Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1295/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1295

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Florența Carmen

Grefier

**************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1358 din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă SC SA prin avocat. lipsind: recurentul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Avocat pentru intimata pârâtă pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinți ca fiind legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Tribunalul Mehedinți prin sentința civilă nr. 1358 din 27.10.2009 a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la cererea formulată de pârâta SC SA de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.286, art.287 și art.288 din Codul Muncii, a art.74, art.75 și art.77 din Legea nr.168/1999 și a art.164 civ Cod Penal, instanța a respins-o pentru următoarele considerente:

Natura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii, iar art.286 din Codul Muncii prevede că, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență. Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile. Procedura de citare a părților se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puțin 24 de ore înainte de termenul de judecată.

Pe de altă parte, dispozițiile art.74 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgență. Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. Părțile sunt legal citate dacă citația le-a fost înmânată cel puțin cu o zi înaintea judecării.

In temeiul dispozițiilor art.298 alin.2, ultima liniuță din Codul Muncii pe data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă orice alte dispoziții contrare.

Verificând, conform art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în art.1,2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată neîndeplinirea condiției care impune ca, de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.

Astfel, modalitatea de soluționare a excepției invocate nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei.

Pe de altă parte, prin invocarea excepției susmenționate de către pârâtă, nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.

Prin urmare, excepția nu vizează neconstituționalitatea textelor invocate, ci modul de aplicare al acestora.

Față de cele arătate și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său, contrar Constituției, instanța a constatat că, nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că, reclamantul este salariat al SC SA B, Sucursala M în funcția de subinginer începând cu data de 01.01.2006, conform mențiunilor din carnetul de muncă seria - nr.-, aflat la dosarul cauzei.

Potrivit prevederilor art.176 al.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pe anii 2005, 2006, 2007, cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie ( pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, iar fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim, de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

In speță. reclamantul a solicitat drepturi bănești reprezentând suplimentări salariale prevăzute de dispozițiile legale susmenționate, cuvenite pe anii 2006, 2007, 2008, însă acestea nu pot fi acordate întrucât au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat al începând cu data de 01.01.1998, așa cum s-a prevăzut în art.168 al.3 din CCM la nivel pe 1998 conform căruia suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă, a fost introdusă în salariul de bază.

Acest fapt reiese și din carnetul de muncă al reclamantului, a cărui verificare confirmă faptul că, pe perioada menționată de reclamant în acțiune, respectiv anii 2006, 2007, 2008, avut loc o creștere a salariului de bază al reclamantului și nu micșorare a acestuia, așa cum s-ar fi întâmplat în cazul în care suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă nu ar mai fi fost incluse în salariu.

Totodată, prin art.176 alin.6 din CCM la nivel de ramură s-a prevăzut că, fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Având în vedere însă că, prin CCM la nivel pe anul 1998, s-a prevăzut că, suplimentările salariale pentru aprovizionarea toamnă au fost introduse în salariul de bază al salariaților, instanța apreciază că cererea reclamantului de obligarea pârâtei la suplimentări salariale pe anii 2006, 2007, 2008 este neîntemeiată, de aceste drepturi salariații beneficiind anual.

Față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond, respingând acțiunea, a reținut în mod greșit, în ceea ce privește plata drepturilor pentru aprovizionarea toamna-iarna, că sindicatul a dat dovadă de pasivitate și nu a demarat negocierile care ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa această sumă de bani.

În acest sens, recurentul a susținut că dreptul salariaților este născut prin CCM la nivel de ramură, că doar cuantumul dreptului este negociat, că obiectul negocierilor îl reprezenta, în speța de față, valoarea concretă și modalitatea de acordare, dar că acordarea acestor drepturi nu era condiționată de negocierea însăși a dreptului pretins.

A mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar lipsa negocierilor privind modalitatea de acordare nu înlătură dreptul salariaților de a solicita acest drept și nici obligația angajatorului de a acorda acest drept.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic contractual invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 și art.187 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007.

PotrivitArt. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.

(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.

(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.

La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.

Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:

"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.

În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".

În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.

Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.

Prin urmare, față de aceste argumente se reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă respingând cererea reclamantei privind acordarea ddrepturilor pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă.

În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurentului în ceea ce privește fondul cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1358 din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât SC SA, având ca obiect drepturi bănești.

Obligă recurentul către intimată la 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

2ex/

Red.jud. -

Jud.fond /

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1295/2010. Curtea de Apel Craiova