 s-a prevăzut în mod expres că salariații nu mai au dreptul la acest spor.
A mai precizat că cererea este formulată cu rea credință și reprezintă un abuz de drept, solicitând aplicarea art. 723 din cod de procedură civilă.
În dovedirea acestei poziții pârâta a depus la dosar practică judiciară a altor instanțe, copii ale cărților de muncă prin care dorea să arate includerea sporului în salariul de bază, adresa IP nr. 2412/1998 a SNP SA B și și copii ale Contractelor de Muncă la nivel de ramură și unitate pe anii 1998-2008.
În drept pârâta a invocat disp. art. 176 al. 1 și 2 din CCM la nivel de ramură, art. 243, 248 și 283 lit.e) Codul Muncii, art. 137 și 723. pr. civilă.
La termenele din 20.10.2008 și 19.11.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către, G, G, G, prin reprezentant legal CABINET DE AVOCAT.
Prin încheierea din 04.02.2009 Tribunalul a respins excepțiile prescripției, prematurității, lipsei calității procesuale active.
La termenul din 03.03.2009, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, arătând că obiectul cererii vizează un conflict de drepturi, în sensul art. 67 din legea 168/1999, că art. 249 din Codul Muncii face trimitere la legea specială, că această lege specială este legea 168/1999, iar potrivit art. 72 din această lege, competența revine instanței în a cărei circumscripție este sediul unității. S-a mai susținut că pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu legea specială, că în art. 298 al. 2 din Codul Muncii se prevede că se abrogă orice alte dispoziții contrare, că după intrarea în vigoare a legii 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite.
Analizând și coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În conformitate cu disp. art. 137 al.1 pr. civilă tribunalul a analizat cu prioritate excepțiile invocate.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, instanța a apreciat că în cauză nu se pune în discuție o abrogare implicită, ci chiar o abrogare explicită a art. 72 din legea 168/1999. Abrogarea este implicită atunci când o prevedere legală ulterioară este contrară uneia anterioare, urmând a se aplica cea din urmă dispoziție legală, chiar în absența unei mențiuni exprese privind abrogarea. Or, în cauză, prin legea 53/2003 s-a prevăzut la art. 298 al. 2 că se abrogă orice dispoziții contrare, inclusiv cele din art. 72 din legea 168/1999. În această situație nu se mai pune problema concursului dintre legea specială și cea generală. Acesta a fost și punctul de vedre exprimat în doctrină și în practică.
Această competență stabilită la instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul reclamantului a fost prevăzută pentru a satisface un alt principiu, acela al apropierii actului de justiție de locul de muncă, fiind evident că, în majoritatea cazurilor, locul de muncă se află în aceeași localitate în care se află și domiciliul salariatului.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței ca nefondată.
Prin cererea depuse la dosar reclamanții și intervenienții au arătat că renunță la la judecarea capetelor de cerere privind acordarea drepturilor prev. de art. 183 din contractul colectiv la nivel de ramură, constatarea nulității clauzelor prev. de art. 174, 176 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. În baza art. 156 cod de procedură civilă, instanța va lua act de această renunțare.
Primul capăt de cerere vizează acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentarea salarială pentru toamnă - iarnă.
In conformitate cu prev.art.176 alin.l din CCM încheiat la nivelul ramurii energie, termica, petrol și gaze, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, valabil în perioada 2005-2008, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Acest contract colectiv de munca este aplicabil și societății parate și sucursalelor sale, după cum rezulta din anexa 1 contractului, cuprinzând lista agenților economici, filialelor și sucursalelor acestora in care se aplica CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol și gaze, iar conform art.241 alin.! lit.c Codul Muncii, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel.
Art.176 alin.6 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol și gaze statuează ca fiecare din adaosurile prevăzute la acest articol se acorda in condițiile in care, prin contractele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui in salariul de baza.
Toate aceste aspecte sunt necontestate de părți.
Potrivit art.238 alin. l Codul Muncii și art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, contractele încheiate la nivel de unitate nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Acest drept al salariaților, prevăzut la art. 176 din ccm la nivel de ramură a fost reluat inițial în art. 168 din ccm la nivel de unitate pe anul 1997.
Din Contractele Colective de Muncă pe anii 2005-2008, nu rezultă dacă acest drept salarial a fost sau nu inclus în salariul de bază pentru anii 2005-2008 întrucât nu se regăsește nici o mențiune referitoare la drepturile privind aprovizionarea de toamnă-iarnă. Nu se consemnează că acest drept s-ar fi inclus în salariul de bază pentru a se putea face aplicarea art. 176 al. 6 din CCM la nivel de ramură.
Or, în litigiile de muncă, sarcina probei revine angajatorului, care avea obligația de a insera prevederi clare la nivelul ccm pe unitate.
In cauza nu s-a făcut dovada ca la nivelul agentului economic s-a convenit și s-a realizat introducerea acestei prime in salariile de baza ale angajaților pentru perioada de referință, nefiind aplicabile in consecința prev.art.176 alin.6 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol și gaze.
Față de toate aceste aspecte tribunalul a apreciat că în perioada 2005-2008 angajatorul nu a respectat Contractul Colectiv de Muncă, contrar disp. art. 243 Codul Muncii, motiv pentru care în baza disp. art. 176 al.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pentru anii 2005-2008 admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentarea toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe unitate din luna octombrie a fiecărui an, pentru anii 2005-2008, actualizate cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Al doilea capăt de cerere se referă la acordarea drepturilor salariale reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale.
Acest drept este reglementat de art. 187 din ccm la nivel de ramură, într-un cuantum și în condiții de acordare stabilite prin ccm la nivel de unitate, în condițiile în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Pentru salariații pârâtei, acest drept a fost prevăzut în ccm la nivel de unitate în 1997, art. 176 al. 1, cu precizarea că din 01.06.1997, acest ajutor va fi inclus în salariul de bază, într-o modalitate concretă de calcul ce va face obiectul unui act adițional.
Cu privire la acest act adițional din 1997, nu s-a făcut dovada existenței lui.
În ccm la nivel de unitate din anii 2005-2007, art. 176 se prevede doar că acest ajutor a fost compensat prin ccm din 1997, dar nu există nicio dovadă în acest sens. Cuantumul ajutorului, stabilit anterior de unitate este de 4000 mc.
Prin urmare, față de puterea superioară a contractului încheiat la nivel de ramură raportat de cel încheiat la nivel de unitate, văzând că nu s-a făcut dovada includerii acestor sume în salariul de bază, a fost admis și acest capăt de cerere.
Nu există nici o decizie și nici un mod de calcul prin care să se facă dovada includerii acestui drept în salariul de bază, în carnetele de muncă ale reclamanților fiind evidențiate creșteri salariale, dar fără a se putea face o corespondență între aceste creșteri și ajutorul social solicitat, cu atât mai mult cu cât, în diverse procese aflate pe rolul instanțelor, pârâta a invocat drepturi incluse în salariul de bază.
Al treilea capăt de cerere se referă la acordarea indemnizației minime de concediere prevăzută de CCM la nivel de unitate.
Potrivit disp.art 50 din CCM, la concedierea individuala a salariatului pentru motive ce nu țin de persoana sa salariatul va beneficia de o indemnizație minima de concediere.
Prin acordurile sociale încheiate la datele de 07.12.2005, 03.01.2006 si 29.01.2007 s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecințelor concedierii prin plata unei indemnizații mai mare decât cea stabilita prin CCM aplicabil la data concedierii. Reclamanții si intervenienții au beneficiat de plata indemnizației prevăzută în acordurile sociale, solicitând prin acțiunea de fata si plata indemnizației menționată in CCM.
sociale depuse la dosar prevăd ca acestea reprezintă voința comuna a părților. copul încheierii lor a fost acela de a modifica in favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 alin din contractul colectiv de munca si nu de a determina cumulul sumelor acordate cu titlu de indemnizație de concediere.
Potrivit disp. art 30 alin 1 din Legea nr. 130/1996 executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parți, iar potrivit disp. art 31 alin 1 din acest act normativ clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executării lui, in condițiile legii, ori de cate ori părțile convin acest lucru.
Modificările se comunica organelor prevăzute de lege, așa cum prevede aliniatul 2 al articolului 31 din același act normativ.
Modificările aduse la contractul colectiv de munca au fost înregistrate in condițiile legii.
Potrivit disp. art. 969 cod. Civil convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar aliniatul 2 al aceluiași articol aceste convenții se pot revoca doar cu consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Este evident ca părțile au modificat, prin acordurile sociale prevederile contractului colectiv de munca cuprinse in art 50 cu privire la indemnizațiile de concediere, astfel ca cererea apare ca nefondata.
Având în vedere că nici reclamanții și nici apărătorul acestora nu au depus la dosar dovezi privind avansarea unor sume cu titlu de onorariu apărător ales tribunalul a respinsîn baza disp. art. 274. pr. civilă cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, -prin A, G, G - prin, G, G, și intervenienții, G, precum și pârâta SC SA
Recurenții-reclamanți și recurenții-intervenienți au criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei interpretări a dispozițiilor art.50 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2005, 2006 și 2007 care se completează cu prevederile planului social.
Au precizat că au beneficiat de prevederile planului social cu luarea în calul a salariului minim pe unitate cu un an anterior concedierii nicidecum la nivelul anului când se făceau concedierile.
Prevederile planului social trebuiau completate cu cele ale dispozițiilor art.50 al.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate iar pentru anul 2008 asemenea prevederi din contractul de muncă se aplică după data înregistrării la direcția de muncă, respectiv 22.02.2008.
Au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei și la plata salariilor rezultate din dispozițiile art.50 al.4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de.
Recurenta-pârâtă SC SA Bac riticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
În mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență a Tribunalului Galați, excepție absolută și reglementată prin norme imperative prevăzute de art.72 din Legea nr.168/1999.
Față de prevederile art.284 muncii, a invocat caracterul special al dispozițiilor înscrise în Legea nr.168/1999, competența de soluționare având caracter exclusiv ca aparținând instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
A mai criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, susținând aplicabilitatea în cauză a termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art.283 al.1 lit.e muncii.
În ceea ce privește acordarea drepturilor salariale, reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, a invocat introducerea acestora în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu 1.06.1997, potrivit prevederilor art.168 al.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SA și contractele colective de muncă ulterioare din perioada 1998-2002.
Începând cu anul 2003 dreptul reprezentând ajutorul de aprovizionare toamnă-iarnă nu a mai fost prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de, date fiind considerațiile expuse referitoare la introducerea acestui ajutor în salariu.
În ceea ce privește acordarea unei cote de 4000. de gaze naturale pentru fiecare salariat, a invocat compensarea acestuia prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 potrivit prevederilor art.176 și adresei nr.2412/29.05.1998 de înștiințare a sucursalelor cu privire la acest lucru.
Ca o confirmare a acestei situații, începând cu anul 1999 sindicatul a renunțat la negocierile privind un asemenea drept.
A mai invocat faptul că includerea acestor drepturi poate fi constatată prin corelarea modificărilor din carnetele de muncă pe anul 1998, sumele aferente majorându-se ori de câte ori au fost majorate salariile la nivelul societății.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.3, art.3041și art.312 pr.civilă.
La termenul de judecată din data de 21.09.2009 recurenta-pârâtă SC SA Bai nvocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.298 al.2 ultima liniuță muncii.
Prin întâmpinare, intimații,
, C, LJ., G, G și, au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă și menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală.
Termenul de prescripție pentru drepturile salariale este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune invocând în acest sens prevederile art.283 lit.c C.muncii și art.55 fiscal.
Recurenta-pârâtă nu a făcut dovada includerii drepturilor în salariul de bază, amendamentele privind planul social trebuiau înregistrate la direcțiile de muncă iar susținerile pârâtei ar contraveni principiului neretroactivității legii civile.
Pârâta s-a opus efectuării unei expertize, intimații-reclamanți fiind supuși unor noi cheltuieli în faza de executare.
Au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, intimații-reclamanți au formulat întâmpinare considerând-o neîntemeiată iar tribunalul cu drept în aprecierea asupra oportunității sesizării instanței de control constituțional.
Au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise, raport de expertiză contabilă administrat într-o altă cauză judiciară, note scrise și completare la acestea.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art.3041pr.civilă, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile de necompetență teritorială a instanței de fond și de neconstituționalitate, cu ocazia dezbaterilor s-a renunțat la susținerea acestora de către recurenta-pârâtă SC SA
Referitor la recursul declarat de reclamanți și intervenienți, acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pretențiile formulate în cauză vizează întinderea plăților compensatorii avându-și izvorul în pct.4 din Planul social intervenit la data de 21.04.2005 și art.50 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate încheiate pentru perioada 2005-2007.
Planul-social Anexă la contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA, încheiat la data de 21.04.2005 între patronat și salariați reprezentați de, a fost determinat de reorganizarea activității societății conducând la întocmirea proiectului de concediere colectivă.
Cât privește compensațiile acordate salariaților, conform prevederilor art.4 din Planul Social, s-a convenit asupra acordării a 8 până la 15 salarii medii brute la nivelul aferente anului anterior celei în care are loc disponibilizarea, funcție de vechimea în cadrul unității.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art.50 din Contractele colective de muncă la nivel de, pe anii 2005-2007 s-a prevăzut în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana salariatului, acordarea de către societate a unei indemnizații minime de concediere, valorile acordate efectiv fiind stabilite prin negociere cu.
La data de 9.01.2006 părțile au convenit asupra încheierii unui privind punctul 4 din Planul social sub aspectul întinderii și modalității de calcul a indemnizațiilor de concediere, funcție de salariul mediu brut pe ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Deasemeni, prin ul la Planul social din 13.09.2006 aceleași părți au convenit asupra completării punctului 4 din Planul social, în sensul explicitării voinței comune a acestora de a nu cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă.
Dealtfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2008 s-a prevăzut la art.50 al.5 că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 al aceluiași articol.
Drept urmare în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că părțile au modificat prin planul social prevederile art.50 din contractul colectiv de muncă, cu privire la indemnizațiile în caz de concediere, potrivit voinței comune a acestora.
Nu pot fi primite astfel criticile recurenților- reclamanți privind stabilirea de către instanță a unei situații de fapt eronată, neconformă cu realitatea.
Nu se poate reține că amendamentele încheiate ar avea un caracter formal atâta timp cât reprezintă rezultatul negocierii între reprezentanții societății și ai salariaților, fiind încheiate și însușite în forma depusă la dosar.
Sub aspectul cuantumului acestor indemnizații acordate recurenților-reclamanți, din deciziile individuale privind încetarea contractului individual de muncă rezultă valoarea netă a indemnizațiilor de concediere corespunzătoare vechimii fiecăruia în cadrul.
Potrivit precizărilor aduse baza de calcul a constituit-o valoarea salariului mediu brut din anul anterior( 1400 lei în 2005) cu aplicarea pentru anii 2005-2008 coeficienților de creștere a salariilor din anul anterior asupra salariului mediu brut, așa cum a fost acesta calculat în anul anterior( 1582 lei în 2006, 1796 lei în 2007 și 2074 lei în 2008).
Din sumele rezultate s-a scăzut cota de impozit pe venit, conform amendamentului încheiat de părți, depășindu-se indemnizația de concediere în sumă netă menționată în decizia de concediere și primită de către salariat.
În lipsa altor dovezi rezultă că indemnizațiile de concediere astfel acordate recurenților-reclamanți au fost în mod corespunzător calculate și achitate.
Cu privire la lipsa de opozabilitate a amendamentului pe motivul neînregistrării legale a acestuia, dispozițiile cuprinse în art.31 din Legea nr.30/1996 vizează situația modificărilor aduse contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În speță, amendamentul invocat nu reprezintă o modificare propriu-zisă a contractului colectiv de muncă rolul acestuia fiind acela de a asigura o interpretare clauzelor cuprinse în Planul social în referire la acordarea indemnizațiilor intervenite pentru același motiv, al concedierii.
Potrivit acestuia, voința comună a părților a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere în baza Planului social cu cele acordate în baza art.50 al.1 din Contractul colectiv de muncă.
Referitor la recursul declarat de pârâta SC SA B, acesta este fondat însă pentru următoarele considerente:
Pentru termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, curtea apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art.283 al.1 lit.c din muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de lit.e a aceluiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art.168 al.1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp.arz.283 lit.c din muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect a arătat recurenta- pârâtă că reclamanților și intervenienților nu li se cuvin separat drepturile prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe aii 2005, 2006 și 2007, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale în luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură și un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale, întrucât acestea au fost incluse în salariul de bază prin negocierile încheiate la nivel de unitate.
Astfel, potrivit art.176 al.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a stabilit că în luna octombrie, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă.
Acest drept este condiționat însă prin al.6 al aceluiași articol, în care se prevede că acest adaos se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
De asemenea, potrivit art.187 al.1, 2 și 3 din același CCM pe anii 2005, 2006 și 2007 se prevede că salariații vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote anuale de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
În speță, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a hotărât că începând cu acel an, aceste drepturi vor fi incluse în salariul de bază, iar ulterior nu au mai fost negociate separat, părțile negociind doar salariul de bază ca întreg, acesta fiind și motivul pentru care nu a mai fost prevăzut ulterior în contractele colective de muncă.
Faptul că nu s-au mai încheiat acte adiționale la contractul colectiv de muncă, prin care să se prevadă modul de calcul, ci salariile au crescut în baza unor adrese emise de Regia Autonomă a " " este irelevant și nu poate duce la concluzia că aceste drepturi salariale nu s-au inclus în salariul de bază.
Adresele nr.2414/29.05.1998 și nr.1818/4.08.1997 fac dovada faptului că recurenta-pârâtă a realizat aplicarea prev.art.168 al.3 și art.176 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prin majorările aduse salariilor de bază și nu sunt de natură să modifice clauzele contractului colectiv de muncă ci, fiind emise doar în scopul aplicării acestora.
În consecință, nu se poate reține că reclamanții și intervenienții nu și-au primit drepturile cuvenite, ci acestea au fost acordate conform voinței semnatarilor CCM, prin includerea lor în salariul de bază astfel că, capetele de cerere privind acordarea suplimentării de toamnă-iarnă și a ajutorului material egal cu contravaloarea a 4000. d gaze naturale sunt nefondate.
De altfel, din analiza cărților de muncă ale reclamanților și intervenienților rezultă că au avut loc majorări ale salariilor din anul 1997, situație de fapt ce se coroborează cu înscrisurile depuse de recurenta pârâtă referitoare la introducerea drepturilor salariale solicitate ca reprezentând adaos la salariul de bază și, ulterior, aplicarea de majorări salariale la valoarea astfel rezultată.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 al.1, 2, 3 și 304 indice 1.pr.civ. instanța va admite recursul declarat de pârâtă și, în rejudecare, se vor respinge ca nefondate capetele de cerere privind suplimentarea de toamnă-iarnă și ajutorul material egal cu contravaloarea a 4000. de gaze naturale.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții- reclamanți, -prin A, G, G - prin, G, G, și recurenții-intervenienți, G, împotriva sentinței civile nr.425/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în nr.239 sector 1.
Modifică în parte sentința civilă nr.425/5.03.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondate capetele de cerere privind suplimentarea toamnă-iarnă și ajutorul material egal cu c/val.a 4000. gaze naturale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 27 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./10.12.2009
Dact./6 ex/21.12.2009
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
