Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 181/
Ședința publică din 27 Februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în L,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr.1159 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 13 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat cauza pe data de 20 februarie 2008, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1159 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-au respins următoarele excepții:
- excepția prescripției dreptului material la acțiune;
- excepția inadmisibilității acțiunii, și
- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcției Generale a Finanțelor Publice
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a respins și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială, că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că sumele solicitate de reclamanți prin acțiunea formulată erau drepturi salariale prevăzute de art. 47 din legea nr. 50/1996, dispoziție legală care a fost abrogată expres prin OUG nr. 177/2002, act normativ supus controlului parlamentar și aprobat prin Legea nr. 347/2003, cu modificările arătate.
Întrucât normele legale invocate de reclamanți prin acțiunea formulată nu se află în vigoare, acțiunea reclamanților s-a considerat nefondată și s-a respins ca atare.
În baza art. 60 din Cod procedură civilă, respingând acțiunea, instanța a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, solicitând modificarea integrală a sentinței pronunțate în sensul admiterii acțiunii, obligării pârâților la plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în modalitatea arătată prin acțiunea inițială în sumă actualizată cu indicele de inflație aferente fiecărei luni scadentă a drepturilor datorate.
În motivare reclamanții recurenți au arătat că dreptul pretins prin acțiunea promovată le-a fost recunoscut prin art. 47 din legea nr. 50/1996 și în mod nejustificat pârâții refuză plata acestui drept. La stabilirea dreptului arătat, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și celălalt personal din domeniul justiției își desfășoară activitatea și cum aceste condiții se mențin și în prezent, pârâții datorează plata sumelor în conformitate cu dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul muncii, prevederi preluate și menținute și în legislația europeană.
S-a menționat și faptul că prin Directiva cadru nr. 89/391/CEE afirmă obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv pentru înlăturarea efectelor stresului angajaților. Toate statele membre ale Uniunii au preluat această directivă în legislația proprie, situație în care consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, ce urmează a fi modificată prin admiterea recursului.
În altă ordine de idei, Ordonanța nr. 83/2000, care a "abrogat" sporul salarial amintit, este contrară prevederilor Legii nr. 125/2000, din moment ce prin legea arătată guvernul a fost abilitat să completeze și modifice prevederile Legii nr. 50/1996, iar nu să abroge parțial sau total.
Au invocat și prevederile constituționale aplicabile, ale art. 1 din protocolul adițional la convenția amintită, iar în drept recursul formulat s-a motivat cu prevederile art. 304 pct. 9, art. 304/1 Cod procedură civilă.
Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor invocate de reclamanții-recurenți și din oficiu în conformitate cu prevederile art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 1743/102/ 5 iunie 2007, împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând pronunțarea unei sentințe pentru obligarea pârâților în solidar, la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu luna aprilie 2004 și în continuare, actualizat la data efectuării plății.
În motivare, reclamanții au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la plata unui spor de 50% din indemnizația brută lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile legale indicate nu au fost abrogate expres, situație în care reclamanții apreciază că sunt îndreptățiți la plata drepturilor arătate, din moment ce condițiile avute inițial în vedere au rămas neschimbate, mai mult, numărul cauzelor a crescut, acutizând astfel riscul prevăzut de textul legal invocat, din moment ce nici OUG nr. 177/2002 și nici legea de aprobare a acesteia (Legea nr. 347/2003) nu au abrogat expres prevederile amintite.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, arătând că cererea este nefondată, sporul solicitat de aceștia nu este prevăzut de legislația în vigoare, fiind abrogat expres, cum s-a arătat anterior, situație în care se impun e respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat respingerea ca inadmisibilă acțiunea reclamanților, arătând că între aceștia și pârâtul pe care-l reprezintă, nu există raporturi juridice de muncă, nu are atribuții legale de plată a drepturilor salariale ale reclamanților.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a formulat și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru eventualitatea admiterii acțiunii, solicitând ca chematul în garanție să aloce fondurile necesare efectuării plăților.
După analizarea probelor administrate, a susținerilor părților formulate prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare, a actelor normative invocate, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1159/2007, analizată în prezentul recurs.
Recursul reclamanților este întemeiat și va fi admis, în consecință hotărârea criticată va fi modificată, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea pârâților formulată prin întâmpinare, conform căreia s-ar fi abrogat expres prevederea legală referitoare la sporul pretins de reclamanți prin acțiune, este nefondată și va fi înlăturată, întrucât normele imperative ale Legii nr. 24/2000 interzic expres modificarea, completarea, abrogarea unor texte prin acte normative de putere inferioară.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 347/2003, rezultă că indemnizațiile și salariile majorate reprezintă o adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursul formulat de reclamanți este întemeiat, în consecință va fi admis, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, întrucât guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar la pronunțarea sentinței criticate instanța a reținut o altă stare de fapt, pronunțând o hotărâre nelegală, în cauză este incident motivul de recurs invocat de reclamanți, recursul formulat este întemeiat și va fi admis, în consecință hotărârea criticată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii formulate.
De menționat este și faptul că întemeiat prima instanță a procedat la respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din moment ce Ministerul Economiei și Finanțelor avea calitatea procesuală pasivă stabilită de reclamanți prin acțiunea formulată (aceea de pârât), iar în această postură, în conformitate normele legale în vigoare, acest pârât are obligația de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice, a sumelor stabilite prin titluri executorii ( deci și prin hotărâri judecătorești).
Evident, deși obligația pârâților intimați este solidară, Ministerul Economiei și Finanțelor urmează să asigure(să aloce) fondurile necesare efectuării plăților de către ceilalți pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, și, cu domiciliul ales în L,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1159 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată.
Admite acțiunea reclamanților, obligă pârâții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Târgu -M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Ministerul Economiei și Finanțelor, în solidar, la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna iunie 2004 până la pronunțarea prezentei și în continuare, actualizate la data plății;
Menține dispoziția de respingere a excepțiilor invocate și cea de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, din 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-5.03.2008-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
