Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2072/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2072
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanții și împotriva sentinței civile nr.3390/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea pârâtei-intimate, lisă fiind reclamanții-recurenți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta pârâtei-intimate solicită respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Arată că ceea ce au solicitat reclamanții este o reparare dublă a prejudiciului, cerere neîntemeiată în condițiile în care părțile prin voința lor comună, au modificat convențional contractul colectiv de muncă, nefiind nici un temei juridic în baza căruia intimata să fie obligată la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă și a celor prevăzute la pct.4 din Planul social și care au fost plătite deja.
Solicită respingerea recursului conform întâmpinării depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamanții și au chemat in judecată pe pârâta SC SA, pentru ca aceasta să fie obligată la plata indemnizației minime de concediere, precum și a beneficiului nerealizat, în raport de rata inflației ca urmare a neachitării acestei sume la data când era datorată.
In motivare, s-a arătat că, potrivit art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat în anul 2005, respectiv 2006, la concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea datorează plata atât a unei indemnizații minime de concediere, cât și a sumelor compensatorii reglementate de planul social adoptat în caz de reorganizare a unității, respectiv a contravalorii salariului pentru două luni, urmare a faptului că nu s-a acordat un preaviz de 60 de zile anterior concedierii, precum și a unor sume in compensarea concediului de odihnă neefectuat pentru anul respectiv.
Reclamanții au fost angajați ai societății pârâte și au fost disponibilizați urmare a măsurii de reorganizare adoptate în anul 2005. Aceștia susțin că au primit toate drepturile bănești datorate potrivit celor mai sus arătate, cu excepția indemnizației minime de concediere, susținând că aceasta se datorează distinct față de plățile compensatorii reglementate prin planul social la concedierea colectivă, cumulat cu acestea din urmă. Aceștia au detaliat cuantumul sumelor pretinse învederând instanței calculul pe baza căruia acestea au fost determinate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat că sumele compensatorii datorate reclamanților au fost acordate acestora prin deciziile de concediere emise în cursul anului 2005, comunicate acestora la 24.10.2005, astfel încât aceștia aveau posibilitatea de a le contesta în termenul de 30 de zile de la comunicare, prev.de art.283 alin.1 lit.a Codul muncii. În subsidiar, s-a susținut că acțiunea promovată este prescrisă potrivit art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, având în vedere faptul că veniturile pretinse prin acțiune nu sunt de natură salarială și nu izvorăsc din contractul individual de muncă, ci sunt cerute prin invocarea Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel încât sunt prescriptibile în termenul de 6 luni reglementat de textul legal menționat.
Pe fond se susține că acțiunea este neîntemeiată, dat fiind că măsurile de protecție în caz de concediere, prevăzute in art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate încheiat pe anul 2005 nu se cumulează cu cele prevăzute în planul social elaborat în cursul procesului de reorganizare a unității, împrejurare care rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006, prin care a fost completat pct.4 al planului social, consemnându-se că voința comună a semnatarilor acestuia a fost de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar nu de a cumula acestea cu cele stabilite prin planul social. Pârâta se mai prevalează de norme ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008, în care s-a prevăzut, la art.50 alin.5 că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute la alin.1al aceluiași articol.
Răspunzând la întâmpinare, reclamanții au arătat că art.283 alin.1 lit.a Codul muncii nu este aplicabil în cauză, de vreme ce nu s-a contestat în speță desfacerea contractului individual de muncă. De asemenea, art.283 alin.1 lit.e Codul muncii nu poate fi reținut, deoarece Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în speță reprezintă o anexă la contractul individual de muncă, fapt ce rezultă din abrogarea actelor normative din domeniul muncii la intrarea în vigoare a Legii nr.53/2003 (actualul Cod al ), precum și din împrejurarea că sumele pretinse sunt considerate venituri salariale și sunt supuse impozitării, astfel încât pot fi pretinse în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, reglementat de art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, s-au reiterat susținerile potrivit cărora sumele pretinse se datorează distinct și cumulat cu plățile compensatorii și de altă natură acordate la data încetării raporturilor de muncă dintre părțile litigante. În susținerea acestui punct de vedere, reclamanții au depus la dosar înscrisuri doveditoare și o hotărâre a Tribunalului Dolj -sentința civilă nr.4112/11.06.2008, pronunțată în dosar nr-.
Prin sentința civilă nr. 3390 din 21.10.2008 a Tribunalului Timișs -a respins cererea reclamanților, cu obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 595 lei.
S-a reținut că acțiunea de față intră sub incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, în sensul că reclamanții se prevalează de neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, acțiunea fiind prescriptibilă în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, care s-a născut la data de 24.2005.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că în mod greșit instanța de fond a conchis că pretențiile lor bănești nu reprezintă salariu și nici nu sunt de natură salarială, argumentele pe care se fundamentează soluția bazându-se pe o interpretare greșită a dispozițiilor legale în vigoare, dimpotrivă, deși indemnizația minimă de concediu nu este denumită salariu, ea are caracter salarial, fiind asimilată salariului, astfel că în cauză prescripția extinctivă fiind cea de 3 ani, fiind reglementată de dispozițiile art.166 și 283 (1) lit c din Legea 53/2003 și Decretul 167/1958.
Critica adusă sentinței atacată este întemeiată.
Astfel, față de problema de drept supusă dezbaterii, sumele de bani primite cu titlu de indemnizație de concediere sunt venituri asimilate salariilor, supuse prescripției prevăzute de art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, astfel că nu se pune problema incidenței art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii care să atragă prescripția de 6 luni.
Astfel, conform prevederilor art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 și Contractul colectiv de muncă pe anul 2006, salariații care sunt disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, "plată, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în ", iar la pag.nr.3 lit. alin.5 din Planul social se prevede: "cât privește compensațiile ce urmează a fi acordate salariaților, vor consta în 8 până la 15 salarii medii brute la nivel pentru fiecare dintre salariații concediați în funcție de vechime".
Deci, din coroborarea acestor texte, rezultă că indemnizațiile minime de concediere reprezintă de fapt salarii medii nete realizate de către angajator în cursul anului când acestea sunt datorate.
În consecință, cum tribunalul a reținut greșit că dreptul material la acțiune al reclamanților este prescriptibil în termen de 6 luni, termen prevăzut de art.283 (1) lit.e din Legea nr.53/2003, soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în baza art.312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamanților, casând hotărârea recurată cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamanților și declarat împotriva sentinței civile nr.3390/21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR.- - - - - -
GREFIER,
-
Red./12.01 2010
Thred./12.01.2010
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
