Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1746/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Tichete de masă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1746

Ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtele CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, împotriva sentinței civile nr.4532/08.09.2008, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 4532/8.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu același număr a fost admisă acțiunea formulată de petenții, G, împotriva intimaților Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului

Au fost obligați intimații să plătească petentilor contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de legea nr. 142/1998 și CCM (CNAS) pe anul 2007-2008 nr. 335/2007 începând cu anul 2004 la zi, sume actualizate la data plății și acordarea în continuare a tichetele de masă cuvenite.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea formulată petentii, G, au chemat în judecată intimații CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE si CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI G, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumelor de bani, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă prevăzute de Legea nr. 142/ 1998, sume ce nu au fost acordate pe perioada 2004 - 2007 și în continuare până în momentul punerii la dispoziția fiecărui salariat a tichetelor de masă sau decontarea contravalorii actualizate la data plății a acestora la care sunt îndreptățiți conform legii, actualizate la data plății.

In motivarea cererii, petiționarii au arătat că, în baza Legii nr.142/ 1998 salariații din cadrul sectorului bugetar beneficiază de alocații individuale de hrană și de bilete de valoare sub forma tichetelor de masă, de cadou și a celor de creșă, însă pârâții nu le-au achitat aceste drepturi, deși au calitatea de salariat lucrând într-un sector bugetar, iar prin neacordarea acestor drepturi, are loc o discriminare în raport cu celelalte categorii de salariați bugetari care încasează asemenea tichete, astfel încât sunt încălcate Constituția României și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Că, în calitate de angajați ai Casei de Asigurări de Sănătate a Județului G, nu le-au fost acordate drepturile solicitate, motivat de lipsa fondurilor, or, potrivit art. 1 alin. 2 din lege, sumele se plătesc în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori, ceea ce presupune că intimații aveau obligația să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare acoperirii și a acestor drepturi.

Intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 includ condiția restrictivă ca în bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului să fie prevăzute sumele necesare acoperirii acestor drepturi, sume pe care intimata nu le-a prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli.

Tribunalul, analizând cererea în raport de actele depuse la dosar, a reținut că aceasta este întemeiată în parte cu următoarea motivare:

S-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 142/ 1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

În speță, petentii au calitatea de salariati in cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Județului G, respectiv o instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate.

Conform art. 41 alin.2 din Constituția României, salariații au dreptul la o protecție socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaus săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.

Astfel, s-a apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială, privind securitatea la locul de muncă al reclamanților, constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă condiții pentru ca aceștia să-și procure hrana direct.

Susținerea intimatei că nu pot fi acordate tichetele de masă datorită faptului că în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație nu s-a reținut, având în vedere că acestea reprezintă o măsură de protecție a salariaților din sectorul bugetar.

Astfel, se apreciază că intimații au obligația de a acorda aceste tichete petiționarilor și să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop în calitatea de angajatori.

De asemenea, se constată că prin acordarea acestor tichete de masă unor salariați din anumite domenii din cadrul sectorului bugetar ce sunt finanțate de la bugetul de stat și chiar din aceeași instituție, se creează o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 142/1998, art. 269. art. 41 din Constituție și CCM (CNAS) pe anul 2007-2008 nr. 335/2007, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă și obligați intimații să plătească petenților contravaloarea tichetelor de masă, începând cu anul 2004 la zi, sume actualizate la data plății și acordarea în continuare a tichetele de masă cuvenite.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele pârâte.

Astfel, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G, a criticat sentința civilă în sensul că acordarea tichetelor de masă prin lege a fost condiționată de prevederile bugetelor de venituri și cheltuieli, în sensul că, dacă nu au fost alocate astfel de venituri, cu această destinație, aceste drepturi nu pot fi acordate.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate critică sentința în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a întrucât acesta nu are atribuții în sensul acordării tichetelor de masă solicitate prin acțiunea de chemare în judecată, calitatea de fapt necorespunzând cu calitatea de titular al dreptului ce se discută, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se aprobă ca anexă la legea bugetului de stat, iar proiectul acestui buget se elaborează de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza propunerii ordonatorului principal de credite.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea cauzei întrucât nu au fost alocate venituri cu această destinație, iar pe de altă parte funcționarii publici nu beneficiază de aceste prevederi ale legii 142/1998.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în recurs dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată fondate recursurile în limitele și pentru considerentele ce urmeauă a fi prezentate în continuare:

Reclamanții sunt personal contractual în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate G ei ne având calitatea de funcționari publici așa cum susține recurenta CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE prin motivele de recurs.

Potrivit rt. 12 din 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului B sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local.

Potrivit rt. 4(1) prin 880/2006, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorităților de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, și a structurii organizatorice a acestor autorități, ctivitatea financiară a autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, se desfășoară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătății Publice, în condițiile legii.

(2) Directorul executiv al autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, este ordonator secundar de credite în condițiile legii și în această calitate repartizează creditele bugetare aprobate de ordonatorul principal de credite pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate. Potrivit rt. 1(1) din 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Potrivit art. 40 din 511/2044 privind bugetul de stat pe anul 2005, bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.

Potrivit rt. 24 din 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Potrivit art.III, din OUG 88/2006, nstituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007.

Observând dispozițiile legale mai sus menționate se retine ca instituțiile recurente sunt instituții publice ce funcționează pe baza bugetului de venituri si cheltuieli aprobate de către Ministerul finanțelor publice la propunerea ordonatorului principal de credite, recurentele făcând parte dintre instituțiile prevăzute de către legile de reglementare a bugetului de stat. Prin legea 142/1998, s-a reglementat instituția juridica a tichetelor de masa, ca mijloc de protecție sociala, creându-se cadrul juridic si modalitățile de acordare a acestora.

Insa legea nu a instituit o obligație imperativa de acordare a acestor drepturi, ci a reglementat posibilitatea acordării acestor drepturi in raport de îndeplinirea anumitor condiții.

Astfel legiuitorul a prevăzut expresia " pot primi o alocație" si a prevăzut ca si condiție "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Ori odată cu constituirea bugetelor de stat, legiuitorul a prevăzut, in mod imperativ ca, la nivelul anilor 2004-2007, "nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă", in bugetele instituțiilor de stat, astfel cum au fost definite de către textele normative si intre care se regăsesc si instituțiile pârâte.

Ca atare in mod legal Casa de Asigurări de Sănătate G nu a acordat pentru anii respectivi tichetele de masa.

In raport de cele mai sus menționate, Curtea constata ca in mod netemeinic si nelegal instanța de fond, cu omiterea textelor imperative de lege, a admis acțiunea reclamanților, recursurile formulate in cauza fiind întemeiate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 teza 1 rap la art. 304 pct.9 Cp. Civ. urmează a fi admise și pe cale de consecință modificata sentința si respinsa acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE G și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, împotriva sentinței civile nr.4532/08.09.2008, în contradictoriu cu intimații, având ca obiect drepturi bănești-tichete de masă.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./3 ex.18 mai 2009

07 Aprilie 2009

/ și

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marian Lungu, Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1746/2009. Curtea de Apel Craiova