Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.143/CM

Ședința publică de la 03 martie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtaCOMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B,-, sector 1 și sediul procesual ales în C, str. -, județul C - la Direcția Regională de Drumuri și Poduri C, împotriva sentinței civile nr. 1543 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - contestație decizie revocare din funcția de director adjunct.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 28.02.2008 și la data de 03.03.2008, când a dat următoarea soluție:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea formulată la Tribunalul Constanța contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru ca instanța să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 452/2.08.2007, sau în subsidiar să se dispună anularea acesteia ca netemeinică și nelegală, reintegrarea în funcția deținută anterior, aceea de director adjunct tehnic C, sau în subsidiar ca șef al C, plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat din 2.08.2007, până la reintegrarea în funcția deținută anterior cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajat de pârâtă începând cu anul 1989, din anul 1991 ocupând postul de șef al C conform actului adițional nr.950 la contractul individual de muncă.

La 03.08.2007 i s-a comunicat decizia nr.454 a CNADNR prin care a fost revocat din funcția de director adjunct, oferindui-se un post de subinginer debutant la C, inferior celui deținut din 1991.

Decizia este lovită de nulitate absolută deoarece, fiind angajat al pârâtei în baza unui contract individual de muncă, trebuia respectate prevederile art.74 Codul Muncii, anume aceasta să conțină motivele, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate și lista locurilor de muncă disponibile.

De asemenea, OG nr.84/2003 nu prevede o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia încetării raporturilor de muncă, astfel încât, chiar dacă în decizie se menționează acest act normativ nu scutește angajatorul de respectarea Codului muncii referitoare la concediere.

Reclamantul mai arată că, și dacă s-ar reține că ar fi putut fi revocat din funcția de director tehnic adjunct, trebuia să-și reia funcția deținută anterior - șef - și nu trecut pe un post de subinginer.

Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1543/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins excepția privind nulitatea absolută a deciziei nr. 452/02.08.2007 emisă de intimată.

A admis contestația formulată de contestatorul.

A anulat decizia nr.452/02.08.2007 și a dispus obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei, precum și la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în funcția deținută.

A obligat intimatul la plata către contestator a 2.000 lei cheltuieli de judecată(onorariu avocat).

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut următoarele considerente:

Începând cu data de 15.07.1989 reclamantul a fost angajat la. C( ce a devenit ulterior DRDP) în funcția de subinginer; la 11.04.1999 reclamantul a fost angajat în funcția de șef secție C pe care a îndeplinit-o până la 08.02.2005. De la această dată, prin decizia nr.57/07.02.2005 reclamantul a fost numit în funcția de Director Adjunct Tehnic DRDP C făcându-se mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului(poziția 74).

Pentru acordarea unor majorări salariale, la 01.01.2007 și 01.02.2007, părțile au încheiat acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului(filele 8 respectiv 22 dosar) în care sunt înscrise expres locul muncii: DRDP C și felul muncii: Director Adjunct, stabilindu-se obligații de serviciu reclamantului conform fișei postului anexă la contractul individual de muncă.

Prin decizia nr.452/02.08.2007, Directorul General al CNADNR a dispus revocarea reclamantului din funcția de director adjunct al DRDP C începând cu 02.08.2007 și oferirea unui post de subinginer în cadrul C, corespunzător pregătirii sale.

Motivarea în drept a deciziei de revocare din funcție a constituit-o prevederile Statutului CNADNR, anexă a OUG nr.84/2003, art. 20 alin.1 lit.c iar motivarea în fapt a fost hotărârea consiliului de administrație nr.8/02.08.2007.

Conform art.10 Codul Muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. Sunt considerate clauze esențiale ale contractului individual de muncă, potrivit art.17 al.2 Codul Muncii printre altele: b) locul de muncă, d) funcția, ocupația și j) salariul, ele trebuind să se regăsească în conținutul contractului.

De asemenea, potrivit art.17 al.4 Codul Muncii orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin.(2) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 15 zile de la data încunoștiințării în scris a salariatului, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege sau din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Dispoziția este reluată de art. 41 care stabilește că un contract individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.

Deși directorul general al CNADNR a indicat Statutul Companiei ca fiind temeiul în drept al dispoziției de revocare, instanța consideră că nu poate fi vorba despre instituția revocării, cât timp raporturile dintre părți sunt guvernate de prevederile unui contract individual de muncă.

Astfel, încât de la încadrare contestatorul a prestat munca în folosul pârâtei în baza unui contract individual de muncă. Pentru fiecare modificare a vreunuia dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, părțile au încheiat acte adiționale ce au consfințit acordul lor asupra acelor modificări.

În situația de față, intimata a procedat la modificarea unor elemente esențiale ale contractului individual de muncă(felul muncii cu consecințe asupra salarizării și locului muncii), în mod unilateral, fără acordul salariatului, deși nu este vorba despre cazurile prevăzute de art. 42 și 48 Codul Muncii.

Având în vedere că, în situația de față, contestatorul a fost eliberat din funcția de conducere urmând a păstra calitatea de salariat conform pregătirii sale profesionale.

Față de situația că art. 76 Codul Muncii se referă la ipoteza " concedierile dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege" iar art. 74 Codul Muncii face vorbire despre conținutul deciziei de concediere.

Cum pentru schimbarea unor elemente esențiale ale contractelor legea cere acordul părților care să se concretizeze în acte adiționale ce nu există în cauză, va fi admisă contestația și va fi anulată decizia nr. 452/02.08.2007, cu obligarea intimatei la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei, precum și la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în funcția deținută.

Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, față de situația că reclamantul a achitat avocat ales prin chitanța seria - - nr.-/09.08.2007 un onorariu de 2000 lei, cum, prin admiterea acțiunii, intimatul are calitate de "căzut în pretenții" va fi obligat la plata acestei sume.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

În motivarea cererii s-au invocat următoarele motive de recurs.

Excepția necompetenței materiale a instanței civile și de litigii de muncă în soluționarea cererii.

Prin decizia nr.452/2.08.2007 s-au pus în aplicare dispozițiile deciziei nr.8/2.08.2007 al Consiliului de Administrație, în conformitate cu dispozițiile art. 142 și următoarele din Legea 31/1990, precum și cu cele ale art. 20 al 1) lit. c) din statutul CNADNR, anexă la OUG 84/2003 potrivit căruia directorul general numește, suspendă sau revocă directorii executivi și le fixează salariile, cu acordul consiliului de administrație.

Raportat la aceste texte de lege, orice litigiu referitor la numirea sau revocarea din funcție a unui director executiv general sau adjunct este de competența instanței comerciale, de contencios administrativ.

Excepția tardivității introducerii contestației:

În fapt, decizia a fost comunicată contestatorului în data de 3.08.2007, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 283 al.(1) lit.a) Codul Muncii potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Excepția lipsei de interes a contestatorului în promovarea acțiunii.

Încetarea raporturilor de muncă a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 55 lit.b) Codul Muncii începând cu data de 06.08.2007.

În aceste condiții contestația este lipsită de interes actual, având în vedere faptul că, contractul individual de muncă al domnului a încetat prin acordul părților.

Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației ca nefondată.

Prin decizia nr.452/2.08.2007 s-a dispus de către organul de conducere revocare din funcția de director adjunct în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri

Această decizie a fost comunicată în data de 3.08.2007, odată cu actul adițional de numire în funcția de subinginer, corespunzător pregătirii profesionale a contestatorului.

Contestatorul a refuzat semnarea acestui act adițional, iar ulterior a solicitat încetarea raporturilor de muncă, începând cu data de 06.08.2007. directorul regional a emis decizia nr.227/13.08.2007, iar contestatorul a procedat la întocmirea notei de lichidare.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată la data de 26.02.2008 recurenta a arătat că înțelege să renunțe la motivul de recurs referitor la tardivitatea depunerii contestației.

În acest condiții Curtea va analiza celelalte motive de recurs invocate de recurentă.

Cu privire la excepția lipsei de interes a contestației, motivat de faptul că intimatul contestator a formulat cerere pentru încetarea contractului individual de muncă, prin acordul părților,

Prindecizia nr.452/2.08.2007emisă de către recurentă s-a dispus revocarea contestatorului din funcția de director adjunct al DRDP C, începând cu2.08.2007și oferirea unui post de subinginer în cadrul C, corespunzător pregătirii sale.

Ulterior, contestatorul a formulat cerere pentru încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, începând cu data de06.08.2007.

Este evident faptul că la data de 06.08.2007 contestatorul a solicitat încetarea raportului juridic de muncă pentru funcția de subinginer, atât timp cât din funcția de director adjunct a fost revocat încă din data de 2.08.2007.

Prin urmare, excepția lipsei de interes în formularea contestației este nefondată, interesul contestatorului fiind actual, și anume redobândirea funcției de director adjunct și plata drepturilor salariale de care a fost privat.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței civile și de litigii de muncă de a soluționa cererea.

Între contestator și recurenta - intimata s-a încheiat un contract individual de muncă.

Între părți nu s-a încheiat un contract de mandat comercial, ci un contract individual de muncă, modificat pe parcursul derulării raporturilor de muncă prin acte adiționale cu acordul părților.

Conform art. 281 Codul Muncii " jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă.".

Deoarece contestatorul și-a desfășurat activitatea în baza unui contract individual de muncă, primind în schimbul muncii prestate un salariu lunar, este evident că drepturile și obligațiile părților se află sub imperiul legislației muncii.

Dispozițiile art. 20 al.1 lit.c) din statutul Companiei nu se aplică în mod automat, ci în funcție de natura relațiilor contractuale existente între părți.

Între părți nu se aplică aceste dispoziții având în vedere faptul că între acestea s-a încheiat un contract individual de muncă și nu un contract de mandat.

Pe aceleași considerente, în caută nu sunt aplicabile dispozițiile art. 143 din legea 31/1990.

Deoarece, obiectul dosarului de față este modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, se aplică dispozițiile art.2 pct.1 lit.c) din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora Tribunalul judecă în primă instanță, conflictele de muncă, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la fondul cauzei Curtea a apreciat că și acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.452/2.08.2007 Directorul General al CNADNR a dispus revocarea contestatorului din funcția de director adjunct al DRDP C începând cu 2.08.2007 și oferirea unui post de subinginer în cadrul

Prin această decizie s-a dispus în mod unilateral o modificare a contractului individual de muncă, respectiv a funcției, contestatorul fiind revocat din funcția de director adjunct și trecut pe funcția de subinginer.

Executarea contractului de muncă este guvernată de principiul stabilității ce presupune că modificarea sau încetarea lui nu poate interveni decât în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.41 al.1,2 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților și numai cu titlu de excepție modificarea unilaterale a contractului de muncă se poate face fără consimțământul salariatului.

Având în vedere faptul că intimata a modificat în mod unilateral contractul individual de muncă al contestatorului, acesta fiind trecut dintr-o funcție de conducere aceea de director adjunct pe un post de subinginer, cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate mai sus, în mod corect prima instanță a admis contestația formulată de contestatorul.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.

Potrivit art. 274.pr.civ. Curtea a obligat recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de pârâtaCOMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B,-, sector 1 și sediul procesual ales în C, str. -, județul C - la Direcția Regională de Drumuri și Poduri C, împotriva sentinței civile nr. 1543 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, ca nefondat.

Obligă recurenta către intimat la cheltuieli de judecată în valoare de 2000 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/03.04.2008

- gref.-/

07.04.2008/2 ex.

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Maria Apostol, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Constanta