Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1356/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8596/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1356/
Ședința publică de la 04 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții, C, C, ya, -""SA - Membru Grupîmpotriva sentinței civile nr.5639 din data de 12.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34378/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții, C, C, ya,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.11.2008 depusă la dosar-fila 66 și -""SA - Membru Grup, prin avocat în baza împuternicirii avocațial nr.26439 din 03.03.2009 depusă la dosar-fila 67, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, depune la dosar fotocopia confirmării de primire din data de 07.11.2008 pentru a dovedi declararea recursului în termenul legal prevăzut de lege, iar cât privește recursul declarat de către recurenții persoane fizice, invocă excepția tardivității declarării recursului în raport de data primirii cererii de recurs, 11.11.2008.
Recurenții, C, C, ya,,prin avocat, având cuvântul asupra excepției invocate, solicită respingerea acesteia, în raport de data de 10.11.2008, data plicului poștal aflat la dosar.
Curtea, după deliberare, în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către recurenții persoane fizice - 29.10.2008, conform dovezilor de comunicate aflate la dosar și data declarării recursului - 10.11.2008, conform datei aplicate pe plicul poștal aflat la dosar-fila 4, constată că recursul formulat de aceștia este declarat în termenul prevăzut de lege.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurenții, C, C, ya,,prin avocat, având cuvântul în susținerea recursului, solicită a se observa că acesta este formulat cu privire la cel de al doilea capăt de cerere prin care a solicitat să se constate dreptul reclamanților asupra cotei din beneficiul societății, iar instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a respins acest capăt de cerere și a statuat în sensul că prevederile art.139 din Contractul Colectiv de Muncă au un caracter generic și nu unul concret și că nu pot produce efecte asupra contractelor individuale de muncă în lipsa unor negocieri între angajator și salariat.
Or, față de faptul că prevederile Contractului Colectiv de Muncă reflectă voința părților, apreciază că acesta trebuie să fie interpretat în sensul aplicării lui atâta timp cât dispozițiile art.139 coroborate cu dispozițiile art.179 din Contractul Colectiv de Muncă, sunt stipulate în beneficiul părții, consideră că recursul său este întemeiat și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii și celui de a doilea capăt de cerere.
Cu cheltuieli de judecată.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul în combaterea recursului promovat de recurenții persoane fizice, solicită respingerea acestuia ca nefondat, iar cât privește recursul său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurenții, C, C, ya,,prin avocat, având cuvântul în combaterea recursului formulat de către societate, solicită a se observa că societatea în fața instanței de fond a arătat că nu înțelege să efectueze un raport de expertiză tehnică de specialitate contabilă și că în cadrul acesteia nu există state de plată.
Având în vedere această împrejurare, consideră că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a luat cea mai corectă hotărâre, motiv pentru care, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5639/12.09.2008 pronunțată în dosarul - Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea formulată de reclamanții, C, C, în contradictoriu cu pârâta - SA.
A obligat pârâta - SA să plătească reclamanților drepturile suplimentare reprezentând prima de Paști și de la nivelul unu salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare eveniment, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii 10.10.2007, și la care se va adăuga dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000 calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectiv astfel:
Pentru reclamantele și, prima de Paști pe anul 2004-2005 și prima de pentru 2004-2005, pentru reclamanții, ia, C, prima de Paști pentru 2004-2006 și prima de C 2004-2005, pentru reclamanții, ia, C, prima de Paști pentru 2004-2007 și prima de C 2004-2006.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata cotei din beneficiile societății.
A obligat pârâta să plătească reclamanților, suma de 11315 RON, reclamanților, suma de 9967 RON, reclamantei suma de 9052 RON, reclamantului suma de 7974 RON, reprezentând 50% din pachetul de salarial acordat persoanelor concediate conform prevederilor Planului Social, CCM la nivel de societate și acordurile individuale privind încetarea contractelor de muncă în baza dispozițiilor art. 55 lit. b) Codul muncii, sume la care se adaugă inflația calculată de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii 10.10.2007 și dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În baza art. 168 alin. 1 din Contract Colectiv de Muncă încheiat la nivelul - SA, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații pârâtei vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment, vor începe negocierile cu, pentru stabilirea valorii concrete, a modalității de acordare,condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Această formulare se regăsește în CCM pe anii 2004,2005,2006 și 2007. 2 al art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 2004 prevedea că pentru anul 2003 aceste suplimentări vor fi incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă, art. 168 alin. 2 a fost modificat în sensul că în anul 2003 suplimentările de drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Instanța a constatat, din chiar formularea clauzei contractuale, că este vorba de o suplimentare a drepturilor salariale, ceea ce duce la concluzia că natura acestor sume de bani este una salarială. Este adevărat că acordare acestor suplimentări avea un caracter periodic, fiind determinată de sărbătorile de Paști și de C, însă au un caracter constant, iar noțiunea de salariu este foarte largă. Art. 155 din Codul muncii prevede că salariul este format din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Pentru că aceste sume se adaugă drepturilor salariale ale salariaților, dobândesc un caracter accesoriu și urmează regimul juridic al salariului.
Instanța a apreciat că reclamanții erau îndreptățiți să primească, cu ocazia fiecărei sărbători de Paști și de C, suplimentările salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 Contract colectiv de muncă.
Apărarea pârâtei, în sensul că au fost incluse în salariul de bază a fost înlăturată, cu motivarea că prevederea contractuală nu lasă loc îndoielii - în anul 2003 au fost incluse în salariul de bază. O astfel de formulare nu îndreptățește Tribunalul să considere că această includere în salariul de bază va funcționa și pentru anii viitori. Modificarea clauzei contractuale invocate de pârâtă are un alt sens și pentru evidențierea acestuia trebuie raportată formularea alin.2 al art. 168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004, unde se precizează o conduită viitoare, la formularea acestei clauze după modificare, fiind folosit timpul trecut; așadar, prin modificarea acestui articol se că a fost îndeplinită obligația anterioară - de a include suplimentarea salarială în salariul de bază - și nicidecum faptul că începând cu acel an aceasta va fi modalitatea adoptată de pârâtă.
A mai reținut Tribunalul că interpretarea dată de Comisia Paritară nu are caracter obligatoriu pentru instanță, mai mult, reprezintă o veritabilă modificare a clauzei contractuale. Or, aceasta contravine însuși scopului și esenței interpretării de a lămuri anumite prevederi, fără ca această lămurire să însemne o modificare a prevederii în cauză.
A fost înlăturată și motivarea folosită de Comisia Paritară în Decizia nr. 5140/2007, în sensul că primele au devenit parte a salariului de bază și nu a trebuit să fie individualizate.
În primul rând, nu aceasta a fost rațiunea clauzei contractuale - de a modifica salariul de bază - ci de a se acorda anumite drepturi suplimentare în anumite momente, care se adaugă la drepturile salariale ce reprezintă o noțiune mai cuprinzătoare decât salariul de bază.
S-a constatat că interpretarea dată textelor CCM de Comisia Paritară, în realitate, ajunge să schimbe însăși natura acestor drepturi suplimentare, precum și procedura convenită de părți, ceea ce nu este admisibil, întrucât ar echivala cu o modificare a contractului colectiv de muncă.
Dacă părțile ar fi urmărit într-adevăr includerea în salariul de bază, nimic nu le-ar fi împiedicat să efectueze o modificare a clauzelor contractuale conform voinței lor reale. Ele însă au păstrat formularea art. 168 alin. 1 Contract colectiv de muncă, neschimbată până în anul 2008 când, prin actul adițional la CCM la nivel înregistrat la sub nr. 1090/22.02.2008 s-a menționat că acestea au devenit inaplicabile însă potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă acest act adițional nu-și poate produce efectele decât pe viitor, de la data înregistrări sale la și în nici un caz retroactiv.
Interpretarea Comisiei paritare invocată de pârât în sensul că părțile au înțeles că prevederile alin. 1 ale art. 168 au rămas fără obiect nu poate a fost reținută de instanță, întrucât prin această interpretare se lasă fără efecte juridice o clauză convenită de părți, ceea ce contravine însuși scopului interpretării unui act juridic, care este acela de a lămuri actul respectiv și nu de a-l invalida și totodată se încalcă unul din principiile de interpretare a contractelor prevăzute de art. 978. civil, acela că orice act trebuie interpretat în sensul aplicării lui și nu în sensul neaplicării sale.
Mai mult, a mai reținut instanța de fond, nu există nicio dovadă că drepturile salariale suplimentare au fost achitate reclamanților. Din adresa nr. 2022 /04.09.2007 rezultă care este salariul de bază mediu la nivelul - SA, fapt ce nu face dovada achitării către reclamanți a drepturilor salariale suplimentare care trebuie să fie în cuantum de un salariu de bază mediu.
Majorarea salariului de bază este o problemă distinctă de drepturile prevăzute de art. 168 alin. 1 CCM și nu se poate prezuma că a avut în vedere tocmai acordarea acestor drepturi. Întrucât pârâta nu a respectat procedura de inițiere a negocierilor, din întreaga atitudine și apărare nu rezultă cu certitudine că scopul acțiunilor sale a fost plata acestor drepturi suplimentare.
De altfel, deși efectuarea unei expertize contabile în cauză ar fi fost poate cea mai utilă și cea mai concludentă probă ce putea fi administrată în cauză pentru lămurirea situației de fapt, aspect ce a fost pus în discuția părților de către instanță pe parcursul judecății în virtutea respectării principiului rolului activ al judecătorului, pârâta, partea căreia îi incumba sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 278 Codul muncii, și-a exprimat clar poziția procesuală, arătând că nu înțelege să administreze această probă, cum de altfel nu a înțeles să depună la dosarul cauzei nici statele de plată privind pe reclamant. În schimb, pârâta a depus la dosar expertize contabile efectuate în alte dosare, evident soluționate favorabile, precum și o expertiză extrajudiciară, de care instanța nu a ținut cont pentru că astfel s-ar fi încălcat principiul nemijlocirii ce presupune obligația ca instanță să cerceteze direct și nemijlocit, toate elementele ce servesc la dezlegarea pricinii.
În concluzie, instanța a apreciat întemeiată cererea reclamanților privind acordarea sporurilor suplimentare de Paști și de
Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1084.civ. ș OG 9/2000, reținând că pârâta este în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamanților, iar în speța nu există o cauză străină exoneratoare de răspundere.
Cât privește dobânda, s-a arătat că aceasta reprezintă câștigul, folosul ori profitul pe care l-ar fi obținut reclamanții din investirea banilor dacă pârâții ar fi plătit debitul datorat la termen, aceasta fiind calculată potrivit dispozițiilor art. 1088. civilă.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea cotei părți din profitul societății, prima instanță a apreciat că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente.
Reclamanții își întemeiază pretențiile din acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 139 din CCM la nivel de unitate, potrivit cărora "Cota de participare a salariaților la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
Instanța a apreciat că reglementările cuprinse în articolul susmenționat au un caracter generic și nu unul concret ceea ce însemnă că acestea nu au putut produce efecte directe asupra contractelor individuale de muncă ale salariaților.
Această clauză generala prin care părțile au stabilit obligația de a negocia pe viitor acordarea către salariați a unei părți din profitul societății nu naște un drept individual în favoarea salariaților.
În lipsa negocierii între angajator și salariat, această clauză nu naște un drept individual în favoarea salariaților - drept pentru care instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cotei părți din beneficiul societății pentru anii 2004 - 2007.
Instanța a apreciat că cererea privind plata sumelor reprezentând 50% din pachetul salarial acordat persoanelor concediate conform prevederilor Planului Social, CCM la nivel de societate și acordurilor individuale privind încetarea contractelor de muncă în baza dispozițiilor art.55 lit. b) Codul muncii formulată de reclamanții, pentru următoarele considerente: acești reclamanți au încheiat cu pârâta - SA acorduri privind încetarea contractelor individuale de muncă în baza art. 55 lit. b) din Codul muncii și art. 59 din CCM încheiat la nivel. Totodată, prin aceste acorduri, pârâta s-a obligat să plătească salariaților o sumă netă reprezentând 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii în a fiecărui salariat și acordat cu respectarea prevederilor Planului Social.
Încheierea unui astfel de acord nu este supusă altor condiții în afara celor ce decurg din respectarea regulilor privind încheierea valabilă a oricărei convenții. Astfel, consimțământul ambelor părți trebuie să fie serios și explicit, să excludă orice echivoc potrivit art. 948 civ. ca și încheierea unui contract individual de muncă, orice convenție ulterioară valabil încheiată privind raportul de muncă dintre salariat și societate, inclusiv cea prin care se negociază termenii de încetare a contractului de muncă, generează în sarcina ambelor părți drepturi și obligații corelative.
Pârâta din prezenta cauză s-a obligat față de salariații cu care a încetat raportul de muncă prin acordul părților, să le plătească acestor o sumă netă reprezentând 50% din pachetul salarial corespunzător cu vechime în muncă în cadrul SA - dar nu a administrat nici o probă din care să rezulte plata unor astfel de sume în cazul salariaților vizați.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs motivat atât reclamanții, C, C, ,cât și pârâta - SA. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului, reclamanții au arătat că, în fapt, prin hotărârea atacata instanța de fond a respins capătul privind plata cotei din beneficiul societății pârâte ca neîntemeiat argumentând, în sensul că reglementările cuprinse în art.139 din Contractul Colectiv de Muncă, au un caracter generic și nu unul concret, astfel că nu pot produce efecte asupra contractelor individuale de muncă ale reclamanților, ale salariaților, având în vedere totodată lipsă negocierilor între angajator și salariați.
În mod greșit instanța a reținut și a motivat respingerea acestui capăt de cerere, întrucât reclamanți au solicitat instanței să constate dreptul lor cu privire la cota din beneficiul societății pârâte și acordarea sumelor cuvenite cu acest titlu, iar în ceea ce privește clauzele CCM, s-a susținut că acestea au caracter obligatoriu din momentul încheierii acordului celor două părți. Prin urmare, cât timp prevederile contractului Colectiv de muncă reflectă voința părților, iar interpretarea clauzei peste această voință nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederilor invocate, nici instanța și nici angajatorul nu pot aprecia că dreptul nu s-a născut în absența negocierilor.
În plus, au mai susținut recurenții, conform art. 232 din CCM la nivel de, drepturile salariaților nu fac obiectul unei tranzacții, renunțări sau limitări.
În susținerea recursului - SA a reiterat considerațiile privitoare la includerea drepturilor salariale suplimentare de C și Paști în salariul de bază începând cu 2003, conform interpretării oferite de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, cu consecința opozabilității față de salariați a prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a sus-menționatei interpretări.
A mai susținut recurenta că aspectele reținute de instanța de fond sunt eronate.
Astfel, promovarea prezentei acțiuni este prematură, dreptul de aof ormula nefiind născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să se fi stabilit, potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, drepturile salariale suplimentare neacordându-se automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile înaintea fiecăruia cele două evenimente.
Pe de altă parte, a susținut că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, având în vedere că drepturile a căror valoare se urmărește prin promovarea prezentei acțiuni nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul, ci exclusiv drepturi acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială, or, art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii prevede expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei a reiterat că pretențiile sunt total nejustificate, întrucât societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, orice susținere contrară fiind lipsită de fundament în condițiile în care începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, reglementând menținerea acestei măsuri și după anul 2003, astfel, atât reprezentanții salariaților, cât și instanțele învestite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora salariaților și oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
Astfel, analizând comparativ versiunile în timp ale art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, rezultă că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază; în măsura în care acest text ar fi avut o aplicabilitate temporară, nu s-ar mai justificat păstrarea sa pentru anii ulteriori lui 2003.
De asemenea, prin art. 9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, părțile au stabilit o procedură ce trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața instanței, prin constituirea unei comisii paritare, compuse atât din reprezentanții salariaților, cât și ai societății, a cărei decizie adoptată în speță are caracter obligatoriu pentru părți, conform Anexei 2 la Contractul colectiv de muncă, precum și valoarea unei interpretări autentice provenind de la semnatarii actului juridic în cauză.
În fine, sumele pretinse au fost greșit calculate, având în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut pe, deși art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă stipulează că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de ale cărui valori, pentru perioada 2004-2006 au fost diferite de valorile prezentate de reclamanții.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) și (5) din Codul d e procedură civilă, să admită recursurile și să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ce privește recursul declarat de pârâta, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, Curtea constată că, prin menționarea prevederilor art. 283 lit. e) din Codul muncii, în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta, implicit, a recunoscut că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel că nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu își poate invoca propria culpă pentru neefectuarea negocierilor prevăzute de textul Contractului colectiv de muncă pe care reclamantul și-au întemeiat acțiunea. Prin urmare, în mod corect Tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii, în ședința publică din 9.05.2008.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că, astfel cum a stabilit și instanța de fond prin încheierea din 9.05.2008, în mod greșit recurenta a avut în vedere dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 283 alin. (1) lit. c) din același Cod.
Prin acțiunea introdusă de recurenții reclamanți, s-a solicitat, între altele, obligarea la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimente salariale de Paște și de C pentru anii 2004- 2007, în temeiul art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății, potrivit căruia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.
Curtea constată că instanța de fond nu s-a preocupat de lămurirea cauzei sub toate aspectele, în sensul de a stabili dacă drepturile pretinse cu titlu de suplimentări salariale au fost, în fapt, incluse sau nu în salariu și dacă au fost achitate salariaților.
Procedând astfel, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicare corectă a legii.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată necesitatea efectuării în cauză a unei expertize contabile, pentru intervalul 2003 - 2007 (având în vedere perioada de încadrare a fiecăruia dintre recurenții reclamanți), care să stabilească atât cuantumul sumelor cuvenite salariaților, în raport de prevederile art. 168 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă, cât și împrejurarea dacă aceste sume au fost sau nu incluse în salariu începând cu anul 2003, includere care a fost menținută în continuare, pe perioada în litigiu, până la încetarea raporturilor de muncă.
Deși, în ședința publică din 5.09.2008, întrebată fiind, pârâta a arătat că nu solicită administrarea probei cu expertiză contabilă, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) teza finală din Codul d e procedură civilă, judecătorii pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Față de dispozițiile art. 305 din Codul d e procedură civilă, proba cu expertiză nu poate fi administrată în recurs, astfel încât se impune admiterea cererii de recurs, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile cu obiectivele anterior menționate.
În ce privește recursul declarat de reclamanți, referitor la capătul de cerere privind plata cotei-părți din beneficiul realizat în perioada 2004-2007, Curtea reține că instanța de fond s-a mărginit la a reține caracterul generic al reglementării din Contractul colectiv de muncă, cu privire la care s-a apreciat că nu este suficientă prin ea însăși pentru a produce efecte directe asupra contractelor individuale de muncă ale salariaților, deci pentru a naște un drept al salariaților și obligația corelativă a angajatorului.
Prima instanță nu s-a preocupat de lămurirea cauzei sub toate aspectele, prin administrarea de probe din care să rezulte dacă în perioada în litigiu s-a realizat profit anual, condiție premisă pentru stabilirea cotelor de participare a salariaților la beneficii, precum și pentru stabilirea modalităților concrete de acordare și a condițiilor de diferențiere stabilite prin negociere cu.
Reținând nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) din Codul d e procedură civilă, pentru asigurarea dublului grad de jurisdicție și pentru o judecată unitară, Curtea urmează să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe, în vederea administrării unor probe suplimentare cu privire la aspectele menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții reclamanți, C, C, ya,și de recurenta pârâtă-""SA - Membru Grupîmpotriva sentinței civile nr.5639 din data de 12.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34378/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.
Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.: /Tehnored.:
2 ex./06.04.2009
Jud. fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
