Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2226/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2226

Ședința publică de la 21 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Vișan

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

****************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr.4996 din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă SC SA - GRUP, avocat, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond, respingerea acțiunii, conform motivelor formulate.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 4996 de la 30.09.2008 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.

A admis în parte acțiunea formulată de petentul, împotriva intimatei SC SA

A fost obligată intimata să plătească petentului drepturile bănești reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii nete pe unitate cuvenite conform CCM și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.

S-a respins capătul de cerere privind plata sumei brute de 2500 lei și plata diferenței de indemnizație de concediere, prevăzută de Planul Social.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, petentul a fost concediat în temeiul art.65 și art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de munca pe anul 2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentului, peste 15 ani, - 5 salarii medii nete.

Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.

Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizația de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe din anul 2006, ci din anul 2007 sumă brută din care au fost reținute impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale în cotele prevăzute de lege.

Ca urmare capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație de concediere este neîntemeiat și a fost respins.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata a 5 salarii medii brute la nivelul conform art.50 alin.1 din CCM/2007, se rețin următoarele:

Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Recursul este fondat.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.

Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.

Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.

Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea a 5 salarii medii nete la concedierea reclamantului

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA- GRUP B, împotriva sentinței civile nr. 4996 din 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Modifică sentința în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea a 5 salarii medii nete la concedierea reclamantului

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -

4ex/21.05.2009

Președinte:Doina Vișan
Judecători:Doina Vișan, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 2226/2009. Curtea de Apel Craiova