Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 121/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 121
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâta SC SA B împotriva Sentinței Civile nr. 114/PI/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
HGLa apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că părțile au depus la dosar, prin registratură, la data de 14.01.2010, respectiv la data de 24.12.2009 o adresa prin se aduce la cunoștința instanței despre schimbarea denumirii societății.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, respingerea acțiunii formulată de reclamant ca netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 114/PI/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantei HG, promovată in contradictoriu cu pârâta SC SA - Membru Grup,și-n consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neacordate -neincluse in salariul de bază -in sumă de 1900 ron, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale cu titlul de aprovizionare de toamnă iarnă,in luna octombrie a fiecărui an,in cuantum de un salariu minim la nivel de ramură,conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură de energie electrică,termică,petrol și gaze pe anii 2005-2008, aferent perioadei lucrate,pentru fiecare an in parte, drepturi ce vor fi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură pe anul 2004 "cu ocazia unor evenimente anulate, Paste, Ziua Meseriei, C, precum si in luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariații vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos in suma fixa; fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract; fiecare din adaosurile de mai sus se acorda in condițiile in care, prin contactele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui in salariul de baza". Această dispoziție, clauză contractuală ce reprezintă voința părților semnatare (a intimatului și a reprezentanților salariaților) s-a menținut și în continuare pe anii următori, aspect atestat prin conținutul Contractelor colective de muncă depuse in probațiune de pârâtă.
In continuare,Tribunalul a înlăturat susținerile pârâtei, potrivit cărora drepturile salariale ce fac obiectul procesului ar fi fost incluse in salariul de bază al angajaților începând cu anul 1998.
Într-adevăr,prin dispoziția de la alin. 3 al art. 168 din toate CCM la nivel de unitate pe perioada 2004-2008 se prevede că in anii 1998-2001 suplimentările salariale de la alin. l al prezentului articol au fost introduse in salariul de bază al fiecărui salariat. Interpretând insă sistematic și gramatical această prevedere contractuală, tribunalul a observat că includerea primelor in discuție in salariul de bază a avut loc doar pentru anii 1998-2001, părțile contractante folosind exprimarea in perioada 1998-2001. Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2007, pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 (1) in CCM la nivel de unitate pe anii ulteriori.
Că este așa rezultă și din împrejurarea că angajatorul nu a fost in măsură să probeze faptul că suplimentele convenite cu salariații se regăsesc in salariile acestora in lunile aferente anilor 2005, 2006 si 2007 cu toate că potrivit art. 287/ Codul Muncii sarcina probei îi revenea și putea fi făcută cu statele de plată corespunzătoare perioadelor respective, din care sa rezulte cu titlu de evidenta susținerile din întâmpinare.
De reținut este faptul că la termenul de judecata din data de 24.11.2008, instanța a pus in discuția pârtilor litigante oportunitatea efectuării unei expertize tehnice judiciare, financiar contabile, in vederea stabilirii existentei pretențiilor solicitate de reclamantă, precum si a cuantumului acestora, administrată în condițiile și potrivit procedurii la care se referă art.201 și urm./pr.civ. proba pe care parata nu a apreciat a fi utila, concludenta si pertinenta soluționării cauzei de fata.
Tribunalul a mai constatat că salariul de bază mediu pe SC SA,la care se referă art. 168 (1) din aceste contracte, nu este același în fiecare an pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariuin salariile cuvenite angajaților, reprezintă executare corespunzătoarea obligațiilor angajatorului reglementate de art. 168 (î) din contractele colective. legislația muncii principii ce derivă din natura de act
Ori,consacrând și in legislația muncii principii ce derivă din natura de act juridic bilateral a contractului colectiv de muncă, art.31 din Legea nr. 130/1999conferă posibilitatea modificării clauzelor saleumai prin convenția părților șidoar până la momentul încetării efectelor acestuia. Exigențele cerute pentru modificarea contractelor sunt necesar a fi respectate și in situația interpretării contractului de către părți, chiar dacă legea cadru nu prevede in mod expres.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.234 din Codul Muncii, judecătorii fondului au observat că ca executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parți, iar neîndeplinirea acestuia atrage răspunderea părților care se fac vinovate. In concluzie, interpretarea clauzelor prevăzute la art. 176 alin. l, 2 si 6 din CCM la nivel de unitate in mod unilateral și peste termenul pentru care au fost încheiate contractele nu poate produce efecte de natură a înlătura conținutul explicit al prevederii invocate.
In fine, tribunalul a respins apărarea pârâtului,prin aceea că nu au fost respectate prevederile art.176 alin. 1 si 2 din CCM, deoarece nu a oferit instanței proba certa in acest sens și nu a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate în cauză, prin care sa își dovedească susținerile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta SC SA, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 02.03.2009, solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării,cu reținerea cauzei spre soluționare și respingerea acțiunii reclamantului.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, care,in opinia sa,se circumscriu prevederilor art. 304 pct.7,8,9 și 10/pr.civ.,Curtea constată că acestea au vizat in esență aplicarea greșită a legii in ceea ce privește natura juridică a venitului solicitat de către reclamantă.Cum acestea nu sunt drepturi salariale, (deoarece nu sunt reglementate in cuprinsul capitolului referitor la salarizare,ci in cel relativ la Protecția socială a salariaților), ci drepturi rezultate din măsuri de protecție socială, justificate pe rațiuni ce țin de nevoia specială in care se găsește persoana căreia i se acordă, se susține că dreptul la acțiune in sens material este supus prescripției de 6 luni la care se referă art. 283 alin1,lit. e) din Codul Muncii, fiind vorba de cazul neexecutării contractului colectiv de muncă,ori a unor clauze ale acestuia.
Pârâta a mai invocat in recurs excepția de fond lipsei calității procesual active a reclamantei, cu motivarea că dreptul valorificat de reclamant nu există,de vreme ce art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al angajatului constând in venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă,fără a da naștere la un drept cert al salariaților de a incasa o sumă de bani cu acest titlu. In opinia pârâtei recurente,acest drept ar fi luat naștere numai in condițiile unui rezultat in acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, adică prin prevederea sa printr-un contract colectiv de muncă la un nivel inferior,in speță la nivel de unitate. la care se referă alin. 3 al art. 176 din CCM la nivel de ramură nu au mai avut loc in cadrul unității angajatoare începând cu anul 1998,când drepturile in discuție au fost introduse in salariile de bază,ceea ce face ca dreptul la aceste suplimentări să fie inexistent.
Autoarea recursului mai susține că venitul anual prevăzut pentru aprovizionarea de toamnă iarnă a fost introdus începând din martie 1998 in salariul de bază al angajaților SC SA, împrejurare care,conform alin 6 al art. 176 din contractul colectiv amintit determină exceptarea de la negocierea,materializarea și acordarea in mod distinct a drepturilor bănești in discuție. Prin acordarea suplimentărilor salariale supuse analizei,instanța de fond a validat prin conținutul sentinței o îmbogățire fără justă cauză,obligând unitatea angajatoare la o plată nedatorată.
In opinia recurentei,hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii,considerentele sale făcând referire la o clauză contractuală inexistentă,anume art. 168 alin.3 din toate CCM la nivel de unitate pe perioada 2004-2008,iar art. 176,alin.1, 2 și 6 din aceleași contracte,de asemenea menționat in cuprinsul sentinței nu s-a referit niciodată la suplimentările pentru aprovizionarea de toamnă iarnă.
In fine, ultimul motiv de recurs al pârâtei s-a referit la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,la schimbarea naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia,precum și la omisiunea de a se pronunța asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
de facultatea ce i-a fost recunoscută implicit și autoarei recursului, prin textul art.306 alin.2 /pr.civ.,pârâta și-a completat cererea de recurs,invocând ca motiv de recurs de ordine publică necompetența teritorială absolută a Tribunalului Timiș in soluționarea cauzei, cu motivarea că in speță ar fi aplicabile prevederile cu caracter special ale art. 72 din Legea nr. 168/1999,privind soluționarea conflictelor de drepturi, care stabilesc că cererile referitoare la conflictele de drepturi se adresează instanței judecătorești competente in a cărei circumscripție își are sediul unitatea. Cu toate că art. 284 alin.2 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii,statuează distinct față de legea specială, normele mai sus citate nu au fost abrogate prin noul act normativ, de vreme ce abrogarea implicită reprezentată de art. 298 ultima liniuță nu mai este prevăzută de Legea nr. 24 /2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pentru că în cursul judecății recursului pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.2,teza finală din Codul Muncii prin raportare la prevederile art. I alin.4 și4,art. 73 alin.3 lit. p și art. 79 alin.1 din Constituția României,instanța de recurs a făcut aplicarea prevederilor art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992, suspendând cauza până la soluționarea de către Curtea Constituțională a respectivei excepții. Judecata a fost reluată după ce excepția a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională.
Analizând recursul pârâtei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual, precum și a înscrisurilor depuse in fața instanței de recurs,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și 312 alin. 1/pr.civ și art. 304 pct.7 /pr.civ., Curtea reține următoarele:
Cu privire la motivul de recurs ce ține de competența teritorială absolută a instanței de fond de a soluționa cererea reclamantei,Curtea constată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168 /1999 au fost abrogate implicit prin noile dispoziții ale art. 284 alin.2 din Codul Muncii, fiind evidentă intenția legiuitorului de renunța la vechea reglementare in materie de competență,cu scopul de a se ralia prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului (lucrătorului) pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
O atare intenție rezultă cu certitudine și din prevederea cu caracter general din corpul art. 298 al Codului Muncii,care dispune că pe data intrării in vigoare a Legii nr. 53/2003 se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Curtea consideră că,odată ce intenția legiuitorului in adoptarea unei soluții legislative apare ca neîndoielnică, rolul instanțelor judecătorești este acela de a aplica prevederile legale, iar eventuala nerespectare de către puterea legiuitoare a tuturor exigențelor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, in speță a art. 63 alin.3 din varianta in vigoare la data adoptării Codului Muncii, nu poate fi cenzurată pe cale judiciară,întrucât acest lucru ar permite încălcarea principiului separației puterilor in stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege prin intervenția instanțelor de judecată, pe motiv ca acesta nu respectă tehnica legislativă instituită printr-o altă lege specială.
Aceasta cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate in mod expres prin art. 126 alin. 6 din Constituția României, iar depășirea acestora,nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale,dar ar pune autoritățile judiciare in ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Prin urmare,efect al abrogării implicite art. 72 din Legea nr.168/1999, noile prevederi instituite prin art. 284 alin.2 din Codul Muncii au fost respectate in primul ciclu procesual,iar motivul de recurs supus analizei, prevăzut de art. 304 pct.3 /pr. civ nu este întemeiat.
Pentru valorificarea in justiție a pretențiilor având ca obiect contravaloarea aprovizionării de toamnă -iarnă, Curtea consideră că reclamantei îi este impus termenul de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului său la acțiune, prevăzut de art. 283 alin.1 lit. c) din Codul Muncii deoarece drepturile in discuție, ce au luat naștere prin încheierea Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Energetică pe anii 2005-2008, reprezintă veritabile drepturi salariale cuvenite angajaților SC SA ca beneficii pentru munca depusă in cadrul societății,in înțelesul dat de art. 154 din Codul Muncii. Câtă vreme scopul recompensării salariaților pentru munca depusă,prin acordarea suplimentărilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă este neîndoielnic,nu prezintă relevanță împrejurarea că drepturile salariatei au fost reglementate in contractul colectiv de muncă aplicabil la un alt capitol decât cel privitor la salarizare. Nici motivul de recurs fondat pe prescripția celui de-al doilea petit al cererii de chemare in judecată nu este întemeiat.
Curtea va analiza motivele ce vizează netemeinicia cererii de acordare a suplimentelor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă, fără a insista asupra lipsei calității procesual active a reclamantei,deoarece argumentele recurentei reprezintă in fapt apărări de fond ( se pretinde că dreptul subiectiv invocat de reclamantă nu există,iar nu că acesta nu ar aparține titularului acțiunii).
Astfel,instanța de recurs nu poate reține interpretarea dată de recurentă prevederilor art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Energetică, anume că dreptul la suplimentările salariale analizate ar fi luat naștere numai in condițiile unui rezultat in acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, adică prin prevederea sa printr-un contract colectiv de muncă la un nivel inferior,in speță la nivel de unitate.
Aceasta întrucât,in absența unei prevederi speciale exprese,menită să individualizeze acordarea drepturilor salariale prin raportare la prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate,sunt aplicabile normele art.11 alin 1,lit. c) din Legea 130/1996, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.
Angajatorul nu se poate prevala de neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 176 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil, aceea de a demara negocierile cu sindicatul pentru stabilirea condițiilor,criteriilor și cuantumului concret al drepturilor salariale in discuție,pentru a pretinde că aceste drepturi nu există. În principiu,în lipsa unor negocieri in cadrul unității intre partenerii sociali, drepturile minimale cuantificate prin contractul colectiv la nivel superior trebuie respectate.
Cu toate că motivele de recurs analizate mai sus sunt neîntemeiate,Curtea observă insă că suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă au fost incluse in salariul de bază al angajaților SC SA, încă din anul 1998,context in care ele nu mai pot fi pretinse separat in temeiul alin.6 al art. 176 din contract. Această concluzie se justifică prin următoarele argumente, desprinse din ansamblul materialului probator administrat in cauză:
Drepturile salariale pretinse de reclamantă își au izvorul in primul rând in conținutul art. 176 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică,Petrol,Gaze,potrivit căruia cu ocazia unor evenimente anuale, printre care și in luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă iarnă )salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale,sub forma unui adaos in sumă fixă,acordarea acestuia fiind condiționată prin alin.6 al articolului 176 de lipsa unei convenții intre partenerii sociali la nivel de unitate cu privire la includerea sumelor in discuție in salariile de bază ale angajaților.
Curtea mai observă că pârâta a depus la dosarul instanței de fond extrase din contractele colective la nivel de unitate din perioada 1997-1998, din care rezultă că in cadrul SC SA,societatea angajatoare și sindicatul reprezentativ (I ) au convenit in anul 1997,prin art.168 alin.3 din CCM la nivel de unitate căîncepând cu 01.06.1997,suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă in salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
Chiar dacă nici un înscris din dosarul cauzei nu atestă încheierea pentru anul 1997 unui act adițional care să ateste modul de calcul al salariului de bază al angajaților SC SA, ca urmare a includerii adaosurilor pentru aprovizionarea de toamnă -iarnă, clauza contractuală mai sus citată are semnificația unui acord al reclamantei, prin organizația sindicală reprezentativă, cu privire la includerea in salariul de bază a drepturilor bănești supuse analizei. Că este așa,rezultă cu certitudine și din împrejurarea că la negocierile colective din anii următori clauza din art. 168 vechiului contract, nu a mai fost reluată in cuprinsul CCM la nivel de unitate in aceeași formă,in sensul că dreptul la adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă iarnă nu a mai fost prevăzut in mod distinct.
Mai mult, din conținutul Adresei nr. 2412/1998,precum și din cel al Adresei nr. 2520/1998-ultima purtând ștampila și semnătura persoanei de decizie a IE. - a rezultat că angajatoarea a majorat in concret salariul de bază al reclamantei,in aplicarea clauzei din art. 168 alin.3 din CCM la nivel de unitate din 2007,iar acest lucru s-a făcut cu acordul salariaților.
In considerarea argumentelor de fapt și de drept mai sus prezentate, Curtea constată că instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate in fața sa de către pârâta SC SA, care dovedeau că drepturile solicitate de reclamantă au fost incluse in salariul de bază,iar sentința recurată cuprinde intr-adevăr unele motive străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.7/pr.civ. De aceea,in baza art. 304 ind.1,art. 304 pct.7 și art. 312 alin./pr.civ., Curtea va admite recursul pârâtei,va modifica in tot sentința recurată, in senul că va respinge acțiunea reclamantei,ca neîntemeiată.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că recurenta și-a manifestat intenția de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta, fostă SC, împotriva Sentinței Civile nr. 114/PI/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș in Dosarul nr-.
Modifică in tot sentința recurată in sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Ia act de opțiunea pârâtei de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică,azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 16.02.2010
Tehnored I/16.02.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf
