Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1357/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1357

Ședința publică de la 23 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 1257/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL SANITAS M PRIN PREȘEDINTE, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurentul pârât, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat înscrisurile depuse, azi, în ședința publică de către reprezentanta pârâtului, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Consilier juridic, pentru recurentul pârât, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în recurs.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 1257 de la 02 iulie 2009 admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul Sindicatul SANITAS M în numele membrilor de sindicat, GH., GH., GH., C, GH., GH., PERȚI, GH., HG, MEGAN, împotriva pârâtului Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr.S și a obligat pârâtul să plătească reclamanților diferența de 50% a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în perioada 1.02.2008 - 30.06.2008, a premiului anual pe anul 2008 și să acorde tichetele de masă sau contravaloarea acestora pe lunile ianuarie, februarie, martie 2009.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții sunt angajați ai Spitalului Județean - Secția Pediatrie și sunt membrii de sindicat, Secție care are și Compartiment de Terapie.

În virtutea art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a fost promovată prezenta acțiune de către Sindicatul SANITAS M acțiune însușită de membrii de sindicat.

Prin OG.17/2008 a fost modificat art.13 din OUG 15/2004 în sensul majorării cuantumului sporului pentru condiții deosebit de periculoase la 50% - 100 %.

Prin 1068/2008 s-a prevăzut ca pentru personalul medico sanitar și auxiliar din secțiile TI se acordă un spor mediu de 75% din salariu de bază pentru condiții deosebit de periculoase, diferențe ce trebuie acordate până la sfârșitul anului 2008.

Pârâta nu și-a îndeplinit această obligație și potrivit disp.art.269 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civil contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului.

Prin urmare, angajatorul are obligația plății tuturor drepturilor salariale cuvenite personalului, aspectele de ordin administrativ sau financiar, ori disfuncționalitățile acestora neputând afecta existența sau cuantumul drepturilor imperativ prevăzute de lege.

Potrivit art. 96, alin.2 drepturile salariale ale angajaților cuprind printre altele și premiul anual, care se va plăti odată cu achitarea acestuia pentru personalul finanțat de la bugetul de stat.

Din adresa Direcției de Sănătate Publică M reiese că pentru personalul finanțat de la bugetul de stat premiul anual pentru anul 2008 fost achitat în totalitate în luna martie 2009.

Ca atare se constată întemeiată cererea reclamanților de plată a premiului anual pe anul 2008 față de dispozițiile legale mai sus amintite, apărarea pârâtei neputând fi primită, cu atât mai mult cu cât conform art. 103, alin.1 CCM toate drepturile bănești cuvenite salariaților se plătesc înaintea oricăror obligații ale unității.

Potrivit OUG 115/2004 așa cum a fost modificată, începând cu data intrării în vigoare a ordonanței, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

În art. 94, alin.3 din CCM se prevede că în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale prevăzute în CCM și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă.

Așa fiind, reclamanții sunt îndreptățiți și la acordarea tichetelor de masă pe lunile ianuarie, februarie și martie sau să le plătească contravaloarea acestora.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că deși instanța a observat că prin procesul verbal din 26.06.2008 de comun acord cu sindicatul reclamanților s-a stabilit ca regularizarea să se facă până la finele anului 2008, instanța nu a avut în vedere că această decizie era condiționată de realizarea unor venituri care să permită bugetului spitalului să suport această cheltuială.

A mai arătat recurenta că situația financiară a spitalului este dificilă, că au crescut cheltuielile de personal de la începutul anului 2008.

În ceea ce privește plata premiului anual pe anul 2008, apreciază recurentul că, în mod eronat, instanța de fond a înlăturat aplicabilitatea art. 28 din legea nr.388/2007 - legea bugetului de stat pe anul 2008 în speța de față, text legal care le permite să efectueze plata acestui drept până la finele anului 2009.

A mai arătat că plata drepturilor solicitate de reclamanți ar avea o influență substanțială asupra bugetului spitalului, putând conduce la imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar.

Recursul este fondat.

Reclamanții sunt angajați ai Spitalului Județean - secția Pediatrie și sunt membrii de sindicat, Secție care are și Compartiment de terapie.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 3 din OUG nr. 115/2004 locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. 1 din același act normativ, precum și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament aprobat prin Ordin al Ministerului Sănătății și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice.

Într-adevăr, odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 17/30.01.2008 dispozițiile art. 13 din OUG nr. 115/2004 au fost modificate în sensul că a fost majorat cuantumul sporului pentru condiții deosebit de periculoase la 50%- 100% din salariul de bază.

Că prin nr. 1068/2008 a fost completată anexa nr. 2 în sensul că s-a introdus un nou sub punct, lit. A în care la pct. 4 s-a precizat că pentru personalul de specialitate medico sanitar și auxiliar din secțiile TI se acordă un spor mediu de 75% din salariul de bază pentru condiții deosebit de periculoase.

Acordarea acestui spor, însă, se face cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Ordinul nr. 721/07.07.2005 care prevede că " în unitățile care au în structură sau compartimente de diferite profiluri se acordă spor numai personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimentele prevăzute în anexele la prezentul regulament (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii preventorii, etc.)"

Legiuitorul a înțeles așadar să instituie prin norme speciale care nu pot fi aplicate prin extensie sau analogie sporuri diferite pentru fiecare loc de muncă în parte (compartiment, secție) având în vedere specificul muncii, condițiile concrete în care își desfășoară activitatea personalul angajat, gradul de risc pe care îl presupune fiecare loc de muncă și a stabilit printr-o dispoziție expresă că fiecare spor în parte se acordă personalului care lucrează permanent în secțiile sau compartimente prevăzute în anexele regulamentului (TBC, boli infecțioase, psihiatrie, etc.) neputând fi cumulate sporurile.

Având în vedere că locul de muncă al reclamanților este Secția Pediatrie, Curtea apreciază că nu li se cuvenea acordarea diferenței de 50% a sporului pentru condiții deosebit de periculoase, acordat personalului sanitar care își desfășoară activitate permanent în compartimentul Terapie.

Pe de altă parte, reclamanții nu au depus buletine de determinare prin expertizare a locului de muncă, eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul direcției de sănătate publică, avizate de inspectoratul teritorial d e muncă, prin care să facă dovada, conform dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 721/2005, că desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau condiții vătămătoare de muncă, pentru care ar fi îndreptățiți la plata diferenței de spor solicitată.

În considerarea celor arătate rezultă că acordarea diferenței de spor de 50% din salariul de bază pentru condiții periculoase reclamanților s-a făcut prin interpretarea greșită a dispozițiilor actelor normative aplicabile în cauză, așa încât în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul și modifica sentința în sensul că se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR TR S, împotriva sentinței civile nr. 1257/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL SANITAS M PRIN PREȘEDINTE: Camelia Șelea

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010.

PREȘEDINTE: Camelia Șelea

- -

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

- -

Grefier,

- -

10.03.2010

Red.jud.-

3 ex/AS

Președinte:Camelia Șelea
Judecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1357/2010. Curtea de Apel Craiova