Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1167/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1167/
Ședința publică din 15 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția generală a Finanțelor Publice M și Ministerul -, împotriva sentinței civile nr.70 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea se constată că prin încheierea nr. 68/CR din 15 mai 2009 s-a respins ca rămasă fără obiect propunerea de abținere formulată de d-na judecător.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.70 din 12.11.2008, Curtea de Apel Tg.M a dmis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 24 martie 2005 - 30 martie 2005.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a Direcției Generale a Finanțelor Publice M și a Ministerului Justiție.
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul -, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
A obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferența de drepturi salariale reprezentând un procent de 7% din salariile de bază ale fiecărui reclamant, pe toată durata în care reclamanții au desfășurat efectiv activitate la una dintre instanțele din raza Curții de Apel Târgu -M, începând cu data de 18 mai 2005 pentru reclamanta, respectiv începând cu data de 31 martie 2005 pentru restul reclamanților, și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.
S-a dispus ca sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei despăgubiri reprezentând diferențe de drepturi salariale neacordate și până la data executării efective a prezentei hotărâri.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor bănești mai sus menționate.
S-a respins restul pretențiilor reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, au declarat recurs Ministerul - și Libertăților (fost Ministerul -), precum și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice) și în nume propriu.
Pârâtul Ministerul - și Libertăților, a solicitat instanței modificarea hotărârii atacate și, drept consecință, respingerea ca nefondată a pretențiilor reclamanților.
Pârâtul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, precum și cel prevăzut de pct. 9 aceluiași articol.
În considerentele recursului s-a arătat că, instanța de fond a dat o hotărâre care depășește cadrul legal în materia drepturilor salariale a reclamanților.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a subliniat faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile nr.OG 137/2000, susținând că sunt discriminați în raport cu alte categorii socio-profesionale, în condițiile în care, aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. (Decizia nr. 1325 din 4 decembrie 2008).
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mac onsiderat că hotărârea instanței de fond este dată și cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru că în cauză nu poate fi vorba de o discriminare între reclamanți și procurorii din cadrul DNA și DIICOT.
În mod expres a subliniat faptul că poate exista discriminare doar în condițiile în care există o situație identică între cele două categorii profesionale, ceea ce nu se regăsește în cazul de față.
Direcția Generală a Finanțelor Publice M, a solicitat, la rândul său, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, în principal, ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar în subsidiar, ca nefondată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Maa rătat că pentru a putea avea calitate procesuală pasivă în cauză ar fi trebuit să existe un raport juridic între reclamanți și pârât, ceea ce în realitate nu există. Faptul că ordonatorul principal de credite, în speță, ministerul justiției nu a acordat drepturile salariale pe care le pretind reclamanții, nu conferă celorlalți pârâți nici o garanție din partea Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru sumele de bani ce ar trebui să le plătească, sume izvorând din raporturi de muncă.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în gestionarea bugetelor instanțelor judecătorești, această atribuție revenind Ministerului - ( art. 131 alin.2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară).
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat faptul că actul normativ care reglementează salarizarea reclamanților din prezenta speță este nr.OG 27/2006.
Susținerile reclamanților însușite de instanța de fond, în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că acesta are un caracter discriminatoriu, sunt neîntemeiate, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin.3 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, potrivit cărora "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
În fine, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mai nvocat faptul că dispozițiile nr.OG137/2000, au fost declarate neconstituționale prin decizia 818/2008 din 16.07.2008.
Recursurile au fost înregistrate la Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ și trimise spre competență Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în urma pronunțării Deciziei nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, competența de soluționare a recursurilor a revenit Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Reclamanții intimați nu au formulat întâmpinare.
Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursurile formulate de Ministerul - și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt fondate.
În susținerea cererilor de chemare în judecată reclamanții au invocat în primul rând faptul că sunt discriminați față de procurorii încadrați la DNA și DIICOT, precum și față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor două instituții.
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile dispozițiilor art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000. Așa cum corect au subliniat pârâții, aceste dispoziții legale cuprinse în art. 27 alin.1 dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță, au fost declarate neconstituționale, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, dar și prin decizia nr. 818/2008 ale Curții Constituționale, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Acesta înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, nu mai pot fi aplicabile.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând caracterul obligatoriu a deciziei Curții Constituționale a admis cererea reclamanților, ceea ce face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Ca urmare, fără a mai fi necesar verificarea și celorlalte motive de nelegalitate invocate de pârâți, Curtea, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod penal, va admite recursurile și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii integrale a cererii reclamanților.
Cu majoritate de voturi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția generală a Finanțelor Publice M și Ministerul -, împotriva sentinței civile nr.70 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge integral acțiunea civilă formulată de reclamanții, toți cu domiciliul ales în în S,-, jud.M, pentru plata drepturilor bănești.
Menține restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat pt., plecat din instanță, semnează, președintele instanței, | Judecător, |
Grefier, |
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
24.06.2009
Jud.fond:,
OPINIE SEPARATĂ
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția generală a Finanțelor Publice M și Ministerul -, împotriva sentinței civile nr.70 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
Judecător
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În ceea ce privește fondul cauzei, într-adevăr potrivit art.alin.7 din OG nr.8/2007, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de un salariul cu 10% mai mare decât același personal din cadrul judecătoriilor, cu 5% mai mare decât același personal din cadrul tribunalelor și cu 3% mai mare dect același personal din cadrul curților de apel.
Sistemul de salarizare instituit prin OG nr.8/2007 nu prevede condiții suplimentare sau specifice de pregătire, vechime sau promovare pentru acest personal auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații comparabile nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție l-a reprezentat doar luarea în considerare a domeniului specializat de activitate, ceea ce nu are justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți grefierii în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică, echivalentă, precum și risc identic în exercitarea atrigbuțiilor de serviciu.
Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru grefierii doar apartenența la anumite segmente restrânse de activitate, nu se poate justifica atțâta timp cât varoietratea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară în desfășurarea activității este aceeași indiferent de segmentul de activitate.
Prin urmare se apreciază că această diferențiere este discriminatorie și încalcă disp. art.16 alin.1 din Constituție, prev.OUG nr.137/2000 modificată, art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, Directiva 2000/EC/78 privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocolul nr.12 la Convenție.
Instanța de judecată nu anulează sau refuză aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le înlocuiește cu alte norme ci stabilește dacă există o stare de discriminare, dacă s-a produs un prejudiciu și restabilirea situației anterioare discriminării.
Situația de discriminare rezultă din tratamentul juridic diferit a unor persoane aflate în situații comparabile sau identice, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, tratament juridic reglementat prin acte normative.
Așa cum rezultă din definițiile date discriminării, actele normative interne, cele de drept comunitar și ale drepturilor omului arătate mai sus, nu se condiționează posibilitatea constatării și anulării discriminării, în funcție dacă acestea izvorăsc din acte normative, în speță legi de salarizare.
Refuzul de a recunoaște instanțelor de a analiza dacă a avut loc o încălcare a dreptului subiectiv civil rezultat dintr-o situație de discriminare, indiferent de natura lui, pe motiv că lezează actele puterii legiuitoare, respectiv actele normative care sunt sursa discriminării, este contrar dreptului la justiție garantat de art.21 din Constituția României și art.3 cod civil care reglementează denegarea de dreptate.
. de asemenea accesul la justiție prev. de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (vezi cauza Brumărescu împotriva României).
Ținând seama de efectul direct și preeminența dreptului comunitar, acțiunea este admisibilă și prin prisma Deciziei nr.818/1008, 819/2008, 820/2998 și 821/2008 a Curții Constituționale.
Referitor la dispoziția privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor acordate, aceasta este întemeiată, dată fiind lipsirea reclamantei de beneficiul utilizării respectivelor drepturi bănești la momentul la care acestea ar fi trebuit să-i fie acordate și având în vedere efectele devalorizării în timp a monedei naționale.
Temeiul legal al acordării acestor sume îl constituie prev. art.1082, 1084 Cod civil și art.161 alin.4 Codul Muncii.
În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice M în nume propriu și în numele Ministerul Economiei și Finanțelor - susținerile recurentului că nu are calitate procesuală în cauză, sunt nefondate.
Sub acest aspect trebuie precizat că în virtutea prev.art. 42 alin.1 din Legea nr.511/2004 și a art.26 alin.1 din Legea nr.379/2005, potrivit cărora, cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislației privind creanțele fiscale administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția Națională de Administrare fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Agenția națională de Administrare fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea intereselor statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanțelor judecătorești..se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
In aceeași ordine de idei, Curtea mai reține că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002 rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, nu se rezumă la controlul execuției bugetare, ci are în vedere o serie de alte atribuții, respectiv de a analiza propunerile de buget și etapele de elaborare a bugetului de către ordonatorii de credite; de a asigura monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care, constată abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate propune Guvernului măsuri pentru reglementarea situației etc.
De asemenea, ministerul în virtutea dispozițiilor art.1 din OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli.
Recurentul a fost obligat să aloce fondurile necesare plății diferențelor de drepturi salariale nu în virtutea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce revin ministerului, atribuții ce decurg din legea sa de organizare și funcționare. Una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare, care nu au venituri proprii, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
Prin urmare, în mod nejustificat se susține că, nu are calitatea procesuală pasivă în cauză.
In acest sens, trebuie avut în vedere și faptul că prin art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se instituie dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune printre altele, ca procesul să se finalizeze printr-o punere în executare într-o perioadă rezonabilă, or cererea de chemare în judecată a Ministerul Economiei și Finanțelor are menirea de a asigura punerea în executare în cel mai scurt timp, a obligației de plată a drepturilor bănești, stabilită în sarcina ordonatorilor de credite.
Judecător,
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
13.07.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
