Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1619/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1619/R/2008
Ședința publică din data de 9 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva sentinței civile nr. 657 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind reclamanții, -, A, ,., și pe pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâților recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice - consilier juridic, care depune delegație la dosarul cauzei și reclamanta intimată, în nume personal.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta recurenților și reclamanta intimată arată că nu au de formulat cereri în probațiune sau de altă natură.
Nefiind cereri sau excepții formulate, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală arătând în esență că angajatul care a înlocuit și a preluat atribuțiile funcționarului public trebuie să beneficieze de prima de vacanță, astfel cum a beneficiat funcționarul public.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.657 din 14 aprilie 2008 Tribunalului Clujs -au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBAREA DISCRIMINĂRII și în consecință s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN DGFP C în numele membrilor, -, A, împotriva pârâților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. C și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească membrilor reclamantului drepturile bănești reprezentând primele de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, sumă actualizată potrivit indicelui de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță reținut că eclamanții au deținut în diferite perioade de timp calitatea de personal contractual al DGFP C, în prezent având calitatea de funcționari publici în cadrul instituției.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art. 295 alin.1 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Mai mult chiar, având în vedere că obiectul acțiunii reclamanților îl constituie acordarea unor drepturi salariale restante ca urmare a existenței unei discriminări în cadrul raportului de muncă și nu este vorba de stabilirea unor drepturi salariale sau o acțiune în pretenții, astfel că instanța reține ca litigiul fiind un exclusiv un litigiu de muncă.
Având în vedere faptul că reclamanții au avut calitatea de personal contractual și aveau aceleași atribuții și obligații ca și funcționarii publici, instanța reține că potrivit art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, fiecare om este îndreptățit la un salariu egal pentru muncă egală, fără nici o discriminare. Prevederile art. 5 și 6 din Codul muncii, prevederi care sunt în deplină concordanță cu legislația europeană și internațională în domeniu, întăresc respectarea principiului nediscriminării, iar alin. 2 din art. 6 arată că tuturor salariaților le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru muncă egală.
Egalitatea în drepturi consacrată de art. 16 alin. (l) nu trebuie raportată la dispozițiile art. 4 alin. (2) din legea fundamentală privind inegalitatea de tratament, respectiv nu trebuie să ne aflăm neapărat în fața unei forme de discriminare dintre cele prevăzute de art. 4 alin. (2) referitoare la rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a respins-o, deoarece raportat la Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și decizia nr. VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii, considerate ca date de recunoaștere a dreptului ilegal neacordat.
Cu privire la reactualizarea sumelor datorate, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 78 din Codul muncii, în cazul când angajatorul nu plătește anumite sume la timp, " instanța va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul ". Fiind un conflict de muncă și existând drepturi salariale restante instanța reține obligativitatea obligării pârâtei la reactualizarea, indexarea și majorarea acestora.
Privitor la chemarea în judecată a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și a respins acțiunea față de acesta, reținând că reclamanții nu au nici un raport juridic cu acesta.
Având în vedere considerentele susmenționate, conform art. 139 din Codul muncii, instanța constatat întemeiată acțiunea de față și a obligat pârâții la plata către reclamanți a primei de concediu aferente perioadei 2001 -2006, sumă actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele aspecte:
Instanța omis introducerea în cauză CNCD pentru a-și exprima poziția în calitatea sa de instituție abilitată să-și exprime punctul de vedere în materie de discriminare, aspect care face sentința susceptibilă de fi casată cu trimitere spre rejudecare.
Pe fondul cauzei, instanța ignorat disp. art. 166 din Codul muncii și art.27 alin.2 din OG nr.137/2000, ambele prevăzând termenul de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate, respectiv de la data la care s-a săvârșit fapta discriminatorie sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Personalul contractual nu beneficiază de acordarea primelor de concediu în baza legislației privind salarizarea acestei categorii profesionale.
În mod netemeinic s-a reținut că există identitate între drepturile și obligațiile personalului bugetar contractual și personalul bugetar din categoria funcționarilor publici.
Între cele două categorii legiuitorul nu înțeles să pună semnul identității, normele legale de salarizare ale angajaților bugetari contractuali și cele ale funcționarilor publici conținând criterii de diferențiere justificate obiectiv de un scop legitim.
S- invocat faptul că diferența între sistemul de salarizare al celor două categorii de salariați din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice nu are la bază vreunul din criteriile de discriminare prev. de art.5 muncii, iar art.6 lit.b din OUG 137/2000 exclude din categoria practicilor discriminatorii domeniul reprezentând stabilirea salariului.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanții intimați au solicitat respingerea recursului.
În esență s-a arătat că CNCD fost citat în cauză, reglementările internaționale la care România este parte cuprind dispoziții privind prevenirea și eliminarea oricăror forme de discriminare, dispoziții similare fiind prevăzute și în Constituția României și Codul muncii.
În ce privește prescripția invocată de recurent, reclamanții au arătat că aceasta nu operează întrucât dreptul lor la acțiune s- născut la data de 5.11.2007, când prin decizia civilă nr. 1964/5.11.2007 Curții de APEL CLUJ pârâta fost obligată la plata primei de concediu aferentă perioadei 2001-2006 către funcționarii publici din cadrul Acesta fiind momentul la care s-a generat o situație de discriminare între angajații aceleiași instituții, acțiunea este promovată în termen.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În ce privește solicitarea recurentei de casare hotărârii pe considerentul că în cauză nu a fost citată CNCD, aceasta va fi respinsă, întrucât așa cum reiese din cuprinsul sentinței recurate, față de această instituție care a avut calitatea de pârât, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul recursului, curtea reține următoarele:
Acțiunea reclamanților este întemeiată pe principiul nediscriminării, criteriul în speță fiind acela al diferenței dintre reclamanții angajați contractual și funcționarii publici din cadrul aceleiași instituții, constând în aceea că cei dintâi nu beneficiază de primă de concediu, iar cei din urmă au această primă.
Prin deciziile nr.818-821/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată cu privire la disp. art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG 137/2000 și s-a statuat că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții au calitatea de personal contractual al C, fiind salarizați în baza OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Acest act normativ nici în forma inițială și nici în modificările succesive ulterioare nu cuprinde vreo dispoziție referitoare la acordarea dreptului la primă de concediu.
Prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, obligatorii conform art.25 alin.1 din Legea nr. 47/1992, s-a statuat asupra necompetenței instanțelor judecătorești de înlocui prevederi dintr-un act normativ în vigoare cu prevederi cuprinse în alte acte normative, urmare constatării discriminării instituite de dispozițiile în vigoare aplicabile unei anumite categorii.
În speță, absența din cuprinsul OUG 24/2000 unei prevederi care să recunoască dreptul angajaților salarizați în baza acestui act normativ la prime de concediu, a fost apreciată de reclamanți ca fiind discriminatorie în raport de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Într-adevăr, conform art.19 alin.1 din OUG 245/2000 - act normativ în prezent abrogat - s- instituit începând cu anul 2000 dreptul funcționarilor publici la prima de concediu.
În temeiul acestei prevederi însă reclamanților nu li se poate acorda acest drept începând cu anul 2000, în condițiile în care ei nu au calitatea de funcționari publici, iar actul normativ în baza căruia sunt salarizați - OUG 24/2000 - nu reglementează un drept similar în favoarea angajaților contractuali.
Salarizarea funcționarilor publici fiind reglementată printr-un act normativ special, dispozițiile acestuia nu pot fi extinse pe criteriul discriminării și în favoarea reclamanților, în prezent existând cele 4 decizii ale Curții Constituționale evocate anterior, care au caracter obligatoriu.
Având în vedere aceste considerente, văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ. raportat la art. 304 pct. 5, 9 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței civile nr. 657 din 14 aprilie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C, în numele membrilor, -, A, având ca obiect obligarea pârâților la plata primei de concediu aferentă perioadei 2001-2006, actualizată potrivit indicelui de inflație.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red. MV dact.GC
3 ex/18.09.2008
Jud.primă instanță: E,
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian
