Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1198/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1198/

Ședința publică de la 30 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu

JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea

JUDECĂTOR 3: Anica

Grefier

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamanții.-, -, împotriva sentinței civile nr.393 din 03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr- în contradictoriu cu pârâta SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF." G, în acțiunea având ca obiect - drepturi bănești.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.10.2009, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.10.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.10.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.10.2009, când,

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamanții, au solicitat obligarea pârâtului SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF. " G la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.04.2008 la zi, în conformitate cu prevederile OG nr. 17/30.01.2008 - Anexa I pct.30.

În susținerea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit textului de lege mai sus-menționat, salariul unui asistent medical principal cu studii superioare de școală postliceală (PL) este de 1.302 lei, începând cu 1.04.2008.

Pârâtul însă nu s-a conformat acestei grile de salarizare și a acordat salarii inferioare, motivând că nu sunt fonduri suficiente și că evaluarea profesională a avut loc abia la 1.05.2008, astfel încât nu a fost luată în calcul.

S-a arătat că motivele invocate contravin dispozițiilor contractului colectiv de muncă, iar dispozițiile art. 17 al.1 din OG 17/2008 nu sunt incidente în cauză, acestea referindu-se la venituri suplimentare.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus o serie de înscrisuri și s-a administrat proba cu interogatoriu.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF. " G, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

S-a arătat că voința legiuitorului este în sensul acordării facultative a drepturilor respective, ca urmare a evaluării performanțelor profesionale, fiind necesar a se respecta și condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.

A învederat pârâtul că este instituție publică finanțată din venituri proprii, că în anul 2007 și-a planificat un buget de venituri și cheltuieli, fără a se lua în calcul vreo modificare a actului normativ de salarizare, care nu putea fi prevăzută la acel moment.

A arătat că, aplicând majorarea salarială solicitată, ar ajunge în incapacitate de plată pentru trimestrul IV al anului și nici nu ar putea respecta condiția impusă de art. 17 din OG 17/2008, respectiv cea referitoare la încadrarea în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli.

Mai mult, s-a învederat că s-au făcut eforturi în sensul acordării unei creșteri salariale de 17%.

Prin probele administrate în cauză, reclamanții au reliefat existența discriminării în privința salarizării, între numita I și colegii săi din cadrul aceleiași secții, reclamanții din aceeași cauză.

Reclamanții au prezentat și alte înscrisuri, respectiv planșe foto privind renovările și noile construcții edificate (filele 213-219 ds.inst.- vol.I), precum și o situație cu numărul angajărilor ce au avut loc în anul 2008 ( 220), pentru a demonstra existența fondurilor bănești.

Prin sentința civilă nr.393/2009 a Tribunalului Galațis -a respins acțiunea ca nefondată, reținându-se următoarele:

Pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "SF. " G, fiind un spital public, este finanțat din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.

Veniturile proprii provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii.

La finele anului 2007, spitalul și-a planificat un buget de venituri și cheltuieli, astfel cum impune principiul autonomiei financiare, fără a avea posibilitatea să prevadă modificarea inserată prin OG 17/2008.

Astfel cum rezultă din tabelul nominal cu salariile de bază brute ale personalului medical pentru perioada 31.03.2008 - 1.11.2008 (fila 150 ds.inst.), din copiile de pe carnetele de muncă ale reclamanților (filele 151-203), atât la data de 1.04.2008, cât și la data de 1.05.2008, s-au majorat salariile reclamanților conform dispozițiilor legale ale OG 17/2008, conform funcției, gradului și treptei profesionale avute, însă numai în limita fondurilor disponibile și astfel încât să se încadreze în bugetul existent și alocat.

Analizând dispozițiile cuprinse în OG 17/2008 din perspectiva cuantumului, și anume limitele salariului de bază ale asistenților medicali principali (respectiv între 700 și 1302 lei), prin raportare la salariile reclamanților din prezenta cauză, Tribunalul constată că, deși nu se atinge limita maximă, totuși majorarea de 17% le-a situat în nivelul prevăzut în grila de salarizare, spre limita maximă, astfel încât nu se constată vreo încălcare a legislației salarizării, incidentă în cauză.

Totodată, la dosarul cauzei s-a depus și o copie de pe Bugetul de venituri și cheltuieli (file 248-257), făcându-se dovada că o majorare salarială în sensul solicitat de reclamanți ar pune pârâtul în imposibilitate de a onora obligațiile asumate, inclusiv plata salariilor pe parcursul trimestrului IV al anului 2008.

Astfel, cu un buget de venituri și cheltuieli deja aprobat, cu un număr limitat de servicii medicale furnizate contracost către G, pârâtul este constrâns să recurgă la creșteri salariale numai în limita fondurilor bănești disponibile și a bugetului alocat.

În ceea ce privește majorarea salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale, Tribunalul constată că aceasta poate fi acordată numai cu respectarea condiției privind încadrarea în nivelul alocațiilor prevăzute (art. 17 al.1 din OG 17/2008), astfel încât nu se constată vreo încălcare sub acest aspect a dispozițiilor legale de către pârât, făcându-se dovada lipsei fondurilor necesare.

În ceea ce privește discriminarea între numita I și reclamanți, se constată că situația invocată nu face incidente dispozițiile OG 137/31.08.2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Conform art. 1 din OG 137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, trebuie să fie garantat în special în exercitarea anumitor drepturi, iar exercitarea acestor drepturi privește persoanele aflate în situații comparabile.

OG 137/2000 definește în art. 2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială care au drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.

Astfel cum s-a făcut dovada de către pârât, numita a fost evaluată după efectuarea concediului de îngrijire a copilului de până la 2 ani, potrivit disp. art. 19 din OG 115/2004, printr-un examen de testare a cunoștințelor profesionale, fișa de evaluare fiind diferită și raportată la alte criterii față de personalul în activitate continuă.

Prin urmare, față de momentul evaluării acesteia și față de criteriile diferite avute în vedere, Tribunalul apreciază că nu ne aflăm în prezența unei situații similare și comparabile și că nu s-a încălcat principiul egalității.

Nu pot fi primite susținerile reclamanților privind existența de fonduri bănești, întrucât renovările, reparațiile capitale și noile construcții edificate sunt realizate din fondurile Consiliului Județean G, iar pe de altă parte folosirea banilor alocați pentru salarii în alte scopuri nu este permisă de lege.

În consecință, se constată că pârâtul a acordat majorări salariale în limita bugetului existent și alocat, fără a se încălca dispozițiile legale privind salarizarea personalului medical, astfel încât va respinge acțiunea ca nefondată.

Impotriva sentinței civile nr.393/2009 a Tribunalului Galați au declarat recurs reclamantele invocând nelegalitatea sa pentru că s-a bazat pe înscrisurile de la filele 248-257, înscrisuri care au fost depuse de pârâtă după rămânerea în pronunțare a dosarului.

In încheierea de ședință din 20.02.2009 se consemnează în mod greșit că reclamantele anexează concluziilor scrise înscrisuri privitoare la bugetul de venituri și cheltuieli pe 2008. Acestea provin de la pârâtă ele fiind transmise prin fax alături de primul rând de concluzii scrise.

Instanța de judecată reține afirmațiile pârâtului referitoare la aprobarea bugetară din 2007 care nu a avut în vedere viitoarele majorări salariale ale anului 2008, fără a explica în vreun fel cum de a fost posibilă o majorare salarială de 17 %, dacă bugetul aprobat anterior nu încadra o astfel de sumă. Consideră că doar bilanțul contabil de la finele anului 2008 ar putea elucida care a fost situația reală a veniturilor și a cheltuielilor din anul în discuție.

Al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii pentru că se bazează doar pe susținerile pârâtului, deși din acte rezultă atitudinea duplicitară a acestuia.

Astfel, în răspunsul dat la memoriul recurentelor se menționează că evaluarea profesională s-a făcut la data de 01.05.2008 devansând data aplicării grilei și nu mai pot fi acordate salariile din grilă.

Fișele de evaluare profesională a reclamantelor au fost comunicate la sfârșitul lunii decembrie 2007 - începutul lui ianuarie 2008 așa cum rezultă din semnăturile de luare la cunoștință, ceea ce dovedește că evaluarea profesională s-a făcut în dec.2007 și nu-n mai 2008.

Pe de altă parte se arată că, deși nu sunt fonduri pentru că bugetul aprobat anterior nu includea aceste majorări salariale, s-au acordat sporuri retroactive și salariile integrale pentru Secțiile, TI și.

Invocarea lipsei de fonduri este nelegală pentru că ea contravine disp.art.31 alin.2 lit.c, art.96 alin.1 și 2 și art.97 alin.1 din CCM la nivel de unitate al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sf.".

Instanța de fond nu a avut în vedere și faptul că se fac angajări, deși în precizările sale scrise pârâta menționează că nu sunt bani pentru salariile pe trimestrul IV și că se vor face disponibilizări.

Subliniază din nou că se fac discriminări salariale între angajați de către angajator, fapt nepermis de OG 137/2000.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului pentru că înscrisurile privind bugetul de venituri și cheltuieli pe 2008 au fost depuse în ședința publică din 20.02.2009 și au fost discutate în contradictoriu în cadrul dezbaterilor din această dată. In plus aceste informații sunt publicate pe pagina de internet a spitalului putând fi accesate de orice cetățean.

In mod corect instanța de fond a reținut faptul că la sfârșitul anului 2007 s-a planificat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2008 și că acest buget aprobat nu a permis o majorare a salariilor către maximul prevăzut de grilă, ci numai într-un procent de 17 %. Intimata a aplicat prevederile art.17 alin.1 din OG nr.17/2008 în sensul că a procedat la o majorare salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale, însă numai cu respectarea privind încadrarea în nivelul alocațiilor prevăzute.

Menționează că în luna ianuarie s-a făcut evaluarea performanțelor profesionale pentru anul precedent pentru că fiind un procedeu anevoios, numărul angajaților fiind destul de mari s-a dorit ca la momentul lunii mai, aceste evaluări să existe.

Acordarea sporurilor către, TI și s-a făcut restrictiv pentru că așa prevedeau dispozițiile legale.

Inainte de 01.04.2008 salarizarea se efectua după 2 anexe, una de clinic și alta de neclinic, personalul care lucra în secțiile clinice la data reevaluării nu au primit nici o majorare, fiind cu salariul la limita maxima conform Anexei I din OG nr.17/2008.

Personalul laboratorului cât și a altor secții neclinice a fost salarizat conform Anexei 2 din OG nr.115/2004, iar, la aplicarea anexei din OG 17/2008, întreg personalul clinic și neclinic se salarizează astfel după o singură anexă, personalul fiind încadrat ca și salarizare la spital clinic.

Regulamentul de sporuri trebuia aplicat cu 01.06.2008. Practic prin modificare și completarea adusă 721/2005 de 1524/03.09.2008 s-a înlocuit sintagma de "până la" cu sintagma "de". De aici rezultă că sporul nu se mai aplica între anumite procente "de până la", ci, se aplica la procentul stabilit de regulament "de".

Mai mult unele sporuri potrivit actelor normative mai sus invocate sunt acordate retroactiv (ex. și ), diferențe care nu au putut fi acordate nici până în prezent.

Practic personalul din laborator comparativ cu personalul din fostele secții clinice au primit o majorare de 17 %, funcție de bugetul existent și aprobat, în timp ce ceilalți nu au primit nimic, aceștia fiind deja ajunși cu salariul la limita maximă din grila din Anexa 1 din OG nr.17/2008. De evidențiat este faptul că au fost acordate și indexările de 6 % și respectiv 5 % conform aceluiași act normativ art.5 alin.1 lit."a" și "b" care de altfel se regăsesc și în carnetele de muncă ale recurentelor

reclamante și care se afla în copie la dosarul de fond.

Precizează că-n anul 2008 nu s-au făcut noi angajări ci s-a înființat Compartimentul finanțat de la bugetul de stat prin transferuri și nu din venituri proprii obținute din serviciile medicale vândute CJAS

Se persistă în ideea că există fonduri atâta vreme cât s-a îmbunătățit, construit capela, însă se scapă din vedere că banii în acest caz provin de la Consiliul Local

Nu există nici o discriminare între I și recurente pentru că prima a fost evaluată după efectuarea concediului de îngrijire a copilului în conformitate cu disp.art.19 din OG nr.115/2004 printr-un examen de testare a cunoștințelor profesionale, fișa de evaluare fiind diferită și raportată la cu totul alte criterii față de personalul aflat în activitate continuă. Așa zisa inechitate nu rezultă din culpa lor ci este rezultatul aplicării legislației în vigoare referitoare la cele două tipuri de evaluări care se efectuează.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat.

Obiectul prezentei cereri este de plată a diferențelor salariale rezultate ca urmare a neacordării recurentelor reclamante a maximului prevăzut de OG nr.17/2008 începând cu 01.04.2008 la zi.

Potrivit OG nr.17/2008 care modifică și completează OUG 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcției poate beneficia anual, în perioada mai-sept. de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli.

Se observă că legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării majorărilor salariale prevăzut de OG nr.17/2008 în funcție de încadrarea în "nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli" și-n funcție de rezultatul evaluării performanțelor angajaților.

In ceea ce privește prima condiție impusă de legiuitor - încadrarea în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli - din răspunsul 2 la interogatoriu al intimatei rezultă că urmare a modificării Regulamentului de sporuri prin 1524/2008 s-a ajuns ca-n loc de limite minime și maxime ale sporurilor să existe sporuri "fixe" ce au presupus un nou efort financiar, neprevăzut la data întocmirii bugetului pentru anul 2008. 1524/2008 a fost emis în 03.09.2008 și punerea sa-n aplicare a putut avea loc în condițiile în care la data întocmirii bugetului pentru 2008 (la finele lui 2007) nu se știa de modificările legislative în materia salarizării din 2008.

OG 17/2008 prevedea o majorare salarială cu încadrarea în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile pentru 1 mai 2008. La acest moment - 1 mai 2008 - intimata a apreciat că nu poate suporta maximul prev. de OG nr.17/2008, dar în sept.2008 efortul financiar necesar punerii în aplicare a 1524/2008 s-a încadrat în nivelul alocațiilor lor prev. pentru cheltuielile în salariile pentru 2008.

Al doilea criteriu prev. de OG nr.17/2008 era evaluarea performanțelor profesionale individuale. Potrivit fișelor de apreciere ale recurentelor-reclamante anexate la dosartoate au primit nota maximă. In plus, colega lor -I în urma unui alt tip de evaluare - finalizat cu o notă aproape de maxim primește majorarea maximă prev. de OG 17/2008, pentrucă fondurile în acest caz nu au avut importanță(110 dosar fond). Ori, un astfel de tratament aplicat între salariați e discriminatoriu și nu are nici o scuză legitimă în a fi acceptat.

Cum cele două condiții impuse de OG 17/2008 pentru aplicarea maximului prev. de Anexa I pct.-30 erau îndeplinite se constată că acțiunea recurentelor-reclamante este fondată, iar instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții.-, -, cu domiciliul ales la Cabinet Individual de Avocatură, cu sediul în G,- împotriva sentinței civile nr.393 din 03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.

Modifică sentința civilă nr.393/2009 a Tribunalului Galați, astfel:

Admite acțiunea.

Obligă pe pârât către reclamante la plata drepturilor salariale conform Anexei 1 pct.30 din OG 17/2008 începând cu 01.04.2008 și până la modificarea acestui act normativ, în sensul acordării diferenței dintre salariul efectiv și cel care trebuia primit, diferență ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective.

Obligă pe pârât către reclamante la plata a câte 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

Red.LC-26.11.2009

Dact.MH-26.11.2009/4 ex.

Fond: -

Asistenți judiciari: -

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu, Luminita Cristea, Anica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1198/2009. Curtea de Apel Galati