Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2126/2009)
ÎNCHEIERE
Ședința din ședința din Camera de Consiliu de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Luissa Elena
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra declarației de abținere formulată de doamna judecător care a intrat în compunerea completului 3A la termenul de judecată din data de 13.05.2009.
Fără citare părți, cauza soluționându-se potrivit art.31 Cod procedură civilă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 13.05.2009 doamna judecător a declarat că se abține de la judecarea recursului ce face obiectul dosarului nr-(2126/2009) întrucât este parte în cauză.
Instituția procesuală a abținerii conferă membrilor completului de judecată dreptul de a declara, în cazuri expres determinate de lege, că nu pot participa la judecarea unor pricini civile.
Invocând cazul prevăzut de art.27 pct.1 și art.25 pr.civ. doamna judecător a susținut că are un interes în cauză, calitatea de recurent fiind dovedită cu înscrisuri.
Curtea constată că motivele invocate de doamna judecător, se includ între cazurile de abținere prevăzute de art.27 pct.1 rap. la art.25 Cod procedură civilă, motiv pentru care,
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de doamna judecător.
Irevocabila
Pronuntata in sedinta publica azi, 13.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2126/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3296/
Ședința din ședința publică de la 13.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - -
JUDECĂTOR - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante, împotriva sentinței civile nr.3861/07.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTITIEI SI TRIBUNALUL B, CURTEA DE APEL B si intimatii-intervenienti si cu citarea CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, lipsa fiind celelalte parti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-reclamanta invedereaza instantei ca intelege sa renunte la judecata, Curtea procedand la identificarea acesteia in baza cartii de identitate.
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitata ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3861/07.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins ca neintemeiata actiunea reclamantelor, si a intervenientilor in interes propriu, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justitiei si Tribunalul B, cu citarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
În considerente a reținut că potrivit art. 1 din OG nr. 10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanței Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape.
Față de domeniul de aplicare a acestui act normativ, rezultă că nu a fost avuta în vedere categoria magistraților, astfel incat instanta nu a putut retine sustinerile reclamantelor in sensul ca au fost discriminate, intrucat in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art.2 al.2 din OG nr.137/2000.
In conformitate cu aceste dispozitii legale, sunt discriminatorii criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute de al.1, fata de alte persoane.
Acordarea acestor cresteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie discriminare, nereprezentand o deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurentele, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului s-a arătat că prin mai multe acte normative, în prima parte a anului 2007 s-au acordat majorări salariale tuturor salariaților bugetari, începând cu 01.01.2007, în trei etape, cu exceptia procurorilor si judecatorilor, astfel ca prin excluderea acestora s-a creat o discriminare.
Recurentele arată că, potrivit dispozitiilor Codului muncii, constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitarea, în condiții de egalitate a drepturilor omului sau a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în alte domenii al vieții publice.
Tot astfel, art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului prevede că: "Exercițiul și libertățile recunoscute în prezenta Convenție trebuie să fie garantate fără discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică, sau alt de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minor națională, averea, nașterea sau alt statut".
Avand in vedere ca la nivel national exista foarte multe actiuni admise refertor la aceste drepturi, aceasta situatie creeaza de asemenea o stare de discriminare, incompatibila cu prevederile art.6 al.1 si art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Raportat la dispozițiile art. 3041. proc. civ. recurentele solicită instanță de recurs să examineze cauza sub toate aspectele și să constate temeinicia cererii recurentelor.
Față de cele de mai sus, recurentele solicită instanțe admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâților la acordarea creșterilor salariale solicitate.
Intimatul Ministerul Justitiei si Libertatilor a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In sedinta publica de la 13.05.2009, recurenta-reclamanta s-a prezentat personal si a invederat Curtii ca intelege sa renunte la judecata.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Recurentele sunt magistrati in cadrul Tribunalului B si au investit instanta de fond cu pretentiile acestora avand ca obiect despagubirile cuvenite ca urmare a discriminarii create prin neacordarea cresterilor salariale prevazute de OG nr.10/2007 pentru functionarii publici si alte categorii de personal bugetar.
Cu privire la existenta unei discriminari, Curtea retine dispozitiile art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit carora "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, cresterile salariale invocate de reclamante, prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care magistratii nu desfășoară activitățile si atributiile stabilite pentru celelalte categorii de personal nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini, oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca drepturi salariale diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste cresteri salariale nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda cresterile salariale neprevăzute de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților-recurenti nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental și, în consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă.
Nu trebuie neglijat totodată, că prin Deciziile nr.818/2008, nr.819/2008 ale Curții Constituționale pronunțate la data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, obligatorie pentru instanțe, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul formulat de recurentele, ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul declarat de catre recurenta, avand in vedere renuntarea acesteia la judecata, in temeiul art.246 Cod procedura civila, Curtea va lua act de pozitia partii recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renuntarea la judecata a recurentei.
Respinge, recursul declarat de recurentele-reclamante, împotriva sentinței civile nr.3861/07.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTITIEI SI TRIBUNALUL B, CURTEA DE APEL B si intimatii-intervenienti si cu citarea CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/ Tehnored:MC
2 EX./03.06.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Luissa Elena