Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (7743/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1649/
Ședința publică de la 17.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, și împotriva sentinței civile nr.2307/23.06.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă, personal și asistată de avocat care depune la dosar împuterniciri avocațiale nr.131,132, 133 și 134/2009, recurenții-reclamanți, prin același avocat și intimații-pârâți prin mandatar, secretar, care depune la dosar împuternicire de reprezentare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că intimata-pârâtă Instituția Primarului comunei a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 02.03.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității recurentei-reclamante care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință. Totodată comunică un exemplar al întâmpinării recurenților-reclamanți, prin avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenții-reclamanți, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în tot, a hotărârii atacate și obligarea celor două intimate-pârâte la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă privind acordarea sporului de 25% la salariul de bază reprezentând indemnizație de dispozitiv și plata în continuare a acestui spor. În susținerea motivelor de recurs, reprezentantul avocat al recurenților-reclamanți arată că instanța de fond a motivat și a interpretat greșit legea, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, argumentându-și poziția pe trei motive. Astfel, textele legale invocate în acțiune nu conțin dispoziții referitoare la competența MAI de reglementare a unor drepturi salariale pentru autoritățile publice locale; personalul contractual din cadrul administrației publice locale nu face parte din structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative; doar funcționarii publici cu statut special și personalul contractual trecuți în subordinea autorităților locale pot beneficia de indemnizația de dispozitiv, întrucât au beneficiat de acest drept salarial înainte de unificarea celor 2 ministere. Arată că cele două ministere, Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice ca urmare a unificării, au creat un singur minister și prin OUG nr.63/2003 s-a impus crearea unui sistem de salarizare unitar pentru personalul civil. Ordinul nr.496/2003 și prevederile Legii nr.138/1999 nu se referă la fostul personal civil al fostelor structuri ale Ministerului d e Interne, ci la tot personalul, urmare a unificării celor două ministere.
Având în vedere că posibilitatea reprezentării părții prin mandatar este prevăzut de art.68 Cod procedură civilă, care stabilește condițiile de exercitare ale acestui mandat precum și limitele în care poate fi exercitat mandatul, Curtea apreciază că mandatarul intimaților-pârâți, în temeiul articolului citat, nu poate pune concluzii și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2008 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Civilă sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei, solicitând obligarea acestora la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, proporțional cu perioadele lucrate în calitate de personal contractual în cadrul Primăriei comunei, începând cu 01.04.2005 și în continuare, precum și obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Prin sentința civilă nr. 2307/23.06.2008, Tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamanților, și formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de angajați cu contract de muncă la Primăria comunei. Acțiunea formulată de aceștia a fost găsită neîntemeiată față de prevederile art. 122 din Constituție potrivit cărora Ministrul Administrației și Internelor, în prezent Ministerul Internelor, în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative () este autoritate publică din structura administrației publice centrale, iar consiliile locale și județene fac parte din administrația publică locală.
Consiliul local, în calitate de autoritate publică locală deliberativă, și primarul, în calitate de autoritate executivă, conform art. 1 alin.2 lit. d și e din Legea nr.215/2001, nu au făcut și nu fac parte din structura organizatorică a MAI sau a MIRA, potrivit dispozițiilor art.l din nr.OUG63/2003 și OUG nr.30/2007.
Pe de altă parte, consiliile locale și primarii unităților administrației teritoriale nu se află în raport de subordonare față de ministerul în cauză, întrucât potrivit prevederilor art.2 alin. 1 din Legea nr.215/2001, administrația publică în unitățile precizate se organizează, între altele, în temeiul principiului autonomiei locale.
În această rațiune, Ordinul nr.496/2003, temeiul juridic al acțiunii reclamanților, care este un ordin de modificare al Ordinului nr.275/2002, a apărut în urma reconfigurării structurii Guvernului României, intervenită în anul 2003, când s-au unificat Ministerul d e Interne și Ministerul Administrației Publice, în Ministerul Administrației și Internelor.
persoanelor vizate de Ordinul 275/2002 pentru aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar și civil din Ministerul d e Interne este strict determinată de însuși titulatura Ordinului și privește exclusiv personalul militar civil din cadrul fostului Minister de Interne. De altfel, această sferă a persoanelor cărora le poate profita indemnizația de dispozitiv rezultă în mod expres și limitativ și din titulatura Legii nr. 138/1999 și privește personalul militar și civil din "Instituțiile Publice de Apărare Națională, Ordine Publică și Siguranță Națională".
Din această cauză, Ordinul nr.496/2003 de modificare a Ordinului nr.275/2002 nu a reconfigurat sfera persoanelor care pot beneficia de indemnizația de dispozitiv, întrucât ar fi distonat față de Legea nr. 138/1999, ceea ce este inadmisibil, care nu reglementează acest drept și pentru personalul din aparatele de specialitate ale autorităților publice locale.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanții au calitatea de personal contractual în aparatul administrației publice locale care nu fac parte din structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative potrivit OUG nr.30/2007 și nici nu sunt angajați ai vreunui serviciu desprins din aceste ministere și trecut în subordinea autorității locale.
In fine, însuși emitentul Ordinului nr.496/2003, prin adresa circulară nr. 15103/2003, a concluzionat că ordinul în cauză nu se aplică autorităților și instituțiilor din administrația publică locală.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs la data de 29.07.2008, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 17.10.2008, sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, se solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii tribunalului și admiterea acțiunii pe fond.
Susțin recurenții reclamanți că motivația tribunalului d e respingere este urmarea unei interpretări și aplicări greșite a legii. Ori, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au arătat și dovedit că dețin calitatea de personal contractual în cadrul administrației publice locale, motiv pentru care li se cuvine sporul salarial intitulat "indemnizație de dispozitiv" în baza ordinului nr. 496/2003 emis de către ministrul administrației și internelor, ordin prin care a fost modificat ordinul 275/2002 emis de către fostul ministru de interne.
Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor ordinului MAI nr.496/2003 și a prevederilor Legii nr. 138/1999 rezultă fără echivoc intenția legiuitorului de a crea un sistem unitar de salarizare pentru întreg personalul civil din cadrul administrației publice, ca urmare a unificării celor două ministere. Dreptul la indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % la salriul de bază inserat în art. 13 din Legea 138/1999 este prevăzut fără nici o discriminare prin art.9.2 din Ordinul 496/2003, pentru întregul personal civil din cadrul administrației publice. Pentru evitarea oricărei discriminări, legiuitorul a definit categoria personalului civil din cadrul administrației publice beneficiar al acestui spor salarial, acesta incluzând funcționarii publici, funcționarii cu statut special și personalul angajat pe bază de contract individual de muncă.
Așa fiind, prevederile ordinului MAI nr.496/2003 se aplică tuturor acestor persoane din cadrul noului minister nu doar celor proveniți din fostele structuri ale Ministerului d e Interne.
La data de 02.03.2009, intimatul-pârât Primăria comunei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenții-pârâți invocă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, susținând în esență că hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este lipsită de legalitate și temeinicie prin aceea că s-a făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept incidente față de pretenția dedusă judecății.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Recurenții-reclamanți au calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei comunei, în funcții de execuție salarizate conform OUG nr.3/2006 și OUG nr.10/2007.
Curtea apreciază că pretențiile bănești solicitate de reclamanți au fost corect respinse de către tribunal pentru următoarele argumente:
Conform art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției". de personalul civil, art. 47 din lege prevede că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege", iar art.49 stabilește că "personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Prin Ordinul ministrului de interne nr.275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.138/1999, act normativ modificat și completat prin Ordinul MAI nr.496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. din ultimul ordin, "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". La punctul 31.1 din Ordinul nr.496/2003 se prevede că "prin personal civil - se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din lege (de indemnizația de dispozitiv, nota Curții), precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea acestor reglementări, rezultă că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art.1 din Legea nr.138/1999, iar nu în instituțiile cu caracter eminamente civil.
Ori, recurenții-reclamanți nu se găsesc în această situație, fiind personal contractual în Primăria comunei, instituție care nu se găsește într-o legătură de subordonare față de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, acesta din urmă neavând atribuții în salarizarea recurenților.
Așa fiind, nu poate fi acceptat nici argumentul reclamanților referitor la diferența nejustificată creată prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/2003 între salariații civili din prefecturi și angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei cu activitate subordonată consiliilor județene și locale, care beneficiază de indemnizația de dispozitiv și ceilalți salariați ai administrației publice locale. Această critică va fi înlăturată de C, deoarece dispozițiile art.II pct. 9.2. și pct.31.1. din Ordinul nr.496/2003 citate anterior, reglementează strict și limitativ categoria de salariați cărora li se aplică indemnizația de dispozitiv, respectiv salariații personal civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, ministrul fiind în drept a stabili categoriile cărora li se aplică această indemnizație, în speță personalului din prefecturi și celui din domeniul evidenței informatizate a persoanei. Recurenții sunt persoane care nu îndeplinesc condiția prevăzută de ordinul amintit pentru a beneficia de indemnizația de dispozitiv.
Argumentația juridică a recurenților-reclamanți întemeiată pe dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.137/2000 în susținerea ideii tratamentului discriminatoriu la care sunt supuși prin neacordarea indemnizației de dispozitiv nu va fi reținută de C deoarece nu este îndeplinită condiția de existență a unor situații comparabile între grupul reclamanților și persoanele care beneficiază de dreptul bănesc pretins, după cum s-a arătat anterior.
Trebuie menționat aici că în sensul Legii nr.137/2000 republicată și modificată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare se poate constata o discriminare directă sau indirectă a unei persoane sau grup de persoane cât privește drepturile lor fundamentale numai în aplicarea sau neaplicarea unei norme legale; discriminarea nu poate fi invocată de cetățeni prin nereglementare, prin omisiunea legii.
Dimpotrivă, acordarea indemnizației de dispozitiv reprezintă o problemă de legiferare. Ne aflăm așadar în fața unei opțiuni a legiuitorului, deoarece acesta are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază, prin urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați. De altfel, chiar Curtea Constituțională a statuat prin deciziile sale că: "diferențierea indemnizațiilor sau salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții".
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.3 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul, păstrând în tot hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, și împotriva sentinței civile nr.2307/23.06.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA -INSTITUȚIA PRIMARULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehn.
2 ex./17.04.2098
Tribunalul Teleorman
Judecători,
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea
