Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1373/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA N R. 1373
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Simona
: -- -
Grefier: -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamantul G, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în municipiul P,-, județ P și de pârâtă SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a da posibilitate recurentei pârâte să depună concluzii scrise, amânat pronunțarea cauzei la 12.06.2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Reclamantul Gac hemat in judecata pe parata SC SA, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligata parata la plata sumelor reprezentand drepturi banesti cuvenite si neacordate conf.art.176 din CCM la nivel de ramura aferente anului reprezentand aprovizionare toamna-iarna in cuantum de un u minim pe ramura pentru fiecare an si c/valoarea indemnizatiei de concediere neacordata in conf.cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, actualizarea tuturor drepturilor sus-mentionate la data platii efective in raport cu rata inflatiei, precum si a cheltuielilor de judecata.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă ul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura constand in suplimentari ale cu ocazia aprovizionarii toamna-iarna si c/valoare indemnizatie de concediere de care trebuia sa beneficieze cu ocazia desfacerii contractului individual de munca pentru motive ce nu tineau de persoana angajatului, in octombrie 2007.
Paârâta a depus intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.
La data de 13.02.2009 reclamantul a depus o precizare la actiunea introductiva in sensul indicarii cuantumului sumelor la care solicita sa fie obligata parata, respectiv 1728 lei reprezentand c/valoarea primei de aprovizionare toamna-iarna pe perioada 2005-2007 si, 2570 lei reprezentand diferente de plati compensatorii, sume ce urmeaza a fi actualizate conform indicelui de inflatie de la data scadentei pana la data platii.
Prin sentința civilă nr459/17.02.2009 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune si excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1628 lei reprezentând suplimentari ale cuvenite si neacordate pentru aprovizionarea toamna-iarna pentru perioada 2005-2007 conf.art.176 CCM la nivel de ramura, sumă ce va fi actualizata cu indicele de inflație de la data scadentei la data platii efective. Tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenței de plăți compensatorii, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul, a fost atul paratei, insa in perioada 2005-2007 nu a incasat drepturile ale reprezentand suplimentari ale pentru aprovizionare toamna-iarna.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramura pe anul 2006 si anexa la actul aditional nr.397/2007 prevad ca atii din cadrul ramurii petrol si gaze, energie, termica, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C, precum si in luna octombrie pentru aprovizionare de toamna-iarna vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor ale sub forma unui adaos in suma fixa in cuantum minim de un u minim pe ramura, drepturi care se acorda in cazul in care nu s-a convenit in baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora in ul de baza.
Potrivit art.50 din CCM pe anii 2005- 2007 in cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana atului angajatorul îi plateste in functie de vechimea acestuia, indemnizație minima de concediere dupa cum urmeaza: de la 0 la 3 ani - 1,5 i medii nete; de la 3 la 10 ani trei medii nete; peste 10 ani cinci medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiasi articol ca prevederile domeniului vizat se completeaza cu prevederile Planului Social insusit de parti.
La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajatii vor primi in functie de vechimea in, urmatoarele pachete finaciare cu titlu de indemnizatii de concediere si anume: 0,5 - 5 ani - opt i medii brute pe ; 5-15 ani - douasprezece i medii brute pe si peste 15 ani cincisprezece brute pe.
Ca atare, atat timp cat reclamantul primit indemnizatia de concediere calculata conform de art. 50 din CCM completat cu art. 4 din Planul social, in functie de vechimea acestuia in, înseamnă ca pretenția lui de fi obligata parata la plata unei indemnizatii de concediere mai mare, respectiv a unei diferente de concediere pretins neacordata, este neintemeiata cu atat mai mult cu cat la data incasarii sumei, a fost de acord cu cuantumul acesteia, necontestand niciodata Decizia de incetare a contractului de munca, astfel incat el nu mai poate pretinde in prezent plata unei diferente de indemnizatie pretins cuvenita.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a reținut ca in speta sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform caruia prezenta actiune este supusa termenului de 3 ani care a inceput sa curga de la data scadentei sumelor incepand cu anul 2004, cu atat mai mult cu cat prezenta actiune vizeaza un conflict de munca.
De asemenea referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, tribunalul a reținut că in conditiile in care reclamantul are calitate de fost at al paratei, are calitate procesuala activa sa formuleze pe cale judecatoreasca, in principiu, pretentii privind incasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi ale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În recursul declarat de reclamant se critică sentința sub aspectul respingerii capătului de cerere privind c/valoarea indemnizatiei de concediere neacordata in conf.cu disp.art.50 din CCM si Planul Social, în esență, în sensul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că cele două pachete financiare cu caracter compensatoriu prevăzute de art.50 alin.1 CCM și pct. 4 din Planul Social nu se cumulează.
Se susține, în esență, că se încalcă principiul aplicării unitare a legii.
Se mai arată că prevederile art.50 din CCM au fost completate de prevederile planului social, astfel că cele două indemnizații trebuie cumulate și nu se înlocuiesc unele pe celelalte.
În recursul declarat de pârâtă se arată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în esență în faptul că suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în ile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și ați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în ile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Este criticată sentința și sub aspectul respingerii excepțiilor invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele recursurilor, curtea va reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamant, curtea va constata că acesta este nefondat.
Potrivit disp. art. 50 CCM (2005 - 2006) în cazul concedierilor din motive care nu țin de persoana atului, angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia o indemnizație minimă de concediere stabilită pe tranșe de vechime, după cum urmează: - de la 6 luni la 3 ani - un u mediu net; - de la 3 ani la 10 ani - 2 i medii nete; - de la 10 ani la 15 ani - 3 i medii nete și peste 15 ani - 4 i medii nete.
La alin.2 al aceluiași articol s-a stabilit că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, respectiv cea prevăzută la alineatul 1, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu, iar la alin.4 se dispune că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Prin Proiectul de concediere colectivă care include Planul Social au fost stabilite plăți compensatorii mult mai substanțiale decât cele reglementate de art.50 din CCM, respectiv între 8 și 15 i medii brute ce urmează a fi acordate pe același criteriu al vechimii în muncă.
În motivarea acțiunii sale recurentul reclamant a avut în vedere numai dispozițiile alin.1 și 4 ale art. 50 din CCM, cu alte cuvinte a considerat că plățile compensatorii prevăzute de art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți respectiv, plățile compensatorii prevăzute de acesta.
Această interpretare nu numai că nu corespunde voinței părților, dar ea nu respectă nici conținutul art. 50 din CCM pe care s-a întemeiat acțiunea, deoarece în realitate art.50 din CCM și Planul Social reglementează situații diferite, și anume: în primul caz sunt stabilite plățile compensatorii cu ocazia concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana atului, în timp ce în cel de-al doilea caz sunt stabilite plățile compensatorii aplicabile exclusiv în cazul concedierilor colective.
Că este așa, rezultă din conținutul alin.2 al art.50 CCM, potrivit căruia în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă.
Altfel spus, plățile compensatorii prevăzute de art. 50 alin.1 CCM nu interesează cazul concedierilor colective decât sub aspectul formulei de calcul și de aceea alin.4 al art. 50 stabilește că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți, pentru că numai în acest Plan Social se materializează întinderea plăților compensatorii pentru situația concedierilor colective.
Cum reclamantul a intrat în concediere colectivă și a încasat plățile compensatorii prevăzute de Planul Social, nu era îndreptățiți să cumuleze aceste pachete financiare cu plățile compensatorii care se acordă în cazul concedierilor individuale pentru motive care nu țin de persoana atului.
Având în vedere și faptul că ambele pachete financiare se determină în raport cu același criteriu, și anume, cel al vechimii în muncă, în mod corect a reținut tribunalul că un cumul al acestora nu putea fi făcut decât în cazul în care în mod expres s-ar fi prevăzut acest lucru în Planul Social.
Față de aceste considerente în temeiul art.304, 3041și 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, curtea va constata că acesta este fondat.
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) ații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor ale al căror cuantum minim să fie de un u minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în ul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în ul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în ul de bază.
Recurenta - pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în ile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și ați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un u minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în ul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării ale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea ală pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în ul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în u sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: i brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; i brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și i peste 2.000.000 lei-5%, ile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri ale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul al suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă ile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost ați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării ale pentru aprovizionarea de toamnă în ul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și ații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și zare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).
Sindicatul liber al aților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele aților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate ile conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de zare și a claselor de zare cu cele ale personalului SNP SA, ații beneficiind de toate drepturile ale și indexările acordate până la această dată și incluse în ul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a ilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării ale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în ul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În ce privește excepțiile invocate, tribunalul în mod corect le-a respins deoarece exista identitate intre persoana reclamantului si titularii dreptului dedus judecății, in condițiile in care reclamantul, in calitate de at al paratei, are dreptul sa solicite in instanță achitarea drepturilor ale ce deriva din raporturile de munca care au existat intre părți. În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune in speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c muncii in baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 cod.pr.civ. Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă iarnă și cel privind cheltuielile de judecată.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul G, cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură, cu sediul în municipiul P,-, județ P în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr.459 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea toamnă - iarnă pe anii 2005 -2007 și cel privind cheltuielile de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Simona
- - - - - - -
Grefier,
Red./.
3 ex./19.06.2009
f-
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Simona
