Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1731/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1731
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 1623 din 06 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G domiciliată în P,-,. 112,.2, județul P și domiciliată în P,-,. 113,.9,.39, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale din 16.06.2008, și intimatele-reclamante G și, reprezentată de avocat, conform împuternicirii avocațiale din 15 septembrie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Avocat, pentru SC SA, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimatele-reclamante G și, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, având cuvântul, solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de recurs și respingerea acțiunii ca prescrisă; într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării sumelor reprezentând salariul de bază mediu pe.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat, pentru intimatele-reclamante G și, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalul Prahova, reclamantele G și, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1850 lei drepturi salariale cuvenite și neacordate reprezentând suplimentări salariale de Paște 2007 și actualizarea acestei sume cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime și până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționată.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond solicitat respingerea acțiunii ca fiind vădit neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1623 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, s- admis acțiunea formulată de reclamantele G și, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamantă a sumei brute de câte 1850 lei, reprezentând c/valoare suplimentări salariale constând în prima de Paște pe anul 2007, sume ce vor fi reactualizate potrivit cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă și de asemenea, s-a luat act că reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit actelor existente la dosar, reclamantele au fost salariatele pârâtei, însă în anul 2007 nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
S-a mai reținut de către instanța de fond că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantele au fost salariatele pârâtei însă, în anul 2007, nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantelor, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Faptul că ulterior emiterii contractelor colective de muncă și adreselor din anii 2004-2007 eliberate de către pârâtă s-a întocmit o adresă în cursul anului 2008 în baza căreia se stipulează cuantumul suplimentărilor salariale ce li s-ar cuveni reclamantelor în sume mult mai mici decât cele stabilite inițial, nu înseamna în mod automat că reclamantele au dreptul la încasarea sumelor de bani cu titlu de suplimentări salariale stabilite în baza adreselor emise de către pârâtă în cursul anului 2008 deoarece, la stabilirea cuantumului acestor sume de bani, se ține seama de drepturile recunoscute de către pârâtă în baza adreselor emise în perioada 2004-2007 care au produs efecte juridice între părți la data emiterii lor și nicidecum de adrese emise de către pârâtă ulterior introducerii acțiunii în scopul diminuării cu rea-credință a drepturilor ce li se cuvin reclamantelor în calitate de foste salariate.
Prin urmare, tribunalul, în baza contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către fiecare reclamantă a sumei brute de câte 1850 lei, reprezentând c/valoare suplimentări salariale constând în prima de Paște 2007, sume ce vor fi reactualizate potrivit cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la plata efectivă, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamantele au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.
Totodată, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamanților criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va reduce sumele la care a fost obligată pârâta la câte 850 lei către fiecare reclamantă și totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC ""SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1623 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G domiciliată în P,-,. 112,.2, jud. P și, domiciliată în P,-,. 113,. 9,.39, jud.P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că reduce sumele la care a fost obligată pârâta la câte 850 lei către fiecare reclamantă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică astăzi, 17 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./22.09.2008
dosar fond.- -- Tribunalul Prahova
judecători fond - -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu