Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 11.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă

JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru

GREFIER - - -

Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantele - reclamante & CO și & CO și apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 1469/18.09.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantele - reclamante & CO și & CO, reprezentate de mandatar - OG, în baza procurii aflată la filele 28-30 din dosarul de fond, apelantul - pârât, reprezentat de avocat, în baza împuternicii avocațiale nr. -/22.04.2009, aflată la fila 52 din dosar și de reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 17564/11.06.2009 și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, reprezentat de consilier juridic, care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 11.02.2010, apelantele-reclamante & CO și & CO au depus o cerere prin care indică noul sediu procesual ales și solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la adresa din B,-,.B,.3,.5,sector.2.De asemenea, se mai învederează că la data de 01.02.2010, apelantul - pârât a depus înscrisuri într-un singur exemplar.

Curtea ia act de cererea formulată de către apelantele-reclamante & CO și & CO în sensul că solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul alesdin B,-,.B,.3,.5,sector.2și dispune efectuarea mențiunilor atât în citativul din dosar cât și în sistemul ECRIS.

La interpelarea Curții, reprezentanții apelantului - pârât, învederează instanței că au comunicat setul de înscrisuri depus la dosar pentru termenul de judecată de astăzi și reprezentantului legal al apelantelor-reclamante & CO și & CO.

Reprezentantul apelantelor-reclamante & CO și & CO, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererile de apel.

Reprezentanții apelantului - pârât, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererile de apel.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererile de apel.

Reprezentantul apelantelor-reclamante & CO și & CO, solicită admiterea apelului formulate de apelantele-reclamante & CO și & CO. astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței civile apelate în sensul reținerii ca anteriorități a mărcilor subscrise la data depunerii primei cereri de înregistrare pentru marca -, fără cheltuieli de judecată. În susținerea propriului apel, învederează instanței că principala critică cu privire la sentința instanței de fond se referă la anterioritatea mărcilor aparținând apelantelor-reclamante acestea având cele două mărci înregistrate de la data de 19.03.1997 marca internațională nr.- și respectiv, data de 17.03.l1997 marca nr.-. Astfel, la data formulării cererii de înregistrare a mărcii de către apelantul-pârât, cele două mărci ale apelantei -reclamante aveau caracterul unor mărci anterioare și totodată, opozabile mărcii. De asemenea, precizează că nu sunt conforme cu realitatea nici susținerile apelantului-pârât conform cărora, apelantele-reclamante ar fi renunțat în anul 2007 la protecția pentru România a celor două mărci internaționale sens în care invocă prevederile art. 34 al Regulamentului EC al Consiliului Europei nr.40/94 privind marca comunitară. Astfel, în anul 2007, România a devenit membră cu drepturi depline în Comunitatea Europeană și prin urmare, mărcile comunitare - cu senioritatea mărcii IR- și - cu senioritatea mărcii IR- au devenit pe deplin valabile în România și pe cale de consecință, reînoirea mărcilor internaționale de a căror senioritate beneficiază cele 2 mărci comunitare nu mai avea nici o rațiune.

Reprezentanții apelantului - pârât, solicită admiterea apelului formulat de apelantul-pârât, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de apelantele-reclamante. În susținerea propriului apel, învederează instanței că instanța de fond nu a analizat probele administrate raportat la mărcile naționale. De asemenea, precizează că instanța de fond, în cuprinsul hotărârii pronunțate, a făcut referire la marca - care, nu face obiectul acțiunii formulate de reclamante. Astfel, instanța fondului a dat dovada de imparțialitate, administrând probe ce nu au fost solicitate de către părți și nici puse în discuția acestora motiv pentru care se impune admiterea apelului formulat de apelantul-pârât.

Reprezentantul apelantelor-reclamante & CO și & CO, pune concluzii de respingere a apelului formulat de apelantul-pârât.

Reprezentanții apelantului - pârât, pune concluzii de respingere a apelului formulat de apelantele-reclamante, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,

DISPUNE

Amână pronunțarea pentru 18.02.2010, în cauza ce are ca obiect soluționarea cererilor de apel formulate de apelantele - reclamante & CO și & CO și apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 1469/18.09.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 59.

Ședința publică de la 18.02.2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

Dezbaterile pe fondul cererilor de apel au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18.02.2010 - data pronunțării prezentei decizii civile.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub numărul 42210/2/28.11.2007 la Tribunalul București secția a V-a civilă, reclamantele, & -. și - & -. prin mandatar autorizat & au solicitat, în contradictoriu cu pârâții și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea tuturor mărcilor înregistrate la nivel național de către pârâtul respectiv: INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR nr. -; 90 nr. -; 46 nr. -; 12 nr. -; 35 nr. -; 15 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 48 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 49 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 80 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 46 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 05 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 85 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 71 nr. -, obligarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci la publicarea hotărârii ce se va pronunța în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială la înscrierea mențiunii privind anularea înregistrării tuturor în Registrul Național înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și acordarea de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamantele au arătat că mărcile sunt similare până la confuzie cu mărcile notorii (motiv de anulare prevăzut de art. 48 (1) lit. b) coroborat cu art. 6 lit. d) din Legea 847 1998).

Reclamantele au mai arătat că sunt membre și reprezintă interesele grupurilor de companii și, cu activitate în domeniul materialelor de construcții în întreaga lume; că afacerea a început cu mai bine de 100 de ani în urmă, iar în 2006 cifra de afaceri a consorțiului a fost de 890,000,000 Euro; că grupul are peste 4.000 de angajați în 20 de țâri ale Europei și este lider în materiale de construcții atât pe piața din Europa, cât și din întreaga lume, produsele sale fiind de o calitate superioară, câteva obiective de referința din lume unde s-au utilizat materiale de construcții fiind o mărturie în acest sens: Palatul, Parlamentul din, Palatul din, -ul din, - ia.

Au susținut reclamantele că funcționează în România prin filiala România, produsele fiind fabricate și comercializate în România de peste 10 ani, iar reclamantele sunt titularele unui portofoliu impresionant de mărci înregistrate prin intermediul Sistemului de la Madrid și de mărci comunitare.

De asemenea, reclamantele au arătat că în cauză există posibilitatea de confuzie, întrucât mărcile înregistrate sunt similare până la confuzie cu mărcile notorii, care aparțin reclamantelor, și sunt înregistrate și utilizate de către pârâtul și de către companiile controlate de acesta pentru produse și servicii identice sau similare, după caz, cu cele pentru care sunt înregistrate sau utilizate mărcile reclamantelor și că, la o analiză comparativă a semnelor aflate în discuție - și - rezultă fără putința de tăgada similaritatea accentuata a acestora, atât din punct de vedere vizual, dar și fonetic și conceptual; că în ceea ce privește mărcile aparținând paratului, deși acestea sunt mărci combinate constând în ambalajele produselor, elementul dominant, vedeta care asigură elementul de identitate este "", elemente ca 12, 49 fiind elemente lipsite de distinctivitate, ele reprezintând un cod uzual de produse. Astfel, unicul element care diferă este ultima litera "X" in loc de "T", element total insuficient pentru a înlătura riscul de confuzie incluzând și riscul de asociere în rândul consumatorilor, deoarece așa cum a fost statuat de o foarte lungă perioadă de timp, consumatorii rețin cu precădere începutul unui cuvânt. Nu există suficiente elemente distinctive între mărcile și care să elimine posibilitatea confuziei între ele.

Reclamantele au precizat că solicită anularea mărcilor în temeiul art. 48 coroborat cu art. 6 litera d al Legii nr.84/ 1998, deoarece la data depunerii cererilor de înregistrare existau mărcile reclamantelor, care se bucurau de statut de mărci notorii, și în consecință mărcile ulterioare ar fi trebuit refuzate la înregistrare.

Au mai arătat că mărcile se bucurau de anterioritate în raport cu mărcile, motiv de anulare prevăzut de art. 48 al. 1. lit. b) și art. 6 lit. c) din Legea 84/ 1998, solicitând instanței să rețină și motivul de anulare invocat mai sus deoarece mărcile au fost înregistrate și sunt în prezent protejate în România ca urmare a înregistrării la nivel internațional și a Sistemului de Mărci Comunitare din 1997 până în 2017:

- marca comunitara - "" (marca verbala), protejată în România cu prioritatea de care se bucură marca înregistrată internațional IR 672.607, conform art. 34 al Regulamentul CE nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 cu privire la marca comunitară (), prin urmare cu prioritate din data de 19.03.1997 acordat cu privire la produse din Clasa 1: chimicale și materiale de construcții, adezivi pentru construcții; Clasa 2 pentru vopsele și coloranți și Clasa 19 pentru materiale de construcții (nemetalice) ciment, var, mortar, ipsos si pietriș; ipsos prefabricat, mortar prefabricat, amestecuri de ipsos, amestecuri de mortar, amestecuri pentru asfalt și amestecuri pentru pavaje;

- marca comunitara - "" (marca figurativă), protejată în România, cu prioritatea de care se bucură marca înregistrată internațional IR 671.403 conform art. 34 al Regulamentul CE nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 cu privire la marca comunitară (), prin urmare cu prioritate din data de 17.03.1997 acordat cu privire la produse din Clasa 1: chimicale și materiale de construcții, adezivi pentru construcții; Clasa 2 pentru vopsele si coloranți și Clasa 19 pentru materiale de construcții (nemetalice) ciment, var, mortar, ipsos și pietriș; ipsos prefabricat, mortar prefabricat, amestecuri de ipsos, amestecuri de mortar, amestecuri pentru asfalt și amestecuri pentru pavaje.

Reclamantele au mai arătat că mărcile erau înregistrate la nivel internațional și protejate în România din anul 1997 la momentul depunerii cererilor de înregistrare pentru fiecare dintre mărcile, că protecția oferită acestor mărci a fost continuă și, de aceea, cererile de înregistrare depuse de ar fi trebuit să fie respinse de către OSIM, în baza mărcilor anterioare care aparțin reclamantelor.

Totodată, reclamantele au susținut că pârâtul a înregistrat mărcile cu rea credință, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 48 al. 1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. sunt semne care servesc la diferențierea de către consumatori a produselor și/sau serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile altor comercianți, adică marca este indicatorul, puntea de legătura între producător și utilizator. În bogata jurisprudența a Curții Europene de Justiție a fost relevat faptul ca una din funcțiile esențiale ale mărcii este aceea de garanție a consumatorului cu privire la originea produsului sau serviciului protejat de marcă, permițându-i să distingă fără nici o posibilitate de confuzie produsul sau serviciul, față de cele ale concurenților, că înregistrarea unei mărci în scopul creării de confuzie în rândul consumatorului, de a obține beneficii nemeritate de pe urma eforturilor unor terți reprezintă un abuz de drept sau după caz o frauda la lege, fiind ca atare sancționată cu anularea.

De asemenea, reclamantele au arătat că, în mod concret, frauda poate consta în cunoștința pe care o are cel care face depozitul asupra faptului că o marcă ca aceea depusă de el este folosită de altcineva sub o formă identică/cvasiidentică; că pârâtul avea cunoștință de existenta la data depunerii cererilor de înregistrare pentru mărcile. Acest aspect generează - în susținerea reclamantelor - o prezumție de rea-credință în persoana pârâtului în condițiile în care acesta deținea la momentul respectiv funcții de răspundere (director de vânzări) în cadrul raporturilor de munca stabilite cu un competitor al, respectiv România; că surse publice confirmă faptul că, în anul 2003, pârâtul a părăsit compania România pentru a-si deschide propria afacere în domeniul materialelor de construcție, derulându-și activitatea sub numele de; că este evident că, lucrând pentru România, pârâtul cunoștea acest domeniu, competitorii și mărcile. În aceste condiții, reclamantele consideră că pârâtul a acționat cu rea credința când a depus cererea de înregistrare a mărcilor, care sunt aproape identice cu mărcile înregistrate ale reclamantelor, în scopul de a beneficia pe nedrept de notorietatea și reputația mărcilor și evident de a crea confuzie pe piața din România.

Reclamantele au mai arătat ca la momentul depunerii cererilor de înregistrare pentru fiecare dintre mărcile, mărcile erau deja folosite în România, iar produsele comercializate sub acestea erau deja foarte cunoscute și apreciate; că este practic imposibil de imaginat că pârâtul, desfășurând activități de conducere în domeniul materialelor de construcții, să nu fi avut cunoștința de mărcile, alegerea mărcilor nefiind fructul hazardului, ci o acțiune conștientă, cu atât mai mult cu cât România Com și pârâtulB. își desfășoară activitatea în același sector de activitate și se adresează acelorași consumatori.

Au mai precizat reclamantele ca marca are o semnificație în limba ă, prin raportare la activitatea reclamantelor; că marca nu are un corespondent în limba română, iar grupul de societăți din care fac parte reclamantele are la baza cultura și limba ă, întrucât fondatorii provin din spațiul austro-; că marca conține elementul, ce înseamnă "construcție" in limba ă, astfel ca marca utilizată de reclamante este legată în mod organic de activitatea specifică desfășurată, pe de o parte, cât și de limba dominantă utilizata în cadrul grupului de societăți din care fac parte, respectiv limba ă; că spre deosebire de marca reclamantelor, varietatea de mărci subsumate denumirii nu are nicio legătură cu limba română sau terminologia uzitată în industria construcțiilor din România; că lipsa unui astfel de liant între marca și produsele pe care le identifică, pe de o parte, cât și asemănarea izbitoare cu marca reclamantelor, indică reaua-credință a pârâtului atunci când a înregistrat mărcile; că mărcile frauduloase diferă de mărcile numai printr-o singură literă iar depunerea pentru înregistrare și folosirea mărcii de înregistrare a avut drept scop exploatarea fără drept a reputației și a notorietății pe care marca le-a obținut pe piața de-a lungul anilor, fiind astfel evident că depunerile cererilor de înregistrare a mărcilor au fost făcute cu rea-credință.

Reclamantele și-au întemeiat cererea pe:

- dispozițiile art. 48 alin 1, lit. b) coroborat cu art. 6 lit. d) ale Legii nr.84/ 1998, care prevede posibilitatea anularii înregistrării, dacă la data depunerii cererii de înregistrare a mărci, această marcă ulterioară era identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare la data depunerii cererii;

- dispozițiile art. 48 alin. 1, lit. b) si art. 6 lit. c) ale Legii nr. 84/1998, care prevede posibilitatea anularii înregistrării, dacă la data depunerii cererii de înregistrare a mărci, aceasta era similară cu o marcă înregistrata anterior destinată unor produse sau servicii identice sau similare dacă există posibilitate de confuzie din partea consumatorilor, incluzând riscul de a fi asociata cu o marcă anterioară;

- dispozițiile art. 48 alin 1, lit. c) din Legea nr. 84/1998, care prevăd că orice persoană îndreptățită poate să apeleze la instanță pentru a solicita anularea înregistrării unei mărci dacă aceasta a fost făcută cu rea-credință și dispozițiile art. 109.pr.civilă și următoarele, precum și alte dispoziții legale interne și internaționale aferente domeniului proprietății intelectuale și incidente în cauză.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

A arătat pârâtul că în mod greșit susțin reclamantele că mărcile deținute de către pârât sunt similare până la confuzie cu mărcile notorii. deținute de către pârât conțin elementul dominant ca element dominant și definitoriu, analiza desfășurata de către reclamante limitându-se doar la aspectul fonetic; în mod vădit nefondat și netemeinic reclamantele arată că denumiri ca ori reprezintă coduri de produse, ce sunt lipsite de distinctivitate și nu pot "prezenta în mod individual mărci", susținere care nu este probată de vreo dovada reala ori vreo analiză a produselor de tipul celor comercializate sub aceste mărci pe piața autohtonă.

Reclamantele, încercând să probeze similaritatea exclusiv la nivelul elementului comun mărcilor a căror anulare o solicită, arată ca singura diferența consta în litera "X" în locul literei "T", uitând să analizeze în mod real și eficient marca în integralitatea acesteia. Reclamantele au omis, în analiza lor, că elementul figurativ este existent atât în cuprinsul mărcii "", cât și în cuprinsul mărcii "", că marca reclamantelor este marcă combinată, constând în denumirea "" cu element figurativ, iar mărcile pârâtului constau în elementul "" plus elemente verbale și elemente figurative, lipsind confuzia atât la nivel verbal cât și la nivel figurativ.

Totodată, pârâtul a arătat că în decursul a mai mult de 4 ani produsele comercializate sub mărcile "" au căpătat o largă cunoaștere și apreciere în piață, în situația in care nu ar fi fost înregistrate, îndeplinind condițiile unor mărci notorii.

Pârâtul a mai arătat că reclamantele susțin că sub denumirea "" sunt comercializate produse similare ori identice cu produsele comercializate sub mărcile "", fapt lipsit de adevăr, de vreme ce, chiar site-ul web al reclamantelor arată că produse ce pot fi catalogate în noțiunea largă de "similare" sunt comercializate sub denumirea de, iar nu de.

Pârâtul a arătat ca, pe de alta parte, la acest moment sunt înregistrate ori în curs de înregistrare în Registrul Național al Depuse aproape 40 de denumiri ce au în compunere elementul "bau", printre care: "", "" ori "".

În ceea ce privește noțiunea de marcă notorie, pârâtul consideră că în cauză nu se poate face aplicabilitatea dispozițiilor legale privitoare la notorietate, având în vedere definiția existentă în art. 3, lit. c) din Legea nr. 84: marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorității revendicate în cerere, că pentru a determina dacă o marcă este larg cunoscută se va avea în vedere notorietatea acestei mărci în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România, cu atât mai mult cu cât nu s-a pus în discuție vreo înregistrare națională a mărcii "".

În ce privește anterioritatea mărcilor "" în raport de mărcile "", pârâtul arată ca, interpretând dispozițiile Legii nr. 84/1998 intr-o maniera proprie și fără a se fundamenta pe vreo normă comunitară, în mod greșit reclamantele solicită anularea mărcilor "" motivând ca mărcile "" sunt anterioare; că marca comunitară și marca internațională nu se substituie mărcii naționale, ci constituie sisteme independente de protecție, iar protecția prin marca comunitară nu are un caracter obligatoriu și nici exclusiv. Susținerea reclamantelor potrivit cărora Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci ar fi trebuit să dispună respingerea mărcilor este - în opinia pârâtului - eronată, întrucât marca combinată constând în denumirea "" cu element figurativ, nu este nici similară și identica cu marca " INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR" - și nu în mod individual, așa cum încearcă să acrediteze ideea reclamantele - marca combinată constând în " INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR" cu element figurativ. Marca nu a fost înregistrată pe teritoriul României, iar la data înregistrării primei mărci având în compunere elementul "" reclamantele au avut o atitudine pasiva nemanifestând nici o acțiune din care să reiasă că aceste mărci ar fi de natură a produce vreo confuzie, acest risc de confuzie apărând abia după o perioada de 5 ani.

În ce privește situația mărcilor ce au in compunere elementul "" consideră că la nivel internațional sunt 550 de mărci înregistrate, iar reclamantele nu au formulat nicio acțiune împotriva acestora, iar situația existenței unor mărci având în compunere elementul "" - tehnica de construcții se regăsește și la nivel comunitar.

Cu privire la susținerea ca denumirea "" nu are corespondent în limba romană, consideră pârâtul că acest motiv nu poate fi reținut de către instanță, întrucât aceste este lipsit de temeinicie, deoarece mărcile fanteziste ori parțial fanteziste sunt recunoscute de către lege ca fiind protejabile.

Pârâtul a mai arătat că, față de prevederile articolului 48 alin. 3 din Legea nr. 84/1998, termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) și e) este de 5 ani și curge de la data înregistrării mărcii, așa încât acțiunea reclamantelor apare ca fiind tardivă.

În ce privește susținerile reclamantelor că pârâtul ar fi înregistrat mărcile cu rea-credință, pârâtul consideră că sunt eronate, întrucât instanța nu poate reține vreo prezumție de rea credință în sarcina sa deoarece aceasta nu a fost probată, nefiind probe în sensul că reclamantul și-ar fi deschis propria afacere înregistrând și mărcile în discuție. Afirmația reclamantelor în sensul că pârâtul a înregistrat succesiv mărcile "" cu rea credință este lipsită de adevăr de vreme ce prima marcă, prin care elementul "" a căpătat protecție legală, nu a fost înregistrată de către pârât.

Prin sentința civilă nr. 1469/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității și a fost admisă acțiunea reclamantelor, dispunându-se anularea mărcilor nr. -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că:

Reclamantele sunt titularele mărcilor, respectiv marca comunitară - înregistrată la data de 9.12.1998 și marca comunitară - înregistrata la data de 7. 01. 1999.

Pârâtul a înregistrat mărcile INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR nr. -; 90 nr. -; 46 nr. -; 12 nr. -; 35 nr. -; 15 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 48 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 49 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 80 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 46 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 05 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 85 nr. -; PENTRU PROFESIONIȘTI 71 nr. -, prima fiind înregistrată marca Industria Construcțiilor nr. 52719.

Reclamantele solicită anularea înregistrării mărcilor al căror titular este pârâtul invocând dispozițiile art. 48 alin 1 lit. b coroborat cu art. 6 lit. d si c, precum și dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998.

Cât privește excepția tardivității invocată de către pârât, s-a reținut că unul din temeiurile de drept invocate de către reclamantă este art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998, iar potrivit art. 48 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 "Acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii", așa încât excepția tardivității cu privire la cererea întemeiată pe acest temei de drept este neîntemeiată.

Cât privește cererea întemeiată pe disp. Art. 48 alin. 1 lit. b, a constatat instanța, că potrivit art. 48 alin. 3 din Legea nr. 84/1998, "Termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) și e) este de 5 ani și curge de la data înregistrării mărcii".

Cererea de înregistrare pentru cea mai veche marcă a pârâtului a fost făcută la 30.05.2002, însă înregistrarea acestei mărci s-a dispus de către OSIM prin decizia nr. -/3.04.2003, dispunându-se publicarea mărcii în nr. 4/2003.

Ca atare, data înregistrării mărcii nu este cea a formulării cererii de înregistrare,ci cea la care s-a realizat înregistrarea mărcii, în cauză această dată fiind 3.04.2003.

Cum cererea de chemare în judecată este formulata la 28.11.2007, este neîntemeiată excepția tardivității și în ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998, cererea fiind formulată în interiorul termenului de 5 ani de la data înregistrării mărcii.

În ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. b rap. la art. 6 lit. c si d din Legea nr. 84/1998, a reținut instanța că mărcile și sunt similare, creând atât riscul de confuzie, cât și pe cel de asociere.

Astfel, deși mărcile mai conțin și alte elemente verbale, acestea din urmă nu sunt de natură a identifica în mod individual produsele respective, ci au doar o aparență de indicativ tehnic care diferențiază între ele produsele comercializate sub mărcile. În plus, la înregistrarea mărcii INDUSTRIA CONSTRUCTIILOR s-a realizat declarația de renunțare la exclusivitate pentru sintagma INDUSTRIA CONSTRUCTIILOR, așa încât singurul element al mărcii pentru care se poate aprecia asupra distinctivității este elementul verbal și elementul grafic.

Ca atare, elementele verbale auxiliare individualizează produsele doar în cadrul "familiei" de produse, fără ca existenta lor în cadrul mărcii să confere acesteia caracter distinctiv în raport cu orice alta marcă. În schimb, elementul verbal din cadrul mărcilor are rolul de a diferenția "familia" de produse de alte produse comercializate sub alt nume sau altă marcă. Însă, întrucât acest element este similar cu elementul verbal din cadrul mărcilor reclamantelor, prezența în ambele familii de mărci a elementelor si este de natură să determine consumatorul fie să confunde produsele comercializate sub cele doua mărci (având în vedere că, din punct de vedere fonetic, cele două elemente verbale principale ale celor două familii de mărci sunt aproape identice, diferind doar ultima literă), fie să asocieze produsele comercializate sub mărcile respective (considerând că sunt produse ale aceluiași producător).

Pe de alta parte, elementul verbal principal al mărcilor - și este asociat unui element grafic identic ca formă, respectiv unui pătrat, acest fapt sporind riscul de confuzie.

La data înregistrării mărcilor, mărcile nu erau protejate pe teritoriul României, însă, din probele administrate rezultă că la momentul depunerii cererilor de înregistrare a mărcilor produsele identificate prin mărcile erau deja comercializate în România și dobândiseră notorietate pentru consumatorii din domeniu, dovadă fiind facturile fiscale prin care s-a probat comercializarea de către reclamantă a produselor sale pe teritoriul României începând cu anul 1995, activitățile desfășurate de reclamantă în România începând din anul 2001, respectiv participarea intensă la târguri și expoziții, organizarea de seminarii și concursuri probată cu înscrisuri, precum și locurile 1 și 2 pe piață ocupate de reclamantă începând cu anul 2003, astfel cum rezultă din studiul realizat de, inclusiv locul 2 în topul firmelor specializate realizat în raport cu cifra de afaceri.

În consecință, prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 6 lit. d si art. 48 alin. 1lit. b din Legea nr. 84/1998.

În ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. c din Legea nr. 84/1998, tribunalul a constatat că, așa cum a recunoscut la interogatoriu, pârâtul a deținut funcția de director de vânzări și marketing în cadrul Romania până în anul 2003. În topul firmelor specializate întocmit de aceasta firmă apărea începând cu anul 2003 ca ocupând locul 1 în raport cu cifra de afaceri, reclamanta ocupând locul 2. De asemenea, ambele firme își disputau primele locuri raportat la alte criterii ( cote de piață pentru diverși adezivi, productivitate etc.). Ca atare, cele două firme erau principali competitori pe piața specializată, iar pârâtul ocupând funcția de director de vânzări și marketing la firma competitoare, din aceasta funcție a avut în mod cert posibilitatea de a cunoaște produsele comercializate de reclamante sub marca. Ulterior, pârâtul a înregistrat mărcile pentru aceleași produse ca și cele comercializate de reclamante sub marca.

De altfel, pârâtul nu a oferit nici o explicație asupra modului în care a ajuns la alegerea elementului verbal, ceea ce întărește prezumția că alegerea acestui element verbal s-a făcut tocmai în vederea asocierii produselor comercializate sub mărcile ce cuprind acest element verbal cu produsele comercializate sub mărcile, beneficiind astfel de notorietatea acestora din urmă, aspect care conturează reaua-credință a pârâtului la înregistrarea mărcilor.

În plus, la înregistrarea primei mărci s-a emis aviz de refuz provizoriu, unul din motivele invocate în acest aviz fiind și existența mărcii internaționale, însă pârâtul a invocat în procedura de înregistrarea că nu ar avea cunoștință că s-ar comercializa în România produse sub marca respectivă Or, este evident că la momentul derulării procedurii de înregistrare a mărcii INDUSTRIA CONSTRUCTIILOR nr. 52719, pârâtul cunoștea de existența pe piața românească a produselor, susținerea contrară fiind făcută în martie 2003, moment la care pârâtul era încă director de vânzări la principalul competitor pe piața de profil pentru produsele comercializate sub mărcile.

În consecință, s-a constatat că sunt întrunite în cauză și dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998.

Ca atare, față de cele reținute, a fost admisă cererea reclamantelor și s-a dispus anularea mărcilor naționale nr. -, -, -, -, -, -, -,-,-,-,-,-, -, -.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele cât și pârâtul.

Prin apelul formulat de reclamante se susține în esență că:

Astfel s-a indicat și probat prin cererea introductivă și concluziile scrise formulate, la data înregistrării mărcilor de către pârâtul, reclamantele erau titularele mărcilor internaționale nr. - înregistrată de la data de 19.03.1997, și nr. -, marcă combinată înregistrată de la data de 17.03.1997. În consecință mărcile erau mărci anterioare opozabile mărcilor, solicitate ulterior la înregistrare de către pârât. Produsele protejate de către mărcile anterioare erau identice cu cele pentru care a fost solicitată protecția prin mărcile.

Faptul că, la data depunerii cererilor de înregistrare de către pârâtul, reclamantele erau titulare ale mărcilor respective în România, mărci valide în România, a fost probat și prin aceea că marca industria construcțiilor nr. -, aparținând pârâtului, a fost refuzată de către OSIM în baza unor mărci anterioare printre care și mărcile aparținând reclamantelor, refuz care însă ulterior, a fost reconsiderat cu mare ușurință de către examinatorul OSIM în baza unor argumente puerile.

Susțin apelantele reclamante că instanța de fond a fost probabil indusă în eroare de susținerile pârâtului conform cărora reclamantele ar fi renunțat, în anul 2007, la protecția pentru România a mărcilor internaționale susmenționate, susțineri evident false, întrucât în anul 2007 România a devenit membră cu drepturi depline în Comunitatea europeană, și ca efect mărcile comunitare - având senioritatea decurgând din marca IR- și - având senioritatea decurgând din marca IR- au devenit pe deplin valide în România. ~

Ca urmare, reînnoirea mărcilor internaționale de a căror senioritate beneficiază cele 2 mărci comunitare nu se justifică din nici un punct de vedere.

În acest sens, fac reclamantele apelante trimitere la Regulamentul EC al Consiliului Europei nr. 40/94 privind marca comunitară, care prevede posibilitatea ca titularul unei mărci înregistrate anterior în statele membre - incluzând o marca înregistrată potrivit tratatelor internaționale cu efect în țările membre - care solicită înregistrarea unei mărci identice cu marca comunitară privind produse și servicii identice cu cele pentru care marca anterioara a fost înregistrată, poate invoca pentru marca comunitară senioritatea mărcii anterioare în statele membre. va avea același efect, chiar daca titularul mărcii comunitare a renunțat la marca anterioară sau a lăsat să decadă și acesta (titularul) va avea aceleași drepturi ca și cum marca anterioară ar fi continuat să fie înregistrată.

Prin urmare, susțin apelantele reclamante că protecția mărcilor a fost continuă din 1997 până în prezent, inițial prin cele 2 înregistrări internaționale, iar în prezent prin mărcile comunitare care continuă efectele celor 2 mărci internaționale.

În cazul unor acțiuni în anulare de mărci - cum este și prezenta cauză - motivele de anulare se apreciază retroactiv, de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii sau mărcilor posterioare, și nu la data emiterii deciziilor de înregistrare sau după caz a datei judecării cererilor de anulare.

. au fost invocate prevederile art 291 și urm. Cod Proc. Civ. precum și orice alte norme interne și internaționale incidente în prezenta cauză.

Prin apelul formulat de apelantul-pârât este criticată hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

Instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Intimatele-reclamante și-au întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile art. 48 alin. 1, lit. b) prin coroborare la art. 6 lit. c) din Legea nr. 48/1998, motivând că marca MN -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR nu putea fi înregistrată deoarece la data înregistrării acesteia existau mărcile similare MI 0-, MI 0- si - si -.

Acțiunea formulată de către intimatele-reclamante a fost introdusă în data de 28.11.2007.

Marca națională -, INDUSTRIA CONSTRUCTIILOR a fost depusa spre înregistrare la data de 32.95.2.002, având ca titular SC SRL. La data de 28.03.2003 s-a dispus acordarea protecției, începând cu data depunerii și, eliberarea Certificatului de marcă în favoarea SC SRL.

Art. 29 din Legea nr. 84/1998 prevede în mod expres faptul că "înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului național reglementar al mărcii, pentru o perioada de 10 ani". Cu alte cuvinte, protecția este acordata, de la data constituirii depozitului național.

Legiuitorul a delimitat în mod clar două termene: data înregistrării și data publicării, în funcție de drepturile și obligațiile titularului ce decurg în mod independent în funcție de acestea.

Astfel, arată apelantul pârât că de la data înregistrării (data constituirii depozitului național) curg: perioada de protecție de 10 ani, perioada de 5 ani în funcție de care se poate cere decăderea din drepturi a titularului etc. iar de la data publicării curge termenul de opoziție de 3 luni.

Intenția legiuitorului de a acorda protecție odată cu data înregistrării este întărită de intenția acestuia de a proteja titularul mărcii înregistrate fața de eventuale situații prejudiciabile, instituind în acest sens o serie de drepturi prevăzute de art. 35 din lege.

Din toate acestea rezultă - în opinia apelantului pârât - faptul ca data înregistrării este data constituirii depozitului național, iar nu data definitivării înregistrării, aceasta din urma fiind o dată relativă în funcție de care drepturile sunt constituite cu efect retroactiv. Cu atât mai mult este susținută aceasta teorie, cu cât față de data înregistrării (data constituirii depozitului) sunt analizate toate drepturile titularului, acestea nefiind analizate niciun moment prin prisma datei publicării care instituie numai drepturi fața de eventualii titulari ai unor drepturi anterioare.

O astfel de interpretare, potrivit căreia data de înregistrare este identică cu data constituirii depozitului, se regăsește și în dispozițiile art. 46 din Regulamentul CE nr. 207/2009 care precizează că protecția este de 10 ani de la data depunerii.

Pe de alta parte, atât în cuprinsul Legii nr. 84/1998, cât și în cuprinsul Regulamentului CE nr. 207/2009 (art. 146), din punct de vedere terminologic, singura clarificare legală este acordată asupra termenului de dată de depunere.

Consideră apelantul-pârât că, interpretând sistematic dispozițiile Legii nr. 84/1998 prin interpretarea normelor comunitare cuprinse în Regulamentul CE nr. 207/2009, vom obține o soluție identică cu cea menționată mai sus. Astfel, lipsa unei mențiuni oficiale exprese în cuprinsul actului normativ cât și prin interpretarea logica a acestuia, rezultă că voința reala a legiuitorului a fost aceea de a exista identitate între cele doua date. Aceasta interpretare a textului legal se bazează - în opinia apelantului - pe norme legale clare, evidente și departe de a fi lacunară, astfel încât o interpretare opusă pare contradictorie destinației reale a acestei norme juridice.

Având în vedere importanta datei de la care marca -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR se considera înregistrată, consideră apelantul, pentru considerentele mai sus expuse, că aceasta este 30.05.2002, față de aceasta data urmând a fi calculat termenul de prescripție stipulat de art. 48 alin. 3. În lumina celor expuse, data la care s-a împlinit termenul de prescripție al acțiunii întemeiate pe baza art. 6, alin. 1, lit. c) în raport de MN -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR este 30.05.2007.

Raportat la mărcile naționale, instanța de fond nu a analizat probele administrate la dosarul cauzei.

Astfel cum reiese din Certificatul de înregistrarea a Mărcii naționale -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR, aceasta a fost înregistrată pe teritoriul României începând cu data de 30.05.2002 pentru clasele de servicii și produse (conform clasificării de la ) 1 - 42. Deși SC SRL a declarat, prin administratorul de la acea vreme, că nu revendică un drept exclusiv asupra elementelor "INDUSTRIA" și "CONSTRUCȚIILOR", protecția este acordată pentru întreaga marcă, în ansamblul ei, iar analiza efectuată de către instanță trebuia să se raporteze la întreaga marca, și nu numai la unele elemente ale acesteia;

Marca națională -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR a fost dobândită de către pârâtul apelant de la SC SRL, în luna octombrie 2004, printr-un contract de cesiune de marcă.

Celelalte mărci deținute de către pârât sunt înregistrate pentru clasele 1 și 19.

În conformitate cu temeiul în drept al acțiunii formulate de către intimatele-reclamante, acestea au solicitat anularea mărcilor pârâtului apelant, motivând că prin înregistrarea acestora se aduce atingere mărcilor deținute proprietate de către acestea.

În conformitate cu dispozițiile art. 6, alin. 1, litera c), mărcile deținute de către pârât, ar fi trebuit anulate dacă acestea erau similare cu mărci anterioare și erau destinate a fi aplicate unor produse sau servicii identice sau similare, dacă exista risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere cu mărcile anterioare.

În ce privește similaritatea (afirmată de reclamante) între mărcile a căror anulare s-a cerut și mărcile intimatelor-reclamante și riscul de asociere cât și cel de confuzie, arată apelantul pârât că acest aspect a fost reținut în mod greși de către instanța de fond.

De altfel, instanța de fond a reținut și faptul că, în ceea ce privește mărcile a căror anulare s-a solicitat, exista și unele elemente verbale care sunt în fapt elemente de ordin tehnic ce nu sunt de natură a identifica în mod individual produsele, existând un risc de confuzie.

Marca - este reprezentată prin elementele verbale combinate (litere de tipar mari și mici) si mIT însoțite de un pătrat simplu negru.

Marca a cărei anulare se solicită MN -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR, este reprezentată de particulele verbale: INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR însoțite de o linie și un punct color. Linia subliniază particula BA iar punctul contrat reprezintă punctul literei

De remarcat că nici fonetic aceste două mărci nu sunt similare. Existența unor elemente comune nu este de natură a determina un risc de confuzie. De altfel, particula "" este comună mai multor mărci înregistrate la nivel comunitar și internațional.

, nu există similaritate daca marca - este compusă dintr-o alternanță de litere mici și mari construită pe două laturi ale unui pătrat, iar marca a cărei anulare s-a solicitat reprezintă conceptual legătura dintre materialele de construcții (bau - cf. limbii e însemnă construcție) iar mix - legătura dintre toate materialele destinate industriei construcțiilor.

nu poate fi reținută niciun fel de asemănare, riscul de confuzie fiind practic nul.

Menționează apelantul pârât că, în ceea ce privește MN - nu se poate susține nici că asemănarea este reprezentata de pătratul negru deoarece, dacă în cazul mărcii pătratul negru este evident un element grafic - dar care nu poate crea distinctivitate - în cazul MN - nu exista un altfel de element geometric, particulele verbale și fiind editate cu caractere albe, care sunt așezate conceptual pe un fond de contrast care să le evidențieze.

De altfel, din punct de vedere conceptual, nu reiese cu claritate existența unui element verbal. Fontul special cu care este redactat acest element verbal este de natură a crea confuzie între și IT 3 AU.

În cazul acestei mărci, elementele verbale si sunt editate cu un font specific, de natură a genera o distinctivitate vizuală între cele două mărci combinate.

Nici clasele de protecție nu sunt identice; în timp de - este protejată în mod limitativ pentru adezivii destinați construcțiilor, MN - este protejată pentru aditivii destinați industriei.

Cu privire la mărcile naționale -, -_,-_,-, -, -, -_,-, -, -, - si -, nu exista risc de confuzie.

Instanța de fond, realizând o analiză superficială, a reținut în mod eronat că " deși mărcile mai conțin și alte elemente verbale, acestea din urmă nu sunt de natură a identifica în mod individual produsule, ci au doar o aparență de indicativ tehnic [. ]".

Între mărcile aflate în conflict există - în susținerea pârâtului apelant -diferențe evidente de ordin verbal, fonetic, conceptual și vizual.

comparate sunt construite în mod diferențiat una de cealaltă, iar elementele verbale conținute nu sunt similare, exceptând particula "", particulă regăsită în peste 10 mărci comunitare și peste 400 de mărci internaționale, dintre care peste 60 anterioare mărcilor intimatelor - reclamante.

În baza celor expuse, consideră apelantul că este aplicabilă teoria distanței, în condițiile în care înregistrarea mărcii s-a realizat la o scurtă distanță în timp față de alte mărci conținând în compunere elementul verbal "".

De altfel, datorită descriptivității, această particulă nu poate fi protejată în mod individual.

Instanța de fond trebuia să analizeze mărcile în ansamblul lor, fără a se limita la anumite presupuse similarități verbale. apelantului pârât sunt compuse atât din elemente verbale cât și din elemente grafice care sunt de natură a se menține în percepția consumatorului.

Astfel nu trebuie luate în considerare doar anumite componente, respectiv elementele verbale, ci trebuie analizată imaginea întregii mărci. Instanța de fond în mod eronat a considerat ca neglijabile celelalte elemente ale mărcilor, respectiv elementele verbale, precum "industria construcțiilor", " 49" sau " 80", sau elementele grafice. În acest sens nu există nicio bază care să conducă la concluzia că un consumator care este suficient de bine informat, atent și circumspect va ignora sistematic celelalte elemente ale mărcii, și va lua în considerare doar elementele verbale compuse din particula "",

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a reținut în mod constant că "riscul de confuzie trebuie analizat în mod global din punctul de vedere al percepției consumatorului asupra mărcilor și produselor sau serviciilor, fiind necesar a fi luate în considerare toate elementele care intră în compoziția mărcilor, de natură vizuală, auditivă, fonetică, conceptuală".

Mai arată apelantul pârât că, în situația de față, nu se poate pune în discuție analiza similarității sau identității produsele aparținând intimatei întrucât acestea nu exista sub marca.

Conform celor pretinse de către intimatele - reclamante prin cererea de chemare în judecată, marca este aplicată unor produse similare ori identice cu produsele comercializate sub mărcile a căror anulare se solicită.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă ca marca reprezintă în fapt numele comercial al producătorului ( ), nume protejat și în baza art. 8 al Conventiei d l Paris.

Din perspectiva analizei desfășurate atât asupra produselor, cât și a întregii activității comerciale desfășurate în conexiune indirecta cu marca, reiese că în anul 1985, rațiunea juridică a protecției mărcii a fost aceea de a întări protecția unui nume comercial.

Din întreg probatoriul depus la dosarul cauzei rezultă că produsele de tip adezivi, mortari și tencuieli sunt comercializate sub marca, iar nu sub marca.

Marca reprezintă un semn distinctiv servind la diferențierea de către public a produselor și serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile de același fel ori de produsele și serviciile similare ale altor comercianți. Așadar, marca este un element de identificare a unor produse în raport de produse de același fel sau de produse aparținând unui alt comerciant.

În cazul de față se poate identifica numai o marcă/denumire a produselor intimatelor-reclamante, și anume.

Marca, reprezintă numele comercial al producătorului, în cazul în care acesta este, dar care nu este parte în dosar.

Societățile reclamante sunt în fapt deținătoarele drepturilor de control asupra societăților din Europa, fără însă ca acestea să producă în mod efectiv produse; marca sub care aceste produse sunt comercializate este.

Art. 6, alin. 1, lit. c) din Legea nr. 84/1998 stabilește, ca și condiție necesară, existența unui risc de confuzie pentru publicul specializat.

Consideră apelantul-pârât că produsele intimatelor-reclamante se adresează unui public specializat, aceasta fiind concluzia care a reieșit chiar din probatoriul administrat.

Sub imperiul acestei prezumții, a publicului specializat, este greu de susținut că poate exista vreun risc de confuzie între marca și mărcile a căror anulare s-a solicitat. Acest lucru este perfect valabil și față de marca.

Publicul specializat/avizat la achiziționarea unui produs face diferențierea față de alte produse prin întreg aspectul vizual al acestor produse. Cu atât mai mult cu cât atât produsele cât și produsele comercializate sub mărcile înregistrate de către subsemnatul se adresează unui public avizat.

Cât privește segmentul de public neavizat, susținerea anterioară este cu atât mai pertinenta cu cât acest segment de public are în vedere la achiziționarea unui produs toate elementele: aspect vizual, marcă de produs, numele producătorului, informațiile tehnice oferite.

În aceste condiții, consideră apelantul că susținerea potrivit căreia ar exista un astfel de risc este nefondată.

În analiza existenței unui risc de confuzie între mărcile apelantei și mărcile pârâtei instanța de fond trebuia să ia in considerare consumatorul specializat. Atât practica CJCE cât și a instanțelor străine demonstrează faptul că similaritatea, respectiv gradul de confuzie existent între două mărci este în strânsă legătură cu publicul căruia i se adresează aceste produse.

Dată fiind neîndeplinirea condiției privind riscul de confuzie precum și aspectele de diferențiere relevate anterior, consideră apelantul că a dovedit inaplicabilitatea dispozițiilor art. 6, alin. 1, lit. c) la cazul de față.

O altă critică formulată de apelantul pârât este în sensul că instanța de fond a reținut în mod nefondat faptul că din probele administrate de către intimatele-reclamante a reieșit notorietatea mărcilor "" pe teritoriul României.

În conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, așa cum acesta a fost aprobat prin HG nr. 833/1998, pentru determinarea și dovedirea notorietății, intimatele - reclamante aveau obligația de a demonstra, în mod cumulativ, îndeplinirea a doua condiții: larga cunoaștere pe teritoriul României și determinarea segmentului de public căruia i se adresează produsele sau serviciile la care se refera mărcile potrivit criteriilor funcționale stabilite prin această normă.

Față de aceste criterii, intimatele-reclamante ar fi trebuit să producă probe concludente care să conducă instanța la concluzia ca la data înregistrării mărcilor a căror anulare s-a solicitat, mărcile intimatelor beneficiau de notorietate. În fapt, acest lucru nu s-a întâmplat.

La data înregistrării mărcilor a căror anulare s-a solicitat, și nici la acest moment, intimatele-reclamante nu exploatau aceste mărci pe teritoriul României, aferent produselor protejate prin clasa l (conform clasificării de la ), respectiv aditivi.

Pentru adezivi, intimatele-reclamante exploatează o marcă specială, numită.

Regimul de protecție a mărcii notorii pe teritoriul României este guvernat de principiul teritorialității, consacrat de prevederile art. 1 din Legea nr. 84/1998. Prin urmare interesează gradul de cunoaștere al mărcilor pe teritoriul României. În ceea ce privește gradul de cunoaștere al mărcilor pe teritoriul altor state reprezintă un fapt vecin și conex, dar care nu este de natura a conferi notorietate pe teritoriul României.

Având în vedere dispozițiile regulii 16 alin (4) din Regulament raportat la dispozițiile art. 1169.civ notorietatea trebuie dovedită de către cel care o invocă. Intimata nu a făcut dovada, prin probele administrate, a existentei notorietății mărcilor sale la momentul înregistrării mărcii "".

Apelantele-reclamante au revendicat un drept anterior în baza înregistrării internaționale conferite prin MI 0- și -.

Potrivit acțiunii formulate de către acestea și probatoriului depus în cauză, aceste mărci urmau să se opună înregistrării naționale a mărcilor a căror anulare s-a solicitat. Instanța de judecată a și reținut, în sentința pronunțata, aceste aspecte ca fiind definitorii pentru soluția acordata.

Ceea ce însă a fost trecut cu vederea este că aceste două mărci nu sunt protejate pentru teritoriul României.

Înregistrarea internațională conferită chiar de către nu reprezintă o înregistrare la nivel mondial în mod automat, titularul cererii urmând să specifice în cererea sa țările desemnate pentru protecție.

. internaționale ale celor două mărci nu sunt solicitate pentru România motiv pentru care aceste înregistrări nu sunt de natura să producă efecte pe teritoriul României.

Așadar, aceste mărci nu puteau fi reținute de către instanța de judecata ca fiind anterioare și să se opună mărcilor a căror anulare se solicită.

În ce privește mărcile comunitare, arată apelantul-pârât că acestea nu pot avea efect asupra valabilității mărcilor înregistrate de acesta.

La data înregistrării mărcilor naționale, pe teritoriul României nu își produceau efectele mărcile comunitare.

Astfel, la data înregistrării mărcilor naționale a căror anulare se solicită, mărcile comunitare nu puteau fi opuse pe teritoriul României.

În conformitate cu Ordinul nr. 148/2006 al OSIM, aceste mărci au putut fi opuse în cadrul procesului de înregistrare a mărcilor naționale începând cu data de 01.01.2007.

Mai arată apelantul pârât că, atât ulterior datei publicării fiecărei mărci în Buletinul Oficial al proprietății Industriale când apelantele-reclamante nu au formulat opoziții la înregistrare, cât și după acest moment, timp de 5 ani, acestea au stat în pasivitate nefiind afectate de existența acestor mărci.

În tot acest timp, mărcile a căror anulare s-a solicitat au fost tot mai cunoscute pe teritoriul României datorită calității produselor ce au fost comercializate sub aceste denumiri.

Analizând pretențiile intimatelor - reclamante, se desprinde ideea că acestea nu au formulat o astfel de acțiune, căci până la momentul introducerii acțiunii acestea nu au resimțit în piața existenta unor mărci de natură a le aduce prejudicii. Acest lucru nu este real, în condițiile în care, începând cu anul 2002 SC SRL, a avut o poziție solidă pe piața românească de profil, produsele comercializate sub mărcile a căror anulare s-a solicitat fiind apreciate de publicul cărora le este destinat.

Totodată susține apelantul lipsa de distinctivitate a denumirii și distinctivitatea dobândită a mărcilor proprii.

Marca este compusă din două cuvinte provenind din limba

Apelantele - reclamante revendică un drept exclusiv asupra mărcii verbale, în condițiile existenței a peste 400 de mărci având în compunere elementul verbal "".

Dată fiind aplicabilitatea acestei mărci sectorului economic al construcțiilor (produse și servicii), rezultă - în susținerea apelantului pârât - că parte din marca este descriptivă, iar elementul verbal "" nu este suficient să creeze distinctivitate în raport de alte mărci existente.

De altfel, apelantele - reclamante nici nu au înregistrat inițial marca verbal, ci doar cu o forma grafică care să îi confere distinctivitate.

În aceste condiții, marca, prezintă un grad de distinctivitate scăzut, fiind ceea ce doctrina numește o marcă slabă, fiind o marcă evocatoare, iar această lipsă a caracterului distinctiv duce la lipsa unei protecții.

În cei peste 7 ani de activitate, produsele comercializate de către SC SRL au devenit larg cunoscute, riscul de confuzie cu produse comercializate sub mărcile ori fiind practic inexistent.

Probele administrate demonstrează atât larga cunoaștere de care aceste produse beneficiază pe teritoriul României, cât și distinctivitatea dobândită față de oricare alt produs existent în piață precum și notorietatea acestora.

Totodată, instanța de apel trebuie să ia în considerare faptul că aceste mărci au coexistat pe piață timp de 5 ani, până la data introducerii prezentei acțiuni. În acest sens faptul înregistrării mărcilor aparținând apelantului în contextul preexistentei unor mărci similare, în cadrul cărora se poate reține că elementul verbal este asemănător, cu consecința coexistentei pe piață a acestora, într-o atitudine de tolerare reciprocă, alterează distinctivitatea elementului dominant asemănător în cadrul mărcilor aparținând intimatei.

Astfel consumatorul produselor pentru care mărcile apelantei sunt înregistrate ignoră elementul verbal presupus asemănător acordând o atenție sporită celorlalte elemente componente ale mărcilor. În aceste condiții riscul de confuzie este exclus, consumatorul fiind capabil să distingă în mod clar produsele cât și societățile care le produc.

Cu referire la reaua credință reținută de prima instanță, se arată în esență că SC SRL a fost înființată în anul 2002, având ca obiect principal de activitate producția de materiale destinate industriei construcțiilor, în special adezivi.

La data de 07.10.2003, pârâtul apelant a devenit asociat al acestei societăți cu o participare de 80%. La acea data, societatea deja funcționa, avea relații și contracte comerciale în desfășurare și avea înregistrată marca națională -, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR, comercializând deja produse pe care era înscrisă aceasta denumire.

Astfel, nu pârâtul apelant a fost cel care a înregistrat această marcă, ea fiind înregistrată la data de 30.05.2002 moment în care între apelant și societatea SC SRL nu exista niciun fel de legătură.

În raport de acest moment - 30.05.2002 - trebuia analizată de către instanța de fond existenta relei-credințe la înregistrarea mărcii. În condițiile în care marca a fost înregistrată de terțe persoane, în mod eronat instanța de fond a reținut reaua-credință în persoana apelantului.

Din anul 2002, SC SRL, pe baza unei relații comerciale existente între aceasta societate și SC SRL și SC SRL (societate funcționând in conformitate cu legile din Italia) a comercializat produse destinate industriei construcțiilor, pe teritoriul României.

Produsele comercializate sub așa zisa marcă "" au existat pe piața europeană înainte de 2002, iar începând cu respectivul an (data înființării SC SRL) și pe teritoriul României.

La data la care se SRL își înregistra marca, apelantul pârât era terț atât de această societate cât și de aceasta marcă.

Mai mult decât atât, instanța a reținut în sarcina apelantului imposibilitatea de a explica "cum a ales" denumirea, ignorând faptul aceasta denumire nu a fost stabilită de către el.

Apelantul pârât mai relevă câteva inadvertențe dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei și susținerile părților potrivnice, respectiv:

a)deși înregistrările internaționale nu produc efecte pe teritoriul României, prin lipsa de eficacitate datorată restrângerii teritoriale, le-au folosit invocând drepturi anterior constituite;

b)deși toate înregistrările (atât cele internaționale cât și cele comunitare) sunt efectuate având ca titular, & -. toate produsele la care se face referire în acțiune și în înscrisurile depuse la dosar sunt produse fie de către SC ROMANIA SRL, fie de către. Așadar pretinsa confuzie nu se raportează la produsele proprii, ci la produsele altei entități juridice.

c) dintre intimatele-reclamante și SC ROMANIA SRL nu a fost dovedită în nicio modalitate, mai mult decât atât, toate documentele fiscale și oficiale aflate la dosar aparținând acesteia din urmă, ce nu este parte în prezenta cauza.

d) nu a fost probată niciun moment, iar prezumțiile de notorietate nu funcționează prin simpla afirmare a acesteia.

Se mai arată că hotărârea instanței de fond conține referiri la mărci care nu au format cadrul procesual al judecății de fond, respectiv instanța a făcut referire la marca -, fără însă ca această marcă să fi făcut obiectul cererii de chemare în judecată ori probatoriului administrat în acest sens.

În aceste condiții, consideră apelantul că instanța a dovedit lipsa de imparțialitate, administrând probe ce nu au fost solicitate de către părți și nici puse în discuția acestora. Mai mult decât atât, instanța prin aceasta mențiune a lărgit cadrul procesual asupra altor drepturi, ce nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 299 Cod procedura civilă.

legal timbrate.

Fiecare dintre apelanți a formulat întâmpinare la apelul declarat de partea adversă.

Prin întâmpinarea formulată de apelantele reclamante se arată în esență că fără temei apelantul pârât pune semnul egalității între data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci și data înregistrării efective a mărcii. Cele două date creează drepturi și consecințe juridice total diferite.

Este considerată falsă concluzia pe care o deduce apelantul, în raport de normele comunitare, în sensul că singura dată care naște efecte juridice ar fi aceea a depunerii cererii de înregistrare, în condițiile în care pe fiecare filă a unei mărci comunitare se regăsesc identificate două mențiuni distincte: data depunerii și data înregistrării.

Pe de altă parte, se arată că cererea de anulare a mărcilor a fost întemeiată pe trei ipoteze distincte, printre care și aceea a înregistrării mărcii cu rea credință, acțiune care este imprescriptibilă extinctiv.

Mai arată apelantele reclamante că au administrat un volum impresionant de înscrisuri probatorii care, coroborate cu expertiza lingvistică extrajudiciară și punctul de vedere al OSIM, au condus la concluzia similarității mărcilor posterioare cu mărcile și notorietatea acestora din urmă. S-a statuat în jurisprudență și în practică faptul că elementele verbale beneficiază de prioritate în raport cu cele vizuale (figurative) deoarece sunt percepute și pe cale fonetică. Atât normele și recomandările cât și practica judiciară consacrată indică faptul că se compară elementele tari, puternice,distinctive din cuprinsul mărcilor, și nu elementele secundare, uzuale sau generice, care nu au putere distinctivă și nu îndeplinesc funcția esențială a mărcii - aceea de diferențiere a produselor.

De asemenea se arată că a fost dovedită - prin înscrisurile depuse - existența, publicitatea și notorietatea mărcilor și larga utilizare a acestora în plan mondial și în România. Faptul că apelantele reclamante dețin și exploatează și marca nu are nicio legătură cu această cauză.

apelantele reclamante că este falsă și în contradicție cu apărările formulate în fața primei instanțe susținerea apelantului pârât în sensul că mărcile internaționale MI - și - nu ar fi protejate în România. Potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată și probatoriului administrat, respectivele mărci au fost înregistrate de reclamante în anul 1997, fiind astfel anterioare și opozabile mărcilor. Momentul la care se apreciază condițiile de înregistrare precum și notorietatea, opozabilitatea unor drepturi anterioare este cel al depunerii cererilor posterioare de înregistrare, și nu data judecării cererii în anulare.

Ca efect al dobândirii de către România, în anul 2007, calității de membru al Uniunii Europene, mărcile comunitare - cu senioritatea mărcii IN - șiCTM - cu senioritatea mărcii IR - au devenit pe deplin valabile și protejate în România. Ca urmare, reînnoirea (în anul 2007) a mărcilor internaționale nu se justifica în ce privește teritoriul României în condițiile în care protecția a continuat prin mărcile comunitare.

În ce privește lipsa opoziției reclamantelor la înregistrarea mărcilor a cărei anulare se solicită, se arată că reclamantele sunt societăți străine, cu activități internaționale, și ar fi absurd și li se pretinsă să monitorizeze activitatea fiecărui nou concurent ce apare pe o anumită piață sau depunerea unor mărci similare, iar în situația în care nu au formulat opoziție să nu mai poată solicita anularea mărcii frauduloase.

Consideră apelantele-reclamante că "sunt hilare" susținerile apelantului pârât în sensul că mărcile ar fi lipsite de distinctivitate, respectiv că ar fi o marcă evocatoare. Larga cunoaștere a mărcilor pe care o afirmă pârâtul apelant ar putea fi o consecință directă a "ratasarii parazitare a mărcilor ".

Referitor la reaua credință a pârâtului apelant, se arată că acesta a deținut funcția de director de marketing și vânzări la divizia de produse de construcții a SC România, această din urmă societate fiind unul dintre principalii competitori ai reclamantelor apelante. Împrejurarea că marca INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR a fost depusă la înregistrare de către SC SRL, și ulterior preluată de către pârâtul apelant nu poate fi reținută - în susținerea apelantelor reclamante - ca o cauză exoneratoare a relei credințe deoarece pârâtul putea să se folosească de persoane interpuse pentru a înființa menționata societate comercială, tocmai pentru a fi exonerat de prevederile contractuale salariale cu firma și/sau incidenței prevederilor legale privind combaterea concurenței neloiale. Pe de altă parte, pârâtul a preluat (prin cesiune) marca cu toate calitățile și viciile ei. În ipoteza în care pârâtul a fost de bună credință și nu avea nicio legătură cu crearea SC SRL înainte de plecarea lui de la firma România (fiind o simplă întâmplare că a preluat o firmă ce avea același obiect de activitate cu cel al firmei la care fusese angajat și că firma preluată avea o denumire cvasiidentică cu mărcile notorii ) se întreabă apelantele reclamante de ce a cesionat/transferat aceste mărci în nume propriu în condițiile în care existau ți "mărci libere" ce nu încălcau drepturi anterioare.

Apelantul pârât susține caracterul nefondat al apelului declarat de reclamante, arătând în esență că: denumind formal "" și "" mărcile în conflict, reclamantele apelante încearcă să inducă ideea că mărcile sunt similare până la confuzie.

În ce privește mărcile internaționale înregistrate de reclamante, se arată că durata de protecția acestora a expirat în anul 2007. începând din acest an, apelantele reclamante nu au mai avut înregistrate, pe cale internețională, aceste mărci pentru România.

Mai arată apelantul pârât că niciuna dintre probele administrate în cauză nu relevă notorietatea mărcilor. Reclamantele au încercat, în cursul judecății, să creeze o prezumție de notorietate, fapt inadmisibil din perspectiva prevederilor Legii 84/1998. pentru determinarea și dovedirea notorietății, reclamantele aveau obligația de a demonstra îndeplinirea condițiilor stabilite prin Regula nr. 16 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998.

În dovedirea susținerilor formulate, apelantele au administrat - în etapa apelului - proba cu înscrisuri.

Analizând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295.pr.civ. Curtea reține următoarele:

.Referitor la excepția tardivității cererii (de anulare a mărcii -, INDSUSTRIA CONSTRUCȚIILOR) fundamentată pe prevederile art.48 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 6 lit. c) din Legea 84/1998:

al căror titular este pârâtul apelant - a căror anulare a fost solicitată în cauză de către apelantele reclamante - sunt mărci naționale, înregistrate în condițiile Legii 84/1998.

Sancțiunea (nulității) invocată de către apelante, și condițiile în care poate fi invocată și aplicată, sunt de asemenea reglementate prin menționatul act normativ.

Prin urmare, cadrul legal în care trebuie apreciat termenul în care poate fi promovată o acțiune în anularea înregistrării unei mărci este cel dat de legea națională, neexistând temei spre a se apela la reglementările din cuprinsul Regulamentului nr. 207/2009, care reglementează o categorie distinctă de mărci, și anume mărcile comunitare.

Din această perspectivă, Curtea constată că prima instanță a procedat în mod judicios apreciind asupra respectării de către reclamante a termenului legal în care puteau invoca nulitatea mărcii nr. - ", INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR" prin raportare la exigențele art. 48 alin. 3 coroborat cu art. 28 din Legea 84/1998, care stabilește expres cătermenulde 5 ani în care poate fi cerută anularea mărcii "curge de la data înregistrării mărcii", respectiv "când deciziile de înregistrare a mărcilor au devenit definitive, mărcile se înregistrează în Registrul Național al".

Prevederea din conținutul art. 29 alin. 1 Legea 84/1998 (care se regăsește în capitolul intitulat "durata, reînnoirea și modificarea înregistrării mărcii")- potrivit căreia "înregistrarea mărcii produce efecte ce începere de la data depozitului național reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani" - are drept scop marcarea momentului de la care începe să curgă termenul/durata de 10 ani pentru care titularul beneficiază de protecția legală a drepturilor conferite prin art. 35-38, fiind fără relevanță în aprecierea asupra termenului la care se referă art. 48 alin. 3 din același act normativ (normă plasată în capitolul intitulat "stingerea drepturilor asupra mărcilor).

Termenul prevăzut în art. 29 alin 1 din Legea 84/1998 (și implicit momentul determinat de legiuitor ca fiind cel de la care acest termen începe să curgă) este unul menit să profite titularului de marcă, să-i acorde acestuia beneficiul de a fi plasa și pentru trecut (începând cu data constituirii depozitului reglementar) sub protecția dobândită prin actul de înregistrare ce marchează finalizarea procedurii declanșate prin constituirea menționatului depozit, în timp ce termenul reglementat prin art. 48 alin. 3 din același act normativ (incluzând momentul de la care începe să curgă) se adresează terților care pretind vătămarea unui drept ca și consecință a înregistrării unei mărci, și interesează pierderea drepturilor titularului asupra mărcii, cu titlu de sancțiune pentru acesta din urmă.

Ca atare, cele două termene legale au, fiecare, o natură specială, și se aplică numai situațiilor care se circumscriu ipotezelor normelor juridice prin care au fost stabilite.

Atâta vreme cât legiuitorul a stabilit în mod expres, pentru cele două termene menționate, momente de debut distincte, nu există temei spre a se realiza - pe cale de interpretare, și în contradicție cu regula potrivit căreia o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, iar nu în acela în care nu ar produce niciun efect - o confuziune între cele două momente.

II.Referitor la calitatea pretinsă de reclamante, de titulare ale unor mărci anterior înregistrate pentru produse identice:

Apelantele reclamante reproșează primei instanțe că ar fi apreciat în mod eronat faptul că mărcile nu erau protejate pe teritoriul României la data înregistrării mărcilor a căror anulare se solicită.

Această reproș al apelantelor reclamante este real, prin raportare la data la care au fost înregistrate mărcile a căror anulare se solicită în speță, însă o atare constatare nu este de natură a conduce la o altă soluție decât cea reținută de instanța fondului pe acest aspect. Ceea ce interesează în analiza cererii de anulare fundamentată pe prevederile art. 48 lit. b) rap. la art. 6 lit. c) din Legea 8/1996 este împrejurarea dacă reclamantele mai aveau aceeași calitate la data la care au formulat acțiunea în justiție cu acest obiect pentru că nulitatea este o sancțiune civilă a cărei finalitate este aceea de a pune capăt unei situații juridice care aduce atingere unui drept subiectiv civil actual (al celui ce o invocă).

Astfel, potrivit extraselor din Registrul Internațional al (depuse în vol. III al dosarului constituit la instanța de fond), la data de 17.03.1997, respectiv 19.03.1997 au fost înregistrate pe cale internațională, de către, & -. - & -. marca cu element figurativ având numărul -, respectiv marca verbală având nr. -, România fiind printre țările desemnate prin aceste înregistrări.

Pentru teritoriul României, protecția conferită de înregistrarea mărcii nr. - se referea la clasele de produse/servicii 1- produse chimice destinate construcțiilor: adezivi destinați construcțiilor; 2- mordanți; 19 - materiale de construcții nemetalice, mortare, iar protecția conferită de înregistrarea mărcii nr. - se referea la toate produsele și serviciile din cls. 1, 8 și 19, iar din cls. 2 toate produsele cu excepția mordanților.

Termenul de 10 ani pentru care a operat protecția legală dată de înregistrările anterior menționate s-a împlinit la data de 17.03.2007, respectiv 19.03.2007.

La aceste din urmă date, reclamantele au solicitat/obținut reînnoirea înregistrării pentru un număr mai mic de state decât cele pentru care se realizase înregistrarea inițială, România nemaifiind printre cele desemnate.

În aceste condiții, protecția conferită reclamantelor - pe teritoriul României, unde produc efecte mărcile a căror anulare o solicită - de înregistrarea celor două mărci internaționale a încetat în luna martie 2007, anterior inițierii acțiunii în anulare pendinte (ce a fost înregistrată la instanță la data de 28.11.2007).

Pe cale de consecință, raportat la data introducerii acțiunii în anulare, reclamantele nu mai erau titulare ale drepturilor (ce ar fi decurs din înregistrarea internațională) pretins încălcate prin înregistrarea mărcilor deținute de pârât și, ca atare, nu se poate reține existența încălcării (prin prezența mărcilor pârâtului) a unor drepturi actuale protejate prin lege.

Cât privește drepturile conferite reclamantelor de mărcile înregistrate pe cale comunitară - cu nr. - și nr. - - Curtea constată că acestea nu pot fi reținute ca fiind generatoare de drepturi anterioare - în sensul art. 6 lit. c din Legea 84/1998 - înregistrării mărcilor a căror anulare se solicită în condițiile în care acestea din urmă au fost înregistrate în perioada 2003-2006, iar efectele mărcilor comunitare pe teritoriul României au debutat la data de 01.01.2007, când România a devenit membru al Uniunii Europene.

Respectivele mărci comunitare conferă reclamantelor apelante o protecție actuală, însă această protecție nu putea funcționa în România înaintea datei de 01.01.2007 în condițiile în care, potrivit cu exigențele art. 1 din Regulamentul CE 40/1994 (ce era în vigoare la data menționată), efectele mărcilor comunitare se produceau numai în statele aparținând Comunității.

Argumentul prin care reclamantele apelante aduc în discuție senioritatea mărcilor comunitare decurgând din înregistrarea internațională nu este unul care să conducă la înlăturarea concluziei anterior reținute. Revendicarea unei astfel de seniorității ar fi relevantă în aprecierea momentului de la care au început să se producă efectele mărcii comunitare în statele membre - aspect ce nu interesează litigiul pendinte - iar nu să extindă aceste efecte dincolo de limitele teritoriale menționate pentru perioada 2002-2006 (când România nu era stat membru al Comunității).

În realitate, revendicând - în calitate de titulari ai mărcilor comunitare - în asemenea coordonate senioritatea înregistrării pe cale internațională a mărcilor identice, reclamantele apelante pretind fără temei legal o (unică) protecție care să fi început prin înregistrarea pe cale internațională a celor două mărci și să se fi continuat prin mărcile înregistrate pe cale comunitară, ignorând faptul că cele două tipuri de mărci sunt supuse unor reglementări distincte, care stabilesc rigori speciale relative la limitele - de timp și de teritoriu - ale protecției acordate titularilor ce au ales unul sau altul dintre sistemele de înregistrare a mărcilor.

III.Referitor la critica privind analiza probatoriului administrat în raport de mărcile naționale a căror nulitate s-a solicitat:

Apelantul pârât impută primei instanțe faptul că nu ar fi făcut o analiză corectă a întregului probatoriu administrat raportat la mărcile naționale, în acest context evocând opinia potrivit căreia trebuia să se analizeze: similaritatea dintre mărcile a căror anulare se cere și mărcile comunitare ale căror titulare sunt reclamantele; împrejurarea dacă aceste mărci erau destinate a fi aplicate unor servicii sau produse identice ori similare; existența unui risc de confuzie.

În condițiile în care prima instanță nu a reținut că, prin înregistrarea mărcilor a căror anulare s-a cerut, s-ar fi adus atingere vreunui dreptdobânditanterior de reclamanteprin înregistrareavreunei mărci, și nu a reținut incidența motivului de anulare prevăzut la art. 48 alin. 1 lit. b) raportat la art. 6 lit. c) din Legea 84/1998 (numai în situația acestui motiv de anulare fiind relevante riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere) nu exista situația premisă necesară pentru efectuarea unei analize care să privească: produsele sau serviciile cărora mărcile în conflict le eraudestinate(din perspectiva claselor de produse pentru care au fost înregistrate) și riscul de confuzie între aceleași mărci.

Instanța fondului a apreciat că reclamantele sunt titulare ale unei mărci notorii -, și drepturile pe care le au în această calitate au fost încălcate prin înregistrarea mărcilor care aparțin pârâtului (ce au în conținut cuvântul ), fiind astfel incidente prevederile art. 48 alin. 1 lit. b raportat la art. 6 lit. d) din Legea 84/1998.

Spre a conchide asupra calității semnului de marcă notorie, instanța a avut în vedere: facturile fiscale care atestă comercializarea, de către reclamantă, a produselor sale pe teritoriul României începând din anul 1995; participarea intensă a reclamantei - în România, începând din anul 2001 - la târguri și expoziții;organizarea de seminarii și concursuri; deținerea primelor 2 locuri pe piață, începând din anul 2003, inclusiv locul 2 în topul firmelor specializate, în raport de cifra de afaceri.

Aprecierea asupra notorietății unei mărci este însă supusă unor rigori legale, stabilite prin Regula 16 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998 potrivit căreia "(1) Pentru a aprecia dacă o marcă este notorie, este suficient ca aceasta să fie larg cunoscută:

a) pe teritoriul României; și

b) pentru segmentul de public din România căruia i se adresează produsele sau serviciile la care se referă marca.

(2) În sensul prevederilor alin. (1) lit. b), segmentul de public va fi stabilit pe baza următoarelor elemente:

a) categoria de consumatori potențiali, vizată pentru produsele sau serviciile la care se referă marca; identificarea categoriei de consumatori potențiali se face pe grupe de consumatori ai unor anumite produse sau servicii în legătură cu care marca este utilizată și nu pe grupe de consumatori ai unei game generale de produse sau de servicii;

b) circuitele de distribuire a produselor sau serviciilor la care se referă marca; în funcție de natura produselor și serviciilor, se va ține seama de diferite mijloace de distribuire a acestora, respectiv de comercializarea prin magazine, prin intermediul unor agenți comerciali, direct de la întreprindere sau la domiciliul clientului.

(3) În aplicarea prevederilor art. 20 din lege (84/1998), termenii de mai jos vor avea următorul înțeles:

a) utilizarea - vânzarea sau oferirea spre vânzare, precum și orice activități de promovare a produselor și/sau a serviciilor la care se referă marca, inclusiv publicitatea și prezentarea acestora în târguri și expoziții;

b) întinderea utilizării - cantitatea de produse și/sau de servicii cărora li se aplică marca și care sunt comercializate;

c) aria geografică - cunoașterea, la nivelul teritoriului României, a mărcii a cărei protecție este solicitată ca notorie și, chiar în afara acestui teritoriu, dacă marca este utilizată în teritorii din imediata vecinătate, în teritorii vecine în care se vorbește limba română, în teritorii acoperite de aceleași mijloace de informare în masă sau în teritorii vecine în care se desfășoară relații comerciale strânse;

d) gradul de cunoaștere a mărcii notorii - măsura în care o marcă ocupă piața românească, ca urmare a utilizării pentru anumite produse și/sau servicii.

(4) Persoana care pretinde că marca este notorie este ținută să dovedească, prin orice mijloc de probă, cunoașterea largă a mărcii pe teritoriul României.

(5) În susținerea notorietății unei mărci pe teritoriul României pot fi prezentate acte, cum ar fi cele privind:

a) comercializarea sau punerea în vânzare a produselor ori prestarea de servicii sub marca notorie;

b) importul sau exportul produselor pe care marca notorie este aplicată;

c) publicitatea sau reclama produselor și serviciilor sub marca notorie în România etc."

Pe de altă parte, în calificarea unui semn ca fiind marcă notorie se impunea a se porni de la scopul mărcii, astfel cum acesta este redat în mod explicit prin art. 3 lit. a din legea 8/1998, respectiv "marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane".

Astfel, pentru dobândirea caracterului de marcă notorie, nu este suficientă utilizarea unui semn, în orice condiții, ci această utilizare trebuie făcută de persoana care pretinde calitatea de titular, cu o cantitate însemnată de bunuri/servicii care să poarte semnul respectiv și pe o arie geografică semnificativă, fiind totodată necesar ca acest mod de punere în comerț a produselor marcate să fi avut ca rezultat cunoașterea produselor/serviciilor de către consumatorii avizati.

Raportat la exigențele legale enunțate, Curtea constată că o primă lacună a calificării făcute de instanța fondului este aceea că nu a stabilit și produsele sau/și serviciile pentru care a apreciat că mărcile reclamantelor aveau și calitatea de a fi notorii la momentele înregistrării mărcilor a căror anulare se solicită.

O atare circumstanțiere era imperios necesară în condițiile în care, dispunând anularea mărcilor deținute de pârât ca fiind unele ce au încălcat drepturile reclamantelor asupra unor mărci anterioare, această anterioritate nu putea (potrivit considerentelor expuse în analiza de la pct. II, dar și condiției care rezidă din art. 6 lit. d din Legea 84/1998) să fie reprezentată decât de marca notorie ce a fost reținută ca generatoare a drepturilor existente atât la datele la care s-au înregistrat mărcile deținute de pârât cât și la data promovării acțiunii în anulare.

Pe de altă parte, prin raportare la exigențele normelor enunțate, Curtea apreciază că probatoriul avut în vedere de prima instanță era departe de a fi suficient pentru a dovedi utilizarea și cunoaștere pe scară largă, pe teritoriul României, a semnelor (cu un conținut identic cu cel care îl aveau mărcile înregistrate pe cale internațională și respectiv comunitară), pentru toate clasele de produse și servicii conținute în Clasificarea de la (în condițiile în care cea mai veche dintre mărcile a căror anulare s-a dispus era înregistrată pentru toate produsele și serviciile din clasele 1-42), sau chiar pentru o parte dintre aceste clase.

Același probatoriu nu releva legătura între societățile comerciale care au calitatea de reclamante în cauză și utilizarea, pe teritoriul României, a semnului. O atare legătură era - de asemenea - imperios necesar a se stabili în condițiile în care scopul mărcii este acela de reflecta o asociere între produsele marcate și persoana ce pretinde calitatea de titular.

În mod eronat a reținut instanța că cele două reclamante (persoane juridice străine) ar fi comercializat produse proprii în România, începând din anul 1995, în condițiile în care facturile fiscale avute în vedere spre a conchide în acest sens atestă acte de comerț izolate efectuate de o societate comercială de naționalitate română - SC Com SRL - cu produse în a căror denumire nu se regăsește vreo referire la marca. Asemenea acte de comerț, în care nu este relevată vreo implicare a reclamantelor și care nu permit stabilirea unei legături între produsele efectiv comercializate și semnul care se pretinde a valora marcă notorie, nu sunt de natură a dovedi utilizarea respectivelor mărci de către persoanele juridice care reclamă calitatea de titulare ale unor mărci notorii.

Tot astfel, ocuparea de către SC Com SRL (și nu de către reclamante) a unor locuri de top în clasamente întocmite cu privire la evoluția pieței adezivilor și mortarelor, respectiv cu privire la evoluția cifrei de afaceri nu sunt de natură a dovedi utilizarea, în cadrul comerțului desfășurat de către reclamante, a semnului în condiții care - corespunzător exigențelor Regulii nr. 16 din Regulamentul de aplicare a Legii 84/1998 - să fi dat acestuia valențele unei mărci notorii aparținând reclamantelor.

Tot astfel, prima instanță a reținut că produsele purtând semnele au fost promovate prin publicitate, fără a observa că înscrisurile care atestă acest mod de promovare (planșe fotografice ale unor panouri publicitare, broșuri de prezentare, articole de presă) nu numai că sunt preponderent ulterioare momentului la care a fost înregistrată cea mai veche dintre mărcile a căror anulare era cerută, dat nici nu conțin elemente care să permită asocierea respectivelor semne cu persoanele care invocă protecția legală a acestor semne, respectiv cu reclamantele.

Față de considerentele expuse, și de exigențele art. 1169.civ. Curtea constată că în mod eronat a apreciat prima instanță că reclamantele ar fi dovedit în speță că aveau calitatea de titulare ale mărcilor notorii la datele la care au fost înregistrate mărcile deținute de către pârât (în al căror conținut se regăsește cuvântul ) și că, prin înregistrarea acestor din urmă mărci s-ar fi adus atingere drepturilor reclamantelor asupra respectivelor mărci notorii.

Pe cale de consecință, urmează a se constat că nu este incident în cauză motivul de anulare prevăzut de art. 48 alin. 1 lit. b) raportat la art. 6 lit. d din Legea 84/1998.

În ce privește motivul de anulare invocat ca îndeplinind exigențele art. 48 alin. 1 lit. c) din Legea 84/1998, respectiv reaua credință a pârâtului la înregistrarea mărcilor în al căror conținut se regăsește cuvântul:

Spre a conchide că pârâtul a fost de rea credință la înregistrarea mărcilor a căror anulare era solicitată, instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că acesta a îndeplinit funcția de director de vânzări și marketing la o societate comercială care activa pe piața materialelor de construcții, societate care era un competitor important al "reclamantei".

Acest raționament al instanței este eronat pentru că, în dezacord cu prevederile art. 35 alin. 1 și 2 din Decretul 31/1954, pune semnul echivalenței între subiecte de drept diferite, respectiv între reclamantele care au formulat acțiunea în anulare pendinte și SC Com SRL, atribuindu și acesteia din urmă calitatea de reclamantă și extinzând asupra celor două societăți ca au calitatea de reclamante consecințele unor acte și fapte întreprinse de SC Com SRL.

Pe de altă parte, același raționament al primei instanțe ignoră împrejurarea că înregistrarea primei mărci ce conține cuvântul, respectiv, INDUSTRIA CONSTRUCȚIILOR, nu s-a realizat de către pârât, ci de către SC SRL, pârâtul devenind asociat la această din urmă societate ulterior momentului la care s-a finalizat procedura de înregistrarea a acestei mărci.

În condițiile în care nu s-a evocat - și dovedit - existența vreunei legături între activitatea SC SRL și conduita avută de către pârât anterior momentului la care acesta din urmă a devenit asociat la această persoană juridică, față de prevederile art. 35 alin. 2 și 3 din Decretul 31/1954 actele și faptele juridice efectuate de societatea comercială prin reprezentanții săi legali nu pot fi supuse vreunei sancțiuni legale ca și consecință a conduitei unei persoane ce era străină de aceasta la epoca îndeplinirii respectivelor acte/fapte juridice.

Eventualele legături ascunse pe care pârâtului le-ar fi avut cu SC SRL - susținute de apelantele reclamante prin întâmpinarea depusă în fața instanței de apel - ar fi trebuit dovedite, corespunzător dispozițiilor art. 1169.civ. instanța neputând reține asemenea situații pe baza unor raționamente speculative dezvoltate de părțile în proces.

Referitor la celelalte mărci deținute de către pârât, în privința cărora reclamantele au solicitat anularea, Curtea apreciază că atâta vreme cât - potrivit considerentelor expuse mai sus - nu se poate reține că, la data promovării acțiunii pendinte, reclamantele erau titulare ale drepturilor pe care le invocă, respectiv titulare ale unor mărci anterior înregistrate și/sau ale unor mărci devenite notorii anterior înregistrării mărcilor deținute de pârât, nu există temei spre a se reține că pârâtul ar fi înregistrat aceste mărci cu intenția ilicită de a prejudicia drepturile anterioare ale reclamantelor.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea apreciază că este nefondat apelul declarat de apelantele reclamante, fiind fondat apelul declarat de pârât.

Pe cale de consecință, în baza art. 296.pr.civ. va dispune respingerea apelului formulat de reclamantele apelante, urmând a fi admis apelul formulat de pârâtul apelant.

Va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 274 alin. 1.pr.civ. vor fi obligate reclamantele la plata către pârât a sumei de 45.606 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la judecarea cauzei în fond și apel.

Văzând și dispozițiile art. 299 și urm. pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantele - reclamante & CO și & CO prin mandatar autorizat &, cu sediul în B,-, sectorul 1 împotriva sentinței civile nr. 1469/18.09.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în-, sectorul 3,

Admite apelul declarat de apelantul - pârât cu domiciliul în,-, județul I și cu domiciliul ales la av. Al. în B,-, -. 25, sector 4 împotriva sentinței civile nr. 1469/18.09.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în-, sectorul 3,

Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

celelalte dispoziții ale sentinței.

Obligă apelantele - reclamante să plătească apelantului-pârât suma de 45.606 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi,

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red. GS

Tehnored. AP

5 ex. / .

Secția a V-a civilă

Jud. fond:

Președinte:Ileana Ruxandra Dănăilă
Judecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru

#Judecator Elena Luissa Udrea

Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti