Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.131/

Ședința publică din 03 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B, cu sediul în-, --27, etaj 4, sector 3 împotriva sentinței civile nr.19/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, cauza având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B și intimații-reclamanți, G.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă; după care:

Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat,iar recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât pe excepția necompetenței teritoriale cât și pe fondul cauzei.

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 1902/113//2008.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 19/12.01.2009 pronunțată de către Tribunalul Brăilas -a admis acțiunea formulată de reclamanții, și G și a fost obligată pârâta B să plătească fiecăruia dintre reclamanți drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2005 - 2007, actualizate cu rata inflației până la data plății și cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.1902/113/30.07.2008, reclamanții, si G au chemat în judecată pe pârâta B pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată pârâta să plătească reclamanților și suma de 3900 lei reprezentând drepturi bănești (prime datorate pentru sărbătorile de Paște și C în perioada 2005-2006, fără sărbătoarea de C din anul 2006) iar reclamantului G suma de 7200 lei reprezentând drepturi bănești (prime datorate pentru sărbătorile de Paște și C în perioada 2005-2007, fără sărbătoarea de C din anul 2007) actualizate cu rata inflației până la data plății.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut în esență că, în calitate de salariați ai pârâtei, au fost prejudiciați prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă. În drept au fost invocate prevederile art.166 Codul muncii, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, renegociat pe anii 2004 - 2007 și art.242 alin.2 Cod procedură civila.

Pârâta B (fosta ), prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Pârâta a susținut în esență că, în anul 2003, părțile contractului colectiv de muncă au hotărât includerea primelor de Paște și de C în salariul de bază al fiecărui angajat. În aceste condiții dreptul la primă s-a stins prin novație. Pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare (constituită în conformitate cu dispozițiile contractului colectiv de muncă și a cărei hotărâri au putere obligatorie pentru părți) privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată salariații au solicitat ca angajatorul să fie obligat la plata drepturilor bănești datorate pentru sărbătorile de Paște și C prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.

Dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.

Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Conform art.977 din codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.

În situația de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, iar nu de a justifica neacordarea acestora.

Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.

Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.

În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.

De altfel, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau deja stabilite prin contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.

Prin urmare, angajatorul nu pot justifica neplata drepturilor cu "redactarea neatentă" a textului.

Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.

Potrivit art.236 alin.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.

În consecință, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 alin.3 din codul muncii.

Decizia Comisiei paritare invocată cu privire la interpretarea intenției reale a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte față de art.236 alin.4 din Legea nr.53/2003, potrivit căruia dispozițiile contractului constituie legea părților, iar interpretarea acesteia nu intră în competența unei asemenea comisii.

Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că drepturile pretinse au fost plătite, sarcina probei revenindu-i angajatorului conform art.287 Codul muncii.

Având în vedere considerentele de mai sus, susținerile angajatorului pe fondul cauzei nu au fost primite.

În ceea ce privește pretențiile reclamanților cu privire la drepturile bănești datorate pentru sărbătoarea de Paște din anii 2005 instanța a constatat față de termenul introducerii prezentei cereri (30.07.2008) că în cauză s-a împlinit termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 și drept urmare a respins aceste pretenții ca fiind prescrise. Pretențiile reclamantului cu privire la drepturile bănești datorate pentru sărbătoarea de Paște din anul 2006, instanța le-a respins ca nefondate întrucât, așa cum rezultă din carnetul de muncă, între părți au încetat raporturile de muncă la data de 20.01.2006.

Față de cele mai sus reținute, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu B (fosta ), cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești datorate pentru sărbătorile de C din anii 2005, 2006 și sărbătorile de Paște din anii 2006, 2007.

Ținând seama de faptul că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului, cererea subsecventă de obligare a angajatorului la plata sumei actualizate în funcție de rata inflației până la achitare, este fondată față de dispozițiile art.269 din Codul muncii.

În conformitate cu art.274 Cod procedură civilă instanța a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților cate 300 lei cu titlu de cheltuieli judecata (onorariu avocat) întrucât este în culpă procesuală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În primul motiv de recurs a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brăila însă prin concluziile scrise depuse la fila 35 renunțat la această excepție.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de fond nu a făcut nici o referire la alin. 2 al art. 168 din CCM pe anul 2003 și nici la faptul că pentru anii 2004-2005 nu s-au încheiat alte contracte de muncă la nivel de unitate, cel din 2003 păstrându-și valabilitatea până în anul 2007.

Interpretând dispoz.art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, Comisia paritară a statuat ca începând cu anul 2003, primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților.

Astfel negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg,așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.

În anii 2004, 2005, 2006 și 2007 primele de Paște și de C nu s-au acordat sub forma unor adaosuri fixe,nu pentru că s-ar fi încălcat prevederile art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, ci pentru că aceasta a fost voința comună a părților semnatare a Contractului colectiv de muncă.

Fiind incluse în salariile de bază ale fiecărui salariat, începând cu anul 2003, aceste salarii s-au menținut în anii următori, majorările salariale anuale având ca bază de pornire exact salariul de bază așa cum a fost majorat prin acordarea drepturilor suplimentare.

A solicitat admiterea recursului,reținerea cauzei spre rejudecare fondului și respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive.

A invocat practica judiciară a Curții de Apel Galați însă nu a depus la dosar nici o hotărâre în acest sens.

Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat in instanță.

Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale aplicabile în cauză, de criticile formulate de recurentă cât și de disp. art.304 și art. 3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentei pârâte că evoluția modificărilor art. 168 din contractul colectiv de muncă pentru anii 2003 - 2007 sunt în sensul includerii acestor drepturi salariale suplimentare în drepturile salariaților începând cu anul 2003 nu poate fi primită.

Potrivit art. 168 alin.1 din pe anul 2003 salariații pârâtei, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP. Au mai prevăzut că: "cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

În alin.2 în pentru anul 2003 s-a prevăzut că: pentru anul 2003 suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu.

Contractele colective de muncă pentru anul 2004 menținut aceeași formulare a textului art. 168 alin. 1 și 2, iar contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 menținut formularea textului art. 168 alin.1 modificând doar alin.2 în sensul că: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Analizând textul art. 168 chiar din pentru anul 2003 rezultă o contradicție între alin.1 și alin.2 pentru ca în alineatul 1 se stabilește modalitatea de acordare a acestor suplimentări salariale iar în alineatul 2 se menționează o situație în sensul că "vor fi introduse" în salariile de bază.

pentru anul 2004 preia aceeași formulare din pentru anul 2003.

pentru anul 2005 folosește în alin.2 sintagma "au fost introduse" în anul 2003.

Or, dacă recurenta - pârâtă ar fi inclus aceste drepturi în salariul de bază nu mai era necesar să prevadă în alin. 1 al art.168 modalitățile de stabilire și acordare a acestor suplimentări salariale.

Prin art. din actele adiționale nr. 1, 2, 3 și 4 la. nr. 9002/31.10.2003, s-a prelungit valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la B cu nr. 3193/2004 pentru anii 2004 - 2007.

Este adevărat că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate în perioada menționată însă la dosar se află depuse contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2007 în formă reeditată.

Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din pe anii 2004 - 2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în încheiat în anul 2003, ci se deduce că vor fi acordate în mod separat, nefiind parte componentă a salariului de bază, așa cum susține recurenta.

Nu poate fi primită nici susținerea cu privire la incidența Deciziei din 6.11.2007 a Comisiei Paritare.

În primul rând Comisia Paritară nu se poate pronunța în 2007 asupra clauzelor unor contracte colective de muncă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006 care și-au încetat aplicabilitatea.

În al doilea rând Decizia Comisiei Paritare modifică în 2007 clauzele contractelor colective de muncă pentru anii 2003 - 2006 când acestea nu mai sunt în vigoare prin aceasta aducându-se atingere voinței părților la data încheierii acestor contracte colective de muncă și deci această decizie nu poate fi considerată ca o interpretare a unor clauze.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 130/1996 și art. 244 din Codul muncii clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui în condițiile legii.

Această modificare trebuie făcută prin act adițional și ea nu poate opera pentru trecut ci pentru viitor.

Deci orice modificare a contractelor colective de muncă anuale putea fi făcută în condițiile legii.

Pentru toate aceste motive curtea consideră că criticile formulate de recurenta - pârâtă nu se încadrează în motivele de recurs prev. de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu au fost invocate motive care să se încadreze în disp. art. 3041Cod procedură civilă.

Faptul că s-a pronunțat o decizie a Curții de Apel Galați nu are relevanță în cauză întrucât împrejurările sunt altele, așa cum rezultă din considerentele deciziei, în cauza respectivă nefiind depus la dosar contractele colective de muncă reeditate în anii 2004 - 2007, pârâta lăsând impresia că a fost încheiat un singur contract colectiv de muncă la nivel de unitate în anul 2003 ori, în cauza de față, la dosar se află depuse și contractele încheiate ulterior astfel că este vorba de situații diferite.

În atare condiții conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat recursului declarat de pârâta PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B, cu sediul în-, --27, etaj 4, sector 3 împotriva sentinței civile nr.19/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 03 Februarie 2010.

Președinte, Judecător,

- - -

Grefier,

- -

dec.jud.-/12.02.2010

Tehnored./5 ex./12.02.2010

Fond:-

Asistenți jud.-

Com. 3 ex.părți/

Opinie separată

În sensul admiterii recursului declarat de pârâta PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B, cu sediul în-, --27, etaj 4, sector 3 împotriva sentinței civile nr.19/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- și respingerea acțiunii formulată de reclamanții, și G.

OPINIE SEPARATĂ

Spre deosebire de colegii mei, consider că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată și trebuia respinsă, recursul declarat de societatea pârâtă fiind întemeiat, din următoarele considerente:

Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-a stabilit că salariații societății pârâte beneficiază de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și de

Prin actele adiționale încheiate ulterior, aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003.

Ulterior s-a negociat doar asupra salariului de bază ca întreg, fără ca primele să mai fie individualizate distinct.

Faptul că aceasta a fost intenția părților la momentul încheierii actului adițional este confirmat și de nota comisiei paritare a SERVICE SA, semnată inclusiv de reprezentantul salariaților -.

Potrivit art. 977 cod civil "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar intenția acestora este arătată chiar de semnatarii contractului colectiv de muncă.

În consecință, nu se poate reține că reclamanții nu și-au primit drepturile cuvenite, ci acestea au fost acordate conform voinței semnatarilor CCM, prin includerea lor în salariul de bază.

Judecător,

- -

opinia separată

Jud.-/12.02.2010

Tehnored./ 5 ex./12 Februarie 2010

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Galati